ICCJ. Decizia nr. 7068/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7068/2012
Dosar nr. 43114/3/2009
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia a V-a civilă, contestatorii T.A. şi F.G. au contestat decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S. privind notificarea nr. N1. din 14 noiembrie 2001, solicitând ca instanţa să dispună anularea deciziei contestate, precum şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie motivată prin care să se admită notificarea nr. N1. din 14 noiembrie 2001 formulată de reclamanţi şi, în consecinţă, să li se acorde despăgubiri pentru fosta Fabrică „F.F.” - Societate pe Acţiuni, respectiv pentru cele 129 de acţiuni preluate în baza Legii nr. 119/1948, de la tatăl lor, G.F.
În motivarea contestaţiei, contestatorii au arătat că, prin decizia atacată, A.V.A.S. a soluţionat notificarea formulată în sensul că a respins această notificare cu motivarea că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, respectiv a calităţii de asociat sau acţionar sau de moştenitor după defunctul G.F., acţionar pentru fosta Fabrica „F.F.”. S-a menţionat că, după naţionalizare, fosta societate a fost comasată cu Fabrica I.S. şi că întregul patrimoniu a fost preluat de această fabrică.
Prin sentinţa civilă nr. 1158 din 22 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel contestatorii: T.A. şi F.G.
Prin decizia civilă nr. 45A din 01 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat sentinţa apelată, a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S. şi a obligat intimata să emită o dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 129 acţiuni deţinute de autorul reclamanţilor la Fabrica „F.F.” şi să înainteze dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, în echivalent, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora de către stat în mod abuziv.
Potrivit art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din actele dosarului, a rezultat că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului G.F., decedat la 02 mai 1985, conform certificatului de calitate succesorală nr. S1. din 12 martie 2003. Conform extrasului de CF nr. C1. Sibiu, F.A.G. şi F.W. au cumpărat în 1926 un imobil situat în Sibiu, str. R., dreptul de proprietate fiind intabulat în favoarea Firmei F.F., fabrică de construcţii de fier.
Din cuprinsul aceleiaşi cărţi funciare (Dosar fond Tribunal, secţia a III-a) rezultă că la 28 mai 1962 s-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil cu titlu de de naţionalizare, în favoarea Statului Român, dat în administrarea operativă a Uzinei I.S.
Din copia certificatului de deces al numitului G.F., aflat la dosar fond, Tribunal, secţia a III-a, rezultă că acesta este fiul numitului F.A.G. şi A.F.
Din cuprinsul acestor acte de stare civilă, corelate cu certificatul de calitate succesorală emis de pe urma numitului G.F., rezultă că reclamanţii sunt nepoţi de fiu ai defunctului F.A.G., fost asociat al Fabricii F.F. şi, ca atare, au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
S-au mai depus la dosarul de fond fişa C.A.F.I.N., din cuprinsul căreia rezultă că numitul F.A.G. a avut un număr de 260 de acţiuni la Fabrica F.F.
Totodată, din cuprinsul cărţii funciare rezultă că fabrica a fost preluată prin naţionalizare în anul 1948, de la proprietarii săi, printre care şi autorul reclamanţilor.
Deşi aceste acte au fost depuse la dosarul de fond, instanţa nu le-a luat în considerare, apreciind că depunerea de acte noi în faza contestaţiei este realizată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Această susţinere este însă eronată, actele putând fi depuse, conform legii, până la data soluţionării notificării. Sintagma „data soluţionării notificării” include însă, atât derularea procedurii administrative, cât şi perioada derulării procedurii judiciare, o altă interpretare lipsind de eficienţă exercitarea procedurii judiciare de contestare a dispoziţiei/deciziei emise în procedura administrativă.
Ca atare, constatând că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, contestaţia formulată a fost admisă, cu consecinţa anulării deciziei nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S.
Cu privire la numărul de acţiuni solicitate, deşi reclamanţii au probat că autorul lor a deţinut 260 de acţiuni conform cererii de chemare în judecată, au fost solicitate măsuri reparatorii doar pentru 129 de acţiuni şi tot atâtea prin notificare.
S-a avut în vedere principiul disponibilităţii părţilor şi limitele învestirii instanţei, precum şi dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., care prevăd că în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, pârâta A.V.A.S. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că hotărârea dată încălcă dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţa depăşindu-şi atribuţiile judecătoreşti. Astfel, instanţa de apel trebuia să analizeze legalitatea actului administrativ emis de A.V.A.S., nu notificarea pe fondul ei şi actele ce au fost depuse ulterior deciziei emise de recurentă.
De asemenea, depunerea în dosarul de apel a altor acte decât cele existente în dosarul administrativ este tardivă, raportat la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, acestea putând fi depuse doar până la data soluţionării notificării.
Astfel, documentele administrate ulterior termenului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi cele ulterioare emiterii deciziei de către recurentă nu trebuiau luate în considerare.
Hotărârea criticată a fost pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001. Înscrisurile administrate pe parcursul procesului nu dovedesc îndeplinirea condiţiei prevăzute de acest articol, respectiv obligaţia de a se dovedi calitatea de acţionar a autorului intimatului la momentul naţionalizării - iunie 1948 şi cu extras de pe registrul acţionarilor societăţilor preluate abuziv de stat.
