ICCJ. Decizia nr. 7178/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7178/2012
Dosar nr. 5078/1/2011
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08 august 2002 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii J.E.E., J.C.I., J.N.L., J.B.L., J.T., V.I., V.V.E. şi B.S. au chemat în judecată I.T.M. Timiş, SC R. SA Timişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a titlului şi a transcrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român asupra imobilului situat în Timişoara, Splaiul N.T., cuprins în CF C1. Timişoara, nr. T1., nulitatea absolută a înscrierii în CF a dreptului de administrare operativă a T.A.P.I. Timişoara, în baza art. III din Decretul nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966, nulitatea absolută a intabulării dreptului de administrare operativă în favoarea I.C.R.A.L. Timişoara, a dreptului de administrare operativă şi de proprietate în favoarea SC R. SA Timişoara şi a transcrierii transmiterii dreptului de proprietate de la SC R. SA Timişoara în favoarea I.T.M. Timiş.
S-a solicitat, totodată, rectificarea intabulărilor făcute în CF C2. Timişoara începând din 16 aprilie 1968, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi a drepturilor subsecvente izvorâte din acest drept, precum şi reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea autorilor reclamanţilor, ca şi obligarea pârâţilor de a lăsa reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 563 din 20 iunie 2003, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de către reclamanţi.
Această hotărâre a fost schimbată în parte, prin decizia nr. 128 din 12 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, prin care, în urma admiterii apelului reclamanţilor, a fost admisă în parte acţiunea şi s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în mod abuziv, fără titlu valabil.
Decizia Curţii de Apel Timişoara a fost însă casată prin decizia civilă nr. 10028 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a decis trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Înalta Curte a reţinut că Decretele nr. 218/1960 şi nr. 712/1960, în temeiul cărora s-a realizat preluarea de către stat a imobilului situat în Timişoara, Splaiul N.T. nu reprezintă un titlu valabil. În aceste condiţii, constatând preluarea nelegală a bunului imobil, instanţa de apel avea obligaţia să arate motivele pentru care a respins celelalte capete de cerere cu care a fost investită de reclamanţi.
Înalta Curte a mai constatat că reclamanţii au notificat Primarul Municipiului Timişoara, în temeiul Legii nr. 10/2001, însă acest demers nu s-a finalizat din culpa entităţii notificate, situaţie care permite reclamanţilor să se adreseze direct instanţei de judecată, pentru valorificarea drepturilor şi intereselor lor.
În decizia de casare s-a mai reţinut că instanţa de apel a constatat imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, cu referire la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fără să cerceteze însă în fond aceste aspecte şi fără să facă referire la probele administrate, respectiv la mijloacele de apărare invocate de părţi.
Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 431 din 08 noiembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis din nou apelul reclamanţilor declarat împotriva sentinţei civile nr. 563 din 20 iunie 2003 a Tribunalului Timiş şi a constatat că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil, însă a respins din nou toate celelalte capete de cerere din acţiunea reclamanţilor.
Împotriva acestei noi decizii pronunţate de instanţa de apel, au formulat recurs reclamanţii, precum şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3997 din 17 mai 2007 a admis din nou recursul reclamanţilor şi a respins ca neîntemeiat recursul pârâtului, a casat decizia civilă nr. 431/2006 a Curţii de Apel Timişoara şi a trimis cauza spre rejudecare într-un nou apel, la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a constatat că, prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul din litigiu a fost preluat în mod nevalabil de către Statul Român şi că acţiunea reclamanţilor se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, urmând să fie soluţionată ca atare.
Înalta Curte a reţinut că, atâta vreme cât s-a stabilit în mod irevocabil că imobilul a fost preluat abuziv, instanţa de apel a greşit atunci când nu a aplicat dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Totodată, Înalta Curte a mai constatat că este greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că exceptarea de la restituirea bunului este determinată de buna credinţă a părţilor contractante. Această apreciere ignoră dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, referitoare la noţiunea de unitate deţinătoare a bunurilor preluate abuziv, precum şi obligaţiile ce revin acesteia, potrivit aceluiaşi act normativ.
