ICCJ. Decizia nr. 7357/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7357/2012
Dosar nr. 2528/118/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08 martie 2010 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul T.E. a chemat în judecată Primarul Municipiului Constanţa şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea dispoziţiei din 05 februarie 2010 emisă de pârât, constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 23.953,98 mp, care a făcut obiectul notificării înregistrată la B.E.J. D.V. din 13 august 2001 şi obligarea pârâtului să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII Legea nr. P23/2005, pentru suprafaţa de 23.953,98 mp teren, parte a totalului de 73.613 mp teren situat în C.N., km 5, judeţul Constanta (fosta comuna H., cătunul L.M.), fosta proprietate M.C..
Prin sentinţa civilă nr. 1568 din 06 octombrie 2010, Tribunalul Constanta a admis acţiunea, a anulat dispoziţia din 05 februarie 2010 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 25.886,98 mp (din totalul de 73.613 mp) situat în C.N., km.5, judeţul Constanţa (fostă comuna H., cătunul L.M., judeţul Constanţa), fostă proprietate maior M.C. şi a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziţie care să cuprindă oferta de măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII Legea nr. 245/2005, pentru imobilul menţionat şi să înainteze dispoziţia, împreună cu documentaţia aferentă, Secretariatului C.C.A.D..
Pentru a hotărî în acest sens prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu notificarea înregistrată la B.E.J. D.V. din 13 august 2001, numiţii F.R.A., W.A.M., B.C.A., M.M.T.L.I. şi R.R. au solicitat, în calitate de moştenitori ai defuncţilor M.C., A.T., N.C. şi I.C., retrocedarea in natură a terenul în suprafaţă de 73.613 mp. situat in C.N., judeţul Constanta (fosta comuna H., cătunul L.M.), reprezentând parcelele P1, P2, P3, P4, P5, P6, P7, P8, P9, P10, P11, P12, P13, P14, P15, P16, P17, P18, P19, P20, P21, P22, P23, P24, P25, P26, P27, P28, P29, P30, P31, P32, P33, P34, P35, P36, P37, P38, P39, P40, P41, P42, P43, P44, P45, P46, P47, P48, P49, P50, P51, P52, P53, P54, P55, P56, P57, P58, P59, P60, P61, P62, P63, P64, P65, P66, P67, P68, P69, P70, P71, P72, P73, P74, P75, P76, iar in subsidiar, acordarea masurilor reparatorii in echivalent pentru acest teren.
Prin contractul autentificat din 08 iulie 2009, notificatorii au cesionat în favoarea reclamantului T.E. dreptul de a dobândi (în natură sau prin echivalent) proprietatea terenului ce a făcut obiectul notificării anterior menţionate, în soluţionarea căreia pârâtul a emis trei dispoziţii, respectiv:
a) Dispoziţia din 26 noiembrie 2009, prin care i s-a constatat reclamantului calitatea de persoana îndreptăţită, în calitate de succesor în drepturi al moştenitorilor defunctului maior M.C. şi s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Legii nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 36.363,02 mp;
b) Dispoziţia din 14 ianuarie 2010, prin care s-a dispus ca, pentru o suprafaţa totală de 11.363 mp (1000 mp+6063 mp+4.300 mp), notificarea să fie înaintată C.N.A.P.M. Constanţa SA, R.A.J.A. Constanţa şi C.F.R. Constanţa, în vederea soluţionării cererii de restituire în natură a terenurilor aflate în deţinerea acestora;
c) Dispoziţia din 05 februarie 2010, care face obiectul prezentei contestaţii, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeţei de 23.953,98 mp (parcele P3, P4, P5, P7, P8, P11, P12, P13, P19, P20, P98, P23, P24, P25, P27-P28, P29-P30-P31-P32, P33, P34, P36, P99, P37, P50, P66, P67, P68, P71-P72-P102-P73-P74-P75-P76), cu motivarea că nu ar fi fost dovedită preluarea în proprietatea statului a acestui teren.
Potrivit referatului de fundamentare din 27 noiembrie 2009 întocmit de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, care a stat la baza dispoziţiei contestate, autorii reclamantului au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul care a făcut obiectul notificării, dar loturile de teren la care face referire dispoziţia sunt - potrivit relaţiilor comunicate de Direcţia Patrimoniu cu adresa din 30 septembrie 2009- fie ocupate de proprietăţi particulare în baza unor contracte de vânzare cumpărare, certificate de moştenitor sau hotărâri judecătoreşti, fie sunt incluse in domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa, fiind afectate de construcţiile unor blocuri de locuinţe, de spatii verzi şi alei de circulaţie.
Examinarea dispoziţiei contestate din perspectiva încadrării terenului care a făcut obiectul său în categoria celor preluate în mod abuziv de stat, în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, conduce la concluzia nelegalităţii ei deoarece suprafaţa de teren în litigiu, ca şi suprafaţa cu privire la care a fost emisă dispoziţia din 26 noiembrie 2009, au avut aceeaşi evoluţie din punct de vedere juridic, ambele intrând în proprietatea statului în lipsa unui act formal de preluare.
S-a reţinut, în susţinerea acestei concluzii, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 iunie 1922 şi transcris din 02 iunie 1922, inginerul M.C. a dobândit de la numiţii E.L.N. şi G.S.N. dreptul de proprietate asupra a 98 parcele pentru locuri de casă, situate în comuna H., cătunul L.M., plasa şi judeţul Constanţa, astfel cum au fost identificate în tabloul şi schiţa de plan anexă la contract. Părţile au convenit ca, după reducerile făcute de comun acord, preţul de 418.500 RON să fie plătit doar pentru întinderea de 93.000 mp, deşi potrivit planului general, schiţelor şi tabloului semnate de cumpărător şi vânzători, terenul vândut era mai mare.
De asemenea, potrivit actului de partaj voluntar autentificat din 24 octombrie 1942 de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat şi transcris din 11 decembrie 1942 de Tribunalul Constanţa, secţia a 3-a, încheiat de moştenitorii maiorului M.C., averea rămasă în succesiunea acestuia cuprindea şi un teren situat în fosta comună H., cătunul L.M., în suprafaţă de 95.954 mp, împărţit în 98 parcele, din care defunctul vânduse în timpul vieţii 19 parcele.
