ICCJ. Decizia nr. 6918/2012. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6918/2012
Dosar nr. 6626/2/2011*
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Asupra recursurilor civile de faţă:
Prin cererea din data de 25 noiembrie 2005, înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 4667/2005 reclamanţii S.D. şi R.E. au chemat în judecată pe pârâţii C.L. şi C.P., SC A.B. SA şi Primăria Municipiului Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005 încheiat între pârâţii persoane fizice şi pârâţii persoane juridice în baza Legii nr. 112/1995.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a formulat prin executor notificarea nr. N1. prin care solicita să-i fie restituit în natură imobilul situat în str. C.P.G., sector 4 confiscat de către Statul Român în baza sentinţei penale nr. 856 din 15 august 1961 pronunţată de Tribunalul Constanţa. Urmare a notificării, la pârâta Primăria Municipiului Bucureşti s-a format Dosarul nr. 8889/2001. Prin dispoziţia nr. D1. din 06 ianuarie 2005 pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a respins solicitarea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului.
În acţiune se mai arată că prin cererea din data de 14 aprilie 2005, înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. D1. din 06 ianuarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând anularea dispoziţiei şi obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti la a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei imobilul compus din teren în suprafaţă de aproximativ 282,32 mp şi construcţia nevândută aflată pe teren, ambele situate în Bucureşti, str. C.P.G., Sector 4. La o zi după formularea contestaţiei, pârâţii C.L. şi C.P. au cumpărat prin contractul a cărei nulitate absolută se solicită, corpul A de construcţie şi terenul aferent de 73 mp din imobilul situat în str. C.P.G., sector 4 Bucureşti.
Reclamanţii susţin că primul motiv de nulitate constă în faptul că legea interzicea înstrăinarea imobilelor a căror restituire fusese solicitată de către foştii proprietari, atâta timp cât, procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, administrative sau judiciare erau în curs de desfăşurare.
Al doilea motiv de nulitate invocat de către reclamanţi este cauza ilicită, deoarece în contract figurează doar mandatarul proprietarului, mai exact SC A.B. SA în nume propriu, şi nu Primăria Municipiului Bucureşti în a cărui patrimoniu se afla imobilul.
Prin sentinţa civilă nr. 1483 din 28 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă excepţia lipsei de interes şi a fost admisă cererea reclamanţilor, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005.
În motivarea sentinţei s-a arătat că reclamanţii au interes să introducă acţiunea, deoarece în situaţia în care se constată nulitatea absolută a vânzării, pot obţine restituirea în natură a imobilului. De asemenea s-a arătat că la încheierea contractului, au fost încălcate dispoziţiile imperative ale art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999.
Împotriva sentinţei tribunalului, au declarat apel pârâţii C.L. şi C.P., dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 31915/3/2005.
Prin decizia civilă nr. 327/A din 22 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 31915/2005, s-a admis apelul declarat de apelanţii pârâţi C.L. şi C.P. împotriva sentinţei civile nr. 1483 din 28 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a desfiinţat sentinţa atacată, s-a admis cererea de suspendare a judecării formulată de pârâţii C. şi conform art. 274 pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecăţii în primă instanţă, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 1514/2005 a Tribunalului Bucureşti.
Urmare a deciziei menţionate anterior, Dosarul nr. 4677/2005 având ca obiect constatare nulitate absolută, s-a întors la tribunal şi a rămas suspendat în faţa primei instanţe în temeiul art. 244 C. proc. civ. conform celor arătate mai sus.
După dispariţia cauzei de suspendare, dosarul a fost repus pe rol, la cererea reclamanţilor, prin încheierea tribunalului din data de 30 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 4677/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1641 din 09 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 4677/2005 judecându-se acţiunea pe fond, s-a admis cererea reclamanţilor şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005 încheiat între pârâţii C.L. şi C.P. - cumpărători, şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin SC A.B. SA - vânzător, potrivit Legii nr. 112/1995 având ca obiect locuinţa situată în Municipiul Bucureşti, str. C.P.G., sector 4, respectiv apartamentul nr. X1. situat la parterul imobilului compus din trei camere, bucătărie, magazie şi dependinţe, corp A.
