ICCJ. Decizia nr. 7177/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7177/2012

Dosar nr. 268/54/2010

Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Gorj, sub nr. 2459/CIV/2004, reclamanţii B.S.T. şi D.I.M. au chemat în judecată pârâţii Primăria municipiului Târgu Jiu, D.G.F.P. Gorj, Statul Român prin Ministerul de Finanţe Bucureşti, SC Y. SRL Târgu Jiu şi SC P.S. SRL Târgu Jiu, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa, să se dispună desfiinţarea dispoziţiei nr. D1. din 24 septembrie 2004 emisă de Primarul oraşului Târgu Jiu, restituirea în natură a terenului liber şi a celui concesionat, precum şi acordarea de despăgubiri în echivalent, conform unei expertize tehnice de specialitate pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.

Prin sentinţa civilă nr. 26 din 01 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2459/CIV/2004, s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii B.S.T. şi D.I.M.

S-a modificat dispoziţia nr. D1. din 24 septembrie 2004 emisă de Primarul oraşului Târgu Jiu şi s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1479 m.p. situat în Târgu Jiu, str. A.I.C., individualizat în raportul de expertiză prin suprafaţă şi parcele, conform schiţei anexă la raport.

S-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 600 m.p., ce a făcut obiectul parcelei, descrisă în raportul de expertiză.

S-a constatat că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în sumă de 3.598.205,4 RON, corespunzător valorii trenului în suprafaţă de 10.113 m.p.

A fost respinsă acţiunea faţă de pârâtele D.G.F.P. Gorj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii SC P.S. SRL, Primăria municipiului Târgu Jiu prin primar şi reclamanţii B.S.T. şi D.I.M.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 857 din 6 noiembrie 2006, a admis apelurile declarate de apelanţii pârâţi, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins cererea de restituire în natură în ceea ce priveşte suprafeţele de teren individualizate în raportul de expertiză ca fiind situate în parcelele: l (106 m.p.), 4 (127 m.p.), 5 (70 m.p.), 6 (70 m.p.), 7 (200,5 m.p.) şi 8 (48 m.p.), precum şi pentru suprafaţa de 36 m.p. (6 x 6) teren aferent postului de transformare şi alimentare cu energie electrică, situat în parcela 3; suprafaţa restituită în natură în parcela 3 este de 819 m.p.

S-a constatat că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 3.833.211,3 RON, corespunzător valorii terenului în suprafaţă de 10.773,5 m.p.

S-a respins acţiunea faţă de pârâta SC P.S. SRL Târgu Jiu, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

S-a respins apelul formulat de apelanţii reclamanţi B.S.T. şi D.I.M., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.S.T. şi D.I.M. şi pârâţii Primăria municipiului Târgu Jiu, reprezentată prin primar şi Primarul municipiului Târgu Jiu.

Prin decizia nr. 5907 din 20 septembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanţi, a casat decizia nr. 857 din 6 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiaşi curţi de apel, fiind menţinute restul dispoziţiilor deciziei.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Craiova, la data de 09 ianuarie 2008, iar prin decizia civilă nr. 401 din 11 decembrie 2008, s-a respins apelul reclamanţilor, s-a admis apelul declarat de pârâţii Primăria municipiului Târgu Jiu, prin primar şi Primarul municipiului Târgu Jiu, a fost schimbată sentinţa Tribunalului Gorj în sensul admiterii, în parte, a contestaţiei reclamanţilor, a fost modificată dispoziţia nr. D1. din 24 septembrie 2004, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a terenurilor, conform raportului de expertiză întocmit în apel, situate pe parcelele nr. 1, 3, 8 şi 9 şi s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 3.358.752 RON pentru suprafaţa de 9440 m.p. nerestituită în natură.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanţii D.I.M. şi B.S.C.A., B.S.L., B.S.M.T. - în calitate de moştenitori ai lui B.S.T. - decedat pe parcursul procesului şi pârâtul Primarul municipiului Târgu Jiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 10017 din 9 decembrie 2009, a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârât împotriva deciziei civile nr. 401 din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova.

A casat decizia şi a trimis cauza la aceeaşi Curte de Apel pentru rejudecare.

Prin decizia de casare s-a statuat că se impune refacerea cercetării locale, completarea probei cu înscrisuri, dar şi completarea expertizei, pentru ca să se poată stabili, pe deplin, în cauză care sunt suprafeţele de teren ce pot fi restituite în natură, în raport de prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001 şi pentru ce suprafeţe reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent.

În rejudecare s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice conform cu îndrumările din decizia de casare, în urma mai multor înlocuiri şi a aplicării măsurii amenzii celorlalţi experţi numiţi, care nu au efectuat expertizele, expertiza fiind întocmită în cauză de către expert tehnic ing. M.G.

În urma obiecţiunilor formulate de către apelanţi şi Primăria municipiului Târgu Jiu s-au întocmit mai multe completări ale raportului de expertiză iniţial, depuse la data de 7 iulie 2011 şi la data de 20 septembrie 2011.

S-a administrat proba cu înscrisuri, efectuându-se în acest sens adresă la Primăria municipiului Târgu Jiu pentru ca să comunice - cu privire la terenurile din lotul 3 şi lotul 9 - ce construcţii există pe aceste terenuri; dacă au fost construite cu autorizaţie; copii de pe aceste autorizaţii; să se precizeze regimul juridic al terenului în sensul apartenenţei la domeniul public sau privat al statului sau unităţii administrativ-teritoriale; să se comunice hotărâri ale consiliului local sau de guvern relevante în privinţa regimului juridic; precizări cu privire la amenajarea acestor terenuri ca utilitate publică, data acestor amenajări în raport de data notificării, anterior sau ulterior acestor notificări. Înscrisurile - autorizaţii de construcţie, de concesiune, contract vânzare cumpărare, etc. au fost depuse la dosar.

