ICCJ. Decizia nr. 7226/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7226/2012
Dosar nr. 15426/55/2009
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 10 noiembrie 2009, reclamantul D.Ş. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad prin primar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 422.454 ROL cu titlu de despăgubiri, pentru imobilul preluat abuziv, situat în Arad, Calea A.V., identificat în CF nr. C1. Arad, cu nr. T1., al cărui proprietar a fost. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost proprietarul imobilului iar în baza Decretului de expropriere nr. 89/1986, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, reclamantul fiind despăgubit cu suma de 75.500 ROL în anul 1986, aşa cum rezultă din adresa nr. A1. a întreprinderii Judeţene de Gospodărire Comunală şi Locativă Arad. Această valoare a fost derizorie având în vedere valoarea efectivă a casei şi a suprafeţei de teren de 500 mp.
La data de 29 mai 2001, prin executor judecătoresc P.V., reclamantul a înaintat în baza Legii nr. 10/2001 o notificare în vederea obţinerii unei despăgubiri reale şi la valoarea imobilului, dar nu a primit răspuns din partea pârâtului.
Reclamantul a mai arătat faptul că în anul 2002 a efectuat o expertiză extrajudiciară a imobilului în litigiu, la acea dată valoarea imobilului fiind de 477.199.490 ROL. De asemenea, s-a actualizat valoarea sumei de 76.346,80 ROL pe care reclamantul a primit-o în anul 1986, rezultând suma de 141.552.922 ROL. Scăzând din totalul sumei de 477.199.490 ROL, suma primită, rezultă suma de 335.676.568 ROL, iar actualizată, rezultă 33.567 RON.
În susţinerea cererii, reclamantul a invocat decizia nr. 33 din 09 iunie 2008 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care se arată că partea interesată, având în vedere liberul acces la justiţie în baza art. 6 a Convenţiei Europene şi art. 2 din Constituţie, se va putea adresa instanţelor de drept comun după parcurgerea procedurii administrative prealabile obligatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 762 din 10 octombrie 2011, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea reclamantului D.Ş. în contradictoriu cu Municipiul Arad prin primar.
A dispus emiterea de către pârât a dispoziţiei de acordare de despăgubiri reclamantului în sumă de 17.874,48 euro în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A obligat pârâtul Municipiul Arad prin primar să plătească reclamantului 500 RON cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că D.Ş. a fost proprietar tabular al imobilului- casă situat în Arad, Calea A.V., înscris în CF nr. C1. Arad, imobil în prezent demolat. Reclamantul a devenit proprietar prin cumpărare în anul 1966 iar în urma sistematizării zonei în vederea construirii de blocuri de locuinţe, imobilul reclamantului a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 89/1986.
În anul 2001, petentul a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001 solicitând o despăgubire reală la valoarea imobilului, respectiv 422.454 ROL.
Faţă de această stare de fapt prima instanţă a constatat că acţiunea este admisibilă în parte având în vedere următoarele considerente:
S-a reţinut că modul de stabilire a valorii despăgubirilor în raţionamentul reclamantului este greşit faţă de împrejurarea că pentru a se stabili o justă despăgubire potrivit celor solicitate de instanţă expertului trebuie avute în vedere următoarele elemente:
Valoarea casei din 1986 şi cât reprezintă despăgubirea din 1986 din valoarea de atunci a casei, pentru că ipotetic despăgubirea putea fi mai mare;
Valoarea de astăzi a imobilului şi cât la sută reprezintă despăgubirea astăzi, iar suma rezultată este despăgubirea corectă;
În consecinţă s-a reţinut că valoarea iniţială a imobilului în 1986 a fost de 154.335 RON, din care se scade suma despăgubirii de 76.346,80 RON rezultând 77.988,20 RON la care este îndreptăţit. Procentual a fost despăgubit cu 49,47%» rămânând de primit 50,53%. Deci având în vedere valoarea de astăzi a imobilului de 35.374 euro, procentul de 50,53%) la care este îndreptăţit este de 17,874,48 euro, suma stabilită exact raportat la expertizele făcute, care nu pot fi ignorate faţă de împrejurarea că imobilul nu mai există.
Împotriva sentinţei civile nr. 762 din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Arad a declarat apel, în termenul legal reclamantul D.Ş. criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în motivare că în mod greşit prima instanţa a reţinut că în speţă se impune stabilirea valorii imobilului la data demolării acestuia şi nu la valoarea pe care ar fi avut-o astăzi, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2), (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001.
Pârâtula formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Prin decizia civilă nr. 30 din 16 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantul apelant D.Ş., în contradictoriu cu pârâtul intimat Primarul Municipiului Arad.
În motivarea soluţiei, curtea de apel a reţinut următoarele: Prin notificarea formulată prin intermediul executorului judecătoresc, reclamantul D.Ş., în calitate de fost proprietar tabular al imobilului situat în Arad, Calea A.V., înscris în CF nr. C1. Arad, a revendicat acest imobil, solicitând fie un alt imobil în schimb, fie un teren, fie despăgubiri băneşti.
După cum rezultă din înscrierile din Cartea funciară nr. C1. Arad, imobilul cu număr topografic T1. reprezentând apartamentul nr. l în suprafaţă de 136 mp, a devenit proprietatea reclamantului D.Ş. prin cumpărare, în anul 1966.
În baza Decretului de expropriere nr. 89/1986 al Consiliului de Stat al R.S.R., asupra apartamentului menţionat s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de expropriere şi s-a transcris în CF nr. C2., în favoarea Statului Român.
