ICCJ. Decizia nr. 6885/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6885/2012
Dosar nr. 1316/44/2009
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 479 din 3 iulie 2009 a Tribunalului Vrancea, au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile privind: inadmisibilitatea acţiunii invocată de Consiliul Jud. Vrancea, prematuritatea acţiunii formulată de Primăria P., C.C. SA Bucureşti - Sucursala Regională Galaţi şi Consiliul Jud. Vrancea, lipsa calităţii procesuale pasive invocată de Primăria P., SC V. SA Vrancea şi SC C.P. SRL P.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A.T.C. şi a cererilor de intervenţie în nume propriu formulată de SC C.C. SA Bucureşti - Sucursala Regională C. Galaţi, A.A. şi A.S. şi SC T. SA P., prin lichidator M.I.I., în contradictoriu cu pârâţii Primăria P. SC C.P. SRL, şi SC V. SA potrivit Legii nr. 10/2001.
S-a dispus restituirea în natură către reclamantă a următoarelor imobile: - imobilul casă de locuit cu suprafaţa utilă de 178,83 mp cu fundaţii din beton, pereţi din zidării, cărămidă şi acoperit cu tablă şi terenul aferent în suprafaţă de 659 mp curţi construcţii situat în P., str. H.R. aflat în posesia Consiliului Judeţean Vrancea, cu obligaţia din partea reclamantei de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 3 ani; - imobilele Cramă Q1., Măgare Q2., cramă Q3., cramă Q4., cramă de 60 de vagoane Q5., Q6. - magazie Dogărie, centrala termică + atelier Q7. şi platforma cisterne clopot şi terenul aferent în suprafaţă de 27.143 mp intravilan P., deţinute de SC V. SA Vrancea - clădire staţia C. P. în suprafaţă de 54.254 mp teren curţi construcţii din care suprafaţa construită de 24.344 mp deţinute de C.C. SA B. Sucursala Regională Galaţi, cu obligaţia reclamantei de a-i păstra afectaţiunea pe o perioadă de 3 ani.
Constată că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente pentru următoarele imobile:
- suprafaţa de 68.607 mp teren situat în P., str. A., deţinut de Primăria oraşului P. şi atribuit de acesta pentru reconstituirea dreptului de proprietate potrivit legii fondului funciar.
- suprafaţa de 38.119 mp teren situată în P., str T.M., 2397-2400 mp deţinută de SC T. SA P.;
- suprafaţa de 37.057 mp teren situat în P., pct. G., deţinută de SC G.P. SRL P.;
- suprafaţa de 10.680 mp situată în P., str. A., jud. Vrancea deţinută de SC C.P. SRL P.;
- imobilul construcţie în suprafaţă de 466,46 mp cu fundaţii din zidării de cărămidă plină, cu structură din zidărie de cărămidă plină şi învelitoare de tablă, situat pe terenul din pct. G. deţinut de SC C.P. SRL P.;
- suprafaţa de 2907 mp teren deţinută de Ocolul Silvic P., situat în P., str. M.K.;
- suprafaţa de 9534 mp teren deţinută de Ocolul Silvic P., sit. în P., str. GA.;
- suprafaţa de 11032 mp teren deţinută de Ocolul Silvic P. str. GA.
Au fost obligate unităţile deţinătoare să înainteze Secretariatului C.C.S.D. propunerea de acordare de despăgubiri, în termen ele 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri sub sancţiunea plăţii ce daune cominatorii de 50 RON/zi de întârzie.
Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind daunele moratorii şi plata contravalorii lipsei de folosinţă.
Au fost respinse ca rămase fără obiect cererile de intervenţie formulate de A.A. şi A.S. şi SC T. SA P.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Prin cererea înr.egistrată la nr. 1791/91/2007 la Tribunalul Vrancea, A.T.C. prin mandatar C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria P. în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului - teren şi construcţii - situat în intravilanul oraşului P., reprezentând fostul conac „R." şi obligarea pârâtei la piaţa daunelor moratorii, daunelor cominatorii şi la plata sumei de 100.000 euro/an reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a acestui imobil, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că este soţia supravieţuitoare a lui A.D. şi legatara acestuia, în baza testamentului olograf din 14 noiembrie 2000, fiind astfel şi moştenitoarea averii la care era îndreptăţit acesta de la autorii săi, respectiv A.G., tatăl şi A.A., unchiul său. Mai arată reclamanta că prin dispoziţia din 30 martie 2006 Primăria P. a respins notificarea sa motivând că nu are calitatea de persoană îndreptăţită, dispoziţie însă anulată prin sentinţa civilă nr. 430 din 1 iunie 2006, rămasă definitivă şi irevocabilă.
A solicitat admiterea cererii şi obligarea pârâtei la restituirea conacului R. care avea în componenţă trei pivniţe, casa administrativă cu 9 camere, locuinţă de personal cu 20 camere, cazarmă de 249 mp, grajd coteţe, păsări şi trei camere, precum şi plaja daunelor moratorii, cominatorii, a lipsei de folosinţă şi a cheltuielilor de judecată.
La 4 octombrie 2007, reclamanta a modificat cererea introductivă în temeiul art. 132 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză a pârâtelor: SC V. SA P., SC C.P. SRL P. şi a SC V. SA P., precum şi restituirea în natură a imobilului Gara P., ce a aparţinut familiei A. şi obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro/an reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a acestui imobil.
A mai arătat reclamanta că în cazul în care restituirea în natură a imobilelor solicitate nu se poate efectua înţelege să solicite măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri.
Prin aceeaşi cerere reclamanta a arătat că-şi precizează acţiunea în sensul că înţelege să solicite restituirea întregului conac denumit „R.” compus din 19 creme şi întreaga moşie R. compusă din terenurile şi clădirile ce au aparţinut acestui domeniu.
La termenul din 21 mai 2009 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Direcţiei Silvice Vrancea şi a Consiliului Judeţean Vrancea, solicitând restituirea în natură a terenurilor în suprafaţă de 2907 mp situată în P., str. M.K., şi mp în P. str. GA., ambele deţinute de Ocolul Silvic P. şi a imobilului în suprafaţa de 659 mp şi a construcţiei cu o suprafaţă desfăşurată de 178,63 mp.
Motivează reclamanta că şi aceste imobile au aparţinut autorilor săi şi că au fost preluate de stat fără titlu valabil şi că este îndreptăţită la restituirea lor în principal în natură, iar în subsidiar în situaţia în care aceasta nu este posibilă să se dispună acordarea de despăgubiri băneşti.
În dovedirea acţiunii sale reclamanta a depus la dosar înscrisuri şi efectuarea unor expertize tehnice topografice şi în construcţii pentru identificarea imobilelor a căror restituire a solicitat-o.