Art. II pct. B alin. (2) din acelaşi act prevede că lotul II este constituit şi din terenul pe care defunctul îl dobândise prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 02 iunie 1922, transcris din 02 iunie 1922, situat in C.N., judeţul Constanţa, fosta comuna H., cătunul L.M., în suprafaţă de 95.954 mp, împărţit in 98 parcele numerotate cu numerele P1, P2, P3, P4, P5, P6, P7, P8, P9, P10, P11, P12, P13, P14, P15, P16, P17, P18, P19, P20, P21, P22, 246, P23, P24, P25, P26, P27, P28, P29, P30, P31, P32, P33, P77, P78, P79, P80, P81, P82, P83, P84, P85, P86, P87, P88, P89, P34, P35, P36, P37, P38, P39, P40, P41, P42, P43, P44, P45, P46, P47, P48, P49, P97, P50, P51, P52, P53, P54, P55, P56, P57, P58, P59, P60, P61, P62, P63, P64, P65, P66, P67, P90, P91, P92, P93, P68, P69, P94, P95, P96, P71, P72, P73, P74, P75, P76 conform planului de parcelare, cu excepţia parcelelor nr. P90, P96, P95, P97, P87, P88, P85, P86, P83, P84, P81, P82, P79, P80, P77, P78, P38, P38, P93, în suprafaţă totală de 18.858 mp, care au fost vândute de defunct, şi a parcelelor nr. P68, P48, P47, P67, P66, P91, P95, P92 şi P89, în suprafaţă totala de 8.503 mp, lăsate de defunct la diferite rude prin testamentul autentificat din 16 aprilie 1941.
Prin acelaşi act de partaj s-a convenit ca lotul nr. II, care includea şi terenul la care s-a făcut referire anterior, să fie atribuit în indiviziune, în cote egale de câte 1/3, moştenitorilor A.T., N.C. şi I.C. şi s-au atribuit unor legatari particulari (desemnaţi de defunct prin testament) 9 loturi din acest imobil, în suprafaţă totală de 8.503 mp, după cum urmează: 1) A.S.C. - parcela P68, în suprafaţă de 1000 mp; 2) L.M. - parcela P48, în suprafaţă de 1056 mp; 3) V.I.B. - parcela P67, în suprafaţă de 1000 mp; 4) M.A.C. - parcela P66, în suprafaţă de 750 mp; 5) M.R. - parcela P47, în suprafaţă de 1.214 mp; 6) G.S. - parcela P91 în suprafaţă de 600 mp; 7) Ş.S. - parcela P95 în suprafaţă de 833 mp; 8) O.I.B. - parcela P89 în suprafaţă de 1000 mp; 9) M.A.V. - parcela P92 în suprafaţă de 1.050 mp.
S-a constatat, prin urmare, că în urma vânzării şi a testării anumitor suprafeţe de teren de către defunct, în succesiunea acestuia a rămas suprafaţa totală de 68.593 mp, şi pentru că unii dintre autorii reclamantului şi-au dovedit şi calitatea de moştenitori ai unora dintre legatarii particulari enumeraţi anterior, care împreună au deţinut suprafaţa de 5.020 mp (din totalul de 8.503 mp), notificarea a vizat suprafaţa totală de 73.613 mp, reprezentând loturile nr. P1, P2, P3, P4, P5, P6, P7, P8, P9, P10, P11, P12, P13, P14, P15, P16, P17, P18, P19, P20, P21, P22, P23, P24, P25, P26, P27, P28, P29, P30, P31, P32, P33, P34, P35, P36, P37, P38, P39, P40, P41, P42, P43, P44, P45, P46, P47, P48, P49, P50, P51, P52, P53, P54, P55, P56, P57, P58, P59, P60, P61, P62, P63, P64, P65, P66, P67, P68, P69, P94, P71, P72, P73, P74, P75, P76.
A mai apreciat tribunalul că soluţionarea notificării trebuia făcută în raport de anumite elemente - care vizează înscrierea foştilor proprietari în anul 1950 în evidenţele fiscale ale localităţii cu întreaga suprafaţă a cărei restituire au solicitat-o şi ieşirea suprafeţei de teren în litigiu din patrimoniul celor înregistraţi ca proprietari în registrul fiscal, prin orice acte translative de proprietate încheiate în favoarea unor terţe persoane - dar şi în raport de împrejurarea că prin dispoziţia din 26 noiembrie 2009 s-a stabilit că o parte din loturile ce au făcut obiectul notificării, totalizând suprafaţa de 36.363,02 mp, au intrat în mod abuziv în proprietatea statului şi s-a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
În raport de aceste elemente, s-a constatat că menţiunile din registrul fiscal, coroborate cu caracterul abuziv al preluării unora dintre loturile deţinute de autorii reclamantului - recunoscut prin emiterea de către pârât a dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii din 26 noiembrie 2009 - dar şi cu ocuparea lor în prezent de terţe persoane sau amenajări de utilitate publica, îndreptăţesc, în lipsa unor probe contrare, prezumţia simplă că suprafaţa de teren în litigiu şi terenul pentru care a fost emisă dispoziţia menţionată anterior au avut aceeaşi evoluţie din punct de vedere juridic, ambele intrând în proprietatea statului în lipsa unui act formal de preluare, şi s-a apreciat, pe cale de consecinţă, că această constatare conduce la concluzia nelegalităţii dispoziţiei din 05 februarie 2010, ce a fost atacată în cauză.