S-a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea Primăriei municipiului Târgu Jiu de către C.M.I. S.D., SC P. SRL, SC G. SRL şi numiţii: V.D.S., D.G., Ş.M., G.M., C.V., E.S.A.E., D.N., I.C., F.V., A.T., arătând că sunt proprietarii unor spaţii medicale aflate pe terenul în litigiu. Au subliniat că nu invocă un drept propriu, ci susţin doar dispoziţia Primarului municipiului Târgu Jiu, solicitând să fie menţinută.

La termenul de judecată din 15 martie 2010, în urma precizărilor apelanţilor reclamanţi, în sensul restrângerii pretenţiilor numai cu privire la retrocedarea în natură a parcelelor de la 3 la 10, nemainsistand în retrocedarea parcelelor 1 şi 2, având în vedere şi declaraţia din faza recursului, apărătorul intervenienţilor a arătat că nu mai insistă în punerea pe rol a cererii de intervenţie accesorie.

Ulterior, această cerere de intervenţie a fost reiterată la termenul din 10 mai 2010, însă nu a fost încuviinţată de către instanţă, care a ţinut seama de precizările apelantelor reclamante anterior expuse, judecata continuând în cadrul procesual existent.

Pe parcursul procesului s-au formulat numeroase precizări de către reclamanta D.I.M., alternând solicitarea de retrocedare în natură cu privire la unele parcele cu revenirea asupra acestora.

Astfel, în urma expertizei, reclamanta D.I.M. a menţionat că nu mai solicită retrocedarea în natură a parcelelor 1,2,4,5,6,8 şi 10, restrângându-şi pretenţiile la loturile 3, 7 şi 9.

În acelaşi sens au dat declaraţii şi celelalte reclamate B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T., restrângându-şi pretenţiile de restituire în natură la parcelele 3, 7 şi 9 şi solicitând despăgubiri pentru terenurile din schiţele 1,2,4,5,6,8,10 ale expertizei P.

Pe tot parcursul procesului, poziţia procesuală a apelantelor a fost constantă în ceea ce priveşte solicitarea numai de despăgubiri pentru parcelele 1 şi 2, oscilaţiile înregistrându-se în privinţa celorlalte parcele.

Prin concluziile scrise s-a reiterat cererea, în sensul că se solicită terenurile începând cu parcelele 4 şi 5, ca ulterior, cu ocazia luării cuvântului pe fond, să se precizeze din nou că doar terenurile 3, 4, 5 şi 7 se solicită a fi restituite în natură, pentru celelalte înţelegând să solicite despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 337 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D.I.M. şi de reclamantele moştenitoare B.S.C.A., B.S.L., B.S.M.T. (actual C.) împotriva sentinţei civile nr. 26 din 01 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2459/CIV/2004, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi SC P.S. SRL, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Gorj, SC Y. SRL (administrator D.N.).

S-a admis apelul declarat de pârâţii Primarul municipiului Târgu Jiu şi Primăria municipiului Târgu Jiu, prin primar.

S-a schimbat în parte sentinţa civilă apelată.

S-a modificat Dispoziţia emisă de Primarul municipiului Târgu Jiu nr. 1335 din 24 septembrie 2004.

S-a dispus restituirea în natură a următoarelor suprafeţe de teren situate în oraşul Târgu Jiu, str. A.I.C.: parcela nr. 3 în suprafaţă de 632 m.p. (3a=467 m.p. şi 3b=156 m.p.) şi parcela nr. 7 în suprafaţă de 239 m.p. (7a=167,70 m.p. şi 7b=71,30 m.p.), aşa cum au fost individualizate prin suprafaţă, dimensiuni şi vecinătăţi în schiţele anexă la raportul de expertiză completat întocmit în apel de expert ing. M.G.

S-a constatat că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 3.462.290 RON corespunzător terenului în suprafaţă de 9731 m.p. ce nu poate fi restituit în natură.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile cu privire la respingerea acţiunii faţă de pârâţii D.G.F.P. Gorj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de apel a reţinut următoarele considerente:

În ceea ce priveşte apelul pârâtei intimate SC P.S. SRL prin care se critică faptul că instanţa a omis să menţioneze cine este obligat la despăgubiri, iar acesteia, în calitate de cesionară de drepturi litigioase, nu i-ar reveni această obligaţie, s-a constatat că acest aspect a fost soluţionat în mod irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 5907 din 20 septembrie 2007, în sensul că s-a menţinut admiterea apelului declarat de această pârâtă, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor faţă de aceasta, decizia de casare menţinând această soluţie în mod irevocabil.

De asemenea, o dezlegare irevocabilă a primit şi problema de drept din apelul pârâtei Primăria municipiului Târgu Jiu - relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, apreciindu-se că această calitate aparţine Primarului care trebuia să emită dispoziţia. Prin decizia de casare nr. 5907 din 20 septembrie 2007 s-a apreciat, însă, în mod irevocabil, că în raportul juridic dedus judecăţii şi Primăria municipiului Târgu Jiu are calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, obiectul apelului de faţă îl reprezintă celelalte critici din apelul Primăriei municipiului Târgu Jiu, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, 7, 9, 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001, raportat la situaţia de fapt, din care rezultă că terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură este afectat de utilităţi publice: trotuare, parcări amenajate, conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate, spaţii verzi, etc.

S-a criticat hotărârea şi sub aspectul determinării cuantumului valorii despăgubirilor acordate, invocându-se dispoziţiile din Legea nr. 247/2005 potrivit cu care, competenţa aparţine Comisiei Centrale.

În ceea ce priveşte apelul reclamantelor, singura critică formulată vizează greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la nerestituirea şi a suprafeţei de 600 m.p. (schiţa 2), corespunzătoare creşei de copii şi care s-a transformat în cabinete medicale individuale, care au fost înstrăinate.

