ICCJ. Decizia nr. 7069/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7069/2012
Dosar nr. 5627/91/2010
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2010 la Tribunalul Vrancea sub nr. 5627/91/2010, reclamantul N.V.Ş., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Focşani a solicitat anularea în parte a dispoziţiei nr. D1. din 22 octombrie 2010 emisă potrivit Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în Focşani str. M.V. (fostă str. L.T.), fosta proprietate a autorilor săi.
În motivarea cererii a arătat că imobilul casă şi teren de la adresa menţionată a aparţinut bunicilor săi N.D. şi E. fiind naţionalizat în baza Decretului nr. 111/1949, apoi confiscat potrivit sentinţei penale nr. 893/1950 iar prin Decretul se expropriere din 1981 demolat în vederea sistematizării.
A susţinut că bunicul său a decedat în anul 1952 rămânând ca moştenitori G.N. (tatăl reclamantului) în calitate de fiu şi O.A.G. nepoată din fiică posdecedată M.
A arătat că notificarea potrivit Legii nr. 10/2001 a fost depusă de tatăl său G.N. care a decedat ulterior, în anul 2003 iar prin dispoziţia atacată în mod greşit s-a propus acordarea de despăgubiri doar pentru cota de 1A din construcţie şi s-a respins cererea pentru despăgubiri pentru teren cu motivarea că nu s-a făcut dovada cu acte.
Justificându-şi calitatea de moştenitor a solicitat restituirea în natură a terenului aferent care rezultă din actul de cumpărare din 1925 şi acordarea de despăgubiri pentru construcţie beneficiari fiind atât acesta cât şi verişoara sa O.A.G.
La 18 iunie 2011 pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiate din motivele expuse în cuprinsul dispoziţiei cu privire la teren susţinând contradictoriu fie că nu există suprafeţe care să fie atribuite în compensare, fie că terenul aferent casei nu a fost dovedit cu acte.
Din oficiu şi în baza art. 129 C. proc. civ. instanţa a pus în discuţie (pe lângă proba cu acte depuse de părţi) necesitatea efectuării unei expertize topometrice care funcţie de actul de dobândire şi procesul verbal de preluare să identifice terenul aferent construcţiei şi să stabilească regimul juridic şi situaţia actuală a acestuia, lucrarea de la pag. 197 fiind completată urmare admiterii obiecţiunilor pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 475 din 19 mai 2011, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea civilă formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamantul N.V.Ş. în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Focşani.
A modificat în parte art. 1 al dispoziţiei nr. D1. din 22 octombrie 2010 emisă de Primăria municipiului Focşani, în sensul că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întreg imobilul casă (cota de 1/1) în loc de cota de 1/2.
A anulat art. 2 al dispoziţiei.
A respins cererea de restituire în natură a terenului aferent în suprafaţă de 600 m.p., ca neîntemeiată şi a obligat pârâta să propună acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 600 m.p. teren către reclamant, în condiţiile legii speciale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Din actele depuse la dosar reiese că în anul 1925 bunicii reclamantului N.E. şi D. au cumpărat casa cu toate dependinţele şi locul lor situate în fosta str. T. nr. l imobile care urmare naţionalizării şi ulterior confiscării penale a fost preluat de întreprinderea de locuinţe „MU." Focşani la 03 mai 1951.
Din actele de stare civilă, certificatele de moştenitor, certificatele de calitate şi testamentul depuse de asemenea, la dosar, rezultă că de pe urma lui N.D. decedat în 1952 au rămas ca moştenitori G.N. fiu (decedat în 2003), C.M. decedată în 1976 având ca fiică pe O.A.G. şi N.Ş.E., fiu decedat fără posteritate în 1983, moştenitorii acestuia fiind tot primii doi indicaţi.
Notificarea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost comunicată prin executorul judecătoresc sub nr. 165 din 20 iunie 2001 doar de către moştenitorul G.N. (tatăl reclamantului), doar acesta având calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Faptul că reclamantul a înţeles să solicite prin acţiune drept egal şi pentru verişoara sa Apriliana, sens în care a depus procura datată 2005, o cerere adresată Primăriei Focşani în acest sens la data de 15 iunie 2009 precum şi acte de unde rezultă că este moştenitoare nu îi conferă dreptul de persoană îndreptăţită deoarece, potrivit art. 22 alin. (5) Legea nr. 10/2001, cum aceasta nu a trimis notificare în termenul legal, a pierdut dreptul de a solicita măsuri reparatorii.