La stabilirea modalităţii concrete de restituire s-a avut în vedere că din situaţia juridică demonstrată de actele dosarului şi necontestată de reclamant (care prin declaraţia autentificată din 08. septembrie 2009, cât şi în faţa instanţei de judecată, şi-a exprimat opţiunea pentru masuri reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti) rezultă că terenul în litigiu nu poate fi considerat liber în înţelesul legii, pentru a putea fi restituit în natură, deoarece este afectat de proprietăţi particulare sau intra în sfera de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate ale localităţilor urbane şi rurale". Prin urmare, s-a apreciat că singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantului o constituie, potrivit art. 10 alin. (1) şi (2) şi a art. 26 Legea nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, în condiţiile Legii nr. 247/2005, care determină imperativ regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Referitor la pretenţia de nesoluţionare a notificării pentru suprafaţa de 1.933 mp s-a constatat că dispoziţiile emise în rezolvarea cererii de restituire adresată de autorii reclamantului vizează, cumulat, suprafaţa totală de 71.680 mp; prin urmare, notificarea a rămas nesoluţionată pentru o suprafaţă de 1.933 mp, iar decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îl îndreptăţeşte pe reclamant să se adreseze direct instanţei de judecată pentru soluţionarea pe fond a cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru acest teren.
Constatând că argumentele expuse anterior - referitoare la dovada calităţii de persoana îndreptăţită, la încadrarea imobilului în categoria celor ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 şi modalitatea de acordare a masurilor reparatorii - sunt valabile şi pentru diferenţa de 1.933 mp, tribunalul a apreciat că pretenţiile reclamantului sunt întemeiate şi cu privire la această suprafaţă de teren.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, iar prin decizia nr. 276/C din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins contestaţia formulată. A obligat intimatul la 800 RON cheltuieli de judecată către apelant.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Din cuprinsul art. 1 alin. (1) şi alin. (2) partea I Legea nr. 10/2001 rezultă că domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 este determinat atât de acele preluări de imobile produse în perioada de referinţă (6 martie 1945-22 decembrie 1989), cu excepţia admisă (Legea nr. 139/1940), cât şi de incidenţa condiţiei cuprinsă în sintagma „preluare abuzivă" a imobilelor de către stat, organizaţii cooperatiste şi alte persoane juridice.
Întrucât incidenţa „preluării abuzive" nu se prezumă ci, din contră, trebuie dovedită în fiecare situaţie, atât entitatea stabilită de lege să soluţioneze notificarea, cât şi ulterior, în caz de investire, instanţa judecătorească, sunt obligate să aprecieze pe bază de dovezi, dacă situaţia dedusă judecăţii se încadrează în prevederile legii, în sensul că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii doar proprietarii, sau moştenitorii lor, ale căror imobile au fost „preluate abuziv".
În speţă, prin notificarea înregistrată la B.E.J. D.V. din 13 august 2001 autorii reclamantului au solicitat Municipiului şi Consiliului Local Constanţa restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 73.613 mp situat în C.N., judeţul Constanţa - fosta comuna H., cătunul L.M. - sau echivalentul bănesc al imobilului.
În dovedirea dreptului de proprietate a fost invocat actul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 iunie 1922 - prin care maiorul inginer N.C. a cumpărat 98 parcele pentru locuri de casă - şi actul de partaj succesoral autentificat din 24 octombrie 1942 - prin care a fost împărţită averea cumpărătorului - iar referitor la modalitatea de deposedare s-a invocat preluarea terenului în mod abuziv, fără titlu sau temei legal.
Constatând o situaţie juridică diferită a loturilor indicate în notificare, Primarul Municipiului Constanţa a soluţionat cererea de restituire prin dispoziţii distincte, corespunzătoare acestor diferenţe de regim juridic, în sensul că prin dispoziţia din 2009 a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 36.363,02 mp, prin dispoziţia din 2010 a dispus înaintarea notificării referitoare la suprafaţa de 11.363 mp către C.N.A.P.C., R.A.J.A. şi C.F.R., iar prin dispoziţia atacată în cauză a dispus respingerea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 23.953,98 mp reţinând că loturile ce intră în compunerea acesteia au ieşit din patrimoniul autorului reclamantului ca urmare a actelor sale de dispoziţie, iar nu ca efect al măsurilor abuzive aplicate de stat în perioada de referinţă stabilită de prevederile Legii nr. 10/2001.
În lipsa unei dovezi formale a preluării de către stat, reclamantul a invocat incidenţa art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 10/2001 conform căruia prin imobile preluate abuziv se înţelege "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale in vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat".
Invocarea acestei norme legale nu conduce, însă, în mod automat, la concluzia nelegalităţii deposedării pentru că, potrivit art. 2.6 din H.G. nr. 250/2007, şi în situaţiile reglementate de textul menţionat entitatea investită cu soluţionarea notificării trebuie să stabilească, în funcţie de circumstanţele cauzei, dacă preluarea s-a făcut fără titlu valabil, iar sarcina probării acestei împrejurări aparţine, potrivit art. 1 lit. e) din aceeaşi hotărâre, titularului notificării, care trebuie să facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire.
Raportând aceste prevederi legale la situaţia loturilor pentru care s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin dispoziţia contestată în cauză, astfel cum rezultă aceasta din probatoriile administrate, instanţa de apel a reţinut că incidenţa legii speciale de reparaţie a fost în mod greşit justificată de tribunal pe similitudinea de regim juridic al acestuia cu terenul pentru care s-a recunoscut îndreptăţirea reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii prin dispoziţia emisă de pârât în anul 2009, cu atât mai mult cu cât terenul nu se află - cu excepţia a două loturi - în patrimoniul statului şi nici nu s-a făcut dovada că transmiterea parcelelor către actualii titulari a avut ca punct de plecare acest patrimoniu.
Astfel, referitor la lotul nr. P3, în suprafaţă de 1.000 mp, se reţine că este deţinut de N.I. şi N.T. conform contractului de vânzare cumpărare din 1961 încheiat cu H.S. şi H.M. care, la rândul lor, îl dobândiseră în temeiul actului de vânzare cumpărare din 1947. Această situaţie este confirmată de menţiunile adresei din 2009 eliberată de S.P.I.T. Constanţa - invocată chiar de intimatul reclamant, în apărare-dovadă în raport de care se constată că prezumţia de preluare abuzivă a bunului a fost în mod greşit reţinută de instanţa de fond.
