ICCJ. Decizia nr. 7180/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7180/2012
Dosar nr. 6791/2/2010
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 4749/3/2008, la data de 5 februarie 2008, reclamantul D.T., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primăria Sector 2 Bucureşti prin Primar, Instituţia Primarului General al Capitalei, Instituţia Primarului Sectorului 2 Bucureşti şi R.A.D.E.T., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să-şi ridice conductele ce traversează terenul aflat în proprietatea sa, teren în suprafaţă de 408,16 m.p., situat în Bucureşti, str. L.S.V., sector 2, să i se achite contravaloarea nefolosinţei terenului, începând cu octombrie 2006, când au intervenit respectivele lucrări şi până la ridicarea lor efectivă.
Prin sentinţa civilă nr. 523 din 9 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
În termen legal, a declarat apel reclamantul D.T., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de cauza de faţă.
Prin decizia civilă nr. 282/A din 15 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.T. în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T., a obligat pârâta R.A.D.E.T. la 1995 euro/lună pentru suprafaţa de 133 mp, ocupată de reţeaua de conducte aparţinând acesteia, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, începând cu luna octombrie 2006 şi până la ridicarea acestor construcţii către reclamantul D.T., a obligat pârâta R.A.D.E.T. la desfiinţarea şi ridicarea lucrărilor realizate pe terenul reclamantului, situat în Bucureşti, str. L.S.V., sector 2, precum şi la 8.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantul D.T. (în fond). A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei în ceea ce priveşte acţiunea formulată împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti şi obligat intimata R.A.D.E.T. la 8354,5 RON cheltuieli de judecată către apelantul D.T. (în apel).
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul D.T., în calitate de coproprietar al imobilului din Bucureşti, str. L.S.V., sector 2, în suprafaţă de 408,16 mp a învestit instanţa de judecată cu o cerere de obligare a pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 2 prin Primar, Instituţia Primarului General al Municipiului Bucureşti, Instituţia Primarului Sectorului 2 Bucureşti şi R.A.D.E.T. la ridicarea conductelor ce traversează terenul proprietatea sa şi a celorlalţi coproprietari D.M., D.N.G. şi D.R. (potrivit certificatului de moştenitor nr. M1./1998 emis de B.N.P. M.Ş.), precum şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului, începând cu data realizării ilegale a devierii reţelei edilitare în cauză - octombrie 2006 şi până la ridicarea efectivă a lucrărilor.
În speţă, în baza autorizaţiei de construire nr. AU1. din 29 septembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, pârâta R.A.D.E.T. a deviat reţeaua termică secundară care trebuia să alimenteze Creşa (Grădiniţa) nr. XX. şi imobilul din Bucureşti, str. M.V. pe terenul proprietatea reclamantului, de la nr. Q1. de pe str. L.S.V., sector 2, Bucureşti, deşi în cuprinsul acestui act (autorizaţia de construire) se prevedea în mod expres că devierea urmează „a fi realizată cu conducte preizolate, montate prin terenul dintre Grădiniţa nr. XX. şi imobilul de la nr. Q1.A şi terenul dintre imobilul de la nr. Q1.A şi imobilul de la nr. Q2.".
Conform înscrisurilor din dosar, imobilul proprietatea reclamantului D.T. şi defunctului D.F. (autorul celorlalţi coproprietari indicaţi anterior) a purtat iniţial număr poştal Q3., după care nr. Q1. pe str. L.S.V., sector 2, Bucureşti, astfel cum rezultă din certificatul emis la 19 martie 1998 de către Primăria Municipiului Bucureşti (dosar Judecătoria sectorului 2 Bucureşti). Această identificare poştală a imobilului s-a făcut în baza procesului verbal de punere în posesie din 17 decembrie 1996, încheiat de Primăria Sectorului 2 Bucureşti, astfel încât nu se poate susţine că la momentul emiterii certificatului de urbanism nr. U1. din 14 septembrie 2005, respectiv a autorizaţiei nr. AU1. din 29 septembrie 2006, Primăria Municipiului Bucureşti nu a identificat în mod clar şi corect imobilul deţinut de reclamant, în acest sens fiind chiar conţinutul celor două acte administrative menţionate, care fac vorbire de devierea reţelei termice în raport de imobilul de la Q1A, iar nu de cel de la nr. Q1. de pe str. L.S.V., sector 2, Bucureşti.