Curtea a reţinut că nu s-a mai solicitat în rejudecare, restituirea în natură a parcelei nr. 2, ci numai despăgubiri.

Cu toate acestea, instanţa de apel a avut în vedere cauza în ansamblul ei, datorită apelului formulat de către pârâta Primăria municipiului Târgu Jiu, dar mai ales raportat la îndrumările ambelor decizii de casare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care chiar dacă exced motivelor de apel formulate de reclamante, datorită şi multiplelor precizări ale obiectului acţiunii de către apelantele reclamante, impun analizarea cauzei într-un cadru mai extins.

Astfel, referitor la parcelele de teren din schiţele 1 şi 2 s-a reţinut că s-a formulat o cerere intitulată de renunţare la retrocedarea acestora în natură, existând la dosar declaraţii şi precizări datate şi semnate chiar de către reclamante în acest sens.

Părţile, însă, nu au renunţat la despăgubiri pentru terenurile care nu vor şi nu pot fi restituite în natură. De fapt, terenul din parcelele 1 şi 2 neputând fi restituit în natură, părţile şi-au reconfigurat poziţia procesuală solicitând despăgubiri. În esenţă, se reţine că în privinţa parcelelor 1 şi 2 care nu pot fi restituite în natură reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. s-a analizat punctual situaţia restului terenului, funcţie şi de precizările ulterioare ale reclamantelor care au avut o atitudine oscilantă în fixarea cu exactitate a obiectului pricinii şi a ceea ce doresc să fie restituit în natură.

Nu face obiectul prezentei cauze cererea de recalculare a despăgubirilor la o valoare de 175 euro/m.p. formulată de reclamantele apelante prin procurator ulterior, după casare, şi la care s-a renunţat aşa cum s-a reţinut în considerentele de mai sus. Oricum, această cerere a fost formulată ulterior după casare şi apelantele, în final, au fost de acord cu evaluarea din ciclul procesual anterior care nu a constituit obiect de critică şi de control judiciar în recurs, îndrumările Î.C.C.J. nevizând acest aspect.

În această fază procesuală, cauza aflându-se în rejudecare după casare, s-a ţinut seama de limitele învestirii şi recomandările Î.C.C.J.

În verificarea şi soluţionarea pe fond a cauzei s-a ţinut seama de toate înscrisurile depuse şi probele administrate în cauză. S-a acordat eficienţă juridică expertizei întocmită în rejudecare de către expert ing. M., ceea ce nu înseamnă că implicit celălalt raport de expertiză întocmit la fond a fost înlăturat, întrucât ceea ce nu este contestat din acesta constituie elemente cu valoare probatorie.

Este cert că potrivit actelor aflate la dosar, autorul reclamantelor a avut în proprietate suprafaţa de 5000 m.p., ce a fot donată statului în baza Decretului nr. 115/1959 şi respectiv, suprafaţa de 9334 m.p., ce a fost expropriată de către stat, acestea fiind şi singurele suprafeţe de teren notificate de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr. 13770 din 20 decembrie 2001 s-a constatat nulitatea donaţiei efectuate statului în baza Decretului nr. 115/1959 cu privire la terenul în suprafaţă de 5.000 m.p., sentinţă civilă rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 410/2003 a Curţii de Apel Craiova.

Calitatea de persoane îndreptăţite a reclamantelor, dreptul de proprietate al acestora şi preluarea abuzivă de către stat a terenului în litigiu, au fost dovedite în cauză prin certificate de stare civilă, acte de proprietate, decret de expropriere şi tabel anexă şi, inclusiv pârâta Primăria municipiului Târgu Jiu, prin Dispoziţia nr. D1. din 24 septembrie 2004 atacată, a recunoscut acest drept, necontestându-le calitatea.

Expertiza în cauză s-a efectuat ţinând seama de faptul că prin titlul de proprietate nr. P1./1999 s-a retrocedat reclamantelor suprafaţa de 550 m.p., iar prin titlul de proprietate nr. P2./2000 s-a retrocedat reclamantelor suprafaţa de 446 m.p., în timp ce suprafaţa de 916 m.p. ce face parte tot din terenul în litigiu a fost anterior, în vechiul regim, transmisă spre folosinţă Cooperativei Jiul - Târgu Jiu şi nu a fost solicitată de către reclamante. De asemenea, pentru suprafaţa de 377 m.p. (inclusă în suprafaţa de 916 m.p.) - cale de acces şi terenul aferent construcţiei în care funcţionează şi Grădiniţa de copii din str. A.I.C., într-un litigiu anterior, părţile au primit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil, teren şi construcţii (sentinţa civilă nr. 174 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Gorj, irevocabilă prin decizia nr. 4752 din 11 iunie 2007, prin care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil, fiind menţinută practic nerestituirea în natură stabilită prin decizia nr. 665/2002 a SCA Jiu - Târgu Jiu).

În raportul de expertiză completat întocmit de expert ing. M. se face referire la suprafaţa totală de 16.360 m.p., cu menţiunea că suprafaţa de 14.334 m.p. face parte din aceasta, dar expertul pe lângă suprafaţa efectiv expropriată de 14.334 m.p. a avut în vedere şi suprafaţa de 2.533 m.p. neexpropriată, expertul realizând oglinda întregii suprafeţe de teren şi istoricul regimului juridic al acestui teren, raportarea făcându-se în final tot la suprafaţa din litigiu de 14.334 m.p. teren.

Potrivit raportului de expertiză completat, coroborat cu celelalte probe, rezultă că după trasarea conturului terenului s-a putut realiza planimetrarea suprafeţei deţinută de autorul B.S.G., înainte de preluările abuzive din 1959 şi 1968.

Suprafaţa preluată de către stat şi solicitată de către apelantele reclamante în cauză a fost de 5000+9334 m.p., în total 14.334 m.p.