Împotriva sentinţei tribunalului, au declarat apel pârâţii C.L. şi C.P., dosarul fiind înregistrat la această instanţă sub nr. 6626/2/2001.
Prin decizia nr. 792 A din 13 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul.
În motivarea deciziei s-au re ţ inut următoarele.
Intimaţii reclamanţi sunt succesorii fostului proprietar al imobilului preluat abuziv de către stat şi înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005.
Intimaţii au formulat în termen notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedurile administrative şi judiciare cu privire la această notificare finalizându-se în anul 2008.
Pe parcursul procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001 imobilul ce a făcut obiectul notificării a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către chiriaşi. Înstrăinarea a avut loc la 6 zile după ce dispoziţia nr. D1. din 06 ianuarie 2005 fusese atacată în justiţie de către foştii proprietari, deci nu era definitivă.
Curtea reţine că acţiunea în anularea contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost formulat în termenul prevăzut de lege, dat fiind faptul că înstrăinarea a avut loc la data de 20 aprilie 2005.
Curtea reţine de asemenea că la momentul înstrăinării procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu era finalizată, astfel că orice act de înstrăinare către chiriaşi a imobilului în cauză este lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege conform dispoziţiilor art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999.
Curtea mai reţine că potrivit art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 „actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după 14 februarie 2001, cu nerespectarea interdicţiei prevăzută de art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi care nu au fost atacate în instanţă în condiţiile art. 46 alin. (1), republicată, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului”.
Acţiunea reclamanţilor se înscrie în domeniul propriu de aplicare al textului de lege menţionat anterior.
Chiar dacă în mod normal, în cazul contractelor încheiate anterior Legii nr. 10/2001, instanţele soluţionau acţiunea în anulare şi suspendau contestaţia la dispoziţia nr. D1./2005 şi nu invers, ca în speţă, unde s-a suspendat acţiunea în anulare până la judecarea contestaţiei, acest aspect nu influenţează soluţia din prezenta cauză, deoarece nulitatea absolută pentru fraudă la lege nu este susceptibilă de confirmare, dacă acţiunea este introdusă în cadrul termenului special de prescripţie.
Din această perspectivă, trebuie observat că reclamanţii au avut atât interes, cât şi calitate la momentul atacării contractului de vânzare-cumpărare, iar textul din Legea nr. 247/2005 confirmă pe deplin acest lucru.
Curtea precizează că în conformitate cu dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, încălcarea dispoziţiilor respectivei legi atrage după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravenţională, civilă sau penală. Sub acest aspect, trebuie remarcat că la momentul depunerii notificării de către reclamanţi şi la momentul emiterii dispoziţiei nr. D1./2005 (contestată la instanţă în termenul prevăzut de lege) imobilul se afla în patrimoniul Municipiului Bucureşti şi nu putea fi înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995. O astfel de înstrăinare putea fi avută în vedere doar dacă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 era definitiv finalizată şi evident după momentul finalizării.
După cum a reţinut şi prima instanţă, în cauză este relevant, inclusiv faptul că, contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005 a fost încheiat de SC A.B. SA prin reprezentanţi - I.M.A. - director, şi I.R., contabil, în calitate de vânzător, pe de o parte, şi pârâţii C. în calitate de cumpărători, pe de altă parte.
Nicăieri în cuprinsul contractului nu se face menţiune despre faptul că proprietarul imobilului ar fi Municipiul Bucureşti sau că vânzătorul SC A.B. SA ar acţiona în baza vreunui mandat.
Tribunalul a reţinut corect că vânzarea de către un neproprietar a unui bun care potrivit legii nu putea fi înstrăinat este lovit de nulitate absolută inclusiv pe motiv de conivenţă frauduloasă între vânzătorul lucrului altuia şi cumpărător, atâta timp cât, prin aceasta s-a urmărit zădărnicirea drepturilor reclamanţilor de a obţine restituirea în natură a imobilului.