Amplasarea greşită a conductelor este justificată prin chiar poziţia exprimată de Primăria Municipiului Bucureşti, atunci când, pe de o parte, atenţionează R.A.D.E.T. să urgenteze mutarea conductelor de termoficare de pe terenul situat în Bucureşti, str. L.S.V., sector 2, proprietatea lui D.T., iar, pe de altă parte, sesizează Secretariatul Comisiei de Cercetare Prealabilă în vederea declarării utilităţii publice a lucrărilor de interes local, în scopul exproprierii imobilului în litigiu (dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti).
De altfel, procedura exproprierii terenului coproprietatea reclamantului a fost demarată ulterior realizării conductelor edilitare pe această suprafaţă, însă părţile nu au ajuns la niciun acord, cu atât mai mult cu cât operaţiunea în cauză era obligatoriu a se realiza anterior executării lucrărilor contestate de reclamant.
Curtea a mai reţinut, pe baza probatoriului administrat, că avizele date anterior emiterii autorizaţiei de construire nr. AU1./2006 au privit lucrarea „deviere reţea termică secundară pe str. L.S.V. nr. Q1A, sector 2", iar nu de la nr. Q1. (dosar Judecătoria sectorului 2 Bucureşti), precum şi faptul că autorizaţia de construire nr. AU1./2006 a fost eliberată cu condiţia ca executarea lucrărilor să înceapă numai după reglementarea juridică a suprafeţei de teren afectată de pe str. L.S.V. nr. Q1., sector 2, Bucureşti.
Ca atare, culpa efectuării greşite a acestei devieri de conducte aparţine celui ce a executat lucrarea, iar nu emitentului autorizaţiei de construire, care, în limitele legii, a emis actul administrativ menţionat.
Intimata pârâtă R.A.D.E.T. nu se poate apăra în sensul că nu a cunoscut amplasamentul real al imobilului proprietatea reclamantului ori proprietarul terenului în litigiu şi nici în sensul că a acţionat conform prevederilor autorizaţiei de construire nr. AU1. din 29 septembrie 2006, întrucât, în primul rând, rezultă din probe atenţionarea societăţii în cauză anterior efectuării lucrărilor de deviere reţea termică, chiar şi din adresa înaintată acestei pârâte de către reclamantul D.T. în anul 1994, ce a primit răspuns prin adresa nr. AU2./1994, iar, în al doilea rând, pentru că nu a respectat conţinutul autorizaţiei, aspect confirmat de expertizele tehnice efectuate în cauză.
De altfel, R.A.D.E.T. a şi întocmit, începând cu 2008, un proiect de deviere a reţelei termice din Bucureşti, str. L.S.V. nr. Q1. (teren proprietate particulară), având în vedere că traseul conductelor trebuia efectuat numai pe domeniul public (Judecătoria sectorului 2 Bucureşti).
Potrivit expertizei tehnice extrajudiciare depusă la dosar, terenul în litigiu era, în anul 1997, un teren viran, liber de orice construcţie, aspect, de altfel, necontestat de vreuna din părţile în litigiu.
Realizarea lucrării de deviere de către intimata pârâtă R.A.D.E.T. a condus la o ocupare efectivă a terenului de 133 m.p., ceea ce face, prin modul de amplasare a reţelei de termoficare, ca suprafaţă neocupată de spaţiul reţelei să fie, practic, neutilizabilă (expertiza tehnică întocmită de expert U.I.).
Aşadar, în cauză, unul prerogativele dreptului de proprietate a fost anulat prin intervenţia pârâtei R.A.D.E.T., exercitarea folosinţei materiale a bunului ce formează obiect al dreptului de proprietate, cât şi posibilitatea culegerii fructelor fiind deturnată de la scopul pe care titularii dreptului de proprietate l-ar fi avut cu privire la terenul în litigiu, astfel cum rezultă şi din acordul prezentat în faza procesuală a apelului.