În acest sens, Înalta Curte a reţinut că pârâtul I.T.M. Timiş, care prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1999 cu SC R. SA Timişoara, a dobândit imobilul în litigiu, avea, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, calitatea de unitate deţinătoare, fiind persoană juridică de drept public, căreia îi incumbă obligaţia de restituire a imobilului preluat abuziv de stat. Nu are nici o relevanţă atitudinea subiectivă a pârâtului la momentul dobândirii bunului, câtă vreme, independent de modalitatea în care a ajuns bunul în patrimoniu său, avea obligaţia de restituire, în calitate de unitate deţinătoare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pârâtul I.T.M. Timiş nu se situează în poziţia unui subdobânditor de la stat, pentru a putea invoca dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a salva actul de la sancţiunea nulităţi, fiind el însuşi o persoană juridică de drept public. De aceea, a adăugat Înalta Curte, aprecierea instanţei de apel în sensul exceptării de la restituirea bunului pe considerentul existenţei bunei credinţe la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare este greşită şi ignoră dispoziţiile art. 21 precum şi pe cele ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de recurs a mai arătat că motivarea soluţiei din apel a condus la neanalizarea celorlalte apărări de fond ale pârâtului, formulate prin întâmpinarea depusă în apel, în sensul că imobilul din litigiu, construit la începutul sec. XX, a suferit transformări importante, făcând obiectul unor investiţii de miliarde de RON vechi, astfel încât în prezent nu mai are în comun cu imobilul preluat de stat, decât locul situării.
Sub acelaşi aspect, Înalta Curte a concluzionat că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, instanţa de trimitere având obligaţia de a verifica apărările pârâtului I.T.M. Timiş şi de a stabili situaţia juridică actuală a bunului, în funcţie de care să aprecieze, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, care este modalitatea de reparaţie care se impune pentru imobilul preluat abuziv.
Pe de altă parte, în privinţa recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte a constatat că acesta este neîntemeiat.
Instanţa de recurs a constatat că, în ceea ce priveşte cadrul procesual, judecata s-a desfăşurat în mod corect, Ministerul Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului Român, având calitate procesuală pasivă, întrucât se contestă valabilitatea preluării bunului de către stat.
În privinţa criticilor formulate de acest pârât, referitoare la valabilitatea titlului statului, şi care, în opinia recurentului, ar fi trebuit să conducă la respingerea integrală a acţiunii reclamanţilor, Înalta Curte a constatat că aspect a fost tranşat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 10028/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai poate fi supus contestării.
Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 805 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 563 din 20 noiembrie 2003 a Tribunalului Timiş şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis integral acţiunea reclamanţilor, a constatat nulitatea şi, prin urmare, lipsa titlului valabil al Statului Român asupra imobilului situat în Timişoara, Splaiul N.T., evidenţiat în CF C1. Timişoara, nr. T1., compus din casă cu subsol, două etaje şi curte.
A constatat nulitatea actelor de înscriere în CF a dreptului de proprietate al Statului Român, al dreptului de administrare operativă în favoarea fostului I.C.R.A.L. Timişoara şi apoi a SC R. SA Timişoara precum şi a dreptului de proprietate al SC R. SA Timişoara, respectiv al I.T.M. Timiş, atât asupra casei cu 2 etaje, cât şi asupra terenului evidenţiat în CF C1. Timişoara, nr. T1.
A dispus rectificarea CF C1. Timişoara, nr. T1., prin radierea tuturor acestor drepturi şi reînscrierea dreptului de proprietate al foştilor proprietari tabulari, antecesori ai reclamanţilor, G.M. şi soţia G.V., născută M.
A obligat pârâtul I.T.M. Timiş să recunoască dreptul de proprietate al reclamanţilor şi să le restituie imobilul descris mai sus, în natură, cu respectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu referire la Anexa 2 lit. a) pct. 3 din Legea nr. 10/2001.
A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 13.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Imobilul din litigiu, situat în Timişoara, Splaiul N.T., evidenţiat în CF C1. Timişoara, nr. T1., casă cu 2 etaje şi curte a fost proprietatea tabulară a antecesorilor reclamanţilor, respectiv a soţilor G.M. şi V. (născută M.), aceştia cumpărând şi supraedificând imobilul în anul 1911. Imobilul face parte din categoria imobilelor de patrimoniu ale Municipiului Timişoara, fiind o clădire istorică în care a funcţionat fostul Hotel B. din cartierul I. din Timişoara, realizare a faimosului arhitect timişorean G.M., cunoscut ca întemeietor în Timişoara a stilului arhitectural Secession timpuriu, dezvoltat mai apoi ca Art Nouveau (proprietarul tabular, printre ale cărui realizări notabile se numără şi celebra C.P. din Timişoara).