Curtea constată de asemenea că tribunalul a făcut o corectă interpretare a probatoriului atunci când a reţinut că apelanţii au fost de rea credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (existenţa procedurilor pe rol, a notificării şi a contestaţiei dispoziţiei fiind aspecte care nu doar că puteau fi aflate prin minime diligenţe, dar trebuiau să fie în mod obligatoriu verificate atât de către vânzătorul neproprietar, cât şi de către cumpărători).
Relativ la susţinerile apelanţilor, conform cărora, prin menţinerea hotărârii primei instanţe se deschide calea revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea le găseşte ca fiind vădit nefondate, deoarece hotărârea dată într-o contestaţie la dispoziţia Primarului, este total diferită de hotărârea dată într-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare. Pct. 7 se referă la pricini identice purtate între aceleaşi persoane, care au aceeaşi calitate, şi care, prin ipoteză, au acelaşi obiect, ceea ce nu este cazul în speţă.
Dacă urmare a constatării nulităţii absolute a unui act pentru fraudă la lege, s-ar putea formula cerere de revizuire în condiţiile art. 322 pct. 4 sau pct. 5 C. proc. civ., aceasta nu înseamnă că instanţele sesizate cu acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actului juridic sunt împiedicate să soluţioneze respectivul litigiu şi să aplice legea, desfiinţând actul încheiat cu nerespectarea acesteia.
Susţinerile apelanţilor conform cărora, intimaţii ar fi nesocotit dispoziţiile Legii nr. 112/1995 sau ale Legii nr. 10/2001 sunt vădit nefondate, acest lucru rezultând din notificarea formulată în termen, din faptul contestării dispoziţiei nr. D1./2005 şi chiar din sentinţa civilă nr. 681/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 8100/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva deciziei nr. 792 A din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, au declarat recurs SC A.B. SA Bucureşti şi C.L. şi C.P.
În motivarea recursului SC A.B. SA Bucureşti a arătat în esen ţ ă că a fost încheiat cu respectarea dispozi ţ iilor Legii nr. 112/1995 contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005.
În motivarea recursului pârâ ţ ii C.L. şi C.P. au arătat că decizia atacată este nelegală ş i netemeinică întrucât în mod gre ş it a apreciat că SC A.B. SA a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. V1./2005 fără a fi proprietarul imobilului în condi ţ iile în care din adresa nr. A1. rezultă că această societate a fost înfiin ţ ată de P.M.B. cu obiect de activitate administrarea ş i vânzarea locuin ţ elor, fiind îndeplinite condi ţ iile art. 33 din Legea nr. 112/1995.
Recuren ţ ii pârâ ţ i au arătat în continuare că decizia este nelegală sub aspectul aprecierii că au fost de rea credin ţ ă la încheierea contractului în cauză în sensul că nu au depus toate diligen ţ ele pentru a afla dacă intima ţ ii reclaman ţ i au atacat dispozi ţ ia nr. D1./2005 a Primarului general prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în cauză.
Instan ţ a de apel a interpretat gre ş it sub acest aspect probele administrate întrucât au depus la dosar adresa nr. A2. a SC A.B. SA din care rezultă că de la data apari ţ iei Legii nr. 112/1995 intima ţ ii reclaman ţ i nu au notificat această societate privind interdic ţ ia de vânzare a apartamentului în cauză ş i nici cu privire la existen ţ a pe rolul instan ţ elor a unui proces de revendicare privind imobilul în cauză
Nici după emiterea dispozi ţ iei nr. D2. a Primarului general prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în cauză nu au notificat această societate că inten ţ ionează să conteste această dispozi ţ ie, a ş a cum nu i-au notificat nici pe pârâ ţ ii recuren ţ i, în calitate de chiria ş i ai imobilului.
Ace ş tia au dat dovadă de pasivitate neîndeplinindu- ş i obliga ţ ia prevăzută de dispozi ţ iile Legii nr. 112/1995 de a notifica societatea că inten ţ ionează să revendice imobilul pentru a împiedica înstrăinarea acestuia.