Lotul nr. P4, în suprafaţă de 890 mp, este deţinut - potrivit actului din instanţa de fond şi adresei S.P.I.T. Constanţa menţionată anterior - de moştenitorii lui B.V. şi B.J., care au cumpărat terenul prin actul din 1954, de la C.B. şi C.I.; tot de la aceştia din urmă au cumpărat - cu actul autentificat din 1954 - şi autorii numiţilor D.V. şi D.M., M.N. şi Ş.T. şi Ş.E., care deţin în părţi egale şi în indiviziune lotul nr. P5, în suprafaţă de 916 mp, precum şi C.D. şi C.S., titulari ai lotului nr. P7, în suprafaţă de 956 mp, conform actului de vânzare cumpărare din 1954. Toate aceste trei loturi sunt înscrise în evidenţele fiscale ale localităţii ca proprietăţi particulare, dobândite prin convenţii translative de proprietate intervenite între persoane fizice, în care calitatea de vânzător aparţine numiţilor C.B. şi C.I. care, potrivit menţiunilor din actele de vânzare cumpărare din 10 iunie 1954, din 19 iulie 1954 şi din 13 august 1962, erau succesorii cu titlu particular ai numitei E.L.N., care a avut, potrivit actului de vindere din 1922, invocat de reclamant în susţinerea dreptului său, şi calitatea de autor cu titlu particular al maiorului M.C..
Instanţa de apel a concluzionat că, în lipsa oricăror premise care să contureze deţinerea loturilor menţionate de către stat, pentru suprafeţele menţionate nu este aplicabilă prezumţia de preluare abuzivă.
Lotul nr. P8, în suprafaţă de 976 mp, este deţinut, în limita suprafeţei de 580 mp şi potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat din 28 septembrie 1966 de Notariatul de Stat al Regiunii Dobrogea, de B.D., care a cumpărat de la T.C. şi T.V., ai căror autori dobândiseră imobilul în baza actului transcris din 1932; suprafaţa de 510 mp din totalul de P15 mp care intră în compunerea lotului nr. P11 aparţine, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat din 1972 de Notariatul de Stat Judeţean Constanţa, familiei V.X., care a cumpărat de la familia V.Y.; aceştia, la rândul lor, au cumpărat terenul de la U.I. şi U.A., care îl dobândiseră în baza actului din 1968 de la C.B. şi C.I., astfel că, în mod corect, s-a constatat prin dispoziţia contestată că aceste suprafeţe nu intră sub incidenţa legii speciale de reparaţie.
Lotul nr. P12 (suprafaţa de 530 mp din totalul de 1.055 mp) este deţinut, potrivit actului de vânzare-cumpărare fără număr din dosarul de fond şi adresei din 2009 eliberată de S.P.I.T. Constanţa de A.M. şi A.A., care au dobândit de la C.B. şi C.I., deci actuala sa situaţie juridică este rezultatul unei transmisiuni între persoane fizice, fără intervenţia statului, iar caracterul abuziv al preluării sale în proprietatea statului a fost în mod greşit reţinută.
Suprafaţa de 600 mp din totalul de 1.075 mp ce compun lotul nr. P13 constituie, potrivit adresei din 2009 eliberată de S.P.I.T. Constanţa şi sentinţei civile nr. 8246 din 26 iunie 1995 a Judecătoriei Constanţa, proprietatea numitului B.P., care l-a dobândit prin convenţie translativă de proprietate de la M.G. şi M.E. care, la rândul lor, dobândiseră proprietatea terenului ca efect al prescripţiei achizitive, constatată prin sentinţa civilă nr. 112/1998 a Judecătoriei Constanţa.
Dovadă în acest sens sunt hotărârile judecătoreşti menţionate, menţiunile din fişa bunului imobil şi adresa referitoare la conţinutul evidenţelor fiscale în legătură cu acest bun, din care rezultă că preluarea lui abuzivă în proprietatea statului nu poate fi reţinută.
Lotul nr. P19, în suprafaţă totală de 1.300 mp, a fost cumpărat de D.I.D. prin actul din 1946; succesiunea cumpărătoarei a revenit numiţilor D.I.D. şi R.C.D, care au vândut imobilul către S.I. şi Ş.E. cu actul de vânzare-cumpărare din 1957; prin vânzări succesive ulterioare terenul a fost transmis către cei care - potrivit fişei bunului imobil şi adresei din 2009 eliberată de S.P.I.T. Constanţa - sunt înscrişi în prezent în evidenţele fiscale ale localităţii.
Potrivit aceloraşi înscrisuri, numita D.I.D. a avut şi calitatea de proprietar al lotului nr. P20, în suprafaţă de 1.300 mp, care a fost transmis în mod succesiv de moştenitorii săi şi de succesorii cu titlu particular ai acestora către actualii deţinători.
Pe cale de consecinţă, cum din actele dosarului nu se poate stabili că transmiterea celor două loturi s-a iniţiat, pe scara transmisiunilor de-a lungul timpului, de la stat - menţiunile din evidenţele fiscale confirmând dobândirea imobilelor prin convenţii intervenite între persoane fizice - se constată că preluarea lor abuzivă nu poate fi reţinută.
Lotul nr. P98, în limita suprafeţei de 1.000 mp din totalul de 1.596 mp, este înscris în evidenţele fiscale pe numele soţilor M.D. şi M.I. şi al numiţilor I.P. şi I.H. care au cumpărat de la C.B. şi I.V.A. prin actul de vânzare-cumpărare din 16 mai 1968; tot de la familia C.Z. a fost dobândit şi lotul nr. P23, în suprafaţă de 1.040 mp, de numiţii I.N. şi U.A., cu actul de vânzare cumpărare din 1968; aceştia din urmă au vândut terenul în P32 şi P36 către I.A. şi N.P. şi N.V., iar aceste înstrăinări succesive intervenite între persoane fizice, confirmate de adresele referitoare la conţinutul evidenţelor fiscale şi menţiunile contractelor de vânzare-cumpărare aflate la dosarul de fond, demonstrează că cele două suprafeţe de teren nu s-au aflat în patrimoniul statului în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Terenurile ce compun loturile nr. P24, P25 şi P26 au constituit, potrivit datelor înscrise în evidenţele fiscale ale localităţii, consemnate în adresele din 2009, din 2008 şi din 2008 eliberate de S.P.I.T. Constanţa, şi contractelor de vânzare cumpărare autentificate din 1988 de Notariatul de Stat judeţean Constanţa şi din 17 octombrie 1967 de Notariatul de Stat al Regiunii Dobrogea proprietatea soţilor C.I. şi C.E., care le-au cumpărat de la C.B. şi C.I.I., cu actul de vânzare-cumpărare autentificat din 1967; deşi în contractul din 1988 se menţionează că suprafaţa înstrăinată de soţii Chelba către L.E. şi L.D. constituie lotul nr. P23, această consemnare este lipsită de relevanţă în aprecierea incidenţei prezumţiei de preluare abuzivă deoarece, pe de o parte, din cuprinsul aceluiaşi act rezultă că adresa terenului vândut care, potrivit actului din 1967 aparţine lotului P24, iar pe de altă parte, pentru că ea nu influenţează natura juridică a lotului examinat.