În anul 1968, în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 710/1966, imobilul a fost preluat de Statul Român şi trecut în administrarea fostului I.C.R.A.L. Timişoara.
În urma divizării fostului I.C.R.A.L., imobilul a trecut iniţial în administrarea SC R. SA Timişoara (succesoare a fostului I.C.R.A.L.), iar în anul 1994, această societate şi-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
Ulterior, imobilul, construcţie şi teren, a fost achiziţionat de I.T.M. Timiş de la SC R. SA Timişoara, la data de 01 noiembrie 1999, potrivit contractului de vânzare -cumpărare nr. V1., pentru preţul de 611.020 RON.
I.T.M., la data de 01 noiembrie 1999, era persoană juridică de drept public, vânzătoarea SC R. SA Timişoara fiind o diviziune a fostei I.C.R.A.L. Timişoara, fostă întreprindere de stat care se ocupa de administrarea fondului locativ de stat.
Ulterior cumpărării, I.T.M. Timiş, potrivit expertizei tehnice judiciare în construcţii realizată de expert judiciar O.R., a efectuat ample lucrări de investiţii asupra imobilului din litigiu, în două etape. Prima etapă s-a desfăşurat în intervalul februarie - iulie 2000, când au fost demolate compartimentările interioare, tâmplăria şi planşele de lemn şi s-au turnat cadre din beton armat precum şi planşee de beton armat peste parter şi etajul I.
Majoritatea acestor lucrări s-au efectuat în lipsa unei autorizaţii de demolare şi înainte de emiterea autorizaţiei de construire nr. 312 din 02 mai 2000, a cărei valabilitate a fost de 12 luni.
În urma executării acestei etape de demolare, s-a constatat că proiectul tehnic nr. PT1. a fost greşit întocmit întrucât, pe parcursul lucrărilor de desfacere a finisajelor, a sporit vulnerabilitatea construcţiei, astfel că planşeul peste etajul II a căzut, degradând şi şarpanta originală.
În consecinţă, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în calitate de ordonator principal de credite a dispus oprirea imediată a lucrărilor (nota nr. N1. din 21 iulie 2000) şi refacerea întregului proiect. Cheltuielile efectuate în timpul acestor lucrări proiectate eronat s-au ridicat, potrivit expertului judiciar, la suma de 327.632 RON.
Lucrările din etapa a II-a au fost reluate abia în anul 2002, în lunile februarie - noiembrie, după ce s-a refăcut proiectul lucrărilor de construcţii, însă nu există nici o dovadă că autorizaţia de construire nr. AC2. din 02 mai 2000 ar fi fost prelungită pentru încă un an, respectiv pentru perioada 2 mai 2001 - 2 mai 2002 şi nici pentru noiembrie 2002.
Valoarea acestor lucrări realizate în intervalul februarie -noiembrie 2002 a fost de 1.438.708 RON, potrivit aceleiaşi expertize, majorată apoi la 2.363.343 RON.
Ulterior, s-a emis o nouă autorizaţie de construire cu nr. AC1. din 12 noiembrie 2002, însă exclusiv pentru lucrările de amenajare a mansardei din podul imobilului.
Ceea ce este relevant în privinţa celor două autorizaţii de construire, din anii 2000 şi 2002, este că ambele vizează explicit doar lucrări de „reparaţii, amenajare, consolidare şi igienizare" a imobilului de litigiu şi nicidecum de extindere, pe orizontală şi/sau verticală a construcţiei existente.
Totodată, expertul tehnic judiciar a stabilit că aria desfăşurată a corpului principal de clădire A (corpul vechi, existent la momentul naţionalizării) este de 108,45 mp pentru subsol şi de 1.050,55 mp pentru parter şi etajele I şi II (total 1.159 mp), în timp ce aria desfăşurată a mansardei refăcute şi adăugate este de doar 323,20 mp.
Aceeaşi expertiză a stabilit că aria desfăşurată a corpului secundar B (cu sala de ghişee, fosta sala de sport şi anexele) are o arie desfăşurată totală de 345,88 mp.