Întrucât aceste expertize au fost efectuate parţial, mai puţin în ce priveşte imobilele pretinse de la pârâta SC V. SA P., instanţa în temeiul art. 134 C. proc. civ. a dispus disjungerea cauzei şi judecarea separată în ce o priveşte pe aceasta, măsură dispusă la termenul din 18 iunie 2009.
La data de 17 septembrie 2008 A.A. şi A.S. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu solicitând a se respinge cererea de restituire în natura a terenului în suprafaţă de 2,8 ha arabil intravilan P. cu vecinii, str. A., drum, pasarelă, str. AP. şi SC V. SA P.
Motivează intervenientii că acest teren a fost proprietatea autorilor lor - A.M.A. şi A.M.M., fiind reconstituit pe numele lor, în calitate de moştenitori ai defuncţilor pe vechiul amplasament, fiind puşi în posesie şi fiindu-le eliberat titlul de proprietate. Au depus la dosar înscrisuri.
La acelaşi termen a depus la dosar cerere de intervenţie în nume propriu şi SC T. SA P. prin lichidator M.I.I. solicitând respingerea cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 38119 mp intravilan P. str. T.M. motivând că pe acest teren se află construcţiile SC T. SA P., aflată în lichidare invocând totodată şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi menţionând că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri şi nu la restituirea în natură a terenului.
Şi SC C.C. SA Bucureşti Sucursala Regională C. Galaţi a formulat cerere de intervenţie în nume propriu arătând că este deţinătoarea bunurilor imobile care fac obiectul cauzei de faţă şi că în Dosarul nr. 5554/231/2007 al Judecătoriei Focşani s-a dispus anularea publicaţiei de vânzare referitoare la bunurile revendicate.
Analizând excepţiile, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut că acestea sunt nefondate.
Excepţia prematurităţii acţiunii formulată de Primăria P. şi C.C. SA Bucureşti - Sucursala Regională C. Galaţi nu poate fi primită.
Potrivit art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 unitatea deţinătoare sau unitatea investită cu soluţionarea notificării au obligaţia de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii investite cu soluţionarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2) că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Pe cale de consecinţă, pentru aceste oonsiderente excepţia prematurităţii invocată de cele două pârâte va fi respinsă ca atare.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este de asemenea neîntemeiată, ea a fost invocată de Primăria P., SC V. SA Vrancea şi SC C.P. SRL. Cum acestea sunt însă deţinătoarele imobilelor a căror restituire în natură o solicită reclamanta, excepţia invocată apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Consiliul Judeţean Vrancea de asemenea nu poate fi primită, aceasta contravenind dispoziţiilor art. 3 C. civ. şi principiului liberului acces la justiţie consacrat de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei, examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Reclamanta are cetatea de persoană îndreptăţită în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 10/2001 fiind soţia supravieţuitoare a Iui A.D. legatară universală a acestuia, decedat la 21 septembrie 2000, unica moştenitoare a averii la care era îndreptăţit acesta rămasă de pe urma defuncţilor A.G. şi A.A.
Această calitate a fost recunoscută şi, prin sentinţa civilă nr. 340 din 01 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea rămasă definitivă şi irevocabilă.
Imobilele solicitate de reclamantă fac parte din fosta moşie A. care a fost expropriată de la autorii reclamantei, în perioada anilor 1945-1953. În baza legii de reformă agrară respectiv Decretul nr. 832/1949 perioadă cu încălcarea însă a principiilor cu privire la proprietate cuprinse atât în Constituţie sub imperiul căreia au fost adoptate cât şi în reglementările internaţionale la care România a aderat şi în legile în vigoare in materie de proprietate.
Din procesul verbal din 22 martie 1949, certificatul din 2 ianuarie 1942, cererea adresată Ministerului Agriculturii şi Domeniilor Bucureşti, procesele-verbale din 10 iulie 1953, convenţia de partaj, autentificata sub nr. 979 şi 1782 ale Tribunalului Ilfov, procesul verbal din 24 mai 1945, Hotărârea nr. 27/194c a Comisiei Judeţene a Pref. Putna, rezultă că A.G. şi A.A. au deţinut peste 2.000 ha de teren vie, arabil şi pădure fiind încadraţi la mari moşieri şi duşmani ai regimului de democraţie populară averea lor fiind expropriată şi trecută în proprietatea statului. Din aceleaşi acte mai rezulta că au mai fost preluate pe lângă terenurile agricole şi construcţiile deţinute de către cei doi defuncţi respectiv casa administraţie, 5 locuinţe personal, cazarmă, grajd, coteţe păsări, magazii de cereale, pivniţe, 3 crame, instalaţii moderne pentru industrializarea şi uscatul fructelor, instalaţii de distilare toate descrise amănunţit în inventarul întocmit cu acea ocazie.
Mai rezultă de asemenea că au fost preluate de la autorii soţului reclamantei şi locuinţele pe care aceştia le deţineau pe str. E.R. şi pe str. R., astfel cum rezultă din procesele-verbale din 10 iulie 1953.
Coroborând aceste aste şi declaraţiile martorilor şi a concluziilor rapoart.elor de expertiză întocmite în cauză s-a mai reţinut următoarele:
Din procesul verbal din 10 iulie 1953 rezultă că a fost luată în discuţie situaţia imobilului proprietatea lui A.G. şi A.A., imobil situat în P. str. E.R. compus din 6 camere de locuit, cu suprafaţă clădită de 110 mp, cu apă şi lumină construit din cărămidă. Prin acelaşi proces-verbal se reţine că proprietarii au exploatat clasa muncitoare şi ţărănimea propunându-se naţionalizarea imobilului.
Acest imobil în prezent este deţinut de către Consiliul Judeţean Vrancea, în care funcţionează un cămin de copii.
Cum, potrivit Legii nr. 10/2001, art. l imobilele preluate in mod abuziv de stat, (...) se restituie în natură, în condiţiile prezentei legi, în ce priveşte acest imobil instanţa apreciază că poate fi restitui! în natură.
Având în vedere că acest imobil este afectat unei activităţi de interes public, in temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001 se va institui în sarcina reclamantei obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 3 ani, necesară autorităţii deţinătoare de a găsi un alt spaţiu corespunzător
Din declaraţiile martorilor coroborate cu concluziile raportului de expertiză şi actele de proprietate rezultă că şi imobilul Gară P. cu o suprafaţă construită de 24.344 mp şi cu terenul aferent de 25.950 mp a aparţinut defuncţilor A.G. şi A.
Din memoriul întocmit de Direcţia II Regională Serviciul întreţinerii Brăila rezultă că această clădire a GA. P. a fost construită în anul 1946 din zid de cărămidă tencuită, fiind arătată în amănunt compunerea acesteia. Acest act se coroborează cu expertiza tehnică efectuată in cauză şi cu declaraţiile martorilor din care rezultă că aceasta a aparţinut familiei A.