Includerea lotului nr. P26 în suprafaţa înscrisă în evidenţele fiscale ale localităţii pe numele soţilor Chelba rezultă din coroborarea actului de vânzare cumpărare din 1967 - prin care suprafaţa de 300 mp a fost vândută lui I.M. - cu menţiunile adresei S.P.I.T. Constanţa din 2009 şi ale adresei din 2008, conform căreia M.I. este înscris în registrul fiscal vechi pentru perioada 1966-1970 cu teren ce face parte din suprafaţa acestui lot.
S-a reţinut că, în raport de elementele probatorii enunţate şi în lipsa oricăror alte dovezi contrare elementelor examinate, preluarea abuzivă a acestui bun din patrimoniul autorului reclamantului nu poate fi reţinută.
Loturile nr. P27 şi P28 au aparţinut - conform adresei S.P.I.T. Constanţa din 2009, din 2008 şi din 2008 şi sentinţelor civile nr. 7248/1995, nr. 1030/1996 şi nr. 3620/2006 ale Judecătoriei Constanţa - lui N.M. şi C.N. care au dobândit suprafeţele de teren înscrise în evidenţele fiscale ca efect al prescripţiei achizitive opusă numitului C.C.N..
Suprafaţa de 2.800 mp din totalul de 4.160 mp ce intră în compunerea loturilor P29, P30, P31 şi P32 aparţine, potrivit aceloraşi evidenţe fiscale, Ordinului Prefectului Judeţului Constanţa nr. 187/2000, sentinţei civile nr. 10030/1994 a Judecătoriei Constanţa, contractului de vânzare-cumpărare din 1995 şi fişelor bunurilor imobile mai multor titulari persoane fizice, care le-au dobândit prin înstrăinări succesive străine de intervenţia statului sau ca efect al prescripţiei achizitive constatată în contradictoriu cu C.C.N., deci în modalităţi care exclud includerea lor în patrimoniul statului de-a lungul perioadei examinate şi, pe cale de consecinţă, prezumţia preluării lor abuzive din patrimoniul autorului reclamantului.
Convenţia translativă de proprietate intervenită între persoane fizice a fost modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate şi asupra loturilor P33, P34 şi P36, primul dintre acestea fiind înstrăinat prin actul sub semnătură privată în temeiul căruia a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 14329/1999 a Judecătoriei Constanţa -care constată intervenită vânzarea-cumpărarea terenului în suprafaţă de 1.060 mp între C.B. şi L.I. - iar celelalte 2, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 13 martie 1948 în favoarea cumpărătorilor T.D. şi N.V. şi actul de vânzare-cumpărare autentificat din 1947, prin care T.M. şi U.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp ce forma lotul nr. P36.
Toate aceste înstrăinări sunt confirmate şi de menţiunile adreselor din 2009 şi din 2008 eliberate de S.P.I.T. Constanţa şi cum din celelalte acte ale dosarului nu se poate stabili că transmiterea terenurilor s-a iniţiat, de-a lungul timpului, de la stat, toate menţiunile vizând dobândirea lor de la persoane fizice, se constată că prezumţia de preluare abuzivă nu este aplicabilă.
În privinţa lotului nr. P99, instanţa de apel a constatat că susţinerea potrivit căreia acesta nu este înscris în tabloul anexă al contractului de vânzare-cumpărare din 1922, prin care maiorul
M.C. a cumpărat cele 98 de parcele, şi nici în actul de partaj succesoral intervenit între moştenitorii acestuia, nu a fost infirmată probator. Din verificarea celor două acte la care se face referire în referatul care a stat la baza dispoziţiei contestată în cauză rezultă că lotul menţionat nu a făcut nici obiect al transmisiunii convenţionale intervenită între E.L.N. şi autorul reclamantului şi nici al partajului realizat de succesorii acestuia, nefiind dovedită, pe cale de consecinţă, existenţa dreptului de proprietate al titularului contestaţiei asupra terenului ce compune acest lot.
Lotul P37 a fost afectat, asemenea lotului P36, a cărui situaţie a fost examinată anterior, de măsura exproprierii dispusă în temeiul Decretului nr. 134/1980, însă cele două suprafeţe de teren nu au fost preluate din patrimoniul autorului reclamantului, ci al altor persoane şi nu poate conduce, pe cale de consecinţă, la concluzia incidenţei legii speciale de reparaţie cu privire la aceste imobile.
De altfel, pentru lotul P37 există întocmită, în limita suprafeţei de 500 mp (477,33 mp din măsurători) documentaţie cadastrală pe numele moştenitorilor lui C.B., iar din relaţiile menţionate în cuprinsul adreselor eliberate de S.P.I.T. Constanţa în 2009 şi 2008 rezultă că în perioada 1942-1950 acest imobil a fost înscris în evidenţe pe numele numitei O.I.F..