Însă, conform probelor şi raportului de expertiză completat, ţinând seama şi de diferenţa de teren de 503 m.p., datorită planurilor de situaţie întocmite, s-a constatat că suprafaţa preluată abuziv prin cele două decrete este de 5000+8827=13.827 m.p.

Din această suprafaţă se scad 550 m.p., restituită prin titlul de proprietate nr. P1. şi 446 m.p. restituită prin titlul de proprietate nr. P2./2000, suprafeţe ce au format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate către reclamante în baza legilor fondului funciar.

Pe de altă parte, potrivit titlului de proprietate nr. P3./2001, s-au reconstituit reclamantelor 2.690 m.p. (expertul reţinând 2533 m.p.) - suprafaţă evitată de la expropriere.

S-a reţinut potrivit expertizei, că din această suprafaţă reconstituită, de fapt, 1.322 m.p. fac parte tot din suprafaţa de 14.334 în litigiu (exp. filele în care expertul explică în detaliu acest aspect).

Din cei 2.690 m.p. ce au format obiectul titlului de proprietate nr. P3./2001, suprafaţa de 1.278 m.p. s-a suprapus efectiv peste terenul ce a făcut parte din suprafaţa neexpropriată de 2.690 m.p. conform titlului de proprietate, respectiv 2.533 m.p. conform actelor anterioare, iar restul de suprafaţă de 1.322 m.p. reconstituită prin acelaşi titlu se suprapune peste terenul de 14.334 m.p. din litigiu.

Prin urmare, suprafaţa restituită în natură anterior prin titluri de proprietate însumează 2.318 m.p., iar restul de teren rămas în suprafaţă de 11.500 m.p. a fost analizat de către instanţă în vederea stabilirii, conform principiului prevalenţei restituirii în natură consacrat prin art. 1 din Legea nr. 10/2001, a suprafeţei de teren ce poate fi restituită în natură şi pentru care reclamantele sunt îndreptăţite la despăgubiri.

S-a constatat de către instanţă o eroare de calcul strecurată în raportul de expertiză M. şi anume, suprafaţa restituită în natură prin titluri de proprietate nu însumează 2.418 m.p., ci 2.318 m.p., avându-se în vedere de către instanţă pentru analizarea ulterioară a restului de teren această suprafaţă calculată corect.

S-a reţinut cu privire la parcelele 1 şi 2, care nu se pot restitui în natură aşa cum s-a arătat în precedent, că reclamantele, conform principiului disponibilităţii, au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti.

Terenul din parcela 3 în suprafaţă de 632 m.p. (compus din parcelele 3a =467 m.p. şi 3b=156 m.p.) este posibil a fi restituit în natură, fiind teren liber.

Potrivit actelor din dosar: înscrisuri, proces-verbal de cercetare locală, expertiză, acest teren este ocupat de către garaje - construcţii improvizate pentru care nu există autorizaţie de construcţie şi poate fi retrocedat în natură conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevede că - în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă cu excepţia părţii de teren ocupată de construcţii noi autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică. Dispoziţiile art. 10 alin. (3) se aplică în mod corespunzător referitor şi la construcţii uşoare sau demontabile situaţie în care terenul se poate restitui în natură.

În cauză, s-a constatat că pentru respectivele garaje nu există autorizaţie de construcţie şi în plus sunt şi construcţii uşoare demontabile. Totodată, expertul a luat în calcul şi utilităţile publice ce afectează terenul, respectiv asigurându-se traseu liber între parcele pentru cablul electric subteran şi pe latura vestică a parcelei 36 traseu liber pentru canalizare, stabilindu-se exact terenul ramas liber şi neafectat de utilităţi.Terenul retrocedabil în natură liber, s-a stabilit în urma scăderii acestor suprafeţe afectate de utilităţi. Nu s-a constatat că acest teren ar avea destinaţie şi de spaţiu verde, ci numai faptul că este ocupat de garajele - construcţii uşoare demontabile.

Parcela 4 constituie spaţiu verde dintre alee şi blocul de locuinţe având o lăţime de aproximativ 4 m, situată spre căile de acces, terenul din parcela nr. 5, de asemenea, având destinaţie de spaţiu verde. Totodată, s-a reţinut că parcela 4 în suprafaţă de 127 m.p. se compune din 5 suprafeţe excesiv de mici, respectiv: 33 m.p., 3 m.p., 20 m.p., 64 m.p. şi 28 m.p., iar parcela 5 are suprafaţa de 70 m.p. - o suprafaţă, de asemenea, foarte mică şi care raportat şi la destinaţia de spaţiu verde le fac improprii restituirii în natură.

Aceste suprafeţe au o dublă sarcină, privită în mod cumulat: sunt foarte mici şi divizate şi destinate ca spaţiu verde. S-a avut în vedere şi procesul verbal de cercetare locală efectuat în apelul anterior.

Terenul din schiţa este, de asemenea, în suprafaţă foarte mică - 70 m.p., neatingându-şi finalitatea în cazul unei restituiri în natură.

Mai mult, terenurile din parcelele 5 şi 6 nu au mai fost solicitate de reclamante pentru restituirea în natură, ci s-au solicitat despăgubiri pentru acestea.

Terenul din parcela nr. 7, conform raportului de expertiză poate fi restituit în natură în suprafaţă de 239,04 m.p. (7a = 167,70 m.p. şi 7 b = 71,34 m.p.). Acest teren este compus din 2 parcele libere şi chiar dacă 7 b =71,34 m.p. este mai mică, aceasta nu trebuie privită în mod singular, ci ca făcând corp comun cu parcela 7a, formând prin urmare un tot unitar. Expertiza nu a menţionat că este spaţiu verde, ci teren liber de sarcini.

Terenul din parcela nr. 8 constituie spaţiu verde şi de asemenea, are o suprafaţă excesiv de mică - 48 m.p., ceea ce-l face în contextul celor de mai sus expuse impropriu restituirii în natură.