În schimb, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 reclamantul, ca moştenitor legal în linie dreaptă atât al tatălui său G.N. cât şi al bunicului N.D., are dreptul la cota de 1/1 din despăgubirile pentru construcţie şi nu doar de 1/4.
În ceea ce priveşte terenul aferent, în suprafaţă de 600 mp, instanţa, având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 908/2002, concluziile raportului de expertiză şi completarea la raportul de expertiză, a statuat că nu poate fi restituit în natură deoarece aparţine domeniului public, făcând parte din Parcul T. - Scuarul P.L., astfel că, potrivit art. 10 alin. (2) şi (11) alin. (3) Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 şi 11.5 din Normele Metodologice nr. 250/2007, reclamantul are dreptul la despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul N.V.Ş., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul-reclamant, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., a susţinut următoarele: încheierea din 12 mai 2011 prin care s-a amânat pronunţarea nu poartă semnăturile judecătorului şi a grefierului de şedinţă iar prin această încheiere s-a constatat eronat că procedura de citare este legal îndeplinită; prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea în întregime a dispoziţiei nr. D1. din 22 octombrie 2010 emisă de Primăria municipiului Focşani şi nu în parte, cum a reţinut instanţa de fond; întrucât pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea dispoziţiei contestate, instanţa de fond a pronunţat soluţia de admitere în parte a acţiunii în lipsa oricărui temei legal; greşit nu au fost acordate cheltuielile de judecată, aprecierea instanţei de fond în sensul că nu ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra terenului, fiind eronată.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 22/R din 25 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Chiar dacă recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele, art. 3041 C. proc. civ. instituind o excepţie de la caracterul nedevolutiv al recursului, teză afirmată recent şi de instanţa constituţională prin Decizia nr. D2./2004 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 52 din 10 iunie 2004, instanţa de recurs a apreciat că soluţia pronunţată de către instanţa de fond este pe deplin justificată, fiind pronunţată prin aplicarea corespunzătoare a textelor de lege incidente în speţă la o situaţie de fapt corect reţinută, pe baza interpretării judicioase a probelor administrate în cauză.
Instanţa de recurs a mai reţinut că criticile recurentului, cum ar fi lipsa semnăturilor de pe încheierea de amânare a pronunţării şi chiar de pe hotărârea atacată, necitarea sa la termenele ulterioare celui în care fusese prezent în instanţă dincolo de faptul că nu sunt întemeiate, vizează şi aspecte total lipsite de o minimă logică juridică, cum ar fi imposibilitatea admiterii în parte a unei acţiuni atunci când pârâtul solicită respingerea în totalitate a acesteia.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat din nou recurs reclamantul N.V.Ş. susţinând, în esenţă, că nu s-a dispus restituirea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expertiză, că Primăria Municipiului Focşani a emis o nouă dispoziţie, pentru modificarea dispoziţiei nr. D1. din 22 octombrie 2010, respectiv dispoziţia nr. D2. din 31 iunie 2012 pe care a atacat-o în instanţă şi că greşit s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 475 din 19 mai 2011 a Tribunalului Vrancea că terenul ce face obiectul notificării aparţine domeniului public, făcând parte din Parcul T. - Scuarul P.L. deoarece este învecinat şi nu inclus în cel aferent Teatrului National „M.G.P.".
Înalta Curte, la termenul din 16 noiembrie 2012, a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, pe care o va admite, pentru considerentele care succed.
Potrivit Art. XII al Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor „alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 se modifică şi va avea următorul cuprins: decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa Curţii de Apel".
În speţă, reclamantul a formulat acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 la data de 3 decembrie 2010, dată la care prevederile legale menţionate intraseră în vigoare, astfel că sentinţa prin care Tribunalul Vrancea a soluţionat raportul juridic dedus judecăţii de către reclamant este supusă doar căii de atac a recursului.
Recursul exercitat de reclamant a fost respins prin decizia nr. 22/R din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, care, în temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., este o hotărâre irevocabilă.
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
În conformitate cu prevederile art. 299, coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefîind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac iar cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoana nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Formulând prezentul recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în calea de atac a recursului, recurentul-reclamant a înţeles să declare aceeaşi cale de atac de două ori, cu eludarea prevederilor legale menţionate privind posibilitatea de a declara recurs.
Au fost astfel încălcate principiile legalităţii şi unicităţii căilor de atac, astfel că recursul de faţă este inadmisibil şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul N.G.Ş. împotriva deciziei nr. 22/R din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7438/2012. Civil. Obligaţie de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 6790/2012. Civil → |
|---|