Lotul nr. P50, în suprafaţă de 650 mp, este înscris în evidenţe pe numele moştenitorilor defunctei M.D.M., care a cumpărat terenul în suprafaţă de 860,43 mp în 1955, printr-un act sub semnătură privată în temeiul căruia s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea prin sentinţa civilă nr. 545/1992 a Judecătoriei Constanţa; potrivit adresei din 2008 a SPIT Constanţa -care confirmă transmisiunile la care s-a făcut referire anterior - cei patru moştenitori ai defunctei au încheiat actul de partaj voluntar fără sultă autentificat din 1999 prin care şi-au individualizat imobilele stăpânite la adresa situată în prezent în Constanţa, iar menţiunile acestor înscrisuri fac dovada excluderii terenului din categoria imobilelor preluate abuziv din patrimoniul autorului reclamantului.
Singurele loturi aflate în prezent în domeniul public, respectiv domeniul privat al Municipiului Constanţa, sunt cele înregistrate sub nr. P66 şi nr. P67, în suprafaţă totală de 1.750 mp, însă din referatul care a fundamentat dispoziţia de respingere a notificării rezultă că acestea au aparţinut numiţilor S.I. şi D.M., care au cumpărat de la C.B. parcelele P100, P66, P67 şi P101, cu actul de vânzare-cumpărare din 30 august 1958.
Reclamantul nu a combătut, prin probe contrare, această constatare - potrivit căreia transmisiunea suprafeţelor menţionate are ca punct de plecare un act translativ de proprietate încheiat în 1958 cu numitul C.B. - iar în lipsa unor astfel de dovezi, coroborat şi cu lipsa oricăror menţiuni în evidenţele fiscale ale localităţii în legătură cu aceste suprafeţe de teren, se apreciază că nu sunt suficiente elemente care să fundamenteze concluzia preluării abuzive a celor două loturi în proprietatea statului.
Lotul P68 este deţinut în prezent, potrivit menţiunilor din adresa din 10 august 2007 eliberată de SPIT Constanţa de numiţii N.T.R.M. şi N.T.S., care au cumpărat suprafaţa de 3.240,20 mp de la C.C.L.D., prin actul de vânzare-cumpărare din 05 iulie 2002. Vânzătorul imobilului dobândise proprietatea acestuia prin succesiune, în calitate de descendent al defunctului C.B. care, la rândul său, a cumpărat terenul cu actul sub semnătură privată transcris la Tribunalul Constanta din 1932.
Prin urmare, terenul ce compune acest lot a aparţinut şi a fost înstrăinat succesiv între persoane fizice, iar în acest context prezumţia de preluare abuzivă nu poate fi reţinută.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din examinarea situaţiei loturilor nr. P71, P72, P102, P73, P74, P75 şi P76 - în limita suprafeţei de P72 mp din totalul de 4.476 mp - deoarece, din coroborarea datelor cuprinse în adresele din 2009 şi din 2008 eliberate de S.P.I.T. Constanţa, cu cele ale fişelor bunurilor imobile şi ale actului de vânzare cumpărare încheiat la 23 aprilie 1959 de L.C. şi L.N. rezultă că parte din suprafeţele ce se includ în compunerea acestor loturi au aparţinut altor persoane fizice decât autorul reclamantului şi s-au aflat permanent într-un astfel de patrimoniu privat, astfel că nici în acest caz nu se poate vorbi de o preluare abuzivă a imobilului.
Referitor la lotul nr. P65 se constată că identificarea lui în planurile parcelare ale localităţii, ca şi în evidenţele ei fiscale nu poate fi realizată, el nefiind înscris nici in registrul de proprietăţi din perioada 1936-1938, iar în aceste condiţii în mod corect s-a apreciat prin dispoziţia contestată că acest lot nu constituie un element în raport de care să se examineze incidenţa legii speciale de reparaţie în favoarea reclamantului intimat.
Prin urmare, suprafeţele menţionate în cuprinsul dispoziţiei atacate nu au aparţinut patrimoniului defunctului maior M.C. sau al moştenitorilor acestuia şi nu au fost preluate de către stat din acest patrimoniu în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că printr-o dispoziţie anterioară s-a recunoscut îndreptăţirea reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii pentru alte suprafeţe incluse în componenţa loturilor care au făcut obiect al examinării şi în cauza de faţă nu este de natură a infirma constatările anterioare pentru că incidenţa legii speciale de reparaţie trebuie apreciată în concret, în raport cu situaţia fiecărui bun imobil în parte, iar nu prin similitudine, cum în mod eronat a reţinut tribunalul.
S-a reţinut că este întemeiată şi critica formulată prin cel de al doilea motiv de apel întrucât notificarea reclamantului a fost soluţionată de entitatea investită în întregul său, în sensul că s-a examinat în mod complet situaţia fiecăruia dintre loturile pentru care s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii.
Instanţa de apel a constatat că, de altfel, prin contestaţia formulată, reclamantul nu a invocat nerezolvarea cererii în referire concretă la un anumit lot sau la o anumită suprafaţă de teren individualizată ca întindere şi amplasament, ori în lipsa unor astfel de elemente de identificare a obiectului acţiunii nu se poate aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei solicitării de restituire a pretinsei diferenţe de 1.933 mp pentru că îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege pentru acordarea măsurilor reparatorii trebuie verificată în raport cu un bun concret determinat, al cărui regim juridic se impune a fi stabilit cu certitudine de entitatea investită sau, după caz, instanţa de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul T.E..
Prin motivele de recurs se susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 2 Legea nr. 10/2001 şi a art. 1 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001.
În susţinerea acestui motiv de recurs pe care-l întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul formulează mai multe argumente şi anume:
M.C., autorul recurentului, a dobândit dreptul de proprietate asupra a 98 de parcele de teren (inclusiv cele la care face referire Curtea de Apel în motivarea deciziei recurate), în suprafaţă totala de 93.000 mp, situate în fosta comuna H., cătunul L.M. - Constanţa, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 iunie 1922 şi transcris din 02 iunie 1922 încheiat cu vânzătorii E.L.N. şi G.N..
M.C. a vândut doar 19 parcele, respectiv nr. P90, P96, P97, P87, P88, P85, P86, P83, P84, P81, P82, P79, P78, P77, P78, P38, P39 şi P93 (în suprafaţă totală de 18.858 mp), din totalul de 98, şi şi-a exercitat dreptul de proprietate asupra diferenţei de 79 de parcele din imobilul anterior indicat, continuu şi netulburat, începând cu data cumpărării şi până la data decesului său.