Terenul din parcela nr. 9, aşa cum reiese din raportul de expertiză completat, nu este liber, neputând fi restituit în natură, iar potrivit procesului verbal de cercetare locală este ocupat parţial de parcare asfaltată, fiind străbătut şi de o alee pietonală. Oricum reclamanţii nu au mai insistat în restituirea în natură a acestui teren solicitând despăgubiri.

Terenul din parcela nr. 10 constituie teren de joacă pentru copii, pe el fiind amplasate leagăne pentru copii şi tobogane. Prin urmare, este evident că terenul în litigiu este afectat de utilităţi publice.

Legiuitorul a făcut distincţie, pentru determinarea modalităţii de reparaţie, în natură sau prin echivalent, referitor la terenuri, în art. 11 din Legea nr. 10/2001, ce reprezintă sediul materiei în ceea ce priveşte măsurile reparatorii care se pot acorda în temeiul acestei legi pentru imobilele preluate de stat prin expropriere, după cum acestea sunt sau nu libere, în totalitate sau parţial, libere, în accepţiunea normelor enunţate, presupunând întrunirea cumulativ a două condiţii negative: imobilul expropriat nu a primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea şi nu a fost înstrăinat legal.

Prin urmare, în speţă, suprafaţa care a făcut obiectul decretului de expropriere a fost utilizată conform destinaţiei pentru care s-a făcut exproprierea, realizându-se astfel scopul actului de preluare.

Trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul a folosit în mod expres sintagma teren liber şi nu teren liber de construcţii, stabilind în acelaşi timp că pentru a se dispune restituirea în natură trebuie îndeplinite condiţiile, respectiv terenul este liber şi nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor şi utilităţilor subterane.

Este logic şi firesc că noile construcţii nu pot ocupa în proporţie totală terenurile expropriate, pentru normala exploatare a blocurilor de locuinţe fiind necesare spaţii verzi, zone de protecţie, diferite căi de acces şi alte asemenea utilităţi publice, iminente oricăror cartiere de locuit, întreg ansamblul urbanistic constituindu-se într-un tot inseparabil, care ocupă funcţional întregul imobil expropriat.

Legiuitorul nu a avut în vedere suprafeţele construite efectiv, în totalitate, ci cele ocupate funcţional, după cum s-a exprimat explicit în art. 11 alin. (4) din lege.

Suprafaţele în litigiu care nu pot fi restituite în natură au fost apreciate în mod corect ca nefiind teren liber, neputând fi separate şi dislocate din ansamblul edilitar-gospodăresc astfel edificat.

Este cert că Legea nr. 10/2001 şi normele metodologice nu prevăd obligaţia ca fiecare metru pătrat de teren preluat de către stat să fie efectiv ocupat de construcţii, ci terenul preluat în ansamblu său să fie afectat de lucrări de utilitate publică şi să deservească nevoile comunităţii.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe teren a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, conducte de electricitate de mare calibru).

Dispoziţiile susmenţionate trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, tehnic-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele, individualizarea acestor suprafeţe în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, fiind atributul entităţii investite cu soluţionarea notificărilor.

Datorită configuraţiei specifice a acestei suprafeţe de teren ca o enclavă, încadrate de blocuri, având în vedere modul cum se asigură normala folosire a căilor de acces, a evitării fărâmiţării excesive, a modului cum sunt dispuse acestea prin destinaţie reprezintă un tot unitar inseparabil, şi este cert că aceste terenuri, sunt imposibil de restituit în natură, cu exceptia celor la care s-a aratat ca se pot restitui în natură.

În caz contrar, faţă de amplasamentul şi destinaţia acestor suprafeţe de teren, s-ar ajunge să fie afectată normala utilizare a lucrărilor edilitare aflate pe teren, care se înscriu în noua configuraţie urbană, în prezent diferită absolut, de cea anterioară exproprierii, scopul acesteia fiind atins, astfel încât finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în ruperea justului echilibru dintre interesele individuale ale proprietarilor deposedaţi abuziv şi interesele generale ale societăţii, şi crearea de noi conflicte sociale între aceştia.

Prin reglementarea art. 11 alin. (3) teza II din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a avut în vedere asigurarea funcţionalităţii lucrărilor edilitare şi a unui ambient urbanistic arhitectural normal şi adecvat.

Faţă de cele expuse, restituibile în natură sunt terenurile din parcelele nr. 3 şi 7, celelalte parcele din motivele arătate, constituind amenajări de utilitate publică, încadrate în spaţii edilitar urbanistice, unele având suprafeţe excesiv de mici şi, având în vedere şi criteriul fărâmiţării exagerate a terenurilor, nu pot fi restituite în natură, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru acestea din urmă reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 11 alin. (3) din lege.

Prin urmare, din suprafaţa de 11.500 m.p. se va scădea suprafaţa de 862 m.p., cât însumează parcelele 3 şi 7, şi suprafaţa de 916 m.p., aratată anterior, părţile fiind îndreptăţite la despăgubiri pentru restul suprafeţei de 9731 m.p. teren.

Potrivit expertizei P. efectuată în primul ciclu procesual s-au stabilit despăgubiri la o valoare de 355,8 RON/m.p. teren. Această sumă a rămas aceeaşi în toate ciclurile procesuale neexistând critici în acest sens, iar îndrumările Înaltei Curţi nu au vizat acest aspect.

Calitatea procesuală pasivă a Statului prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi a D.G.F.P. Gorj a fost corect soluţionată prin sentinţa fondului, soluţie ce nu a formulat obiectul căilor de atac, neexistând critici în acest sens, soluţia fiind menţinută.

Împotriva deciziei mai sus menţionată, au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T. (C.) şi D.I.M. şi pârâţii Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Primarul municipiului Târgu-Jiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamantele B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T. (actual C.) au susţinut, cu prioritate, că în mod nelegal instanţa de apel a conferit declaraţiilor olografe date de acestea, valoarea unor acte de renunţare la restituirea în natură a parcelelor 1 şi 2 din terenul în litigiu.

