ICCJ. Decizia nr. 7353/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7353/2012
Dosar nr. 2190/113/2008
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 mai 2008 pe rolul Judecătoriei Brăila, reclamanta P.R.A. a chemat în judecată Municipiul Brăila prin Primar şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să-i restituie imobilului situat în Municipiul Brăila.
Prin sentinţa civilă nr. 4846 din 27 august 2008, Judecătoria Brăila, a admis excepţia privind necompetenţa materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă nr. 417 din 31 martie 2011, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul Municipiul Brăila prin Primar să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei P.R.A. imobilul situat în municipiul Brăila.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că B.M., autoarea reclamantei, a fost proprietara imobilului în litigiu.
Prin sentinţa penală nr. 721 din 26 august 1958 pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului Brăila, B.M. a fost condamnată la 5 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii, printre care şi un imobil, situat în Brăila.
Conform certificatului de moştenitor din 25 noiembrie 1987, B.M. (fostă P., fostă I.) a decedat la data de 6 august 1987 şi a lăsat ca moştenitor acceptant pe P.M.Ş..
Potrivit certificatului de moştenitor din 23 martie 1998, P.M.Ş. a decedat la data de 3 martie 1998 şi a lăsat ca moştenitor acceptant pe P.R.V., P.B. şi P.R.A. renunţând la moştenire.
Conform certificatului de moştenitor din 14 aprilie 2005, P.R.V. a decedat la data de 17 octombrie 2004 şi a lăsat ca unic moştenitor acceptant pe P.R.A..
În consecinţă, reclamanta P.R.A. are calitate de moştenitor de pe urma defunctei sale mame, P.R.V., aceasta la rândul său fiind moştenitoarea soţului său decedat, P.M.Ş., fiul lui P.C. şi al lui P.M. (fostă I.M., cunoscută şi cu prenumele de M., recăsătorită ulterior sub numele de B.).
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că titlul în baza căruia reclamanta revendică imobilul în litigiu - actul de vânzare-cumpărare autentificat, prin care autoarea sa a dobândit imobilul situat în Brăila, este pe deplin valabil.
Sentinţa penală de condamnare prin care s-a dispus confiscarea averii, inclusiv a imobilului revendicat, s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 284/1947, abrogată prin Decretul nr. 210/1960, care, de asemenea, a fost abrogat prin Legea nr. 591/2004.
Prin Legea nr. 591/2004 s-a statuat că preluarea efectuată în baza Legii nr. 284/1947 este una abuzivă.
Deşi această lege se referă la restituirea metalelor preţioase şi altor bunuri din metale preţioase confiscate prin hotărâri pronunţate în baza Legii nr. 284/1947 şi a Decretului nr. 210/1960, acte normative considerate abuzive şi abrogate prin O.U.G. nr. 190/2000 aprobată şi modificată prin Legea nr. 591/2004, câtă vreme acest act normativ a fost declarat abuziv, el nu poate fi considerat astfel numai cu privire la o parte din bunurile confiscate, ci trebuie considerat abuziv pentru întreaga avere confiscată.
Prin urmare, prin abrogarea şi declararea ca fiind abuzive a actelor normative pe baza cărora imobilul a fost confiscat şi a trecut în proprietatea statului, efectele hotărârii penale de confiscare au încetat de drept, iar fostul proprietar trebuie repus în drepturi cu privire la bunurile confiscate nelegal.
Instanţa a mai reţinut că, prin dispoziţia din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila s-a respins notificarea formulată de autoarea reclamantei cu privire la imobilul în litigiu, cu motivarea că imobilele preluate prin sentinţa penală nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Dispoziţia a fost contestată de P.R.A., în calitate de moştenitor al notificatoarei P.R.V., iar prin sentinţa civilă nr. 755 din 15 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila, contestaţia a fost respinsă ca tardiv formulată.
Prin sentinţa civilă nr. 234 din 09 martie 2007, Tribunalul Brăila a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de P.R.A. împotriva sentinţei civile nr. 755 din 15 noiembrie 2006. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 392/A/l din 8 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 3992 din 25 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de P.R.A..