În prezent clădirea este dezafectată din anul 2005 iar trenurile care mai circulă pe această rută sunt dirijate din staţia TF Mărăşeşti. Clădirea GA. este închisă nemaifiind utilizată de călători în nici un fel, biletele fiind achiziţionate în tren de la controlori.
În acest context, nu există nici un impediment ca acest imobil să fie restituit în natura, urmând ca în temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001 să fie obligată reclamanta să menţină afectaţiunea acestui imobil pe o perioadă de trei ani.
Defuncţii A.G. şi A. au deţinut pe raza oraşului P. moşia „R.” cu peste 200 ha vie şi clădiri respectiv casă administraţie, 5 locuinţe pentru personal, o locuinţă pentru lucrători, 3 grajduri, 3 crame, 4 ateliere, cuptor uscat fructe, magazii precum şi 6 ha la marginea oraşului P. cu clădiri şi instalaţii.
Coroborând declaraţiile martorilor cu concluziile rapoart.elor de expertiză M.M. şi G.C. rezultă că parte din acestea sunt deţinute de SC V. SA.
Terenul în suprafaţă de 27.143 mp se afla situat în P. şi pe acesta se află construcţiile ce au aparţinut defuncţilor şi anume: crama Q8. magazia Q9., platforma cisterne clopot, crama Q10., magazie dogărie Q11., crama Q12., crama Q13. şi centrala termică.
Pe acelaşi teren se mai află două construcţii metalice, cu pereţi şi învelitoare de tablă, construite după anii 1950 precum şi o altă cramă, un corp de birouri, WC, un transformator electric, staţii pompe, bazin apă, cabina cântar şi un cântar basculă constituite de asemenea după 1950.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 instanţa apreciază că imobilele ce au aparţinut defuncţilor A.G. şi A. împreună cu terenul aferent pot fi restituite în natură, cele două construcţii metalice putând fi ridicate iar pentru celelalte părţile îşi pot rezolva situaţia fie prin înţelegere fie pe calea unei acţiuni separate.
Referitcr la suprafaţa de 68.607 mp situat în P. str. A., acest teren a aparţinut de asemenea defunctului A.V., împrejurare ce rezultă din ordonanţa nr. 1473 din 4 iulie 1934 când acesta figura cu 6 ha teren în oraşul P. Acest act se coroborează cu declaraţiile martorilor T.M.N., D.V., M.M. Terenul a fost deţinut de primăria P. şi reconstituit potrivit Legii nr. 18/1991 lui A.A. şi S., Parohiei Cuvioasa Parascheva, Parohia C.J. şi parohia Sfinţii A.P., fiind emise titluri de proprietate în favoarea acestora.
În acest context, cum restituirea în natură a terenului nu mai este posibilă, reclamantei i se vor acorda măsuri compensatorii în despăgubiri băneşti. Pentru acest considerent cererea de intervenţie formulată de A.A. şi S. va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Terenul în suprafaţă de 38119 mp situat în Focşani str. T.M., a aparţinut de asemenea celor doi defuncţi. Rezultă această împrejurare din actele depuse coroborate cu declaraţiile martorilor.
Acest teren este deţinut de SC T. SA P. şi pe acesta se află construcţia fabricii de tricotaje, considerent faţă de care de asemenea reclamantei îi vor fi acordate despăgubiri, restituirea în natură nefiind posibilă. Pentru acest motiv cererea de intervenţie formulată de SC T. SA P. va fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Aceeaşi situaţie este de reţinut şi pentru terenurile în suprafaţă de 9534 mp, 2907 mp, 11032 mp situate în P. str. GA. şi M.K. Ele se regăsesc în actele de proprietate ale celor doi defuncţi şi în declaraţiile martorilor.
Cum şi pe aceste terenuri se află construcţii noi, edificate de Ocolul Silvic P., restituirea lor în natură nu mai este posibilă, astfel că şi pentru acestea reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri.
Terenul în suprafaţă de 37.057 mp situat în pct. G., jud. Vrancea a aparţinut defuncţilor A. împrejurare ce rezultă din procesul verbal de expropriere din 22 martie 1949 şi din formularul de inventariere şi evaluare a patrimoniului întocmit cu acea ocazie. Şi martorii ale căror declaraţii se află la dosar au confirmat proprietatea defuncţilor asupra acestui imobil.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că pe acest teren se află situat şi un imobil cu o suprafaţă de 466 mp. Din aceeaşi expertiză rezultă însă că pe acest teren se află şi alte construcţii, care sunt proprietatea SC C.P. SRL P.
Pentru aceste considerente, în lipsa unei delimitări exacte a suprafeţei de teren aferentă imobilului a cărui restituire se cere, instanţa consideră că şi pentru acestea reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri.
Aceeaşi situaţie s-a reţinut şi pentru suprafaţa de 10.680 mp situată în P. str. AN. jud. Vrancea deţinută de aceeaşi societate.
Pârâţii din prezenta cauză exceptând susţinerile SC V. SA P. pentru care cauza a fost disjunsă) au invocat lipsa notificării fiecărui imobil în parte. Această împrejurare însă nu este de natură a duce la infirmarea dreptului reclamantei la restituirea lor în natură sau în despăgubiri.
Este de observat reţine instanţa de fond că aceste imobile, sub denumirea de întreaga moşie A. au fost solicitate de reclamantă printr-o singură notificare, aceasta aflându-se într-o imposibilitate obiectivă de a le identifica în lipsa unei expertize de specialitate şi a faptului că acestea au aparţinut familiei soţului său, precum şi faptul că experţii desemnaţi în cauză au întâmpinat dificultăţi în efectuarea expertizelor tehnice dispuse în cauză ca urmare a refuzului de comunicare din partea unităţilor deţinătoare.
Pentru aceste considerente, având în vedere ca până la introducerea acestei acţiuni, notificarea reclamantei nu a primit nici un răspuns, unităţile deţinătoare au fost obligate ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri sub sancţiunea plăţii ele să plătească daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere să înainteze propunerea de acordare de despăgubiri Secretariatului C.C.S.D.
În ce priveşte capetele de cerere referitoare la daunele moratorii şi plata contractului de folosinţă a subsolului, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut nici un fel de dovezi în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât reclamanta A.T.C. cât şi C.N.CF C. SA, Sucursala Regională C. Galaţi; R.N.P. Romsilva Direcţia Silvică Focşani, SC T. SA P., SC V. SA Vrancea, Consiliul Judeţean Vrancea Primăria Oraşului P., A.A. şi A.S., iar prin decizia civilă nr. 60 din 13 mai 2001 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul reclamantei A.T.C. şi s-au admis apelurile SC C.C. SA Sucursala Regională C. Galaţi, R.N.P. Sucursala Romsilva Direcţia Silvică Focşani, SC T. SA P., SC V. SA, Consiliul Judeţean Vrancea Consiliul judeţean Vrancea şi Primăria Oraşului P. şi s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii cererii de intervenţie în înţeles propriu formulată de SC C.C. SA Sucursala Regională C. Galaţi şi s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a următoarelor imobile precum şi de stabilire de măsuri reparatorii.