Sub acest aspect, instanţa trebuia să aibă în vedere că nu se află în situaţia unor renunţări la dreptul supus judecăţii, ce se poate realiza conform dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ., direct în şedinţă sau prin act autentic.

În speţă, nu poate fi conferită valoarea unor acte autentice declaraţiilor olografe expediate prin fax privind renunţarea la restituirea în natură a parcelelor 1 şi 2. Manifestării de voinţă respective nu-i poate fi conferită nici valoarea unei precizări la acţiune, în condiţiile în care, după casarea cu trimitere modificarea acţiunii introductive nu mai este posibilă.

În continuare, motivele de recurs formulate de reclamantele B. sunt identice cu cele ale reclamantei D.I.M., vizând, în esenţă, refuzul instanţei de a acorda în natură terenurile ce exced parcelelor 3 şi 7, pe considerentul că asemenea terenuri nu sunt restituibile în natură, constituind amenajări de utilitate publică, încadrate în spaţii edilitar urbanistice.

Argumentul potrivit căruia restituirea în natură a suprafeţelor respective nu se poate dispune în condiţiile dimensiunilor excesiv de mici şi pentru a preîntâmpina fărâmiţarea exagerată a terenurilor, nu poate fi primit, întrucât, pe de-o parte, în situaţia retrocedării în natură a suprafeţelor cumulate, suprafaţa rezultată ar reprezenta un tot unitar de dimensiuni apreciabile, fiind susceptibilă valorificarea. Pe de altă parte, fărâmiţarea terenurilor ar putea fi un argument pe care l-ar putea avea la dispoziţie persoanele îndreptăţite la restituirea unor suprafeţe infime, să solicite despăgubiri, tocmai pentru că ar fi imposibilă exploatarea şi valorificarea proprietăţii ca urmare a fărâmiţării, în cauză fiind inoperant principiul restitutio in integrum.

Prin raportul de expertiză dispus şi efectuat în faţa instanţei de apel, se reţine împrejurarea că aproximativ 70% din totalul suprafeţei preluate abuziv este susceptibil de retrocedare în natură, aspect ignorat de către instanţă care înţelege să invoce argumente pur teoretice de genul „necesităţi edilitar urbanistice”, argumente ce exced criteriilor reţinute de Legea nr. 10/2001 în materia restituirii în natură.

Prin soluţia adoptată, instanţa se îndepărtează, practic, nu doar de la textul, dar şi de la spiritul Legii nr. 10/2001, act normativ reparator ce instituie cu prioritate regula restituirii în natură şi, doar în subsidiar, în echivalent.

Mai mult, printr-un simplu calcul aritmetic, urmează să se constatate că raportul de expertiză nu a individualizat întreaga suprafaţă de teren deţinută de autorul reclamanţilor anterior anului 1959, şi anume 16.870 m.p.. Diferenţa, de aprox. 510 m.p., rezultată, conduce la înlăturarea argumentului instanţei referitor la dimensiunile excesiv de mici ale suprafeţelor de teren, care, deşi libere, nu ar putea fi restituite în natură, terenul astfel rezultat fiind un tot unitar compatibil cu exploatare ori valorificare profitabilă.

În ceea ce priveşte cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent acordate, se arată că legea impune ca despăgubirea să fi justă. Acest principiu nu a fost respectat de către Curtea de Apel Craiova, terenul a cărui retrocedare s-a solicitat fiind subevaluat.

Principala critică adusă deciziei atacate prin recursul formulat de pârâţii Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Primarul municipiului Târgu-Jiu se referă strict la restituirea în natură a celor două suprafeţe de teren din parcelele 3 şi 7.

În acest sens se arată că terenul din parcela 3, în suprafaţă de 632 m.p., este ocupat de o parcare auto, care pe toate laturile se învecinează tot cu parcare auto. Se precizează că în ciclurile anterioare de judecată această suprafaţă de teren era ocupată cu garaje, care nu mai existau la data efectuării expertizei M.G.

Se învederează, însă, că indiferent de faptul că pe teren au fost construite garaje, sau este întins covor asfaltic - amenajare ca parcare auto pentru maşinile locatarilor din blocurile vecine terenului -, destinaţia acestui teren este clar de utilitate publică.

Şi celelalte terenuri identificate în parcela 7 se află în imediata apropiere a blocurilor de locuinţe, şi au destinaţia de parcare, spaţiu verde sau căi de acces la blocurile de locuinţe.

Instanţa de apel nu a observat că practic cele două parcele 7a şi 7b de 167,70 m.p. şi 71,30 m.p. sunt suprafeţe de teren de mică întindere ce se află în faţa blocului de locuinţe P+4, şi sunt identificate între cele trei alei de acces în scara blocurilor.

Este adevărat că se evită de la restituire aleile de intrare în cele trei scări ale blocului nr. 35, însă cele două suprafeţe au destinaţia de spaţiu verde, aspect consemnat şi în cele două cercetări locale efectuate în primele cicluri procesuale.

În concluzie, în sensul legii reparatorii, pentru a se constata că un teren este liber nu este suficient ca acesta să nu fie ocupat de o construcţie. Afectarea terenului la un imobil construcţie, în măsura în care această afectare este necesară pentru utilizarea imobilului, exclude restituirea sa în natură chiar dacă terenul nu s-ar afla chiar sub construcţia respectivă.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor se arată că, urmare apariţiei Legii nr. 247/2005, singura competentă să decidă rămâne Comisia Centrală, motiv pentru care instanţa de fond şi de apel au stabilit în mod nelegal cuantumul acestora.