În consecinţă, Tribunalul a reţinut că imobilul nu a făcut obiectul Legii nr. 10/2001 şi, prin urmare, poate face obiectul acţiunii în revendicare, astfel că, faţă de prevederile art. 480 şi 481 C. civ., ale art 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, acţiunea reclamantei este întemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 417 din 31 martie 2011 a Tribunalului Brăila a declarat apel pârâtul Municipiul Brăila prin Primar, iar prin decizia civilă nr. 252/A/14.11.2011, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul declarat, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Singura critică adusă de pârât sentinţei atacate este aceea că, în mod greşit, s-ar fi dispus restituirea imobilului către reclamantă, în condiţiile în care aceasta nu a cerut, înainte de a promova acţiunea în revendicare, anularea hotărârii de condamnare pe calea recursului în anulare.
Instanţa de apel a apreciat că susţinerile nu pot fi primite.
Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, a consacrat în art 26 alin. (1) 2 caracterul abuziv al preluărilor de metale preţioase realizate în baza Legii nr. 284/1947, restituirea bunurilor confiscate prin hotărâri penale urmând a fi realizată în temeiul legii, fără a mai fi necesară anularea hotărârilor penale într-o procedura penală.
Deşi este adevărat că această lege se referă la restituirea metalelor preţioase şi a altor bunuri din metale preţioase confiscate prin hotărâri pronunţate în baza Legii nr. 284/1947 şi a Decretului nr. 210/1960, acte normative considerate abuzive şi abrogate prin O.U.G. nr. 190/2000 aprobată şi modificată prin Legea nr. 591/2004, câtă vreme acest act normativ a fost declarat abuziv, el nu poate fi considerat astfel numai cu privire la o parte din bunurile confiscate, respectiv la obiectele din petale preţioase, ci trebuie considerat ca fiind abuziv cu privire la toate bunurile confiscate de la persoanele condamnate în baza Legii nr. 248/1947, respectiv şi pentru imobile sau alte bunuri ce făceau parte din averea celor condamnaţi şi care au fost confiscate.
Aşadar, prin abrogarea şi declararea ca fiind abuzive a actelor normative în temeiul cărora imobilul în litigiu a fost confiscat şi trecut în proprietatea statului, efectele hotărârii penale de confiscare au încetat de drept, iar fostul proprietar trebuie repus în drepturi cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor confiscate nelegal.
Confiscarea imobilului, ca măsură complementară la condamnarea aplicată autoarei reclamantei, deşi a fost dispusă cu respectarea normelor de procedură penală în vigoare la acea dată, ceea ce îi conferă o aparenţă de legalitate, are, totuşi, caracter abuziv, ea nefiind conformă cu dispoziţiile constituţionale de la acea vreme şi nici cu dispoziţiile C. civ. care prevedeau că proprietatea personală este ocrotită de lege şi nimeni nu poate fi obligat să cedeze proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În consecinţă, în condiţiile abrogării recursului în anulare, reglementat de Codul de procedura penală şi a calificării Legii nr. 284/1947 ca fiind un act abuziv, ce nu poate constitui un titlu valabil al statului pentru deţinerea bunurilor confiscate în temeiul lui, reclamanta este pe deplin îndreptăţită să solicite restituirea imobilului ce a aparţinut autoarei sale, susţinerea apelantei în sensul că aceasta ar fi trebuit să solicite mai întâi anularea hotărârii penale de condamnare şi confiscare a averii neputând fi primită.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Municipiul Brăila prin Primar.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Imobilul revendicat a aparţinut bunicii intimatei-reclamante, B.M., şi a fost preluat în proprietatea statului în baza sentinţei penale nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Oraşului Brăila, prin care B.M. a fost condamnata la 5 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură economică.
Sentinţa penală nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Oraşului Brăila nu a fost anulată pe calea recursului în anulare, astfel că pedeapsa complementară a confiscării averii nu poate fi considerata abuzivă, titlul statului fiind perfect valabil.
O instanţă de drept comun nu poate anula o hotărâre penală, astfel încât în mod incorect a apreciat instanţa de apel că sentinţa penala nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Oraşului Brăila nu-şi mai produce de drept efectele, motivat de faptul ca Legea nr 284/1947 privind restituirea metalelor preţioase a fost abrogată.