Recuren ţ ii au arătat în continuare că beneficiază de prezum ţ ia de bună credin ţ ă, pe care reclaman ţ ii nu au răsturnat-o, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001, apartamentul fiind cumpărat cu respectarea legilor în vigoare, că nu se fac culpabile de fraudă la lege.
Instan ţ a nu a luat în considerare adresa nr. V1./2005 a SC A.B. SA în care se arată că au fost de bună credin ţ ă, dar nici dispozi ţ iile art. 18, art. 45 ale Legii nr. 10/2001 ş i art. 7 alin. (11) din Legea nr. 1/2009 conform cărora nu se restituie în natură ci prin echivalent imobilele înstrăinate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Recuren ţ ii au arătat în continuare că decizia atacată este nelegală întrucât prin respingerea apelului men ţ ine sentin ţ a civilă nr. 1641/2010 prin care se admite ac ţ iunea intima ţ ilor reclaman ţ i, solu ţ ie care se întemeiază pe dispozitivul sentin ţ ei civile nr. 681/2008 a Tribunalului Bucure ş ti, sec ţ ia a V a civilă, prin care s-a admis anularea dispozi ţ iei nr. D1./2005 a primarului general, ceea ce duce la apari ţ ia puterii lucrului judecat.
Dispozi ţ iile sentin ţ ei civile nr. 1641/2010 a Tribunalului Bucure ş ti, sec ţ ia a V-a civilă, intră în contradic ţ ie cu dispozitivul sentin ţ ei civile nr. 681/2008 a Tribunalului Bucure ş ti, sec ţ ia a V-a civilă, pronun ţ ată în Dosarul nr. 1196/3/2005 irevocabilă ş i sub acest aspect are caracter de lucru judecat raportat la art. 163 C. proc. civ., art. 1200 ş i art. 1201 C. civ., având aceea ş i cauză, acela ş i obiect, acelea ş i păr ţ i.
Prin sentin ţ a civilă nr. 1641/2010 a Tribunalului Bucure ş ti, sec ţ ia a V a civilă, s-a dispus anularea contractului încheiat între SC A.B. SA ş i pârâ ţ ii recuren ţ i privind imobilul în cauză iar prin sentin ţ a civilă nr. 681/2008 a Tribunalului Bucure ş ti, sec ţ ia a V-a civilă, s-a admis anularea dispozi ţ iei nr. D1./2005 a Primarului general, prin dispozitivul sentin ţ ei stabilindu-se că imobilul de la adresa în cauză, întrucât a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 nu poate fi restituit în natură, făcându-se propunere pentru despăgubiri prin echivalent. Intima ţ ii reclaman ţ i au acceptat sentin ţ a civilă nr. 681/2008 întrucât nu au atacat-o, dar s-au întemeiat pe ea pentru a cere anularea contractului.
Raportat la această sentin ţ ă reclaman ţ ii nu mai aveau calitatea să ceară constatarea nulită ţ ii contractului întrucât s-a hotărât că imobilul nu se poate restitui în natură, pierzându- ş i interesul legitim de a cere anularea contractului.
În spe ţ ă sunt două hotărâri potrivnice astfel că dacă sentin ţ a civilă nr. 1641/2010 rămâne irevocabilă se deschide calea revizuirii.
La termenul din 13 noiembrie 2012 Înalta Curte a invocat admisibilitatea recursului declarat de pârâta SC A.B. SA, fa ţ ă de împrejurarea că aceasta nu a declarat apel în cauză.
Înalta Curte a constatat inadmisibil recursul declarat de pârâta SC A.B. SA ş i nefondat recursul declarat de pârâţii C.L. şi C.P. pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce prive ş te excep ţ ia inadmisibilită ţ ii recursului declarat de SC A.B. SA Bucureşti Înalta Curte a constatat-o fondată raportat la faptul că această parte nu a declarat apel, neputându-se exercita o cale de atac omisso medio.