Examinând recursurile prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate, urmând să le respingă, pentru considerentele ce succed:

În ceea ce priveşte prima critică din recursul reclamantelor B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T. (actual C.), referitoare la faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel a conferit declaraţiilor olografe date de acestea, valoarea unor acte de renunţare la însuşi dreptul la restituirea în natură a parcelelor 1 şi 2 din terenul în litigiu, Înalta Curte a constatat că nu este fondată.

Astfel, referitor la parcelele de teren din schiţele 1 şi 2, Curtea de Apel a reţinut, respectând principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, că s-au formulat cereri de renunţare la retrocedarea acestor parcele în natură, existând la dosar declaraţii şi precizări datate şi semnate de însăşi reclamante în acest sens.

Părţile nu au renunţat, însă, la despăgubiri pentru terenurile care nu vor şi nu pot fi restituite în natură. De fapt, terenul din parcelele 1 şi 2 neputând fi restituit în natură, părţile şi-au reconfigurat poziţia procesuală, solicitând despăgubiri băneşti.

Prin urmare, instanţa de apel nu a reţinut că s-a renunţat la însuşi dreptul supus judecăţii, conform art. 247 C. proc. civ., astfel cum în mod eronat susţin recurentele reclamante B., ci doar că reclamanţii şi-au reconfigurat poziţia procesuală, precizând modalitatea în care doresc să se acorde măsurile reparatorii la care sunt îndreptăţiţi conform Legii nr. 10/2001, pentru acest teren, din restituire în natură, în acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti.

Respectând principiul disponibilităţii părţilor, Curtea de Apel a apreciat că această poziţie procesuală echivalează, practic, cu o desistare de la soluţionarea cererii reclamantelor în această formă (restitiurea în natură), iar nu cu o renunţare la însuşi dreptul pretins, drept pe care părţile au înţeles să şi-l valorifice printr-o altă modalitate a măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţiţi conform legii speciale şi anume, despăgubirea prin echivalent.

Pe de altă parte, cererile reclamantelor de renunţare la restitiurea în natură a parcelelor 1 şi 2 au valoarea unui act de dispoziţie unilateral din partea acestora, astfel că, lipsind acele dispoziţii legale care să impună alte consecinţe, trebuie socotite irevocabile, fiind de principiu că, în mod obişnuit, actele juridice unilaterale sunt irevocabile.

O asemenea repoziţionare procesuală a reclamanţilor în cursul apelului, din ultimul ciclu procesual, nu reprezintă nici modificarea acţiunii introductive de instanţă, astfel cum în mod eronat se susţine prin motivele de recurs, deoarece, efectele acţiunii întemeiate pe Legea nr. 10/2001 (restituirea în natură a bunului solicitat/acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în caz de imposibilitate de restituire în natură) se produc totdeauna limitat la acelaşi cadrul procesual subiectiv fundamental, constituit în primul ciclu procesual, nefiind vorba de alţi subiecţi procesuali care să fi fost precizaţi eventual în ultimul apel, pentru a putea fi vorba despre o cerere nouă.

Prin urmare, este în sensul dispoziţiilor legale şi principiilor fundamentale care guvernează procesul civil că precizarea cu privire la modalitatea în care să se acorde măsurile reparatorii prevăzute de legea specială în materie nu reprezintă o cerere modificatoare a cererii iniţiale, nefiind încălcată sau aplicată greşit legea în acest sens.

Criticile comune formulate prin motivele de recurs, atât de reclamantele B., cât şi de reclamanta D.I.M. vizează, în esenţă, refuzul instanţei de apel de a acorda în natură terenurile ce exced parcelelor 3 şi 7 pe considerentul că asemenea terenuri nu sunt restituibile în natură, constituind amenajări de utilitate publică, încadrate în spaţii edilitar urbanistice.

Sub acest aspect, se constată că instanţa de apel a analizat temeinic situaţia de fapt şi de drept a terenului în litigiu, prin prisma probelor administrate, stabilind pentru fiecare parcelă, în parte, suprafaţa de teren ce poate fi restituită în natură şi cea pentru care reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent.

Examinând argumentele invocate de reclamante în susţinerea acestei critici se constată că prima susţinere, referitoare la faptul că instanţa a ignorat împrejurarea că de aceste terenuri autoritatea locală a înţeles să dispună în sensuri străine necesităţii edilitar urbanistice, concesionându-le în vederea desfăşurării unor activităţi comerciale, nu poate fi analizată, deoarece nu a fost invocată prin motivele de apel, motiv pentru care instanţa de apel, chiar dacă a analizat cauza într-un cadru mai extins, nu a răspuns unei asemenea chestiuni, fiind supusă controlului judiciar pentru prima dată, direct în recurs. Prin urmare, fiind o critică omisso medio instanţa de recurs o va înlătura, ca fiind inadmisibilă.

În ceea ce priveşte argumentul că greşit instanţa de apel a înlăturat de la restituirea în natură terenurile ce exced parcelelor 3 şi 7, în condiţiile dimensiunilor excesiv de mici şi pentru a preîntâmpina fărâmiţarea exagerată a terenurilor, Înalta Curte constată că instanţa de apel a arătat motivat, în cazul fiecărei parcele în parte, considerentele pentru care nu pot fi restituite în natură, concluzionând că acestea nu sunt terenuri libere în sensul legii.

Astfel, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe teren a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea normală unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, conducte de electricitate de mare calibru).

Este cert că Legea nr. 10/2001 şi normele metodologice de aplicare unitară a acesteia nu prevăd obligaţia ca fiecare metru pătrat de teren preluat de către stat să fie efectiv ocupat, ci terenul preluat în mod abuziv, în ansamblu său, să fie afectat de lucrări de utilitate publică şi să deservească nevoile comunităţii. Legiuitorul nu a avut în vedere suprafeţele construite efectiv, în totalitate, ci cele ocupate funcţional, după cum s-a exprimat explicit în art. 11 alin. (4) din lege.