La data de 15 octombrie 2012, recurentul a depus o cerere prin care a completat motivele de recurs formulate anterior, prin invocarea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare promovată de reclamantă în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 şi de decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea acestei excepţii, recurentul arată că reclamanta a apelat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Notificarea formulată în acest sens a fost respinsă prin dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Brăila, iar contestaţia promovată de reclamantă împotriva acestei dispoziţii a fost respinsă ca tardivă. De asemenea, cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii de respingere a contestaţiei a fost, în mod irevocabil, respinsă.
Cât timp a apelat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi a epuizat toate căile procedurale reglementate de această lege, reclamanta nu se mai poate prevala de dispoziţiile dreptului comun pentru restituirea imobilului în litigiu.
Se mai arată că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se aplică cu prioritate în concurs cu cele de drept comun, în acord cu principiul speciala generalibus derogant, astfel cum s-a reţinut şi prin considerentele deciziei în interesul Legii nr. 33/2008, iar aceasta nu constituie o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici a art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţie.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a aparţinut autoarei reclamantei. Bunul a intrat în proprietatea statului prin confiscarea dispusă ca măsură complementară la condamnarea aplicată autoarei reclamantei, prin sentinţa penală nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Oraşului Brăila.
S-a dovedit, de asemenea, prin probele administrate, că autoarea reclamantei a recurs la procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.
Notificarea formulată a fost soluţionată prin dispoziţia din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, prin care s-a respins solicitarea de restituire a imobilului, cu motivarea că regimul juridic al bunului nu este supus reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001.
Dispoziţia emisă în această procedură a fost contestată de reclamantă, în calitate de moştenitoare. Procedura judiciară declanşată a fost finalizată prin sentinţa civilă nr. 755 din 15 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila, prin care contestaţia a fost respinsă ca tardiv formulată.
Reclamanta a promovat o cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 755 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Brăila, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă. Sentinţa civilă nr. 234 din 09 martie 2007, prin care Tribunalul Brăila a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 392/A/l din 8 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, iar prin decizia civilă nr. 3992 din 25 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat perimat recursul declarat de P.R.A..
Prin cererea completatoare, pârâtul a invocat un motiv de recurs, cu care Înalta Curte se consideră legal învestită, faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., şi care vizează admisibilitatea acţiunii în revendicare promovată de reclamantă.
Această admisibilitate ar trebui analizată, în opinia recurentului, prin prisma faptului că reclamanta a uzat de procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Totodată, susţine recurentul, o astfel de analiză nu poate ignora decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Problema admisibilităţii acţiunii în revendicare nu a fost analizată de instanţa de apel, iar susţinerile formulate de pârât în acest sens nu au fost cenzurate prin hotărârea recurată.
Înalta Curte apreciază că, în respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi a drepturilor procesuale ale părţilor, aceste aspecte trebuie să primească o dezlegare prealabilă din partea instanţei de apel, delegare care să poată fi ulterior cenzurată pe calea controlului judiciar efectuat prin intermediul recursului.
Urmează ca instanţa de apel, în rejudecarea cauzei, să analizeze dacă reclamanta poate recurge la acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, în condiţiile în care a uzat de procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu, având în vedere atât normele şi principiile de drept aplicabile, cât şi decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Se va avea în vedere împrejurarea că, prin dispoziţia din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila s-a respins solicitarea de restituire a imobilului, cu motivarea că regimul juridic al bunului nu este supus reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 şi se va analiza relevanţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procedura judiciară declanşată de reclamantă în temeiul aceluiaşi act normativ, prin care aceasta a contestat dispoziţia emisă.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi curte de apel.
Motivele de recurs formulate de pârât prin cererea iniţială nu vor mai fi analizate de Înalta Curte întrucât dezlegarea acestora depinde de soluţionarea prealabilă a aspectelor care au determinat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat pârâtul Municipiul Brăila prin primar împotriva deciziei civile nr. 252A din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7359/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7355/2012. Civil → |
|---|