- clădire - staţia C.F.R. P., în suprafaţă de 54.294 m.p. teren, curţi - construcţii din care suprafaţa construită de 24.344 mp, deţinute de SC „C.” SA - Sucursala Regională Galaţi;
- imobilele: Cramă Q1., magazie Q2., cramă Q3., cramă Q4., cramă de 60 vagoane Q5., Q6. - magazie dogărie, centrală termică + atelier Q7. şi platforma cisterne clopot şi terenul aferent, în suprafaţă de 27143 mp intravilan P., deţinute de SC V. SA;
- clădire, casă de locuit, cu suprafaţa utilă de 178,63 mp, cu fundaţii din beton, pereţi din zidării, cărămidă şi acoperit cu tablă şi terenul aferent, în suprafaţă de 659 mp - curţi, construcţii, situat în P., str. H.R., deţinut de Consiliul Judeţean Vrancea.
S-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC T. SA P.
S-a respins cererea reclamantei de acordare de măsuri reparatorii în echivalent sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente pentru următoarele imobile:
- suprafaţa de 38119 mp teren, situată în P., str. T.M., deţinută de SC T. SA P.;
- suprafaţa de 68607 mp teren, situată în P., str. A., deţinută de Primăria P.;
- suprafeţele de: 2907 mp teren, situat în P., str. M.K., 9534 mp teren, situat în P., str. GA. şi 11032 mp, situaţi în P., str. GA., deţinute de Ocolul Silvic P.
S-a înlăturat dispoziţia de obligare a acestor trei apelante de înaintare către Secretariatul C.C.S.D. a propunerilor de acordare de despăgubiri în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 50 RON/zi întârziere.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii.
S-a respins apelul declarat de A.A. şi de A.S. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost obligată apelanta A.T.C. să plătească suma de 2.700 RON către expertul tehnic A.E. şi 9372,70 RON către expertul tehnic A.C. şi intimatei-apelante SC V. SA suma de 5000 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Intimatele SC C.P. SRL şi Oraşul P. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta A.T.C. ca fiind neîntemeiat.
În apel, la solicitarea reclamantei, s-au administrat proba cu expertiză topometrică şi în construcţii, iar la solicitarea tuturor apelanţilor s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din examinarea motivelor de apel, a probatoriilor administrate atât în faţa instanţei de fond cât şi în apel, Curtea constată că apelurile formulate de C.C. SA sucursala Regională Galaţi, R.N.P. Romsilva Direcţia Silvică Focşani, SC T. SA P., SC V. SA, Consiliul Judeţean Vrancea şi de Primăria Oraşului P. sunt fondate iar apelurile formulate de reclamanta A.T.C. şi intervenienţii în interes propriu A.A. şi A.S. sunt nefondate.
Obiectul litigiului îl constituie soluţionarea notificării nr. N1./2001 formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a terenului, loc de casă, împreună cu toate clădirile conacului denumit R. de pe fosta stradă G. ce au aparţinut autorilor săi GH. şi A.A. Ulterior introducerii acţiunii a precizat că solicită restituirea în natură a întregului conac R. şi a întregii moşii cu clădirile şi terenurile aferente acesteia astfel cum au fost identificate la dosar fond. Tot la termenul la care şi-a precizat acţiunea în acest mod (4 octombrie 2007) a înţeles să solicite şi restituirea în natură a imobilului Gară P.
La acelaşi termen a înţeles să intervină în litigiu în calitate de intervenient în interes propriu apelanta care a invocat împrejurarea că reclamanta nu a formulat notificare pentru imobilele deţinute de intervenientă iar pe fondul cererii a invocat un drept de proprietate asupra GA. şi staţiei C.P. ce a intrat în proprietatea statului în anul 1936. Totodată, a susţinut că, în urma cutremurului din 1940, clădirea staţiei C. a fost distrusă fiind refăcută în totalitate de intervenientă.
Prin Legea nr. 10/2001 s-a instituit o procedură specială prin care persoanele îndreptăţite pot solicita restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii echivalente a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Instanţa avea îndatorirea să verifice cu prioritate dacă reclamanta în ceea ce priveşte cererea de restituire a GA. P. a formulat notificare aceasta deoarece potrivit art. 22 fost art. 21 din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptăţită are obligaţia de a notifica persoana juridică deţinătoare solicitând restituirea imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. De asemenea, notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a bunurilor imobile solicitate, precum şi valoarea estimată a acestora.
Prin notificarea nr. N1. reclamanta nu a solicitat şi restituirea GA. P., deşi cunoştea unitatea deţinătoare, fiind de notorietate că gările şi staţiile C. sunt deţinute de stat prin intermediul regionalelor C. Cu toate acestea, nu a înţeles să formuleze notificare, astfel că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (5) fost 21 din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestui text, lipsa notificării atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri în natură sau prin echivalent. Deoarece textul este imperativ şi se referă la pierderea a însuşi dreptului de a solicita măsuri reparatorii, soluţia ce se impune este de respingere pe fond a cererii, excepţiile prematurităţii şi a inadmisibilităţii nefiind aplicabile în speţă.
S-a constatat că reclamanta, deşi a solicitat restituirea în natură a imobilului Gară P., nu a înţeles să o cheme în judecată pe apelanta-intervenientă în calitate de pârâtă.
Din precizările aflate la dosar, rezultă că reclamanta a înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, alături de Primăria Oraşului P., pe: SC V. SA Vrancea, Direcţia Silvică Focşani, Consiliul Judeţean Vrancea, SC C.P. SRL şi SC V. SA P.
Aşa fiind, instanţa de fond, raportat la principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, nu putea să soluţioneze o cerere în contradictorIU cu o persoană care nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă şi cu atât mai mult nu putea obliga apelanta care a avut numai calitate de intervenientă în interes propriu la restituirea unor imobile faţă de care a invocat un drept de proprietate în condiţiile art. 49 C. proc. civ.