În plus, în dosar se regăseşte un certificat de urbanism obţinut de reclamantul D.T., ceea ce conduce la concluzia că acesta ar fi dorit să realizeze, eventual, pe teren, o construcţie, însă, prin afectarea suprafeţei în litigiu (lucrarea fiind amplasată, pe mijlocul imobilului, paralel cu laturile lungi, la o adâncime de 1,10 m - 1,50 m), acest lucru nu este posibil.
Terenul din Bucureşti, str. L.S.V. este unul construibil, cum reiese din certificatul de urbanism depus la dosarul cauzei, iar situarea unor conducte în adâncime, exact pe mijlocul suprafeţei în cauză, face imposibilă folosirea acestuia conform destinaţiei.
În aceste condiţii, în mod greşit prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu cert în patrimoniul său şi al celorlalţi coproprietari, dat fiind că efectuarea lucrărilor de către R.A.D.E.T., cu încălcarea autorizaţiei de construire nr. AU1. din 29 septembrie 2006, a condus la imposibilitatea utilizării terenului neocupat de spaţiul reţelei potrivit scopului pentru care a fost restituit (terenul este împărţit în 2 părţi, a căror lăţime este sub 3,5 m).
De altfel, chiar iniţierea procedurii de expropriere se constituie într-un argument ce stă la baza stabilirii faptei de încălcare a dreptului de proprietate, nu şi de exonerare de răspundere a pârâtei R.A.D.E.T., aceasta nedepunând diligentele necesare pentru a verifica amplasamentul pe care urma să efectueze devierea reţelei termice secundare, împrejurare, de altfel, recunoscută şi de Primăria Municipiului Bucureşti.
Primăria Municipiului Bucureşti este, ca proprietar al conductelor de termoficare (conductele edilitare sunt bunuri proprietate publică), cea care deţine planurile de zonă unde sunt identificate reţele edilitare, pentru care, de altfel, a şi emis certificatul de urbanism şi autorizaţia de construcţie nr. AU1./2006, însă în sarcina acesteia nu se poate reţine vreo culpă, fapta cauzatoare de prejudicii fiind exercitată de titularul dreptului de administrare, de exploatare, şi nu de proprietate.
Aceleaşi argumente trebuie avute în vedere şi în ceea ce priveşte angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Primăria sectorului 2 Bucureşti prin Primar, întrucât nu aceasta a participat efectiv la amplasarea ilegală a reţelei edilitare în cauză.
Aşa fiind, Curtea a apreciat că s-a probat atât existenţa faptei ilicite (executarea unor lucrări de deviere conducte edilitare de către executant -R.A.D.E.T. - cu încălcarea prevederilor autorizaţiei de construire), existenţa vinovăţiei (neglijenţa ori imprudenţa cu care a acţionat R.A.D.E.T., în afara obligaţiilor stipulate în autorizaţia de construire indicată), existenţa prejudiciului (determinat de lipsa de folosinţă a terenului începând cu octombrie 2006, data realizării lucrărilor contestate şi până la ridicarea efectivă a acestora), precum şi legătura de cauzalitate reclamantul a făcut demersuri pentru realizarea unei construcţii, însă situarea conductelor în adâncime, exact pe mijlocul suprafeţei în cauză, face imposibilă folosirea acestuia conform destinaţiei, Curtea a apreciat că restul de teren până la 408,16 mp poate fi utilizat pentru culturi agricole. Or, reclamantul a înţeles să solicite contravaloarea lipsei de folosinţă tocmai având în vedere destinaţia terenului, iar nu posibilitatea de a acorda acestui teren o altă destinaţie. Caracterul contradictoriu al hotărârii rezultă tocmai din faptul că, dacă s-ar merge pe raţionamentul instanţei, nici pentru terenul de 133 mp nu ar fi trebuit acordate despăgubiri.
O altă critică priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ. prin hotărârea pronunţată, în sensul că dacă prerogativa folosinţei nu este recunoscută a fi exercitată conform cu destinaţia înseamnă că, sub acest aspect, recunoaşterea dreptului de proprietate este doar una formală, lipsită de conţinut.
