ICCJ. Decizia nr. 681/2012. Civil. Conflict de muncă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.681/2012
Dosar nr.1073/39/2010
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, sub nr. 1073/39/2010 din 14 decembrie 2010, aşa cum a fost precizată şi completată, reclamantul D.S. a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de proprietari „S." Fălticeni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie repus în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere din 18 ianuarie 2007, în sensul de a fi reintegrat pe postul deţinut şi de a i se achita drepturile salariale indexate şi majorate.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 702 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, a fost admisă contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere, dar că pârâta a refuzat să o execute întocmai.
La termenul de judecată din data de 22 martie 2011, instanţa de apel, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava, în soluţionarea cauzei, potrivit art. 3 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Suceava şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de apel a reţinut, în esenţa, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 284 alin. (1) C. muncii, potrivit căruia judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă.
Aşadar, competenţa materială aparţine în primă instanţă tribunalului, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, cum se prevede expres în alin. (2) al articolului 284 C. muncii.
Cât priveşte curţile de apel, acestea sunt competente să judece doar recursurile formulate împotriva sentinţelor pronunţate de tribunale în primă instanţă în materia conflictelor de muncă, fapt ce rezultă din dispoziţiile art. 3 pct. 3 din C. proc. civ.
Cum, în speţă, nu a fost vorba de soluţionarea unui recurs îndreptat împotriva vreunei hotărâri pronunţate de tribunal, Curtea, în temeiul art. 158 C. proc. civ., a admis excepţia şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.S.
In motivarea recursului reclamantul se rezumă să prezinte situaţia de fapt şi de drept a speţei şi totodată, înţelege, să îşi exprime, nemulţumirea faţă de modul de acordare a cuantumului sumelor acordate cu titlu de despăgubiri raportat la expertiza efectuată în cauză.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
In drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi numai în măsura în care a fost formulat poate fi cercetat de înalta Curte de Casaţie şi justiţie.
Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
In speţa supusă analizei, se constată că reclamantul nu formulează nici o critică de nelegalitate la adresa hotărârilor instanţelor de fond.
Dimpotrivă, reclamantul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată şi de modul în care instanţele de fond au apreciat probatoriile administrate, respectiv expertiza efectuată în cauză.
Mai mult, recurentul cercetează dispoziţii din legea specială, Legea 10/2001, fără a le pune în relaţie sau a le proiecta asupra soluţiilor pronunţate în cauză de instanţele de fond, soluţia instanţei de apel, fiind în mod necesar, conform regulilor generale de procedură, obiect al criticilor ce se susţin prin motivele de recurs.
Or, simpla nemulţumire a unei părţi faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea sau modificarea acesteia, legiuitorul impunând părţii nemulţumite obligaţia de a-şi fundamenta nemulţumirea şi de a-şi întemeia recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Totodată, este de menţionat că dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., potrivit cu care părţile puteau solicita casarea a fost abrogat prin OUG nr. 138 din 14 septembrie 2000, caz în care criticile de netemeinicie nu pot face obiectul controlului exercitat de instanţa de recurs.
Aşa fiind, cum reclamantul nu s-a conformat exigenţelor impuse de legiuitor pentru exerciţiul acestei căi extraordinare de atac, în sensul că nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul, recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva sentinţei nr. 3 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 698/2012. Civil. întoarcere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 677/2012. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