Instanţa de apel a constatat de asemenea, că, deşi reclamanta a cerut restituirea în natură numai a imobilului Gară P., instanţa de fond a obligat intervenienta să restituie pe lângă clădirea Staţiei C. şi suprafaţa de 54294 mp teren, curţi construcţii din care suprafaţa construită de 24,344 mp teren încălcându-se astfel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. cu raportare la dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că într-adevăr calea ferată particulară Mărăşeşti P. a fost construită între anii 1901-1904 şi a aparţinut Societăţii AN. Vrancea, unul din acţionari fiind autorul reclamantei. Această linie ferată a trecut în deplina proprietate a Regiei Autonome C. în anul 1936 în temeiul art. 12 din Legea nr. 1771/1865, actul de proprietate al Regiei Autonome C. fiind publicat în „foaia oficială C. din 14 mai 1936” (a se vedea anexele la raportul de expertiză a inginerului A.C.).
S-a reţinut că este fără echivoc că imobilul solicitat a fost preluat de stat în anul 1936 iar Legea nr. 10/2001 vizează numai imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 astfel că, excede perioadei de aplicabilitate avută în vedere de legiuitor.
Pentru toate aceste argumente se constată că reclamanta nu are dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii în natură sau prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilele deţinute de apelanta-intervenientă motiv pentru care, ca efect al admiterii apelului în temeiul art. 296 C. proc. civ. se va admite cererea de intervenţie în interes propriu şi se va respinge cererea reclamantei de obligare a intervenientei la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor deţinute de aceasta.
Reclamanta a solicitat în contradictor cu pârâta-apelantă restituirea imobilelor situate în P., strada M.K. în suprafaţă de 2907 mp deţinut de Ocolul Silvic P. şi imobilul teren situat în oraşul P., strada GA. în suprafaţă de 9534 mp ocupat de Ocolul Silvic P. şi suprafaţa de 11032 mp teren deţinută de acelaşi ocol şi situată în strada GA.
Apelanta-pârâtă a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar fond că în ceea ce priveşte imobilele deţinute de aceasta reclamanta nu a formulat notificare, susţinere pe care în mod greşit instanţa de fond nu a avut-o în vedere la soluţionarea cererii formulate de reclamantă în contradictor cu această pârâtă.
Astfel cum s-a mai arătat, obiectul litigiului este circumscris soluţionării notificării care vizează numai restituirea în natură a imobilului teren loc de casă situat în intravilanul oraşului P. împreună cu toate clădirile ce au compus Conacul R. Terenurile solicitate a fi restituite de la pârâta-apelantă nu fac parte din clădirile şi terenurile aparţinând Conacului R., astfel că este fără echivoc că pentru acestea nu s-a formulat notificare astfel cum impun dispoziţiile art. 22 fost art. 21 din Legea nr. 20/2001.
Apelul formulat de intervenienta în interes propriu C.N.C.F. C. Galaţi este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Cum reclamanta nu a formulat notificare pentru aceste imobile, potrivit alin. (5) al art. sus menţionat a pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent pentru suprafeţele deţinute de această apelantă şi drept consecinţă, ca urmare a admiterii apelului, va respinge cererea formulată în contradictor cu această pârâtă şi va înlătura şi obligarea acesteia de înaintare către Secretariatul C.C.S.D., a propunerilor de acordare de despăgubiri în termen de 15 zile sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii.
Apelurile formulate de SC T. SA P. şi de SC V. SA vor fi examinate împreună deoarece argumentele admiterii lor sunt comune, raportat la critica referitoare la faptul că societăţile apelante erau privatizate integral, anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, astfel că nu pot fi obligate la măsurile reparatorii prevăzute de această lege.
Această critică este fondată pentru următoarele considerente:
Este necontestat în speţă că cele două apelante erau societăţi comerciale privatizate integral la data apariţiei Legii nr. 10/2001. Prin acest act normativ sunt stabilite părţile între care se derulează procedurile de restituire. În art. 21 alin. (1) din lege sunt prevăzute categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituire prin dispoziţie sau decizie motivată. Potrivit acestui text, imobilele terenuri şi construcţii, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură prin decizie sau după caz prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Rezultă fără echivoc că societăţile comerciale privatizate integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu fac parte dintre persoanele juridice obligate să emită decizie sau dispoziţie motivată pentru restituire. În acelaşi sens, sunt şi prevederile art. 21.1 lit. c) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora societăţile comerciale privatizate integral nu sunt entităţi investite cu soluţionarea notificării.
Totodată, potrivit art. 29 alin. (3) fost 27 din Legea nr. 10/2001, în situaţia unei societăţi comerciale integral privatizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia care a efectuat privatizarea. Drept urmare, apelanta SC V. SA nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilelor deţinute de aceasta şi nici la măsuri reparatorii prin echivalent iar SC T. SA P. nu poate fi obligată la măsuri reparatorii cu atât mai mult cu cât cea de-a doua apelantă a fost obligată să înainteze propunerile de acordare de despăgubiri C.C.S.D. şi a fost obligată la daune cominatorii pentru o obligaţie ce nu-i incumbă.
Drept urmare, au fost admite apelurile s-au respins cererile formulate de reclamantă în contradictor cu aceste părţi şi, pe cale de consecinţă, s-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC T. SA P.
În ceea ce priveşte apelul Consiliului Judeţean Vrancea această parte a fost chemată în judecată după administrarea probei cu expertiză pentru a fi obligată la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor situate în P., strada I.H.R., instanţa de fond având obligaţia să verifice îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 22 fost 21 din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestor dispoziţii, persoana îndreptăţită, avea obligaţia să notifice în termenele prevăzute succesiv de Legea nr. 10/2001 persoana juridică deţinătoare în vederea restituirii în natură a imobilului.
Potrivit alin. (2) al art. 22 în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. Potrivit alin. (5) al art. 22 dacă nu s-a trimis notificarea, persoana pierde dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent.
Se impune a fi subliniat că în cauza de faţă, în ceea ce priveşte toate apelantele faţă de care s-a reţinut lipsa notificării, nu se poate aplica ipoteza prevăzută de art. 28 fost art. 26 potrivit căreia, în cazul în care persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul imobilului, se va trimite notificarea primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilele care este obligată să direcţioneze notificarea către unitatea deţinătoare reală a imobilelor. Aceasta deoarece reclamanta prin notificarea ce face obiectul prezentului litigiu, a identificat exact imobilul ce solicită a fi restituit şi actele de proprietate în temeiul cărora solicită aceste măsuri reparatorii, imobilele situate în strada I.H.R. neformând obiectul notificării ca şi celelalte imobile solicitate în litigiul de faţă în contradictor cu celelalte părţi care au declarat apel. Mai mult de atât, reclamanta era în posesia actelor de proprietate ale autorilor săi pentru imobile situate în intravilanul oraşului P. în strada I.H.R., deci cunoştea deţinătorul imobilului pe care nu a înţeles să-l notifice.
Un demers judiciar ce are ca scop redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv nu poate fi parcurs decât în condiţiile şi cu respectarea procedurilor instituite de Legea nr. 10/2001.