A susţinut, de asemenea, că în mod greşit a fost reţinută doar culpa R.A.D.E.T. în ocuparea fără drept a imobilului şi că ar fi trebuit reţinută şi culpa celorlalţi pârâţi, respectiv a Primăriei municipiului Bucureşti care a emis o autorizaţie ce încalcă dreptul de proprietate, a Primarului General care nu a solicitat Consiliului General al municipiului Bucureşti remedierea încălcării dreptului de proprietate, a Consiliului General al municipiului Bucureşti care a emis o hotărâre de aprobare a investiţiei, precum şi culpa Primarului şi Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, care au dat avize în procedura de emitere a autorizaţiei.
A susţinut, totodată, că instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 274 C. proc. civ., admiţând doar în parte cheltuielile de judecată atât la fond, cât şi în apel.
Atât în concluziile orale puse de apărător în dezbaterea recursului, cât şi în concluziile scrise depuse la 22 noiembrie 2012, recurentul-reclamant D.T. a arătat că înţelege să renunţe la primul motiv de recurs referitor la nepronunţarea asupra capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri reprezentate de diferenţa de valoare dintre valoarea imobilului la data ocupării şi cea de la data efectuării expertizei, nefiind în interesul său să mai susţină această critică.
Pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea recursului a susţinut că în mod greşit curtea de apel a reţinut culpa sa în efectuarea greşită a devierii reţelei termice, întrucât regia a întreprins toate demersurile legale în vederea obţinerii tuturor avizelor şi documentaţiilor necesare lucrării, că nu putea dispune de reţeaua de termofîcare în alt scop decât cel dat de Consiliul General al municipiului Bucureşti, respectiv că nu putea dispune mutarea şi nici încheierea de acte care să implice plata de chirie sau alte drepturi băneşti, că dreptul său este unul de exploatare, de administrare, iar nu un drept de proprietate asupra conductelor, care sunt de utilitate publică. De asemenea, a susţinut că reclamantul ar fi trebuit să-şi îngrădească terenul, chiar şi provizoriu, pentru a exista un element de identificare şi individualizare a proprietăţii sale şi că din concluziile raportului de expertiză rezultă că acesta nu este împiedicat să folosească terenul, întrucât reţeaua era îngropată în pământ la o adâncime de 1,10-1,50 metri, că nu a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului atâta vreme cât s-a conformat unei hotărâri a Consiliului General al municipiului Bucureşti şi că răspunderea revine Primăriei municipiului Bucureşti, care a procedat la restituirea dreptului de proprietate în anul 1996, fără a verifica existenţa conductelor edilitare în subsolul terenului, conducte asupra cărora Primăria are un drept de proprietate. De aceea, în cauză nu se poate reţine îndeplinirea condiţiilor art 998-999 C.civ sub aspectul existenţei prejudiciului cert în patrimoniul reclamantului şi sub aspectul vinovăţiei R.A.D.E.T.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, Înalta Curte Constată următoarele:
Recursul declarat de reclamantul D.T., ce poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
În cauză, dreptul de proprietate al reclamantului, coproprietar al terenului în suprafaţă de 408,16 mp situat în Bucureşti, str. Lt L.S.V. nr. Q1., sector 2, a fost încălcat prin efectuarea unor lucrări de deviere a unor conducte termice, ceea ce a condus la ocuparea unei suprafeţe de 133 mp, iar prin modul de amplasare a reţelei de termoficare, care a împărţit terenul în două părţi ale căror lăţimi sunt sub 3,5 metri, restul terenului a devenit, practic, neutilizabil, potrivit expertizei tehnice întocmite în cauză de exp. U.I. (Dosar nr. 4749/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti).
Art. 480 C. civ. (în vigoare la data introducerii acţiunii) dispune în sensul că «Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.»
Stabilind conţinutul dreptului de proprietate, legiuitorul a înţeles să includă între atributele acestui drept şi pe cele ale posesiei şi folosinţei, care dau posibilitatea titularului dreptului să exercite în interesul său propriu o stăpânire efectivă a bunului în materialitatea sa.