Ulterior, bunul a fost dobândit prin succesiune de moştenitorii acestuia care au încheiat actul de partaj succesoral autentificat din 24 octombrie 1942 de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat şi transcris din 11 decembrie 1942 de Tribunalul Constanţa.
Prin actul de partaj voluntar, cei trei fraţi ai defunctului au convenit să stăpânească în coproprietate, în cote egale de câte 1/3, suprafaţa aferentă rămasă de 68.593 mp din terenul situat în C.N., Judeţul Constanţa, fosta comuna H., cătunul L.M..
Distinct de aceştia, în calitate de legatari cu titlu particular, următorii autori ai recurentului au dobândit drepturi de proprietate asupra unor parcele însumând 5.020 mp din terenul ce a aparţinut defunctului M.C.: U.A.S.C., parcela nr. P68, în suprafaţă de 1.000 mp, M.L., parcela nr. P48, în suprafaţă de 1.056 mp, V.I.B., parcela nr. P67, în suprafaţă de 1.000 mp, D.M. U.A.C., parcela nr. P66, în suprafaţă de 750 mp, M.R., parcela nr. P47, în suprafaţă de 1.214 mp.
Din însumarea suprafeţei terenului dobândit de fraţii defunctului M.C., respectiv 68.593 mp, suprafeţele terenurilor dobândite de legatarii cu titlu particular anterior enumeraţi, respectiv 5020 mp., rezultă suprafaţa totală a terenului solicitat în prezent conform Legii nr. 10/2001, respectiv 73.613 mp.
Se invocă şi conţinutul adresei din 19 februarie 2003, emisă de Consiliul Local al Municipiului Constanţa - Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local şi se susţine că, prin înscrisuri şi nu prin prezumţii, recurentul a făcut dovada dobândirii şi stăpânirii continue a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, începând cu anul 1922 până în 1950.
Statutul proprietarilor a justificat preluarea mânu militari a bunurilor, prin măsuri de fapt, abuzive, dispuse în considerarea atât a valorii acestora,cât şi a calităţii proprietarilor.
De altfel, în soluţionarea notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, înscrisurile indicate au fost, în mod legal şi corect, suficiente pentru ca Primarul Municipiului Constanţa să emită dispoziţia nr. 8361 din 26 noiembrie 2009, prin care s-a constatat calitatea recurentului de persoana îndreptăţită, în calitate de succesor în drepturi al moştenitorilor defunctului maior M.C., şi s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Legii nr. 247/2005, pentru 36.363.02 mp (din totalul de 73.613 mp solicitaţi).
Totodată, prin dispoziţia din 14 ianuarie 2010, s-a dispus ca, pentru o suprafaţă totală de 11.363 mp, notificarea să fie înaintată către C.N.A.P.M. Constanţa - SA, R.A.J.A. Constanţa şi C.F.R. Constanţa, în vederea soluţionării cererii de restituire în natură a terenurilor aflate în deţinerea acestora.
Cu toate acestea, aceleaşi documente nu au mai fost suficiente în ce priveşte diferenţa de 23.953,98 mp, iar prin dispoziţia din 05 februarie 2010, contestată în cauză, a fost respinsă notificarea, susţinându-se, în mod eronat şi în contrast cu chiar cele reţinute în motivarea primei dispoziţii, că nu ar fi fost dovedită preluarea în proprietatea statului a acestui teren.
Instanţa de apel ignoră faptul că niciunul din actele invocate, pretins translative de proprietate, încheiate ulterior anului 1950, având ca obiect terenuri ce au aparţinut autorilor recurentului, nu provine de la aceştia, ci de la terţe persoane. Mai mult, unele dintre acestea se referă la imobile identificate prin adrese poştale diferite de cele ce au aparţinut autorilor recurentului.
Nu în ultimul rând, însumând suprafeţele menţionate în cele trei dispoziţii emise de intimat (36.363,02 mp + 11.363 mp + 23.953,98 mp) rezultă un total de doar 71.680 mp, cu 1933 mp mai puţin decât suprafaţa totală a terenului revendicat.
Recurentul analizează probatoriul administrat în cazul parcelelor cu nr. P4, P5, P7, P12, P23, P24, P8, P19, P36 şi P3 şi concluzionează că instanţa de apel, în mod greşit, a dat valoare unor înscrisuri care pot fî cu uşurinţa puse sub semnul îndoielii atât din punct de vedere al veridicităţii cât şi al legalităţii, în dauna probatoriului administrat în susţinerea contestaţiei formulate, din care rezultă fără echivoc atât dobândirea, cât şi transmiterea şi stăpânirea imobilului de către autorii recurentului.
Se invocă prevederile art. 2 Legea nr. 10/2001 şi ale art. 1 lit e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi se arată că ceea ce incumbă persoanei care pretinde dreptul este sarcina „probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire", nicidecum a modului de preluare a bunului de către stat.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin notificarea înregistrată la B.EJ. D.V. din 13 august 2001, autorii reclamantului au solicitat Municipiului şi Consiliului Local Constanţa restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 73.613 mp situat în C.N., judeţul Constanţa - fost comuna H., cătunul L.M. - sau echivalentul bănesc al imobilului.
Primarul Municipiului Constanţa a soluţionat cererea de restituire prin dispoziţii distincte, apreciind că imobilele solicitate au un regim juridic diferit. Astfel, prin dispoziţia din 2009 a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 36.363,02 mp, iar prin dispoziţia din 2010 a dispus înaintarea notificării referitoare la suprafaţa de 11.363 mp către C.N.A.P.C., R.AJ.A. şi C.F.R.
Prin dispoziţia din 05 februarie 2010, contestată în prezenta cauză, Primarul Municipiului Constanţa a dispus respingerea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 23.953,98 mp., cu motivarea că loturile ce intră în compunerea acesteia au ieşit din patrimoniul autorului reclamantului ca urmare a actelor sale de dispoziţie, nefîind astfel dovedită preluarea în proprietatea statului a bunurilor în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că, printr-o dispoziţie anterioară - dispoziţia din 2009 - pârâtul a recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru anumite suprafeţe de teren, incluse în loturile ale căror regim juridic este analizat în prezentul litigiu, nu poate constitui în sine un temei al admiterii contestaţiei împotriva dispoziţia din 05 februarie 2010, prin care un astfel de drept, raportat la alte suprafeţe de teren din aceleaşi loturi, nu a mai fost recunoscut.