În consecin ţ ă recursul declarat de către această parte va fi respins ca inadmisibil.
Referitor la recursul declarat de către pârâţii C.L. şi C.P., Înalta Curte a constatat nefondată sus ţ inerea re ţ inerii gre ş ite a faptului că SC A.B. SA a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. V1./2005, în nume propriu, fără a fi proprietarul imobilului, prin raportare la dispozi ţ iile legale care reglementează înfiin ţ area acestei societă ţ i de către PMB în scopul administrării ş i vânzării locuin ţ elor.
Aceste societă ţ i au fost înfiin ţ ate pentru a ac ţ iona în calitate de mandatari ai PMB nedându-li-se în proprietate din patrimoniul unită ţ ii administrativ teritoriale imobilele pe care erau împuternicite să le înstrăineze, art. 33 din Legea nr. 112/1995, invocat de către recuren ţ i nefiind în acest sens.
Astfel, ş i în acest caz, în realizarea scopului pentru care aceste societă ţ i au fost înfiin ţ ate, în contract trebuia să figureze, în calitate de vânzător proprietarul imobilului de la data încheierii contractului, ş i anume Municipiul Bucure ş ti, iar nu societatea care ac ţ iona în calitate de mandatar.
Atâta timp cât în calitate de vânzător a figurat doar această societate, care nu era proprietarul imobilului s-a re ţ inut corect de către instan ţ ele de fond vânzarea bunului de către un neproprietar.
În ceea ce prive ş te constatarea relei credin ţ e a recuren ţ ilor la încheierea contractului, Înalta Curte va avea în vedere doar motivele de recurs care pot fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. Criticile referitoare la interpretarea gre ş ită a probelor administrate ţin de aprecierea temeiniciei unei hotărâri şi nu pot fi invocate în recurs, nefiind motive de nelegalitate.
Sus ţ inerea recuren ţ ilor pârâ ţ i privind existen ţ a obligativită ţ ii notificării pârâ ţ ilor de către reclaman ţ i, cu privire la demersurile efectuate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a bunului, incluzând contesta ţ ia formulată în fa ţ a instan ţ elor judecătore ş ti, anterior încheierii contractului, pentru a se putea răsturna prezum ţ ia de bună credin ţ ă, nu poate fi re ţ inută, neexistând vreun text de lege (nici în Legea nr. 112/1995, indicată generic de către recuren ţ i, ş i nici în Legea nr. 10/2001) care să prevadă vreo astfel de obliga ţ ie, ş i care astfel să fi fost interpretat gre ş it de către instan ţ ele de fond.
Astfel, adresa nr. A2. a SC A.B. SA, (men ţ ionată în mod gre ş it în recurs ca fiind 2664/2005, acesta fiind numărul contractului a cărui anulare se cere în cauză) prin care se sus ţ ine buna credin ţ ă a păr ţ ilor la încheierea contractului în cauză în baza situa ţ iei de fapt expusă anterior nu are o înrâurire determinantă asupra re ţ inerii situa ţ iei de fapt în cauză fiind de altfel un act întocmit pro causa de către una dintre păr ţ ile contractante.
Pe de altă parte, buna credin ţ ă nu salvează un act dacă la încheierea acestuia au fost încălcate normele imperative, sanc ţ iunea fiind nulitatea absolută indiferent de atitudinea subiectivă a păr ţ ilor la data încheierii acestuia, concluzie ce reiese ş i din prevederile art. 45 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 interpretate coroborat.
Astfel, în alin. (1) al art. 45 se prevede situa ţ ia regulă în materia valabilită ţ ii actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001 în sensul că sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
Prin alin. (3) se prevede că în situa ţ ia imobilelor preluate cu titlu valabil, acestea sunt lovite de nulitate dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Prin alin. (2) se introduce o distinc ţ ie pentru situa ţ ia actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, în sensul că sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.
Ca atare, dacă în cazul actelor de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil se precizează că sunt nule absolut dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, fără a se prevedea condi ţ ia ca actul să fi fost încheiat cu bună-credinţă, această regulă este aplicabilă cu atât mai mult în cazul actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, cu privire la imobilele din această categorie legiuitorul adoptând o reglementare preferen ţ ială.