Or, recurentul-reclamant a fost împiedicat să-şi exercite aceste atribute ale dreptului de proprietate, în sensul de a stăpâni şi folosi terenul potrivit destinaţiei sale.
Imobilul în litigiu are regimul unui teren destinat construcţiilor, aspect ce nu este contestat de părţi şi care este demonstrat cu înscrisurile depuse. Astfel, în certificatul de urbanism nr. U1. din 29 iulie 2003 emis de Primăria Sectorului 2 Bucureşti (dosar judecătorie) la solicitarea reclamantului, se stabileşte regimul tehnic al terenului, ce se încadrează în subzona locuinţelor cu maximum P+2 niveluri.
Imposibilitatea realizării unei construcţii pe acest teren după amplasarea unor conducte în adâncime, exact pe mijlocul suprafeţei în cauză, a fost, de asemenea, dovedită.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a stabilit dreptul recurentului-reclamant la despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului.
Cu toate acestea, stabilind despăgubiri doar pentru suprafaţa efectiv ocupată de 133 mp şi apreciind că restul terenului poate fi folosit pentru agricultură, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ.
Recurentul-reclamant, în sarcina căruia nu poate fi reţinută vreo culpă, nu poate fi obligat să schimbe destinaţia terenului proprietatea sa şi să-l utilizeze în condiţii determinate de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârşită de un terţ.
Prejudiciul încercat de acesta constă în imposibilitatea folosirii terenului pentru edificarea unei construcţii, imposibilitate ce afectează întreaga suprafaţă, iar nu numai partea efectiv ocupată de conducte.
De altfel, motivarea deciziei atacate cuprinde cu privire la acest aspect argumente contradictorii. Astfel, deşi instanţa de apel îşi însuşeşte, pe de o parte, concluzia raportului de expertiză cu privire imposibilitatea folosirii terenului conform destinaţiei, în continuarea raţionamentului reţine că există alternativa realizării unor culturi agricole, ceea ce nu determină o imposibilitate totală de folosinţă a întregii suprafeţe.
Principiul ce guvernează răspunderea civilă delictuală este acela al dezdăunării integrale, motiv pentru care, în aplicarea sa, Înalta Curte va modifica în parte decizia recurată, stabilind obligaţia de plată a despăgubirilor în sumă de 15 euro/mp/lună pentru întreaga suprafaţă de teren de 408,16 mp.
Critica referitoare la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 998-999 C.civ, prin stabilirea culpei exclusive a pârâtei R.A.D.E.T., nu poate fi primită.
În mod corect prin decizia recurată s-a reţinut că fapta ilicită a constat în executarea unor lucrări de deviere conducte edilitare de către executantul R.A.D.E.T., cu încălcarea prevederilor autorizaţiei de construcţie.
Această autorizaţie, emisă de Primăria municipiului Bucureşti sub nr. AU1. din 29 septembrie 2006 (dosar judecătorie) permitea executarea lucrărilor „cu conducte preizolate, montate pe terenul dintre Grădiniţa nr. XX şi imobilul de la nr. Q1.A şi terenul dintre imobilul de la nr. Q1.A şi imobilul de la nr. Q2.". Aşadar, autorizaţia nu permitea devierea conductelor utilitare pe terenul reclamantului, fiind emisă cu respectarea dreptului de proprietate al acestuia. în acelaşi mod au fost emise şi avizele prealabile de către autorităţile competente ale Sectorului 2 Bucureşti, precum şi Hotărârea Consiliului General al municipiului Bucureşti.
Anterior emiterii autorizaţiei de executare a lucrărilor, terenul în litigiu a fost identificat cu ocazia punerii în posesie, conform procesului-verbal încheiat la 17 decembrie 1996 (dosar judecătorie) şi care a avut ca anexă Planul topografic se. 1:500 avizat de Serviciul de Urbanism pentru Amenajarea Teritoriului şi de Oficiul de Cadastru.