Din analiza probelor administrate în dosarele de fond şi apel, se poate constata că nu au fost depuse de către intimaţi, în dovedirea pretenţiilor, extras de pe registrele acţionarilor la fosta Fabrică „F.F.”, din care să rezulte calitatea de acţionar/asociat a autorului intimatei la această societate la momentul naţionalizării, respectiv din 11 iunie 1948.
Art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede că recalcularea valorii acţiunilor se face pe „baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil,..”, iar acest înscris nu a fost depus în cauză nici la instanţa de fond şi nici în apel.
Analizând recursul formulat, în limita criticilor menţionate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind numai în parte fondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte apreciază ca nefondată susţinerea potrivit căreia actele care nu au fost depuse până la data soluţionării notificării prin decizie sau dispoziţie, nu mai pot fi depuse direct în cadrul procedurii judiciare. Această apreciere se întemeiază pe faptul că obligaţia unităţii deţinătoare de a emite dispoziţie pentru soluţionarea notificării ce i-a fost adresată, constituie o obligaţie legală, prevăzută în art. 25 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, conform căruia: „În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură”.
Emiterea dispoziţiei sau deciziei motivate nu finalizează procedura, persoana îndreptăţită având posibilitatea legală de a formula contestaţie în instanţă cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziei sau, după caz, dispoziţiei emise în aceste condiţii, fază procesuală în care se pot solicita probe, în temeiul art. 167 şi urm. C. proc. civ. şi al respectării principiului nemijlocirii instanţei în administrarea probelor. Aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar art. 23 din actuala reglementare a Legii nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse la dosar până la data soluţionării notificării. Or „data soluţionării notificării” se identifică cu momentul soluţionării irevocabile a acestei cereri, ceea ce presupune parcurgerea atât a fazei soluţionării notificării prin deciziei sau dispoziţie motivată de către unitatea deţinătoare, cât şi a fazei contestaţiei prevăzute în art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 şi a căilor de atac reglementate de lege împotriva modului de soluţionare a contestaţiei, adică faza judiciară.
Ca atare, în scopul corectei soluţionări a cauzei, orice înscris poate fi depus în instanţă şi, în temeiul său, poate fi modificată soluţia adoptată în procedura administrativă.
Înalta Curte apreciază însă că sunt fondate criticile recurentei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 31 al Legii nr. 10/2001.
În reglementarea art. 31 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv de către stat au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Contestatorii au făcut dovada calităţii lor de moştenitori de pe urma asociatului F.A.G. care, potrivit tabelului asociaţilor C.A.F.I.N., emis la data naţionalizării realizate prin Legea nr. 119/1948, astfel cum se menţionează în chiar cuprinsul tabelului, a avut un număr de 260 de acţiuni la Fabrica F.F.
Potrivit art. 31 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizia motivată a A.V.A.S. Recalcularea valorii acţiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Naţională a României prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 229 din 4 mai 2001, şi a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia.
Din analiza textelor menţionate, rezultă că cei vizaţi de legiuitor pentru acordarea de măsuri reparatorii în temeiul acestui text legal sunt asociaţii societăţilor proprietare ale bunurilor preluate de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Pentru această categorie de persoane legea impune şi o ordine în soluţionarea cererii de acordare de despăgubiri, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, care se va stabili în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, prin decizia motivată a A.V.A.S. Un astfel de procedeu presupune depunerea la dosar a ultimului bilanţ contabil, pentru a putea fi efectuat calculul valorii recalculate a acţiunilor, o asemenea evaluare neputând fi realizată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, câtă vreme dispoziţiile legale menţionate stabilesc o altă procedură.
În ipoteza în care măsurile reparatorii prin echivalent nu au fost propuse prin decizia motivată emisă de A.V.A.S., care a respins notificarea pentru lipsa dovezii calităţii de persoane îndreptăţite a notificatorilor, iar împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie şi aceasta a fost admisă, în prezenta cale de atac măsurile reparatorii urmează a fi propuse prin hotărâre judecătorească de către instanţă, căreia îi incumbă, în egală măsură, obligaţia respectării prevederilor art. 31 alin. (3) şi (4) al Legii nr. 10/2001.
Ca atare, fiind obligatorie calcularea valorii actualizate a acţiunilor, ca etapă premergătoare propunerii de măsuri reparatorii prin echivalent, era necesară depunerea la dosar a ultimului bilanţ contabil în baza căruia urma a se stabili, pe baza unei expertize, valoarea recalculată a acţiunilor.
Instanţa de apel nu s-a preocupat să realizeze o analiză a cauzei din această perspectivă, motiv pentru care nu a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cu ultimul bilanţ contabil, şi nici proba cu expertiză, probă necesară pentru calcularea valorii recalculate a acţiunilor.
Astfel fiind, constatând că este necesară depunerea la dosar a ultimului bilanţ contabil şi că se impune efectuarea unei expertize, probă inadmisibilă în recurs, în raport de art. 305 C. proc. civ., cât şi pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 45A din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi Curţii de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7143/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7066/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
