ICCJ. Decizia nr. 6892/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6892/2012
Dosar nr. 18692/4/2012
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 19 aprilie 2012, sub nr. 5845/1748/2012, Biroul Executorului Judecătoresc C.B.M. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlurilor executorii constând în contractele de leasing financiar-echipamente nr. L1. din 12 mai 2006 şi nr. nr. L2. din 18 decembrie 2006, la cererea creditoarei I.R.L.I. SA, privind pe debitorul P.I.M.
S-a solicitat încuviinţarea executării silite în toate formele prevăzute de lege, pe raza teritorială a Judecătoriei Cornetu.
Prin sentinţa civilă nr. 1737 din 23 aprilie 2012, Judecătoria Cornetu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, reţinând că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 373 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 34 din Legea nr. 202/2010, care au caracter absolut, şi că instanţa în a cărei rază teritorială urmează a se face executarea este Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, având în vedere că debitorul are domiciliu în raza teritorială a acestei instanţe.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti cererea a fost înregistrată la data de 08 iunie 2012, sub nr. 18692/4/2012.
Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 28 iunie 2012, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei Curţii de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această încheiere, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a reţinut că petentul a solicitat, prin două cereri diferite, încuviinţarea executării silite, respectiv pe raza localităţii Cornetu, la 20 aprilie 2012, în Dosar nr. 5845/1748/2012, şi pe raza sectorului 4, la 20 martie 2012, în Dosar nr. 9157/4/2012; Judecătoria sectorului 4 Bucureşti s-a pronunţat deja asupra executării silite pe raza acestei instanţe în Dosarul nr. 9157/4/2012, la cererea Biroului Executorului Judecătoresc C.B.M., privind acelaşi dosar de executare, nr. 668/2012, fiind încuviinţată executarea silită pe raza sectorului 4 Bucureşti, prin încheierea pronunţată la 30 martie 2012.
Întrucât petentul a solicitat, în mod explicit, încuviinţarea executării silite şi pe raza Judecătoriei Cornetu, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite revine Judecătoriei Cornetu, în a cărei rază se doreşte executarea silită, fiind evidentă voinţa creditorului de a desfăşura executarea silită nu numai în raza teritorială a sectorului 4, ci şi în raza de competenţă a altor instanţe, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti nefiind competentă a se pronunţa asupra executării silite pe raza altor unităţi administrative.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 453 alin. (1) şi art. 12 coroborate cu prevederile art. 159 alin. (4) şi art. 158 alin. (3) C. proc. civ., această instanţă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Prin sentinţa civilă nr. 73F din 22 august 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
În pronunţarea acestei hotărâri, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de încuviinţare a executării silite aparţine instanţei de executare, care, potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, este judecătoria în a cărei circumscripţie se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin urmare, instanţa de executare nu este neapărat instanţa de la domiciliul debitorului, competenţa în această materie fiind determinată de locul unde urmează să se efectueze executarea silită.
Prin cererea formulată, executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite Judecătoriei Cornetu, înţelegând să demareze procedura de executare silită în circumscripţia acestei instanţe. De vreme ce legea nu impune executorului judecătoresc să producă minime dovezi cu privire la bunurile debitorului care s-ar afla în raza teritorială a instanţei sesizate cu cererea de încuviinţare silită, Curtea a considerat că Judecătoria Cornetu este competentă să soluţioneze cererea, aceasta neavând temei pentru admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială, întrucât nicio dispoziţie din C. proc. civ. nu defineşte instanţa de executare ca fiind, în mod necesar, instanţa de la domiciliul/sediul debitorului.
În speţă, se impune şi menţionarea faptului că instanţa de la domiciliul debitorului încuviinţase deja o cerere similară, de încuviinţare a executării silite, în temeiul aceloraşi titluri executorii, în raza sa teritorială.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitorul P.I.M., criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greşit, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3731 C. proc. civ., nu există o obligaţie în sarcina executorului de a face dovada existenţei bunurilor în raza judecătoriei în circumscripţia căreia solicită încuviinţarea, deoarece aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 373 alin. (1), conform cărora „Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea.
Prin urmare, executorul judecătoresc ar trebui să justifice necesitatea adresării cererii la Judecătoria Cornetu, făcând dovezi că debitorul are bunuri pe raza judecătoriei în circumscripţia căreia urmează să se facă executarea.
Recurentul susţine, în continuare, că titlurile executorii, constând în cele două contracte de leasing, nu conţin o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel că nu pot fi puse în executare, neavând relevanţă dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 51/1997, care au dat putere de titlu executoriu contractului de leasing; contestă modul de calcul al debitelor.
A solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinţei recurate, în sensul de a stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 4.
Intimata creditoare SC M.C. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, totodată, că susţinerile referitoare la titlurile executorii reprezintă chestiuni de fond, care nu au legătură cu stabilirea instanţei competente să încuviinţeze executarea.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 373 alin. (3) C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 202/2010, instanţa de executare soluţionează, printre altele, cererile de încuviinţare a executării silite, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 3731 alin. (2) din Cod.
Art. 373 alin. (2) C. proc. civ. defineşte instanţa de executare ca fiind „judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.
Cum B.E.J. C.B.M., în numele creditoarei, a sesizat Judecătoria Cornetu, indicând că solicită executarea prin poprire sau asupra bunurilor debitorului, în raza teritorială a acestei instanţe, iar executarea silită este guvernată de principiul disponibilităţii, este fără dubiu că s-a intenţionat ca procedura de executare să se desfăşoare în raza acestei instanţe.
În acest caz, raportat la textele de lege sus-menţionate, în mod corect Curtea a constatat că instanţa de executare este Judecătoria Cornetu în ceea ce priveşte cererea de încuviinţare a executării înregistrată în Dosarul nr. 5845/1748/2012 al Judecătoriei Cornetu, respectiv în Dosarul nr. 18692/4/2012 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
De asemenea, în mod corect Curtea de Apel a considerat că nu se impune dovedirea existenţei bunurilor urmăribile în raza teritorială a Judecătoriei Cornetu la data soluţionării cererii de încuviinţare a executării, dispoziţiile art. 3731 alin. (4), care menţionează ipotezele în care se poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite, nereglementând un asemenea caz.
Este riscul creditorului de a porni executarea în raza teritorială a unei instanţe în care nu se află bunuri urmăribile.
În ceea ce priveşte susţinerile prin care se contestă titlurile executorii şi modul de calcul al debitelor, astfel cum s-a arătat şi în întâmpinare, acestea nu privesc soluţia instanţei de conflict şi nu au legătură cu competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, aşa încât nu vor fi examinate de prezenta instanţă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de debitor, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitorul P.I.M. împotriva sentinţei nr. 73 F din 22 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6895/2012. Civil. Restituire metale... | ICCJ. Decizia nr. 6891/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