Sub aspectul problematicii ariilor desfăşurate, atât expertiza judiciară administrată direct de Curtea de Apel, cât şi expertizele anterioare converg spre concluzii aproape identice, şi anume aceea că aria desfăşurată a construcţiei vechi, compusă din corpurile iniţiale A şi B are o suprafaţă desfăşurată totală de aproximativ 1.150 mp., în timp ce aria desfăşurată a corpurilor de clădire nou executate, respectiv coridorul de legătură dintre corpul A şi B, (de 41,83 mp), la care se adaugă mansarda realizată pe întreg conturul corpului A (de323,20 mp) totalizează o arie desfăşurată nou executată de 365,05 mp, ceea ce, procentual, reprezintă aproximativ 32% din aria desfăşurată a construcţiilor vechi, preexistente (existente la data naţionalizării).
Expertul judiciar a concluzionat că valoarea tehnică a tuturor investiţiilor efectuate de I.T.M. la imobilul din litigiu este de 1.766.340 RON, în timp ce valoarea de circulaţie a aceloraşi investiţii este de 2.649.500 RON, rectificată mai apoi prin suplimentul de expertiză la suma de 2.780.820 RON, astfel că valoarea de piaţă a întregului ansamblu imobiliar este de 3.334.980 RON, din care 1.274.400 RON este valoarea terenului.
De asemenea, expertul a mai opinat că, prin investiţiile efectuate la imobilul în litigiu, s-a înlocuit vechea structură de rezistenţă din cărămidă şi lemn, cu una din beton, complet nouă, atât la nivelul fundaţiilor, cât şi al stâlpilor şi planşeelor, astfel încât imobilul în forma actuala reprezintă o transformare radicală în raport cu vechiul imobil, însă s-au păstrat intacte fundaţiile de sub ziduri, zidurile exterioare şi subsolul, atât din punct de vedere structural, cât şi arhitectural.
Pe de altă parte însă, cele două proiecte tehnice elaborate pentru renovarea imobilului nici nu puteau afecta structura arhitectonică a clădirii (subsolul, faţada clădirii şi zidurile exterioare) întrucât clădirea are valoare de patrimoniu, fiind o clădire istorică.
Din înscrisurile depuse rezultă că, atât achiziţia imobilului de la SC R. SA Timişoara, cât şi anumite aspecte privind lucrările de investiţii au generat dispute între I.T.M. Timiş şi forul tutelar - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, soluţionate atât de Curtea de Conturi, cât şi de către instanţele de judecată. Mai mult, refacerea proiectului tehnic s-a realizat prin actul adiţional din 03 mai 2000, deci ulterior emiterii autorizaţiei de construire nr. AC2. din 02 mai 2000, ceea ce poate conduce la concluzia că toate lucrările efectuate după data de 3 mai 2000 au fost în afara autorizaţiei de construire nr. AC2. din 02 mai 2000, întrucât, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 - republicată, autorizaţia de construire se eliberează numai pe baza unui proiect tehnic.
Or, în speţa de faţă, proiectul tehnic iniţial din anul 1999, care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nr. AC2. din 02 mai 2000 s-a constatat a fi greşit, ceea ce poate determina prezumţia rezonabilă că tot ceea ce s-a executat după data de 03 mai 2000, când s-a refăcut integral proiectul tehnic, a fost executat în afara autorizaţiei de construire nr. AC2. din 02 mai 2000, chiar dacă acest aspect nu a fost constatat şi sancţionat contravenţional în baza Legii nr. 50/1991.
Curtea de Apel a constatat, prin raportare la dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că, prin efectul deciziilor nr. 10228/2005 şi nr. 3 997/2007 ale Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie, s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, fiind aplicabil deopotrivă textul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum şi că, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii sunt persoane îndreptăţite, în calitate de moştenitori testamentari ai foştilor proprietari tabulari.
De acelaşi efect al puterii de lucru judecat, determinat de pronunţarea aceloraşi două decizii se bucură şi constatarea că pârâtul, I.T.M. Timiş, are calitatea de unitate deţinătoare şi că această unitate deţinătoare este o instituţie de stat, respectiv de drept public, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Tot în puterea lucrului judecat a intrat şi statuarea, din cuprinsul deciziei civile nr. 3997/2007, în sensul că pârâtelor I.T.M. Timiş şi SC R. SA Timişoara nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, fiind irelevantă eventuala bună credinţă în momentul tranzacţionării, precum şi aceea că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă în această cauză.