Or, interdic ţ ia de vânzare a imobilelor cu privire la care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât nu s-a solu ţ ionat notificarea, reprezintă o astfel de normă imperativă, prevăzută de expres de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ş i cu un con ţ inut identic de art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999.
Faptul dacă imobilul face obiectul unei notificări reprezenta una dintre condi ţ iile care trebuiau verificate în primul rând de către persoanele care participau la încheierea unui astfel de contract, dată fiind interdic ţ ia expresă a înstrăinării unor astfel de imobile prevăzută de lege, demersuri care în mod corect au fost re ţ inute de către instan ţ a de apel ca fiind minime, cu atât mai mult cu cât situa ţ ia imobilelor notificate este ş i publicată pe site-ul primăriei.
În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 18, art. 45 ale Legii nr. 10/2001 ş i art. 7 alin. (11) din Legea nr. 1/2009 conform cărora nu se restituie în natură ci prin echivalent imobilele înstrăinate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, invocate de către recuren ţ i, având în vedere că aceste prevederi legale privesc situa ţ ia imobilelor înstrăinate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru cele încheiate ulterior intrării în vigoare a acestei legi ş i pentru care s-a formulat notificare fiind aplicabilă interdic ţ ia prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, men ţ ionată anterior.
Ca atare, nu se poate sus ţ ine în mod întemeiat că actul în cauză a fost încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data încheierii lui.
Este nefondat ş i motivul de recurs prin care se sus ţ ine încălcarea puterii de lucru judecat a sentin ţ ei civile nr. 681/2008 pronun ţ ată de Tribunalul Bucure ş ti, sec ţ ia a V a civilă, prin care s-a anulat dispozi ţ ia nr. D1./2005 a Primarului general, ş i a fost obligat Primarul municipiului Bucure ş ti să facă propunere pentru despăgubiri prin echivalent, întrucât imobilul a fost vândut.
A ş a cum corect a re ţ inut instan ţ a de apel nu există identitate de cauză ş i de obiect între cele două litigii.
Astfel, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie declararea nulită ţ ii unui contract, în timp ce obiectul cererii cu privire la care s-a pronun ţ at sentin ţ a civilă nr. 681/2008 îl constituie contestarea unei dispozi ţ ii emise în temeiul Legii nr. 10/2001. Cauza prezentei cereri de chemare în judecată o constituie încălcarea normei imperative prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 ş i art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, art. 966, 968 C.civ, iar cauza cererii solu ţ ionate prin sentin ţ a civilă nr. 681/2008 este reprezentată de încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 sub aspectul re ţ inerii calită ţ ii de persoană îndreptă ţ ită raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) la emiterii dispozi ţ iei de solu ţ ionare a notificării.
Nu este fondată sus ţ inerea recuren ţ ilor în sensul că reclaman ţ ii ş i-ar fi pierdut interesul de a cere nulitatea contractului la data la care ar fi rămas irevocabilă sentin ţ a civilă nr. 681/2008, în care s-a re ţ inut că au dreptul la despăgubiri băne ş ti întrucât imobilul a fost înstrăinat prin contractul în cauză, trecând peste faptul că această sus ţ inere nu este nici morală, atâta timp cât suspendarea prezentei cauze până la solu ţ ionarea contesta ţ iei formulată împotriva dispozi ţ iei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, ş i nu invers, cum era firesc, a avut loc tocmai la cererea acestora.
Astfel, inclusiv în procedura prevăzută de Titlul VII intitulat Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente [art. 16 alin. (4)] se prevede obligativitatea verificării legalei respingeri a cererii de restituire în natură, legiuitorul punând accentul pe restituirea în natură a imobilelor în măsura posibilă, iar nu prin echivalent.
În consecin ţ ă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii C.L. şi C.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC A.B. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 792 A din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii C.L. şi C.P. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6921/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6916/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
