ICCJ. Decizia nr. 6919/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILA
Decizia nr. 6919/2012
Dosar nr. 16237/3/2011
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul D.C.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor obligarea acestora să cuantifice şi să plătească despăgubirile aferente imobilului nerestituit în natură, compus din teren în suprafaţă de 329 mp situat în Bucureşti, str. C.M.V., nr. 21 - 23, sector 4.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.
Prin Sentinţa nr. 1836 din 31 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul D.C.N.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa civilă nr. 1615/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată de către reclamantul D.C.N. şi a fost obligată pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general să emită în favoarea reclamantului o dispoziţie de restituire, prin echivalent a imobilului-teren în suprafaţă de 329 mp situat în Bucureşti str. C.M.V., nr. 21 - 23, sector 4, prin propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005.
În temeiul acestei hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general a emis Dispoziţia nr. 12858 din 4 august 2010, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ce a făcut obiectul Notificării nr. 220/2001, având în vedere procedura specială a Legii nr. 247/2005, conform căreia unitatea deţinătoare este obligată să facă numai propunerea acordării măsurilor prin echivalent, fără a avea posibilitatea de a stabili cuantumul despăgubirilor acordate.
Tribunalul a reţinut că, în cererea formulată de reclamant, dar şi cu ocazia dezbaterilor, s-a menţionat că nu i se contestă dispoziţia emisă, ci se doreşte numai cuantificarea de către instanţă a despăgubirilor stabilite prin dispoziţia sus-menţionată.
Instanţa a concluzionat astfel că, raportat la procedura specială a Legii nr. 247/2005, cuantumul despăgubirilor nu poate fi stabilit decât în cadrul procedurii reglementată de această lege, fără intervenţia instanţei de judecată.
Împotriva Sentinţei nr. 1836 din 31 octombrie 2011 a declarat apel reclamantul D.C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a susţinut că pârâta, numai în mod formal a emis Dispoziţia nr. 12858/2010, fără însă a face o propunere - ofertă concretă de cuantificare a despăgubirilor - şi a solicitat punerea în aplicare a hotărârii pronunţată în Dosarul nr. 2081/3/2007, precum şi stabilirea despăgubirilor pentru terenul mai sus individualizat, la 131.600 euro, echivalentul a 566.880 RON.
Prin Decizia nr. 31/A din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, reţinând că, în conformitate cu Sentinţa civilă nr. 1615/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a dispus obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti prin primarul general să emită reclamantului o dispoziţie de restituire în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 329 mp, prin propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 s-a emis Dispoziţia nr. 12858 din 4 august 2010.
În mod corect, cu respectarea prevederilor legale şi în acord cu hotărârea mai sus menţionată, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin această dispoziţie s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în cauză, având în vedere procedura specială, prevăzută de Titlul VII Cap. V art. 16 din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia unitatea deţinătoare este obligată să facă numai propunerea acordării măsurilor prin echivalent, nefiind îndrituită a stabili cuantumul despăgubirilor acordate.
Împotriva Deciziei nr. 31/A din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul D.C.N., fără însă a-l motiva în drept, a arăta în ce constă nelegalitatea şi a încadra criticile expuse în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.1 - 9 C. proc. civ.
Ca atare, simpla afirmaţie că decizia este nelegală nu poate constitui o motivare, în sensul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit textului procedural mai sus evocat, a motiva recursul presupune nu numai indicarea expresă a motivelor expuse, prin raportare la criticile de nelegalitate cuprinse în cele 9 pct. ale art. 304 C. proc. civ., ci şi dezvoltarea acestora, printr-un conţinut care să poată determina instanţa la o încadrare corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Or, în ipoteza în care recurentul-reclamant s-a limitat doar la a aprecia ca nelegală decizia atacată, fără a dezvolta în mod concret, prin raportare la speţă, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanţei, nu se poate reţine în sarcina instanţei obligaţia de a realiza o încadrare a criticilor.
De altfel, încadrarea criticilor este posibilă numai dacă acestea îmbracă, prin conţinutul expunerii, o formă care să permită instanţei a le califica din punct de vedere al temeiului de drept, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Cum aceste exigenţe nu au fost îndeplinite în cauză, deşi reclamantul a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 C. proc. civ. şi având în vedere că în speţă nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.C.N. împotriva Deciziei nr. 31/A din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6915/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6925/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