Conform adresei emise de Serviciul Investiţii - Fond locativ din 05 iulie 2001, întregul imobil situat în Arad, Calea A.V., a fost preluat de Statul Român în vederea realizării blocurilor de locuinţe din calea A.V. Piaţa U. - strada Călăraşi. Conform aceleaşi adrese, de la numitul reclamant D.Ş. s-a preluat suprafaţa de 325 mp teren, cotă aferentă apartamentului nr. X1., cât şi construcţii în suprafaţă construită de 154,44 mp din care suprafaţă utilă 116,73 mp, şi împrejmuiri în suprafaţă de 18 mp.
Modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 este reglementată expres de lege, care prevede cum se stabileşte cuantumul final al despăgubirilor ce trebuie acordate persoanelor îndreptăţite în baza acestei legi speciale, precum şi sursa din care urmează a fi plătite aceste despăgubiri.
După modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, abrogarea art. 36 - 40 din lege şi intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispoziţiile emise anterior sau hotărârile judecătoreşti pronunţate în urma contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite, cât şi deciziile/dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse aceleiaşi proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale şi emiterii titlurilor de proprietate.
Procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv este reglementată expres de Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, iar stabilirea cuantumului final o are doar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 şi art. 22 alin. (4) din Titlul VII al legii nr. 247/2005.
Împotriva deciziei mai sus menţionată a declarat recurs, în termen legal, reclamantul D.Ş., criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a arătat că greşit instanţa de apel a stabilit valoarea imobilului la data demolării şi nu valoarea din prezent susţinând ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2), (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acţiunii cu consecinţa obligării pârâtului Municipiul Arad prin primar la plata despăgubirilor în cuantum de 84.472,55 euro în RON la cursul BNR al efectuării plaţii, prin emiterea în acest sens a unei dispoziţii motivate.
Recursul este nefondat în sensul consideraţiilor ce succed:
În cazul notificărilor nesoluţionate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este şi cazul în speţă, entităţile învestite, potrivit legii, nu mai pot stabili cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite persoanelor îndreptăţite. Valoarea în limitele căreia se va obţine, în final, reparaţia urmează a fi determinată în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în baza raportului întocmit de evaluatori, iar decizia Comisiei Centrale poate fi atacată în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 [art. 16 alin. (2), 5, 6, 7, respectiv art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005].
Aceasta întrucât, prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, care a modificat şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a scindat procedura prevăzută de acest act normativ în două etape, anume, pe de o parte, a statuat că instanţele civile sunt abilitate să verifice şi să stabilească dreptul persoanelor îndreptăţite la restituire ori despăgubire, în cadrul legal instituit prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a statuat că stabilirea cuantumului final al despăgubirii şi plata efectivă a acesteia sunt în competenţa Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor şi se realizează, sub controlul instanţei de contencios administrativ, în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin decizia LII/2007 pronunţată în interesul legii de, secţiile unite, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 330 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat: că „Prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005".
per a contrario, deciziile sau dispoziţiile emise ulterior adoptării Legii nr. 247/2005 sunt supuse prevederilor art. 16 din Titlul VII, cum este situaţia din speţă, întrucât reclamantul a formulat acţiunea la data de 10 noiembrie 2009.
Astfel, în cauza pendinte, unde s-a dedus judecăţii o acţiune urmare a refuzul de soluţionare a notificării reclamantului, formulată la data de 10 noiembrie 2009, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţa nu mai avea competenţa de stabilire a cuantumului despăgubirilor, ci doar de obligare a entităţii notificate să emită decizie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri, urmând ca stabilirea cuantumului despăgubirilor să se facă în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu toate acestea, instanţa de casare a fost învestită doar cu recursul reclamantului, ca, de altfel, şi instanţa de apel a avut de soluţionat doar apelul declarat de reclamant, pârâtul neexercitând cale de atac sub aspectul greşitei stabiliri a cuantumului despăgubirilor de către instanţă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ. „apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată", iar în conformitate cu art. 316 din acelaşi cod „dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol".
Partea a doua a prevederilor art. 296 C. proc. civ. consacră principiul neînrăutăţirii situaţiei părţii în propria sa cale de atac, care este, de altfel, una din regulile comuneşi general valabile privitoare la instituirea şi exercitatrea cailor legale de atac.
Potrivit acestei reguli chiar dacă hotărârea este greşită, ea nu poate fi modificată ori desfiinţată dacă astfel s-ar crea celui ce exercită calea de atac o situaţie mai grea decât cea rezultată din hotărârea atacată.
Principiul non reformatio in peius este limitat de atitudinea procesuală a părţii şi se aplică în toate acele situaţii în care partea a atacat în mod solitar hotărârea pronunţată, caz în care, instanţa de control judiciar nu poate pronunţa o soluţie prin care să-i creeze reclamantului o situaţie mai grea decât aceea stabilită prin hotărârea atacată.
Pe cale de consecinţă, chiar dacă prin hotărârile atacate s-au încălcat prevederile Legii 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, precum şi statuările obligatorii pentru instanţe ale Deciziei pronunţată în interesul legii nr. LII/2007 de, secţiile unite, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât instanţele de apel şi recurs au fost învestite numai cu căile de atac exercitate de reclamant, respectiv apel şi recurs, în temeiul principiului non reformatio inpeius, aceste hotărâri nu pot fi reformate, situaţie în care, raportat la art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, fără a mai fi analizate criticile propriu-zise ale recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.Ş. împotriva deciziei nr. 30 din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7229/2012. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7225/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