Foştii proprietari au avut asigurat accesul la justiţie, atâta vreme cât li s-a pus la dispoziţie o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra acestor imobile în condiţiile în care termenul de depunere a notificării a fost prelungit succesiv.
Stabilirea acestor termene în care foştii proprietari puteau solicita retrocedarea imobilelor ce au făcut obiectul legii nr. 10/2001 a fost de natură să asigure respectarea principiilor securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice în materia proprietăţii.
În acest context, nu există o încălcare a prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie care ocroteşte un bun actual, deci existent, iar nu speranţa de a vedea recunoscut un vechi drept de proprietate imposibil de exercitat o perioadă îndelungată de timp.
Având în vedere că lipsa notificării atrage pierderea dreptului de a cere măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, o astfel de cerere urmează a fi respinsă ca nefondată.
Din aceste considerente, criticile vizând respingerea excepţiilor inadmisibilităţii sau a prematurităţii nu pot fi primite iar susţinerile lor sunt superflue faţă de argumentul avut în vedere la respingerea pe fond a acţiunii.
Chiar dacă reclamanta a făcut dovada că autorii săi au deţinut în proprietate imobilul situat în P. strada I.H.R. lipsa notificării pentru acest imobil şi a lipsei de incidenţă a dispoziţiilor art. 28 fost 26 din Legea nr. 10/2001 atrage pierderea dreptului reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi drept urmare, se va admite apelul formulat de Consiliul Judeţean Vrancea şi pe fond se va respinge acţiunea reclamantei în contradictor cu această pârâtă.
Având în vedere că la soluţionarea apelurilor formulate de SC T. SA P. şi SC V. SA s-a avut în vedere incidenţa motivului de apel referitor la situaţia de societăţi privatizate integral anterior Legii nr. 10/2001 iar în ceea ce priveşte apelurile formulate de R.N.P. Romsilva-Direcţia Silvică Focşani şi Consiliul Judeţean Vrancea, s-a avut în vedere incidenţa motivului vizând lipsa notificării, celelalte critici nu se mai impun a fi analizate deoarece finalitatea lor a fost atinsă prin admiterea apelurilor.
Reclamanta a obţinut în contradictor cu pârâta-apelantă Primăria Oraşului P. măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 68607 mp teren situat în P. strada A. şi a fost obligată să înainteze C.C.S.D. propunerea de acordare de despăgubiri în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii.
Soluţia pronunţată este greşită raportat la probele administrate în cauză, înscrisurile depuse de părţi şi concluziile expertizei efectuate în apel de către inginer A.C.
Astfel, reclamanta a solicitat prin notificarea nr. N1./2001 teren loc de casă intravilan oraş P. cu toate clădirile ce au aparţinut Conacului R. situate pe fosta stradă G.
Reclamanta a susţinut pe tot parcursul litigiului că bunurile solicitate s-ar afla în intravilanul oraşului P. Problema identificării bunurilor ce face obiectul notificării a fost lămurită prin expertiza efectuată în apel şi a căror concluzii se coroborează cu înscrisurile depuse de reclamantă şi celelalte părţi la dosarul cauzei.
Autorii reclamantei au deţinut într-adevăr suprafeţe întinse de teren pe raza administrativă a oraşului P. şi a comunelor învecinate din judeţul Vrancea şi alte judeţe.
În decursul timpului, autorii reclamantei au fost expropriaţi de suprafeţe importante de teren, ultima expropriere având loc în anul 1945, autorii reclamantei rămânând în proprietate cu câte 50 hectare teren iar în anul 1949 au fost expropriaţi de aceste ultime suprafeţe în baza Decretului nr. 83/1949.
Din coroborarea înscrisurilor, respectiv „convenţiunea de partaj” între moştenitorii defunctei S.A., „procesul verbal nr. V1. din 16 aprilie 1934”, „procesul verbal din 2 iunie 1941”, „memoriile adresate de autorii reclamantei autorităţilor vremii”, rezultă fără echivoc că imobilul Conacul R. cu toate clădirile şi terenurile aferente şi prezentate în detaliu de reclamantă nu îşi avea locaţia în intravilanul oraşului P. şi în nici un caz în strada A. ci în extravilan. Că este aşa, o dovedeşte şi procura dată în anul 1997 la Lausanne de către moştenitorul direct A.D. prin care descrie Moşia R. din care face parte şi Conacul R. ca fiind parte componentă din Satul N. şi C.J.
Mai mult decât atât, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a stabilit că amplasamentul terenurilor ce au aparţinut autorilor reclamantei nu se identifică cu amplasamentul terenurilor reconstituite intervenienţilor A.A. şi A.S.
Este real că autorii reclamantei au deţinut terenuri în intravilanul oraşului P. care însă nu fac obiectul prezentei notificări căreia i se circumscrie numai Conacul R. ci au făcut obiectul altor notificări iar reclamanta a şi obţinut măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa totală de 11.416 mp în intravilan.
Totodată, pentru terenurile care au aparţinut Conacului şi Moşiei R. reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 în limita a 50 hectare pentru fiecare proprietar.
Raportat la conţinutul notificării nr. N1./2001 şi la probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc că amplasamentul Conacului R. şi a tuturor clădirilor şi terenurilor ce îl compuneau se află în extravilanul oraşului P., astfel că în mod greşit a fost obligată la măsuri reparatorii prin echivalent.
În ceea ce priveşte apelul formulat de intervenienţii în interes propriu A.A. şi A.S. urmează a fi respins pentru următoarele motive:
Apelanţii au avut calitatea de intervenienţi în interes propriu iar prin hotărârea primei instanţe nu au fost obligaţi la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent către reclamantă.
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a respins-o ca rămasă fără obiect, iar apelul acestora va fi respins deoarece finalitatea criticilor formulate nu poate duce decât la aceeaşi soluţie în ceea ce-i priveşte şi în condiţiile în care dreptul lor este conservat şi ca efect al admiterii apelului formulat de Primăria Oraşului P.
Apelul reclamantei este nefondat.
Astfel, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat şi restituirea în natură a imobilelor pentru care i s-a recunoscut îndreptăţirea la măsuri reparatorii prin echivalent.
Argumentele juridice avute în vedere la admiterea apelurilor formulate de R.N.P. Romsilva- Direcţia Silvică Focşani şi de Primăria P. constituie motivele respingerii apelului reclamantei.
Pentru terenurile deţinute de Direcţia Silvică Focşani prin Ocoalele Silvice P. s-a argumentat şi reţinut că reclamanta nu le-a notificat astfel că acesteia nu numai că nu i se pot restitui în natură aceste imobile dar nu i se cuvin nici măsuri reparatorii prin echivalent.