Curtea de Apel a constatat, pe baza probatoriul administrat, că imobilului din litigiu i-ar putea fi aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001. Aceasta, în condiţiile în care, proiectul tehnic iniţial din anul 1999, care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nr. AC2. din 02 mai 2000, s-a constatat a fi greşit. Pe de altă parte, şi în ipoteza în care s-ar aprecia că toate lucrările de „reparaţii, amenajare, consolidare şi igienizare" a imobilului de litigiu şi de extindere pe verticală a construcţiei existente, prin realizarea mansardei s-ar fi executat în acord cu legislaţia relevantă (Legea nr. 50/1991, respectiv Legea nr. 10/1995), intervine un alt criteriu decisiv, indicat de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că, în situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la Capitolul III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent.
Or, aşa cum au demonstrat absolut toate lucrările de specialitate, inclusiv ultima expertiză judiciară, lucrările efectuate la imobilul din Timişoara, Splaiul N.T. au fost de reparaţii, amenajare, consolidare şi igienizare, şi, în plus, aria desfăşurată a construcţiei vechi, compusă din corpurile iniţiale A şi B are o suprafaţă desfăşurată totală de 1.150 mp, în timp ce aria desfăşurată a corpurilor de clădire nou executate, totalizează o arie desfăşurată de 365,05 mp, ceea ce exprimă doar aproximativ 32% din aria desfăşurată a construcţiilor vechi, preexistente.
Prin urmare, potrivit acestui criteriu prevăzut de lege, imobilul din litigiu se impune să fie restituit în natură către reclamanţi, cu respectarea de către aceştia a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu referire la Anexa 2 lit. a) pct. 3 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs pârâţii I.T.M. Timiş, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş şi SC R. SA Timişoara.
l. Prin recursul declarat, I.T.M. Timiş, formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.:
La transmiterea imobilului în proprietatea I.T.M. Timiş au fost respectate legile în vigoare, iar recurentul a fost un cumpărător de bună credinţă.
În cartea funciară nu era notat nici un litigiu cu privire la revendicarea imobilului de către succesorii foştilor proprietari, acţiunea in revendicare a imobilului fiind formulată de reclamanţi abia în noiembrie 2001, devenind astfel aplicabile principiile error communis facit jus, şi cel al validităţii în drept.
I.T.M. Timiş nu avea obligaţia, potrivit legislaţiei în vigoare, să verifice titlul Statului Român, acest lucru fiind apanajul instanţelor de judecată, ci doar o obligaţie de diligentă pe care a respectat-o întocmai.
Însăşi C.E.D.O. apreciază că există situaţii în care este imposibilă retrocedarea unui imobil, chiar preluat fără titlu valabil de către regimul comunist, respectiv aceea în care bunul a fost vândut către un terţ de bună credinţă (Hotărârea din 12 octombrie 2006 în cauza Tovaru contra României).
Se mai arată că imobilul, construit la începutul secolului, a fost supus iniţial, după achiziţionare, unor lucrări de igienizare care au dezvăluit necesitatea unei consolidări.
Autorizaţia de construcţie nr. 315 din 02 mai 2000 se referă la lucrări de reparaţii, amenajare, consolidare, igienizare a sediului I.T.M. Timiş, situaţie care a apărut de abia după ce, urmare a lucrării de igienizare, s-a constatat necesitatea imperioasă a unei consolidări.
Din singura expertiză efectuată în prezentul dosar, cea a d-nei O.R., rezultă că, prin investiţiile efectuate de către I.T.M. Timiş asupra imobilului din Timişoara, Splaiul N.T., s-a realizat o transformare radicală, acesta a devenit unul complet nou. În aceste condiţii, instanţa de judecată nu este în măsură să stabilească că imobilul nu a fost transformat 100%, ci doar aproximativ 32%.
Se susţine că imobilul în litigiu este destinat unei activităţi de utilitate publică, iar restituirea sa în natură către reclamanţi ar putea paraliza activitatea I.T.M. Timiş.
2. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Timiş, critică decizia instanţei de apel pentru următoarele motive:
În mod netemeinic s-a admis acţiunea reclamanţilor şi în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş, având în vedere că imobilul situat in Timişoara Splaiul N.T. a fost preluat de Statul Român, dar nu prin Ministerul Finanţelor Publice, iar ulterior acesta a intrat în proprietatea SC R. SA Timişoara şi apoi a Inspectoratului Teritorial de Munca.
Actualul proprietar, I.T.M. Timiş, a dobândit dreptul de proprietate în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1598 din 01 noiembrie 1999, de la pârâta vânzătoare SC R. SA Timişoara. Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice nu a fost parte contractantă în vânzarea imobilului din litigiu, întrucât vânzător a fost o societate comercială, societate pe acţiuni la care acţionar majoritar a fost Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, unitate deţinătoare a imobilului, şi nu Ministerul Finanţelor Publice.
