ICCJ. Decizia nr. 7251/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7251/2012
Dosar nr. 9085/42/2003
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 3343/2003, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. 9337/2002, reclamantul R.C.L. a chemat în judecată pe pârâtele Prefectura Judeţului Prahova, AP APS Bucureşti şi SC A. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună restituirea în natură a Fabricii de chit, ciment şi bitum, cu toate anexele şi terenul aferent, în suprafaţă de 129.857 m.p., situate în G.B., oraş Breaza, imobil aflat în patrimoniul SC A. SA.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul a trecut abuziv în proprietatea statului, ca efect al naţionalizării prin Legea nr. 119/1948, fiind preluat de la fostul proprietar M.G.A. (M.), care a decedat la 24 februarie 1961, având ca moştenitoare pe soţia supravieţuitoare M.V.
Reclamantul a precizat că este moştenitorul defunctei M.V., conform certificatului de moştenitor nr. M1.
A mai precizat că, în prezent, fabrica nu mai funcţionează, fiind în ruină, astfel că nu există nici un impediment la restituirea în natură.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 984 din 25 septembrie 2003, a respins acţiunea şi a obligat reclamantul la 5.000.000 ROL cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că antecesorul reclamantului a avut în proprietate Fabrica de var hidraulic, ciment şi ipsos şi nu Fabrica de chit, ciment şi bitum.
De asemenea, s-a reţinut că, deşi reclamantul a solicitat să i se restituie suprafaţa de 2,23 ha teren aferent fabricii, din actele depuse la dosar rezultă că autorii săi au avut în proprietate doar 5.000 m.p., nedovedind, astfel, că acest teren era aferent fabricii revendicate.
Instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu a demonstrat întinderea dreptului de proprietate al autorilor săi, conform principiului înscris în art. 1169 C. civ., şi deşi i s-au acordat numeroase termene de judecată în acest sens, nu a depus la dosar planurile topografice pentru delimitarea bunului imobil.
În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dispunând reducerea onorariului de la 16.100.000 ROL la 5.000.000 ROL.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantul R.L.C. şi pârâta SC A. SA Bucov.
Pârâta SC A. SA Bucov, prin motivele de apel formulate, a susţinut că în mod eronat s-a dispus reducerea onorariului avocatului său, această măsură fiind criticată ca neîntemeiată raportat la complexitatea pricinii şi valoarea imobilelor, ce depăşeşte suma de patru miliarde lei.
Reclamantul R.L.C. a susţinut prin motivele sale de apel că în mod eronat nu s-a considerat dovedit dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2,23 ha, întrucât cu contractele de vânzare - cumpărare aflate la dosarul primei instanţe a demonstrat că defunctul M. a cumpărat de la V.S. şi O.E. drepturile asupra terenurilor fabricii, clădirilor şi instalaţiilor aflate pe acesta.
De asemenea, cu contractul de vânzare - cumpărare întocmit la data de 30 martie 1920 a făcut dovada că M.A. a cumpărat suprafaţa de 5000 m.p.
O altă critică a vizat aprecierea eronată a nedovedirii dreptului de proprietate asupra fabricii de chit, ciment şi bitum. S-a susţinut că dreptul de proprietate asupra fabricii revendicate şi preluarea abuzivă a acesteia s-au dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv: Buletinul Oficial nr. 5920 din 3 octombrie 1921, cererea înregistrată sub nr. 001972/1938, devizul de inventar din 10 mai 1937, schiţa de plan a fabricii, adresa nr. 2003/1938 emisă de Ministerul Industriei şi Comerţului şi inventarul efectuat în anul 1945.
La data de 12 martie 2008, apărătorul pârâtei a învederat că reclamantul R.L.C. a decedat, solicitând suspendarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ., sens în care, instanţa luând act de acest fapt, a încuviinţat cererea de suspendare.
Cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată la 29 aprilie 2009 de către R.M., în calitate de moştenitoare a defunctului R.L.C., aceasta depunând la dosar certificatul de deces, testamentul şi actele de stare civilă în copie.
Aceeaşi persoană a depus la dosar o cerere prin care a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 31637/299/2006 al Judecătorieri Sibiu, având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctului R.L.C., cerere încuviinţată de instanţă la data de 27 mai 2009, în raport de dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Apelanta - pârâtă SC A. SA Bucov, prin reprezentanţii săi legali, a formulat la data de 28 noiembrie 2011, o cerere de repunere pe rol a cauzei şi continuare a judecăţii, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării, fiind pronunţate hotărâri definitive şi irevocabile.
La data de 28 decembrie 2011, M.C.R., în calitate de moştenitor testamentar al defunctei R.M., a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dosarul privind dezbaterea succesiunii reclamantului iniţial fiind soluţionat definitiv şi irevocabil, iar ulterior decedând şi moştenitoarea acestuia, R.M., al cărei succesor este.
Prin încheierea din 25 ianuarie 2012 instanţa a admis cererile de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că s-a soluţionat irevocabil Dosarul nr. 31 637/299/2006. Au fost introduşi în cauză moştenitorul testamentar al defunctei R.M., precum şi moştenitoarele R.C.I. şi C.A.M.
Prin decizia nr. 16 din 29 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâta SC A. SA Bucov şi de reclamantul R.C.L., decedat pe parcursul procesului, continuat de moştenitoarea R.M., decedată pe parcursul procesului şi în drepturile căreia s-au subrogat moştenitorii M.C.R., R.C.I. şi C.A.M.