Aşa cum rezultă din cuprinsul Legii 10/2001 şi al Normelor metodologice aplicate prin H.G. nr. 250/2007, unitatea învestită cu soluţionarea unei notificări formulate în temeiul Legii 10/2001, respectiv instanţa de judecată învestită prin declanşarea procedurii judiciare reglementată de acest act normativ, trebuie să analizeze situaţia juridică a fiecărui bun ce face obiectul notificării, nefiind legală aplicarea prin similitudine a unui anumit regim juridic.
Cu atât mai mult, în situaţia în care dovezile administrate în faza judiciară a litigiului susţin o anumită situaţie de fapt, regimul juridic aplicabil în raport de acest probatoriu nu ar putea fi ignorat de instanţă cu motivarea că, printr-o altă dispoziţie emisă în procedura Legii 10/2001, pentru suprafeţe de teren diferite, dar cuprinse în aceleaşi loturi de teren, entitatea învestită a concluzionat în sensul aplicării unui regim juridic diferit.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel a analizat în cauză legalitatea dispoziţiei contestate în funcţie de probele administrate nemijlocit şi de dispoziţiile legale incidente în raport de situaţia de fapt rezultată, fără a aplica bunurilor ce fac obiectul cauzei, prin similitudine, regimul juridic rezultat dintr-o dispoziţie anterioară.
În ceea ce priveşte stabilirea regimului juridic aplicabil bunurilor în litigiu din perspectiva Legii 10/2001, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, reclamantul a susţinut pe de o parte că sarcina probei preluării abuzive a bunurilor de către stat în perioada de referinţă a legii nu cade în sarcina persoanei ce se pretinde îndreptăţită la restituire, iar pe de altă parte, că dovezile administrate în cauză probează dobândirea şi stăpânirea continuă pe care autorul reclamantului a exercitat-o asupra terenului, începând cu anul 1922 şi până în 1950.
Înalta Curte constată că susţinerile formulate sub aceste aspecte nu pot fi primite.
Este indiscutabil faptul că numai imobilele preluate abuziv se stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane în perioada de referinţă a legii - 6 martie 1945-22 decembrie 1989 - pot face obiectul măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ.
În aplicarea regulilor generale în materie probatorie, sarcina de a dovedi că regimul juridic al imobilul a cărui restituire se cere intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001 cade în sarcina persoanei care se consideră îndreptăţită să solicite acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea menţionată.
Nici Legea nr. 10/2001 şi nici Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, nu cuprind norme derogatorii în ceea ce priveşte sarcina probei sub aceste aspecte.
Astfel, art 1.e) din Normele metodologice prevede că: "Sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 23 din lege în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluţionarea notificării se va face în funcţie şi de acest element - faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă".
Împrejurarea că prin art. 1.3.a) din Normele metodologice se prevede că: "incidenţa preluării abuzive nu este prezumată, ci, în funcţie de fiecare situaţie, entitatea obligată prin lege să soluţioneze notificarea trebuie să aprecieze situaţia respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. (1) din lege", nu poate fi interpretată ca o răsturnare a sarcinii probei în privinţa faptului preluării imobilului de către stat.
Norma citată are numai rolul de a sublinia obligaţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării de a verifica îndeplinirea acestei condiţii - a preluării abuzive a bunurilor de către stat -, verificare care însă se va face pe baza dovezilor administrate de persoana îndreptăţită, iar nu de entitatea notificată.
Prin urmare, reclamantul avea obligaţia de a proba în cauză că suprafeţele menţionate în cuprinsul dispoziţiei atacate au aparţinut patrimoniului defunctului maior M.C. sau al moştenitorilor acestuia şi au fost preluate de către stat din acest patrimoniu în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Recurentul susţine că, deşi nu-i revenea obligaţia de a proba preluarea de către stat a bunurilor în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, ambele aspecte anterior menţionate au fost dovedite în cauză, instanţa de apel făcând în acest sens o apreciere eronată a dovezilor administrate. Se face referire în acest sens la o serie de înscrisuri, la situaţia juridică a unora dintre parcelele în litigiu, la diferenţe legate de întinderea suprafeţei ce ar rezulta din actele depuse (1.933 mp) şi la omisiunea instanţei de a observa faptul că actele translative se proprietate pe care-şi fundamentează considerentele nu au fost încheiate de autorii recurentului.
Înalta Curte apreciază că nu este legal învestită cu analizarea acestor susţineri întrucât ele vizează modul în care instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt prin interpretarea probelor administrate în cauză. Faţă de împrejurarea că dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greşeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu exercitarea controlului judiciar în temeiul acestor critici.
Recurentul a mai susţinut nelegalitatea deciziei pentru neadministrarea probei cu expertiză. În acest sens a arătat că, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice de identificare a loturilor de teren care fac obiectul dispoziţiei contestate, fără a mai dispune, însă, efectuarea acestei expertize.
Nici această susţinere nu poate fi primită.
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice de identificare a loturilor de teren care fac obiectul dispoziţiei contestate.
Prin urmare, nu a existat din partea instanţei o "ordonare" a acestei probe, în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., făcută chiar cu împotrivirea părţilor şi de la care instanţa să fi revenit ulterior, printr-o încheiere interlocutorie nelegală sau în lipsa unei astfel de încheieri.
Or, câtă vreme chiar reclamantul, aşa cum se consemnează în practicaua deciziei recurate, s-a opus administrării unei astfel de probe, iar instanţa de apel a făcut aplicarea art. 150 C. proc. civ., nu se poate dispune admiterea recursului în baza acestor critici.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul la 300 RON cheltuieli de judecată către intimatul-parat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.E. împotriva deciziei civile nr. 276C din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul-reclamant la 300 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7355/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7334/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