Suprafaţele în litigiu care nu pot fi restituite în natură, respectiv, cele ce exced parcelelor 3 şi 7, au fost apreciate în mod corect ca nefiind teren liber, acestea neputând fi separate şi dislocate din ansamblul edilitar-gospodăresc edificat. Pentru normala exploatare a blocurilor de locuinţe din imediata vecinătate a acestor suprafeţe sunt necesare spaţii verzi, zone de protecţie, diferite căi de acces şi alte asemenea utilităţi publice, iminente oricăror cartiere de locuit, întreg ansamblul urbanistic constituindu-se într-un tot inseparabil, care ocupă funcţional imobilul expropriat.

De aceea, în speţă, nu a existat posibilitatea retrocedării în natură a tuturor suprafeţelor cumulate, astfel cum susţin recurentele reclamante, aşa încât să formeze un tot unitar de dimensiuni apreciabile care ar fi putut fi valorificat.

În acest sens, în mod judicios s-a reţinut în apel că datorită configuraţiei specifice a acestei suprafeţe de teren, ca o enclavă încadrată de blocuri, având în vedere modul cum se asigură normala folosire a căilor de acces şi modul cum sunt dispuse acestea prin destinaţie, în vederea evitării fărâmiţării excesive, reprezintă un tot unitar inseparabil, fiind cert că aceste terenuri sunt imposibil de restituit în natură, cu exceptia celor cu privire la care s-a aratat ca se pot restitui în natură.

Un alt argument, acela că prin soluţia adoptată, instanţa s-a îndepărtat practic nu doar de la textul, dar şi de la spiritul Legii nr. 10/2001, act normativ reparator ce instituie cu prioritate regula retrocedării în natură, şi, doar în subsidiar, în echivalent, nu poate fi primit.

În speţă, suprafaţa care a făcut obiectul decretului de expropriere a fost utilizată conform destinaţiei pentru care s-a făcut exproprierea, realizându-se astfel scopul actului de preluare.

Faţă de cele expuse, restituibile în natură sunt doar terenurile din parcelele nr. 3 şi 7, celelalte parcele din motivele arătate, constituind amenajări de utilitate publică, încadrate în spaţii edilitar urbanistice, unele având suprafeţe excesiv de mici şi, având în vedere şi criteriul fărâmiţării exagerate a terenurilor, nu pot fi restituite în natură, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru acestea din urmă reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 11 alin. (3) din lege.

Înalta Curte va respinge şi critica, în sensul că despăgubirea acordată pentru terenurile care nu sunt restituibile în natură nu este justă, încă din primul ciclu procesual stabilindu-se despăgubiri la o valoare de 355,8 RON/m.p. teren. Această sumă a rămas aceeaşi în toate ciclurile procesuale, neexistând critici formulate sub acest aspect, iar îndrumările din deciziile de casare nu au vizat această chestiune, care a intrat astfel în puterea lucrului judecat.

Examinând criticile din recursul declarat de de pârâţii Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Primarul municipiului Târgu-Jiu, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Se critică, în esenţă, restituirea în natură a celor două suprafeţe de teren, sens în care se susţine că terenul din parcela 3, în suprafaţă de 632 m.p., este ocupat de o parcare auto, care pe toate laturile se învecinează tot cu parcare auto, destinaţia acestui teren fiind clar de utilitate publică.

Şi celelalte terenuri identificate în parcela 7 se află în imediata apropiere a blocurilor de locuinţe şi au destinaţie de parcare, spaţiu verde sau căi de acces la blocurile de locuinţe.

Susţinerile pârâţilor în acest sens nu se fundamantează pe probele administrate în rejudecare de către instanţa de trimitere.

Astfel, cu privire la terenul din parcela 3 în suprafaţă de 623 m.p. (compus din parcelele 3a =467 m.p. şi 3b=156 m.p.) s-a stabilit că este liber de orice construcţii sau instalaţii putând fi restituit în natură. Terenul liber, retrocedabil în natură, s-a stabilit în urma scăderii suprafeţelor afectate de utilităţi, fără a se constata că acest teren ar avea destinaţie de spaţiu verde, astfel cum în mod eronat susţin recurenţii pârâţi.

Această situaţie rezultă din probele dosarului (înscrisuri, proces-verbal de cercetare locală, expertiza tehnică topografică şi planşele fotografice depuse la dosar) şi care nu pot fi reanalizate în vederea unei reaprecieri a situaţiei de fapt, o asemenea analiză fiind incompatibilă cu structura căii de atac a recursului.

În ceea ce priveşte terenul din parcela nr. 7, conform raportului de expertiză topografică efectuat în apel, s-a constatat că este în suprafaţă de 239,04 m.p. (7a = 167,70 m.p. şi 7 b = 71,34 m.p.). Acest teren este compus din 2 parcele libere şi chiar dacă 7b =71,34 m.p. este mai mică, aceasta nu trebuie privită în mod singular, ci că poate face corp comun cu parcela 7a, formând prin urmare un tot unitar.

De asemenea, expertiza efectuată în cauză nu a menţionat că este spaţiu verde, ci teren liber de sarcini, restituibil în natură.

Prin urmare, nu a existat niciun motiv pentru care instanţa să nu facă aplicarea principiului restituirii în natură a acestor terenuri, susţinerile recurenţilor pârâţi în acest sens fiind nefondate.

Nefondată este şi critica formulată sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor băneşti acordate pentru terenul imposibil de restituit în natură, recurenţii pârâţi invocând dispoziţiile Legii nr. 247/2005 potrivit cu care competenţa ar aparţine Comisiei Centrale. Acest aspect a fost soluţionat în mod irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare nr. 5907 din 20 septembrie 2007.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii D.I.M., B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T. (actual C.) şi de pârâţii Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Primarul municipiului Târgu-Jiu împotriva deciziei civile nr. 337 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 7178/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 7160/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... →

ICCJ. Decizia nr. 7177/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7177/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs