ICCJ. Decizia nr. 698/2012. Civil. întoarcere executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.698/2012
Dosar nr.45/107/2005
Şedinţa publică din 07 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 9 septembrie 2005, M.F.P. a solicitat instanţei - în contradictoriu cu A.M. - ca, în baza dispoziţiilor art. 4041 alin. (1) C. proc. civ. să dispună întoarcerea executării şi în consecinţă obligarea pârâtului la restituirea sumei de 12.967.532.432 lei, reprezentând plată nedatorată, efectuată de reclamant la stăruinţa creditorului, urmare încheierii nr. 646 din 7 februarie 2005, dată de Judecătoria Alba-Iulia în Dosarul execuţional nr. 872/2005.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin Decizia nr. 1905/ A din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost obligat să plătească contestatorului suma de 12.740.343.432 lei hotărârea definitivă fiind pusă efectiv în executare, la solicitarea executorului judecătoresc, în datele de 4 iulie 2005 şi respectiv 28 iunie 2005.
Ulterior, prin Decizia nr. 6164 din 8 iulie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile formulate împotriva acestei hotărâri pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 626 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Alba, care a fost menţinută.
Cum, prin Decizia instanţei supreme, se arată, nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, devin aplicabile prevederile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
La 26 octombrie 2005, pârâtul A.M. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, invocând prematuritatea introducerii cererii, iar în subsidiar arătând că operează compensarea datoriilor prevăzută la art. 22, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel încât se impune suspendarea judecării acestei cauze, până la îndeplinirea procedurii administrative, prevăzută de legea specială.
Pe calea acţiunii reconvenţionale, A.M. a solicitat - în contradictoriu cu M.F.P., A.P.A.P.S. şi SC A. SA Alba Iulia - să se constate că pârâţii reconvenţionali au obligaţia stabilită prin chiar sentinţa civilă nr. 626/2003 a Tribunalului Alba, menţinută de instanţa supremă, de a-l despăgubi, în condiţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, s-a solicitat ca instanţa să dispună compensarea sumei ce trebuie restituită, ca efect al întoarcerii executării, cu datoria pe care pârâtele o au în favoarea reclamantului reconvenţional, reprezentând titluri de valoare nominală emise de M.F.P., acţiuni la societăţi comerciale emise de A.P.A.P.S., ori compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite de deţinătorul imobilului, la valoarea de circulaţie.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr. 592 din 14 aprilie 2010, a respins excepţia prematurităţii introducerii cererii de întoarcere a executării, invocată de pârât, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în acţiunea reconvenţională, invocată de pârâta reconvenţională SC A. SA Alba Iulia, prin lichidator SC M.C.M. SA.
A respins acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional A.M., prin moştenitor A.C., împotriva pârâţilor reconvenţionali M.F.P., A.P.A.P.S. şi SC A. SA.
A admis acţiunea civilă vizând întoarcerea executării formulată de reclamantul M.F.P. împotriva pârâtului A.M. - succedat de A.C.
A obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantului a sumei de 12.967.532.432 lei, cu titlu de întoarcere a despăgubirilor civile şi cheltuielilor de judecată, din Dosarul execuţional nr. 872/2005 al B.E.J. - B.T.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că declanşarea procedurii prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se realizează numai după finalizarea procedurii administrative prealabile prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată.
Finalizarea acestei din urmă proceduri se realizează prin emiterea unei decizii/dispoziţii prin care, în cazul în care măsura restituirii în natură, sau a compensării cu alte bunuri sau servicii, nu este posibilă, se propune ca măsură reparatorie în echivalent acordarea de despăgubiri în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Aceste despăgubiri vor fi determinate (sub aspectul cuantumului valoric) şi vor fi valorificate potrivit procedurii administrative de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prevederile art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocate de petentul A.M. ca temei al cererii, se mai arată, devin incidente în ipoteza existenţei unor obligaţii reciproce de plată şi, respectiv, de restituire, existente între stat şi persoanele îndreptăţite.
Obligaţiile de plată sunt cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 10/2001 şi sunt instituite în sarcina Statului Român, iar plata acestor despăgubiri va fi făcută potrivit procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar obligaţia de restituire (restituirea despăgubirilor încasate) fiind instituită în sarcina persoanelor solicitante, în ipoteza în care, fie în temeiul Legii nr. 112/1995, fie în temeiul unor acte normative anterioare acesteia, au fost încasate despăgubiri, despăgubiri ce trebuie rambursate de acestea pentru a avea beneficiul restituirii în natură a imobilului notificat potrivit procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Aşadar, conchide instanţa fondului, compensarea se poate dispune la cererea persoanei îndreptăţite în măsura în care acesteia i se poate restitui în natură un imobil preluat în mod abuziv şi pentru care fie la data preluării, fie în temeiul Legii nr. 112/1995, aceasta a primit o despăgubire, caz în care, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, este instituită obligaţia restituirii despăgubirii primite, actualizată în conformitate cu prevederile legale incidente, iar pentru un alt imobil notificat, acesteia, prin decizie/dispoziţie i-au fost acordate/propuse despăgubiri ce urmează a fi valorificate potrivit procedurii administrative invocate.
În susţinerea celor mai sus-arătate s-au reţinut şi prevederile pct. 22.3. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1.095/2005, care fac vorbire de referatul aprobat de conducătorul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, prin care se constată ca posibilă restituirea în natură a imobilului şi Decizia-dispoziţia sau, după caz, ordinul emis de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, prin care s-au acordat sau, după caz, s-au propus despăgubiri.
Cum, prin Decizia instanţei de recurs nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în cauză s-a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 4042 alin (3) C. proc. civ. în care se precizează că „dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) si alin. (2), cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii".
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul A.C., a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă care, prin Decizia nr. 183/ A din 9 decembrie 2010, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că tribunalul a încălcat dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., judecata în primă instanţă făcându-se în lipsa pârâtului, care nu a fost legal citat, la domiciliul său din Alba-Iulia, str. Oituz, pentru termenul la care instanţa a rămas în pronunţare.
Tot astfel, s-a mai reţinut că, în cauză nu s-a prezentat vreo dovadă a faptului că pârâtul este moştenitorul debitorului A.M., simpla afirmaţie a avocatului părţii că cel pe care-l reprezintă a decedat, nefiind suficientă în lipsa certificatului de deces al celui în cauză, ori a certificatului de moştenitor.
Tot astfel, s-a reţinut şi lipsa de la dosar, a titlului executoriu care stă la baza întoarcerii executării.
Cât priveşte motivul de apel referitor la necompetenţa materială a tribunalului, de a soluţiona cauza în fond, s-a reţinut că acesta este nefondat, întrucât instanţa competentă potrivit legii, la care face trimitere art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., nu este instanţa de executare ci instanţa competentă material potrivit art. 1 şi art. 2 C. proc. civ., după obiectul şi valoarea pricinii, în raport de care tribunalul în mod corect şi-a reţinut competenţa în primă instanţă, valoarea prezentului litigiu fiind peste pragul de 5 miliarde lei vechi, la care art. 12 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., face referire.
Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul M.F.P., cât şi pârâtul A.C.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul A.C. critică hotărârile pronunţate în cauză, pe considerentul încălcării dispoziţiilor art. 4042 alin. (3), art. 4043 precum şi art. 3733 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul competenţei de soluţionare a cererii în primă instanţă.
Astfel, se arată, cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ţine de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluţionare irevocabilă a fondului litigiului.
Ca atare, din coroborarea prevederilor art. 4042 alin. (2) şi alin. (3) cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanţa competentă potrivit legii, la care textele fac referire, este instanţa de executare, respectiv Judecătoria Alba-Iulia în circumscripţia căreia se va face executarea.
În consecinţă, conchide recurentul, hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa materială în primă instanţă.
Fundamentându-şi calea extraordinară de atac pe acelaşi temei juridic - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - reclamantul M.F.P., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- s-a reţinut în mod greşit că judecata în fond s-a făcut în lipsa părţii (pârâtului) care nu ar fi fost legal citat.
Astfel, pe tot parcursul procesului, atât intimatul A.C., cât şi antecesorul său A.M., au fost reprezentaţi de aceeaşi societate civilă de avocaţi iar la termenul când instanţa a rămas în pronunţare, cel în cauză a fost citat, inclusiv la adresa indicată ca domiciliu.
- greşit s-a reţinut şi împrejurarea că, nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a pârâtului-reclamant, în condiţiile în care, în probaţiune, au depus înscrisuri care atestă această calitate.
De altfel, deşi intimatul nu-şi recunoaşte calitatea de moştenitor al defunctului A.M., acesta domiciliază chiar în imobilul ce a aparţinut defunctului, soluţionarea cererii fiind în mod deliberat tergiversată de cei doi, încă din anul 2005.
- la data formulării cererii, au depus la dosar, certificat emis de instanţa supremă, din care rezultă fără echivoc soluţia pronunţată în Dosarul nr. 1979/2005. Ca atare, nu se poate susţine că nu au depus titlul executoriu, în baza căruia s-a solicitat întoarcerea executării.
Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea celor ce succed.
Se constată că în mod corect, Tribunalul Alba s-a considerat competent să soluţioneze cauza, în primă instanţă.
Astfel, întoarcerea executării este posibilă prin trei modalităţi procedurale, toate fiind reglementate prin dispoziţiile art. 4042 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ.
Într-o primă modalitate, întoarcerea executării se dispune chiar de către instanţa care a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat.
Când instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a pricinii fără a desfiinţa titlul executoriu, această măsură va putea fi luată de către instanţa de trimitere.
În ipoteza vizată de alin. (3) al textului, dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, determinarea competenţei făcându-se după regulile stabilite prin dispoziţiile art. 1 - 16 C. proc. civ.
Chiar dacă textul de lege nu o prevede în mod expres, este fără echivoc că sintagma „instanţa competentă potrivit legii" cuprinsă în art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. face trimitere la competenţa materială de soluţionare a litigiului în primă instanţă, determinată în funcţie de criteriul valorii obiectului cererii de chemare în judecată.
Astfel, deşi temeiul cererii de repunere în situaţia anterioară îl constituie executarea unui titlu desfiinţat, cerere formulată potrivit art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., aceasta nu vizează însă, analiza executării însăşi.
Ca atare, în lipsa unui text expres care să dea cererile având ca obiect întoarcerea executării, în competenţa instanţei de executare, nu se poate susţine că soluţionarea în primă instanţă a unor astfel de cereri ar reveni judecătoriei, în circumscripţia căreia s-a făcut executarea, astfel cum prevede art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Nefondate se privesc şi criticile formulate de reclamantul M.F.P. în legătură cu Decizia atacată.
Astfel, după mai multe suspendări şi respectiv repuneri pe rol ale cauzei, urmare decesului pârâtului A.M., prin încheierea din 10 iunie 2009 s-a dispus introducerea în cauză a lui A.C., indicat de reclamant ca moştenitor al debitorului, cu domiciliul în Alba Iulia, Bd. Revoluţiei 1989, judeţul Alba.
Din copia actului de identitate, depusă de acesta, în apel, rezultă, însă că domiciliul real al pârâtului este în Alba Iulia, str. Oituz, judeţul Alba, adresă la care acesta nu a fost citat pentru termenul la care tribunalul a procedat la soluţionarea cauzei.
Or, potrivit cu art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Tot astfel, tribunalul nu putea păşi la judecarea cauzei, fără ca la dosar să existe dovada certă a decesului debitorului A.M., dovadă ce nu putea fi făcută decât prin depunerea certificatului de deces or - în situaţia prezumată a tergiversării deliberate a soluţionării cererii de către succesorul celui în cauză - a unui duplicat de pe acest act, care putea fi solicitat chiar de către instanţă.
Indispensabil soluţionării judicioase a cauzei, era şi stabilirea persoanei care are calitatea de succesor al defunctului A.M., simpla indicare a unui succesibil nefiind suficientă, în condiţiile în care nu s-a probat că acesta ar fi acceptat moştenirea sau modalitatea în care ar fi avut loc această acceptare, pur şi simplu or sub beneficiu de inventar.
Nu în ultimul rând, cu prilejul rejudecării cauzei, este util a se verifica şi afirmaţiile reclamantului care, învederând că de peste 6 ani pârâtul defunct şi prezumtivul său moştenitor, se sustrag în mod deliberat întoarcerii executării, arată că A.C. îşi are domiciliul chiar în imobilul care a aparţinut debitorului obligaţiei de restituire, aspect confirmat prin chiar actul de identitate, depus în cauză.
Acest aspect, face trimitere la noţiunea de sezină, respectiv de moştenitor sezinar, reglementată prin dispoziţiile art. 653 din vechiul C. civ., în vigoare la data deschiderii succesiunii lui A.M., în virtutea căreia cel în cauză s-ar putea bucura de posesiunea de drept asupra bunurilor succesorale, fără a fi nevoie de îndeplinirea vreunei formalităţi.
Tot astfel, odată dovedită calitatea de succesibil a celui în cauză, negarea calităţii de moştenitor nu poate fi probată decât prin prezentarea actului autentic de renunţare expresă la succesiune, în forma solemnă cerută de lege, act care nu a fost depus la dosar.
Ca atare, cum toate aspectele mai sus relevate, de esenţa litigiului şi care ţin de o bună judecată asupra fondului, nu au fost lămurite de prima instanţă, în mod corect curtea de apel a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi a trimis cauza spre rejudecare, tribunalului.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, ambele recursuri urmează a se respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul M.F.P. şi pârâtul A.C. împotriva deciziei nr. 183/ A din 09 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 684/2012. Civil. Succesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 681/2012. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
