ICCJ. Decizia nr. 6927/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6927/2012
Dosar nr. 2288/1/2012
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 7856 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C.V. şi C.G.L. împotriva Deciziei nr. 132/A din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, care a fost menţinută.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 132/A pronunţată la 6 decembrie 2010 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare.
A modificat în parte Sentinţa civilă nr. 1281/D din 30 iunie 2010 a Tribunalului Satu Mare, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor acordate reclamantelor C.V. şi C.G.L., în temeiul Legii nr. 221/2009, de la 200.000 euro, la suma de 157.000 euro, plătibili în moneda naţională la cursul din ziua plăţii.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele C.V. şi C.G.L. împotriva sentinţei tribunalului.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.
La data de 22 martie 2012, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a formulat contestaţie, solicitând anularea Deciziei nr. 7856 din 4 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe motiv că în mod eronat reclamantele au declarat recurs faţă de valoarea obiectului litigiului, prin raportare la dispoziţiile art. 2822 C. proc. civ., învederând faptul că despăgubirile au fost acordate de instanţe, în temeiul dreptului comun, respectiv a art. 998 - 999 C. civ., şi nu al legii speciale nr. 221/2009, astfel că „instanţa de recurs trebuia să constate că aceste hotărâri sunt supuse căii de atac a apelului" şi să recalifice recursul, ca fiind apel.
Contestatorul a susţinut astfel că instanţa de recurs a privat-o în acest mod de posibilitatea de a uza de încă o cale de atac, împrejurare ce i-a îngrădit nelegal dreptul la judecată şi a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea (anularea) deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în apel, la secţia civilă a Curţii de Apel Oradea, cu consecinţa respingerii acţiunii.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Reglementată de legiuitor ca o cale extraordinară de atac de retractare a propriei hotărâri, contestaţia în anulare este deschisă părţii care o exercită pentru motivele strict şi limitativ determinate de art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau neregularitatea procedurii de citare), precum şi de art. 318 din acelaşi cod (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), cu condiţia expres prevăzută de art. 317 alin. (1) din cod, text procedural care stipulează că „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Ca atare, contestaţia în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea a omis să le invoce în cadrul căii ordinare de atac deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezintă o condiţie esenţială, de admisibilitate a contestaţiei în anulare de drept comun.
Cât priveşte interpretarea sintagmei „motivele să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului", în cazul concret dedus judecăţii, raportat la această condiţie, contestaţia în anulare nu este admisibilă dacă partea care o exercită avea posibilitatea să formuleze critici prin exercitarea apelului sau recursului şi, cu toate acestea, nu a făcut-o. Aceasta înseamnă, în conturarea caracterului subsidiar al contestaţiei în anulare, că partea care uzează de această cale extraordinară de retractare nu are un drept de opţiune între o cale de atac de reformare şi calea de atac de retractare.
Aşa fiind, greşita calificare a căii de atac şi nealcătuirea instanţei potrivit dispoziţiilor legale invocate în speţă, chiar dacă ar fi reale, nu ar putea justifica admiterea căii extraordinare de atac de retractare
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia generală de admisibilitate, aşa încât contestaţia în anulare este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă, în considerarea caracterului subsidiar al acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva Deciziei nr. 7856 din 4 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6925/2012. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 6928/2012. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