Se solicită şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată în suma de 13.000 RON care a fost obligat recurentul în solidar cu pârâţii I.T.M. Timiş şi SC R. SA., susţinându-se că acesta nu se află în culpă procesuală pentru a fi aplicabile prevederile art. 274 C. proc. civ.
Cererea de recurs nu cuprinde temeiul de drept al criticilor pe care le conţine.
3. SC R. SA Timişoara formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5. 8 şi 9 C. proc. civ.
Actele care au stat la baza preluării imobilului de către Stat şi în baza cărora SC R. SA Timişoara a dobândit dreptul de proprietate, sunt actele de divizare a fostului I.C.R.A.L., protocolul în baza căruia a fost împărţit patrimonial societăţii în urmă divizării, Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 14/1991. Toate aceste acte nu cuprind doar menţiuni cu privire la imobilul în speţă, SC R. SA Timişoara dobândind, cu acea ocazie, în proprietate, şi alte imobile aflate iniţial în patrimoniul I.C.R.A.L. În aceste condiţii, prin admiterea acţiunii, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând nulitatea absolută a actelor menţionate, fără însă a tine cont că nulitatea dispusă - ca o consecinţă a admiterii acţiunii - ar fi trebuit să fie, cel mult, parţială.
Instanţa de apel a interpretat în mod greşit textele de lege. Art. 10 şi art. 19 din Legea nr. 10/2001 nu trebuie să fie coroborate, ci au o aplicaţie distinctă. Astfel, atâta timp cât este vorba de o construcţie nouă, conform art. 10 din Lege, nu se poate vorbi de proporţia adăugirilor efectuate la construcţia iniţială, conform art. 19 din aceeaşi Lege.
Chiar dacă instanţa de apel făcea aplicarea art. 19 din Lege, era obligată să restituie imobilul astfel cum a fost el la data preluării, pentru adăugiri reclamanţii urmând să aibă un drept de preemţiune la cumpărarea acestora.
Aplicând art. 19 din Lege, instanţa recunoaşte că este vorba de adăugiri şi că, pentru acestea - deoarece nu sunt de 100% -reclamanţii au un drept de preemţiune la cumpărare (conform art. 19), dar, cu toate acestea, dispune restituirea în natură a întregului imobil, însă nu astfel cum era acesta la momentul preluării, ci astfel cum este acesta la momentul actual.
Or, în condiţiile în care apreciază că, în realitate, este o construcţie nouă, conform art. 10 din Lege, instanţa este obligată să restituie doar diferenţa de teren rămasă liberă şi nu construcţia nouă.
Se solicită exonerarea recurentei de plata cheltuielilor de judecată, susţinându-se că recurenta nu are culpă în ceea ce priveşte preluarea de către Stalul Român, fără titlu valabil, a imobilului din speţă.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:
l. Prin recursul formulat, I.T.M. Timiş, aducând mai multe argumente în acest sens, susţine că a fost cumpărător de bună-credinţă al imobilului în litigiu, împrejurare care-1 îndreptăţeşte să păstreze în deplină proprietate şi posesie bunul.
În privinţa acestor critici, Înalta Curte constată că, prin considerentele deciziei nr. 3997 din 17 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului prin care s-a finalizat cel de-al doilea ciclu procesual, s-a reţinut că: „I.T.M. Timiş, care, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1999 cu SC R. SA Timişoara, a dobândit imobilul în litigiu, avea, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, calitatea de unitate deţinătoare, fiind persoană juridică de drept public, căreia îi incumbă obligaţia de restituire a imobilului preluat abuziv de stat. Sub acest aspect, nu are nici o relevanţă atitudinea subiectivă a intimatului la momentul dobândirii bunului, câtă vreme, independent de modalitatea în care i-a ajuns bunul în patrimoniu, ca unitate deţinătoare, avea obligaţia de restituire. Intimatul-pârât nu se situează în poziţia unui subdobânditor de la stat - pentru a putea invoca dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 salvarea actului de nulitate - fiind el însuşi o persoană juridică de drept public. De aceea, aprecierea instanţei de apel în sensul exceptării de la restituirea bunului pe considerentul existenţei bunei credinţe la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare este greşită şi ignoră dispoziţiile art. 21 precum şi pe cele ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/.2001".
Dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Faţă de conţinutul acestor prevederi legale, problemele de drept dezlegate prin decizia de casare, vizând lipsa oricăror efecte juridice ale atitudinii subiective a recurentului în dobândirea imobilului în litigiu pentru determinarea regimului juridic aplicabil bunului, nu mai puteau fi reanalizate de instanţa de apel şi, pe cale de consecinţă, nu mai pot fi nici reiterate în cadrul motivelor de recurs formulate împotriva hotărârii pronunţate după rejudecarea pricinii.
Prin urmare, respectând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a soluţionat pretenţiile reclamanţilor în contradictoriu cu I.T.M. Timiş, pornind de la dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare pronunţată de instanţa de recurs.
Se mai susţine prin motivele de recurs că autorizaţia de construcţie nr. 315 din 02 mai 2000 se referă la lucrări de reparaţii, amenajare, consolidare, igienizare a sediului I.T.M. Timiş, situaţie care a apărut de abia după ce, urmare a lucrării de igienizare, s-a constatat necesitatea imperioasă a unei consolidări şi că, din expertiza efectuată rezultă că, prin investiţiile efectuate de către I.T.M. Timiş asupra imobilului, s-a realizat o transformare radicală, acesta a devenit unul complet nou, situaţie în care instanţa de apel nu este în măsură să stabilească că imobilul nu a fost transformat 100%, ci doar aproximativ 32%.
Aceste critici vizează, de fapt, modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin interpretarea probelor administrate.
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin interpretarea probelor administrate, nu mai învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor.
Mai arată recurentul că imobilul în litigiu este destinat unei activităţi de utilitate publică, iar restituirea sa în natură către reclamanţi ar putea paraliza activitatea I.T.M. Timiş.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu referire la Anexa 2 lit. a) pct. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel încât nici această critică nu este fondată.
2. Recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Timiş nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate. întrucât aceste critici vizează nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul stabilirii calităţii procesual pasive a recurentului şi sub aspectul aplicării art. 274 C. proc. civ., în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va încadra motivele de recurs formulate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va exercita controlul judiciar de legalitate din perspectiva acestui caz de modificare a deciziei recurate.
Sub aspectul criticilor care vizează calitatea procesual pasivă a recurentului, Înalta Curte constată că, această problemă a fost, de asemenea, tranşată, în mod irevocabil în cel de-al doilea ciclu procesual.
Astfel, prin decizia nr. 3997 din 17 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că: „în ceea ce priveşte cadrul procesual, judecata s-a desfăşurat în mod corect şi în contradictoriu cu recurentul, ca reprezentant al Statului Român, având în vedere că se contestă valabilitatea preluării bunului de către stat".
Prin urmare, prin aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect, instanţa de apel a reţinut calitatea procesual pasivă în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Timiş.
Nu este fondată nici critica prin care recurentul susţine greşita aplicare în cauză a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Prevederile art. 274 C. proc. civ.. au ca temei culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, iar Înalta Curte apreciază că, în cauză, o astfel de culpă procesuală există în sarcina pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Aşa cum s-a reţinut prin decizia civilă nr. 10028 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în primul ciclu procesual, Decretele nr. 218/1960 şi nr. 712/1960, în temeiul cărora s-a realizat preluarea de către stat a imobilului în litigiu nu reprezintă un titlu valabil. Această împrejurare, coroborată cu soluţia pronunţată de instanţă de admitere a pretenţiilor reclamantului, determină o culpă procesuală în sensul art. 274 C. proc. civ., în măsură să atragă obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată solicitate.
3. Prin recursul declarat, SC R. SA Timişoara susţine că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a dispus anularea unor acte prin care recurenta a dobândit, alături de imobilul în litigiu, şi alte imobile care nu au făcut obiectul cauzei de faţă.
Critica este nefondată. Aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei recurate, precum şi din considerentele care susţin acest dispozitiv, instanţa de apel a constatat nulitatea actelor de înscriere în CF a dreptului de proprietate al Statului Român, a dreptului de administrare operativă în favoarea fostului I.C.R.A.L. Timişoara şi apoi a SC R. SA Timişoara precum şi a dreptului de proprietate al SC R. SA Timişoara, respectiv al I.T.M. Timiş, numai cu privire la imobilul în litigiu. Tot astfel, rectificarea CF C1. Timişoara, nr. T1., prin radierea tuturor acestor drepturi şi reînscrierea dreptului de proprietate al foştilor proprietari tabulari, antecesori ai reclamanţilor, s-a făcut tot numai cu privire la imobilul în litigiu.