Pentru a pronunţa decizia menţionată, instanţa de apel a apreciat că toate criticile formulate sunt nefondate, întrucât prima instanţă a reţinut corect că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă cu certitudine dacă antecesorul reclamantului a avut un drept de proprietate asupra Fabricii de Chit, ciment şi bitum, aşa cum pretinde, ci asupra Fabricii de var, ciment şi ipsos.
Mai mult decât atât, pe lângă acest imobil, reclamantul a solicitat să i se restituie şi o suprafaţă de teren aferentă fabricii, în privinţa căreia nu s-a făcut nici un fel de dovadă, nedemonstrându-se nici întinderea dreptului de proprietate al autorului şi nici faptul că toţi foştii proprietari şi-au vândut drepturile indivize.
Cât priveşte apelul declarat de pârâta SC A. SA Bucov, Curtea de apel a apreciat că s-au aplicat corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., în baza cărora s-a redus onorariul de avocat, considerat nepotrivit de mare faţă de obiectul dedus judecăţii.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.C.R., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apelului antecesorului său în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Bucov, iar în ceea ce priveşte apelul acestei societăţi, nu s-a pronunţat în contradictoriu cu succesorii reclamantului, M.C.R., R.C.I. şi C.A.M. S-a considerat că, pentru aceste motive, se impune casarea hotărârii.
Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat nelegala reţinere a nedovedirii întinderii dreptului de proprietate şi a faptului că imobilul era în proprietatea autorului său la data naţionalizării, în condiţiile în care în G.B., în perioada menţionată a existat o singură fabrică, Fabrica Breaza, cum apare în acte, menţionarea în documente a obiectului de activitate al acestuia fiind exemplificativă şi nu limitativă.
De asemenea, s-a reţinut că în mod nelegal, cu ignorarea probelor de la dosar, s-a reţinut că nu s-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului aferent fabricii şi nici preluarea de către Statul Român. S-a învederat că actele de vânzare - cumpărare depuse la dosar dovedesc proprietatea asupra terenului aferent fabricii, preluat de Statul Român împreună cu aceasta, în temeiul Legii nr. 119/1948.
S-a criticat, totodată, decizia recurată pentru nepronunţarea asupra probei cu expertiză topografică, în condiţiile existenţei solicitării judecării cauzei în lipsă, ce nu putea avea semnificaţia că nu se susţin cererile formulate prin apel, neînlăturând obligaţia instanţei de apel de a se pronunţa asupra acestei probe.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, conform art. 3021 lit. d) C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată.
Nerespectarea condiţiei de formă a recursului, constând în semnarea cererii de recurs, sancţionată cu nulitatea, poate fi complinită în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.
Deşi cererea de recurs înregistrată la 3 aprilie 2012 nu a fost semnată de reclamantul - recurent M.C.R., urmare a citării recurentului cu această menţiune, s-au depus la 20 noiembrie 2012 concluzii scrise prin care reclamantul a reiterat motivele de recurs, (reproducându-le) şi solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare.
Această ultimă cerere a fost legal semnată, astfel că excepţia nulităţii recursului va fi respinsă.
Examinând criticile invocate de recurentul - reclamant, ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând nepronunţarea hotărârii în contradictoriu cu toate părţile este nefondată.
Interpretarea dată de recurent dispozitivului deciziei este excesivă, rezultând fără echivoc că ambele apeluri au fost respinse, efectele acestei soluţii manifestându-se în mod direct şi egal faţă de toţi participanţii la proces.
Formularea respingerii globale a apelurilor nu este de natură să vatăme vreun drept material sau procesual al niciuneia dintre părţi, cu atât mai mult cu cât din considerentele deciziei rezultă că s-au examinat apelurile declarate de SC A. SA şi de R.C.L., continuat de moştenitorii acestuia, în contradictoriu cu toate părţile.
Curtea va constata că sunt fondate criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs vizând nemotivarea înlăturării înscrisurilor depuse în ambele faze procesuale (fond şi apel) şi considerarea ca nedovedită a dreptului de proprietate al autorului reclamantului. Se va constata astfel că hotărârea recurată nu este motivată potrivit exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind posibilă analiza legalităţii sale în recurs.
într-adevăr, diferentele de denumire între fabrica deţinută de defunctul M. Gh. Alexandru şi cea a cărei restituire s-a solicitat nu justifică prin ele însele reţinerea lipsei de identitate între cele două imobile, cu atât mai mult cu cât prin înscrisurile depuse se face referire la fabrica de asfalt, bitum şi praf de calcar (adresa din 15 martie 1938 a Ministerului Industriei şi Comerţului), sau la fabrica de var hidraulic, ciment şi ipsos (M. Of. din 5 octombrie 1921).
Se impune, astfel, completarea probatoriului, în sensul menţionat pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt în scopul de a se verifica dacă fabrica de materiale de construcţie a cărei restituire s-a solicitat este una şi aceeaşi cu cea naţionalizată de la autorul reclamanţilor.
Urmează ca la rejudecare să se pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, prin care să se identifice imobilul teren şi construcţie şi să se stabilească amplasamentul acestuia, această probă fiind, de altfel, solicitată prin motivele de apel în condiţiile art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Solicitarea judecării în lipsă în cauză nu poate echivala cu nesusţinerea cererilor formulate prin apel şi nu înlătură obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra probelor, în speţă asupra expertizei tehnice, cum eronat a reţinut instanţa de apel.
Prin urmare, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul reclamantului M.C.R. şi se va casa decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul M.C.R. împotriva deciziei nr. 16 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7257/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7232/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