În ceea ce priveşte terenurile pretinse a fi restituite în natură de către Primăria Oraşului P. în suprafaţă de 68.607 mp, atâta timp cât s-a reţinut prin admiterea apelului acestei pârâte că nu i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent deoarece pe acest amplasament autorii reclamantei nu au deţinut niciodată terenul solicitat cu atât mai mult nu se poate dispune restituirea în natură.
În ce privesc imobilele deţinute de pârâta SC C. SRL, având în vedere că aceasta nu a formulat apel, şi deci a achiesat la soluţia instanţei de fond, prin care a fost obligată să-i facă propuneri pentru măsuri reparatorii şi să înainteze organismului competent sub sancţiunea de daune cominatorii iar în propria cale de atac reclamantei nu i se poate înr.ăutăţi situaţia şi ca atare va rămâne câştigat în favoarea reclamantei, dreptul acesteia de a obţine măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.T.C.
Prin aceeaşi cerere reclamanta a mai declarat recurs şi împotriva încheierii din 28 ianuarie 2011 prin care i s-a respins cererea de reducere a onorariului de expert, şi respectiv împotriva încheierii din 28 aprilie 2011 prin care i s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător G.E.
Astfel în ce privesc criticile reclamantei împotriva încheierilor din 28 ianuarie 2011 şi respectiv 28 aprilie 2011, acestea vizează următoarele aspecte:
Reclamanta susţine că în mod nejustificat prin încheierea din 28 ianuarie 2011, i s-a respins cererea de reducere a onorariului de expert fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, în condiţiile în care faţă de complexitatea lucrării şi de volumul de muncă depus la efectuarea expertizei, numărul de ore expres stabilit nu îşi găseşte justificare legală.
În ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 28 aprilie 2011 prin care i s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător G.E., se susţine că aceste este nelegală, nefiind verificate aspectele invocate în cererea de recuzare ce vizau lipsa de imparţialitate a magistratului recuzat.
Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa a ignorat faptul că dispoziţiile art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 care modifică art. 29 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate neconstituţionale prin decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale şi ca urmare obligaţia de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv incumbă şi societăţilor comerciale privatizate.
Se mai susţine că obligaţia de a restitui în natură imobilele preluate abuziv, incumbă şi societăţilor comerciale privatizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu condiţia ca bunul revendicat să fi fost preluat de Stat fără titlu valabil, ca în cauza de faţă, motiv pentru care se apreciază de către recurentă că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind greşita aplicare a legii.
În ce priveşte situaţia notificărilor ,reclamanta susţine că există două notificări şi că în 2002 în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 a mai formulat şi alte notificări cu nr. 26 - 30 din 7 februarie 2002 adresate Primăriei P. ,prin care a revendicat mai multe imobile, inclusiv clădirile Conacului R., una din ele fiind şi clădirea de pe str. E.R.
În acest sens se invederează că instanţa în mod nejustificat a ignorat notificarea de la fila 67 anexată raportului de expertiză A.C.
Din perspectiva celor expuse reclamanta susţine că sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta susţine că în condiţiile în care imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, acesta nu a ieşit niciodată din proprietatea aadevăraţilor proprietari şi ca atare statul nu a avut calitatea de proprietar pentru a-i nputea constitui pârâţilor un titlu valabil.
Se invocă şi faptul că apelul său viza restituirea în natură a imobilului construcţie în suprafaţă de 466,46 mp situat în P., punctul G. deţinut de SC C.P. SRL, construcţie ce se află pe terenul în suprafaţă de 37.057 mp, - terenul în suprafaţă de 37.057mp situat în P. punct G. ocupat tot de SC C.P. SRL; - terenul de 2907 mp situat în P. str M.K. cu privire la care instanţas a constatat că a aparţinut autorului său.Acest teren este ocupat de Ocolul Silvic şi face obiectul notificării nr. N1./2002, depusă la Primăria P. (anexă la raportul de expertiză efectuat de expert A.C.); - terenul în suprafaţă de 9534 mp situat în oraşul P. str GA. deţinut de Ocolul Silvic P., fiind ocupat în parte de construcţii; - teren de 11.032 mp situat în P. str GA. deţinut la această dată de Ocolul Silvic P.; - terenul de 68.607mp situat în intravilanul oraşului P. str A. deţinut de Primăria P. şi familia A..
Se mai susţine de către recurentă că terenul solicitat este delimitat conform hărţii din anul 1941 la N str. A., S - de Gară, A., Gară, la V - casa lui N. şi M.C. iar la Est se învecinează cu cimitirul şi biserica.
Or, susţine recurenta, deşi instanţa de fond a constatat că acest teren a aparţinut autorului său, totuşi se constată imposibilitatea restituirii motivat de faptul că dreptul de proprietate a fost constituit familiei A. În aceeaşi idee se mai susţine că actul din 1921 prin care s-a cumpărat de familia A. un teren, are alte vecinătâţi la sud - cimitirul, ceea ce înamnă că amplasamentul este vechiul teren al familiei A., ce este delimitat conform hărţilor din anul 1841 ce se învecinează la sud cu Gara şi care conform hărţilor depuse este teren intravilan.
O altă critică vizează faptul că instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Consiliul judeţean Vrancea, şi că motivarea hotărârii este necorespunzătoare conţinând aspecte contradictorii nefiind aătate argumentatele pentru care se admite apelul declarat de C.N.C.F. C. Galaţi faţă de dispozitiile art. 12 din Legea nr. 771/1865, fiindu-i încălcat astfel dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât nu se arată de ce sunt reţinute doar concluziile expertizei efectuate în apel, şi de ce sunt înlăturate cele ale expertizei de la fond.
Reclamanta mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat pe apelul declarat de Primăria P. împotriva încheierii prin care s-a disjuns capătul de cerere în care pârât era SC V.E. SRL P.
În aceeaşi idee se mai susţine că instanţa nu se poate decide dacă i se respinge apelul reclamantei pentru că ar lipsi notificarea, sau pentru că nu s-a făcut dovada întinderii dreptului de proprietate,sau că bunurile imobile solicitate se găsesc pe alt amplasament, motiv pentru care se susţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii Consiliul Judeţean Vrancea, A.A. şi A.S., Primăria Oraşului P., R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Focşani, SC V. SA prin întâmpinările depuse au solicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În ce priveşte recursul declarat de reclamantă împotriva încheierilor de şedinţă din 28 ianuarie 2011 şi respectiv 28 aprilie 2011, sunt de reţinut următoarele aspecte:
Prin încheierea de şedintă din 28 ianuarie 2011, dosarul instanţei de apel, s-a respins cererea reclamantei de reducere a onorariului pentru expertul A.C., fiind obligată să plătească pe seama acestuia o diferenţă de onorariu de 9372,70 RON .
Prin cererea de reducere a onorarilui de expert - dos. instanţei de apel, invocând dispoziţiile art. 23 din O.G. nr. 2/2009 reclamanta a solicitat reducerea onorariului datorat pentru expertul A.C., motivat de faptul că expertiza conţine 19 pagini şi 8 schiţe şi că doar 2 pagini cuprind răspunsul la obiecţiuni, astfel că nu se justifică onorariul solicitat.
Or, faţă de aceste motive, instanţa de apel a examinat cererea prin prisma dispoziţiilor art. 23 din O.G. nr. 2/2000, actualizată, care prevăd că: „Onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.”
Din această perspectivă, a complexităţii lucrării, a gradului profesional al expertului, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor legale sus evocate, motiv pentru care criticile recurentei ce vizează încheierea de şedinţă din 28 ianuarie 2011, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nefondate sunt şi criticile aduse încheierii de şedinţă din 28 aprilie 2011, prin care s-a respins cererea reclamantei de recuzare a judecătorului E.G., motivat de neîndeplinirea condiţiilor art. 25 şi 27 pct. 1-9 C. proc. civ.
Cum, cauzele recuzării sunt limitativ prevăzute de lege, ele nu pot fi extinse şi la alte situaţii pe care părţile le invocă.
Or, motivele invocate de reclamantă în cererea de recuzare, ce vizează aspecte legate de respingerea obiecţiunilor la expertiza efectuată în cauză şi respectiv respingerea cererii privind depunerea un înscris în formă lizibilă, nu se circumscriu dispoziţiilor legale sus evocate.
Din perspectiva celor expuse sunt nefondate criticile recurentei împotriva încheierii de şedintă din 28 aprilie 2011 şi cum în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 28 ianuarie şi respectiv 28 aprilie 2011, urmează a fi respins ca nefondat.
În ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 60 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, sunt de reţinut următoarele aspecte:
În ce priveşte motivul de recurs prev de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de reclamantă în cererea de recurs, este de observat că prin acest motiv este sancţionată încălcarea de către instanţă a principiului disponibilităţii, în virtutea căruia reclamantul este cel care stabileşte limitele judecăţii prin obiectul cererii de chemare în judecată.
În concretizarea acestor dispoziţii, pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., vizează ipoteza în care instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, situaţii de plus sau minus petita.
Or, faţă de obiectul dedus judecăţii aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, de modificarea ei la 4 octombrie 2007 şi de precizările depuse la dosar, instanţa de apel în mod corect a examinat cauza în limitele investirii şi a principiului disponibilităţii, fără a fi prezente motive de plus sau minus petita.
Obiectul litigiului îl constituie, cum bine a reţinut instanţa de apel, soluţionarea notificării nr. 30/2002, formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului loc de casă, împreună cu toate clădirile conacului denumit R. de pe fosta stradă GA., ce a aparţinut autorilor săi GH. şi A.A.
Cum prin notificarea nr. N1./2002, nu s-a solicitat şi restituirea GA. P., în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Astfel că în lipsa notificării pentru acest imobil, reclamanta a pierdut dreptul de a solicita măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Din aceeaşi perspectivă, şi raportat atât la obiectul dedus judecăţii, cât şi la dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 instanţa de apel, a examinat şi solicitarea reclamantei de restituire a imobilelor situate pe str M.K. în suprafaţă de 2907 mp deţinut de Ocolul Silvic P., imobilul situat în oraşul P., str. GA. însuprafaţă de 9534 mp ocupat de Ocolul Silvic P. şi respectiv imobilul de 11032 mp teren deţinut de acelaşi Ocol Silvic în str GA.
Cum imobilele susmenţionate nu fac parte din clădirile şi terenurile Conacului R., în mod corect a reţinut instanţa de apel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care pentru acestea nu a fost formulată notificare.
Cum obiectul litigiului vizează soluţionarea notificării nr. N1./2002, cu privire la restituirea în natură a imobilului teren loc de casă situat în intrevilanul oraşului P. împreună cu toate clădirile ce au compus Conacul R., instanţa de apel în mod legal a examinat cauza prin prisma „convenţiunii de partaj între moştenitorii defunctei S.A., a procesului verbal din 16 aprilie 1934, procesul verbal din 2 aprilie 1941, reţinând că imobilul „Conacul R.” cu toate clădirile şi terenurile aferente era extravilan.
Cu privire la terenurile ce au aparţinut Conacului şi Moşiei R., este de reţinut, cum de altfel bine a reţinut şi de instanţa de apel că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita a 50 ha pentru fiecare proprietar.
Or, din perspectiva celor expuse, precum şi a faptului că amplasamentul Conacului R., cu clădirile şi terenurile ce îl compuneau se află în extravilanul oraşului P., dar şi raportat la conţinutul notificării nr. 30/2002, instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a legii atât prin prisma dispoziţiilor art. 22 alin. (5) dar şi a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care celelalte critici ale recurentei legate de dispozitiile art. 12 din Legea nr. 771/1865, de amplasamentul terenului, de obiectul notificării nr. 27/2002, nu se mai impun a fi analizate.
Nefondate sunt de altfel şi criticile legate de nepronunţarea instanţei pe apelul declarat de Primăria P. împotriva încheierii prin care s-a disjuns capătul de cerere în care pârât era SC V.E. SRL P., şi cele legate de pronunţarea instanţei pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Consiliul judeţean Vrancea, în condiţiile în care aceaste părţi nu au declarat recurs.
Critica legată de motivarea necorespunzătoare a hotărârii, şi cea care vizează existenţa unor considerente contradictorii,este de asemenea nefondată, în condiţiile în care instanţa şi-a argumentat în fapt şi în drept soluţia pronunţată, considerentele fiind clare, concise şi raportate la obiectul dedus judecăţii.
De altfel motivarea unei hotărâri înseamnă de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Or, din această perspectivă şi a faptului că hotărârea instanţei de fond se circumscrie exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
În ce privesc cheltuielile de judecată solicitate de SC V. SA, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care permite instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanţa are în vedere atât valoarea pricinii cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului .
Din această perspectivă urmează a fi obligată reclamanta doar la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată în recurs faţă de SC V. SA.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
De altfel dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Aceste dispoziţii legale au fost de asltfel supuse şi controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a statuat prin decizia nr. 401/2005 că ele nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanţei de judecată şi, totodată, sunt în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O.
Din perspectiva celor expuse urmează a fi obligată reclamanta la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC V. SA, reduse potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.T.C. împotriva încheierilor din 28 ianuarie 2011 şi 28 aprilie 2011 precum şi împotriva deciziei nr. 60 din 13 mai 2011 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta - reclamantă A.T.C. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă SC V. SA, reduse potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6912/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6781/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