Prin urmare, instanţa de apel a respectat limitele învestirii sale sub aspectul pretenţiilor deduse judecăţii, astfel încât recursul nu poate fi admis în temeiul criticii menţionate.
Se mai susţine că instanţa de apel a interpretat în mod greşit textele de lege deoarece art. 10 şi art. 19 din Legea nr. 10/2001 nu pot fi coroborate, ci au o aplicaţie distinctă.
Nici această critică nu este fondată. Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a constatat, pe baza probatoriul administrat, că imobilului din litigiu i-ar putea fi aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel a motivat, în subsidiar că, în ipoteza în care s-ar aprecia că toate lucrările de „reparaţii, amenajare, consolidare şi igienizare" a imobilului de litigiu şi de extindere pe verticală a construcţiei existente, prin realizarea mansardei s-ar fi executat în acord cu legislaţia relevantă, intervine un alt criteriu decisiv, indicat de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 au fost avute în vedere de instanţa de apel într-o motivare subsidiară, ceea ce face nefondată critica recurentei vizând greşita coroborare a celor două texte legale menţionate.
În ceea ce priveşte criticile vizând greşita aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată, de asemenea, că acestea sunt nefondate.
Faţă de natura controlului judiciar efectuat pe calea recursului şi care este exclusiv una de legalitate, instanţa de recurs poate verifica numai dacă, la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, şi pe care nu o mai poate reaprecia, s-au aplicat şi interpretat corect aceste dispoziţii legale.
Prin decizia recurată, în urma interpretării probelor administrate, instanţa de apel a stabilit că aria desfăşurată a construcţiei vechi, compusă din corpurile iniţiale A şi B are o suprafaţă desfăşurată totală de 1.150 mp, în timp ce aria desfăşurată a corpurilor de clădire nou executate, totalizează o arie desfăşurată de 365,05 mp, ceea ce exprimă doar aproximativ 32% din aria desfăşurată a construcţiilor vechi, preexistente.
Cât timp a concluzionat, prin interpretarea probelor administrate că aria desfăşurată a corpurilor de clădire nou executate reprezintă doar 32% din aria desfăşurată a construcţiilor preexistente, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestui articol, numai în ipoteza în care aria desfăşurată a corpurilor noi adăugate reprezintă peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. per a contrario, în cazul în care aria desfăşurată a corpurilor noi adăugate nu reprezintă peste 100% din aria desfăşurată iniţial, cum este cazul imobilului în litigiu, se aplică regula cuprinsă în art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi reluată în art. 7 şi art. 9 din acelaşi act normativ, care instituie prevalenta restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare.
Instanţa de apel nu a constatat că, în cauză, probele administrate ar conduce la situaţia de fapt avută în vedere în reglementarea cuprinsă la alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 10/2001 (respectiv aceea a edificării unor corpuri suplimentare de sine stătătoare) şi, de aceea, nu pot fi primite criticile formulate prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol, vizând întinderea imobilului ce se restituie în natură şi valorificarea unui drept de preemţiune.
Nu este fondată nici critica privind plata cheltuielilor de judecată. Constatând nulitatea actelor de înscriere în CF a dreptului de administrare operativă şi a dreptului de proprietate al SC R. SA Timişoara asupra imobilului în litigiu şi dispunând rectificarea CF C1. Timişoara, nr. T1., prin radierea tuturor acestor drepturi şi reînscrierea dreptului de proprietate al foştilor proprietari tabulari, în mod legal, instanţa de apel a apreciat că există o culpă procesuală a pârâtei SC R. SA Timişoara, în măsură să atragă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Controlul judiciar nu va fi efectuat din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Deşi recurenţii I.T.M. Timiş şi SC R. SA Timişoara indică acest caz de modificare a hotărârii atacate, niciuna din criticile cuprinse în motivarea cererilor de recurs nu poate fi încadrată în aceste prevederi legale, astfel încât Înalta Curte nu se consideră legal învestită cu analizarea, în acest temei, a legalităţii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.
Deşi intimaţii-reclamanţi au solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceste cheltuieli nu au fost dovedite, în temeiul art. 274 C. proc. civ.. raportat la art. 1169 C. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 din Legea nr. 10/2001, Curtea Constituţională va fi sesizată, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii I.T.M. Timiş, de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş şi de SC R. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 805 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Respinge cererea intimaţilor-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7180/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7177/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
