ICCJ. Decizia nr. 73/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 73/2012

Dosar nr. 4233/87/2010

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată la 11 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, a respins cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 3382 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Teleorman, cerere formulată de recurenta B.T. SA în contradictoriu cu intimata V.C.I.

În motivarea soluţiei s-a reţinut, în esenţă că, deşi prin decizie emisă de recurentă s-a dispus reintegrarea intimatei în funcţia deţinută anterior concedierii, nu se poate aprecia că cererea de suspendare a hotărârii atacate ar fi rămas fără obiect, câtă vreme sentinţa conţine şi dispoziţii privind obligarea la drepturi băneşti.

S-a considerat că argumentele recurentei nu sunt de natură a justifica suspendarea executării sentinţei întrucât, pe de o parte, incertitudinea titlului executoriu susţinută de recurentă prin posibilitatea modificării în recurs a hotărârii fondului nu poate conduce la inaplicabilitatea prevederilor art. 289 C. muncii, specifice jurisdicţiei muncii, iar pe de altă parte, nu se poate reţine că întoarcerea executării în favoarea băncii ar fi iluzorie.

Încheierea a fost atacată cu recurs de B.T., care a invocat aspecte de nelegalitate vizând nepronunţarea instanţei asupra unuia dintre motivele de suspendare, precum şi greşita interpretare şi aplicare a legii privitoare la existenţa în cauză a pagubei iminente.

Ulterior, prin cererea depusă la dosar recurenta a solicitat să se ia act de faptul că renunţă la judecata cererii de recurs împotriva încheierii de respingere a solicitării de suspendare a executării, având în vedere că prin soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la 25 noiembrie 2011, a fost admis recursul împotriva sentinţei a cărei suspendare se solicitase.

În consecinţă, văzând poziţia procesuală exprimată de recurentă, Înalta Curte urmează să dea eficienţă principiului disponibilităţii şi în temeiul art. 316 cu referire la art. 298 şi art. 246 C. proc. civ., să ia act de renunţarea la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de pârâta B.T. SA, sucursala Alexandria împotriva încheierii de şedinţă din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 73/2012. Civil