ICCJ. Decizia nr. 6915/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6915/2012
Dosar nr. 8820/99/2007/a2
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 256 din 16 februarie 2009, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a SC M. SA, a admis contestaţia formulată de contestatorul U.G. şi a anulat Decizia nr. 1 din 15 noiembrie 2007 emisă de intimata SC M. SA, constatând că petentul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 1067 m.p. şi construcţia demolată.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul compus din construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 1067 m.p., situat în Iaşi, Str. P. nr. 9 şi identificat în planşa I, punctele 20 - 21 - 22 - 25 - 2 - 24 din raportul de expertiză care face parte integrantă din hotărâre.
A fost obligată intimata SC M. SA Iaşi la plata către contestator a sumei de 4.885,05 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel contestatorul U.G. şi SC M. SA.
Prin Decizia nr. 114 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ambele apeluri ca nefondate.
Recursul declarat de contestatorul U.G. împotriva deciziei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3608 din 9 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, la 31 august 2011, contestatorul U.G. a solicitat lămurirea înţelesului dispozitivului Sentinţei civile nr. 256 din 16 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, motivat de faptul că nu rezultă care este entitatea obligată să acorde măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale, Legea nr. 247/2005.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Încheierea nr. 371 din 10 octombrie 2011 a şedinţei din camera de consiliu a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, s-a admis cererea formulată de contestator şi s-a dispus lămurirea înţelesului dispozitivului Sentinţei civile nr. 256 din 16 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în Dosarul nr. 8820/99/2007, în sensul că la alin. (5) din dispozitiv, în loc de „dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în (...)" se va înscrie „obligă intimata SC M. SA Iaşi să acorde măsuri reparatorii prin echivalent constând în (...)".
Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a reţinut că, raportat la motivele invocate de contestator prin cererea de lămurire, sunt incidente dispoziţiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel SC M. SA Iaşi, susţinând că problema titularului obligaţiei de acordare a despăgubirilor a făcut obiectul căilor de atac, apel, recurs şi revizuire, cereri ce au fost respinse, astfel că acest aspect nu mai putea face obiectul procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 7 din 27 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de SC M. SA împotriva încheierii, apreciind că în mod corect tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., neîncălcând în vreun fel puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în apel şi recurs cu privire la fondul litigiului.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în temeiul legal, SC M. SA Iaşi, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, recurentul SC M. SA Iaşi a susţinut că, prin cererea de lămurire întemeiată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., petentul contestator U.G. a încercat pe cale ocolită să modifice o sentinţă cu autoritate de lucru judecat, întrucât inserarea obligării sale la acordarea de despăgubiri ar modifica structura soluţiei.
S-a învederat, totodată, faptul că problema titularului obligaţiei de acordare a despăgubirilor nu poate face obiectul procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ., neîncadrându-se în categoria elementelor avute în vedere de legiuitor.
Recurenta a susţinut, totodată, că prin obligarea sa la acordarea de despăgubiri, urmare a admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei primei instanţe, i-a fost încălcat şi dreptul la apărare, fiind privată de posibilitatea de a supune căilor de atac justeţea şi legalitatea acesteia.
Intimatul U.G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile recurentului, ce se circumscriu motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Fără a expune pe larg considerentele pentru care a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că problema titularului obligaţiei de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială nu a format obiectul analizei în apelul declarat de SC M. împotriva Sentinţei civile nr. 256 din 16 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi, astfel că poate fi examinată în procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ.
Curtea va constata că instanţele de fond şi apel au interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., lămurind dispozitivul sentinţei menţionate în sensul obligării SC M. SA să acorde măsuri reparatorii.
Din examinarea prevederilor art. 2811 C. proc. civ. rezultă că în noţiunea de lămurire a înţelesului dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti nu pot fi incluse aspecte ce vizează fondul cauzei, cum ar fi cele referitoare la natura, întinderea sau titularul drepturilor şi obligaţiilor.
Inserarea în dispozitivul sentinţei a obligării recurentei la acordarea de măsuri reparatorii modifică structural soluţia pronunţată de prima instanţă, încălcând, totodată, dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi normele de aplicare a acesteia.
Lămurirea dispozitivului sentinţei cenzurate în căile de atac nu se putea face decât prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 247/2005, indicate chiar de către petent, ca fiind legea specială avută în vedere de prima instanţă la pronunţarea hotărârii.
Astfel, dispoziţiile legii speciale, art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, stabilesc că entitatea învestită cu soluţionarea notificării va emite o decizie/dispoziţie de soluţionare a acesteia, în sensul propunerii acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale, decizie pe care urmează să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Obligarea SC M. SA de a acorda ea însăşi măsurile reparatorii încalcă dispoziţiile legale menţionate, în condiţiile în care stabilirea cuantumului şi procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură sunt de competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că SC M. SA Iaşi a atacat sentinţa a cărei lămurire s-a solicitat doar sub aspectul cheltuielilor de judecată nu are în vedere cadrul procesual creat prin admiterea contestaţiei formulate de U.G.
Deoarece dispozitivul iniţial al hotărârii nu obliga SC M. SA Iaşi la acordarea de despăgubiri, orice demers judiciar, respectiv promovarea căilor de atac care să vizeze acest aspect, ar fi fost calificat ca lipsit de interes.
În realitate, lămurirea dispusă prin Încheierea nr. 37 din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Iaşi în sensul menţionat a încălcat puterea de lucru judecat a Sentinţei nr. 256 din 16 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi, irevocabilă ca urmare a respingerii căilor de atac.
Faţă de toate aceste considerente, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., urmează să se admită recursul şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se modifice decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâta SC M. SA Iaşi împotriva Încheierii nr. 371 din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Se va schimba în tot încheierea şi se va respinge cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 256 din 16 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC M. SA Iaşi împotriva Deciziei nr. 7 din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva Încheierii nr. 371 din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Schimbă încheierea în tot şi respinge cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 256 din 16 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6893/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 6919/2012. Civil → |
|---|