Aşadar, formalităţile prealabile începerii executării lucrării, finalizate cu emiterea autorizaţiei de construcţie au fost derulate în conformitate cu prevederile legale, fără ca prin aceasta să fie încălcat în vreun fel dreptul de proprietate al reclamantului, din moment ce se prevedea ce devierea reţelei termice să fie efectuată numai pe terenuri ce fac parte din domeniul public. încălcarea s-a produs prin punerea în executare a autorizaţiei de construire cu depăşirea limitelor acesteia, astfel încât, în mod corect instanţa de apel a reţinut culpa exclusivă a pârâtei R.A.D.E.T.
Faţă de susţinerile făcute de recurentul-reclamant cu ocazia acordării cuvântului în fond, Înalta Curte nu va mai analiza motivul de recurs referitor la nepronunţarea de către instanţa de apel asupra capătului de cerere referitor la acordarea de despăgubiri reprezentate de diferenţa de valoare dintre valoarea imobilului la data ocupării şi cea de la data efectuării expertizei.
Recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti va fi respins ca nefondat, pentru argumentele ce succed:
Reţinând existenţa faptei ilicite în modalitatea expusă anterior, Înalta Curte constată culpa exclusivă a pârâtei R.A.D.E.T. în producerea prejudiciului a cărui reparare o solicită reclamantul.
Deşi susţinerea acestei pârâte că are doar un drept de administrare asupra conductelor de termoficare, ce constituie proprietate publică şi că nu poate dispune asupra reţelei în alt scop decât acela dat de Consiliul General al municipiului Bucureşti este reală, aceasta nu produce consecinţele pe care recurenta-pârâtă le afirmă.
Nerespectarea autorizaţiei de construcţie constituie fapta proprie a pârâtei şi generează obligaţia reparării prejudiciului produs prin această faptă. Mai mult, pârâta a fost notificată de reclamant cu privire la greşita amplasare a conductelor şi a fost atenţionată de Primăria municipiului Bucureşti prin adrese succesive (A1. din 28 iunie 2007, A2. din 13 noiembrie 2007) să urgenteze mutarea conductelor de termoficare de pe terenul proprietatea lui D.T.
Întreprinderea demersurilor legale pentru obţinerea tuturor avizelor şi documentaţiilor necesare pentru executarea lucrării nu este suficientă, ci trebuie urmată de respectarea indicaţiilor tehnice cuprinse în aceste documente. Nu poate fi reţinută culpa reclamantului care nu şi-a îngrădit terenul pentru a individualiza suprafaţa deţinută în proprietate, aşa cum susţine pârâta, din moment ce obligaţia principală a acesteia consta în realizarea lucrărilor conform autorizaţiilor emise de autorităţi.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia nu a fost îngrădit dreptul de proprietate al reclamantului, dată fiind situarea la adâncime a reţelei, astfel încât acesta putea exercita posesia şi folosinţa asupra bunului imobil. Expertiza tehnică efectuată în cauză constată imposibilitatea folosirii terenului potrivit destinaţiei sale, probând astfel încălcarea prerogativelor dreptului de proprietate. Existenţa unor conducte de termoficare la o adâncime de 1 - 1,5 metri în sol nu permite edificarea unei construcţii în regimul de înălţime prevăzut pentru zona în care se află situat terenul, potrivit certificatului de urbanism eliberat pe numele reclamantului, de care s-a făcut vorbire anterior.
Înalta Curte observă că în cauză a fost dovedită fapta ilicită constând în amplasarea de către R.A.D.E.T. a unei reţele de termoficare pe terenul reclamantului prin încălcarea limitelor autorizaţiei de construcţie, prejudiciul produs în patrimoniul reclamantului reprezentat de imposibilitatea utilizării terenului construibil potrivit destinaţiei sale, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi culpa pârâtei R.A.D.E.T.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va admite recursul reclamantului, obligând pârâta R.A.D.E.T. la despăgubiri pentru întregul teren şi va respinge recursul pârâtei.
Constatând că recurenta-pârâtă a căzut în pretenţii, va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., obligând-o la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru, către recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul D.T. împotriva deciziei civile nr. 282A din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că stabileşte în sarcina pârâtei R.A.D.E.T. obligaţia de plată a despăgubirilor în sumă de 15 euro/mp/lună pentru întreaga suprafaţă de teren de 408,16 mp.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Obligă recurenta-pârâtă la 4855 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7181/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7178/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
