ICCJ. Decizia nr. 7359/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7359/2012
Dosar nr. 10439/2/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin decizia civilă nr. 741A din 16 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul C.T. împotriva sentinţei civile nr. 1346 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul intimatului Municipiul Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa, a respins contestaţia ca neîntemeiată, a admis apelul conex declarat de contestatorul C.T. împotriva sentinţei civile nr. 407 din 23 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a schimbat în tot sentinţa şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să acorde reclamantului măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 15% din construcţiile care au existat în Bucureşti, şi care au fost demolate. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei nr. 407 din 23 martie 2009.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că nu există posibilitatea de a se acorda contestatorului un bun în compensare, deoarece terenul indicat de acesta, situat în Bucureşti, sector 6, aflat în proprietatea Municipiului Bucureşti şi administrat în prezent de SC R. SA şi SC U. SA, nu este teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, fiind ocupat de construcţii folosite de intimat în vederea unui scop dinainte stabilit.
Împotriva acestei decizii contestatorul C.T. a formulat cerere de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 1, 2, 3 şi 5 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a hotărârii şi atribuirea prin compensare a imobilului situat în Bucureşti, sector 6.
Prin decizia civilă nr. 151A din 02 aprilie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., ca tardiv formulată, precum şi cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. formulată împotriva aceleiaşi decizii civile, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că decizia în cauză s-a comunicat revizuentului la data de 7 februarie 2011 potrivit menţiunii de pe dovada de comunicare, or cererea de revizuire s-a formulat la data de 7 decembrie 2011, la 10 luni de la comunicare, aşadar cu depăşirea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ..
În consecinţă, a analizat pe fond doar cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 3 şi 5 C. proc. civ..
Cu privire la cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. („dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă"), Curtea a observat că susţinerile în fapt, subsumate acestui caz de către revizuent, nu îndeplinesc cerinţele legii pentru a se putea reţine incidenţa textului de lege, în speţă.
Aceasta, întrucât textul vizează situaţia în care prin dispozitivul hotărârii s-a obligat la predarea, restituirea etc. a unui obiect determinat şi cert care, cu ocazia executării, s-ar fi constatat că ar fi pierit, nu ar mai fi în fiinţă. Numai în acest caz este admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ., pentru a se obţine contravaloarea bunului care a pierit.
Or, măsura obligării Municipiului Bucureşti la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu se înscrie în sfera de aplicabilitate a cazului de revizuire invocat, cum este lesne de observat, menţionarea prevederilor Titlului VII Legea nr. 247/2005 conducând în plus, la respectarea unei anumite proceduri speciale a legii cu privire la obţinerea măsurilor reparatorii în echivalent, de despăgubiri, pe care urmează a le stabili, doar instituţia abilitată - C.C.S.D. - procedură supusă apoi controlului judiciar, de către instanţele competente potrivit legii.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Curtea a constatat că nici acest caz de revizuire nu este fondat, nefiind vorba despre înscrisuri noi, ci despre înscrisuri care vizează situaţii care existau la data soluţionării cauzei în apel, pe care partea le putea procura, prin diligente proprii la data judecăţii, astfel că nu se poate constata că aceste înscrisuri au fost reţinute de către partea potrivnică.
Înscrisurile noi invocate - în fapt adresă şi proces-verbal de constatare a anumitor raporturi juridice, derulate între P.M.B. şi societăţile de salubrizare de interes public local, nu sunt nici determinante în cauză, în sensul că ele însele nu sunt hotărâtoare în cauza pendinte, deci nu pot determina o altă soluţie decât cea dispusă prin decizia civilă nr. 741A/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, din apel promovate concomitent, exercitarea revizuirii nefiind condiţionată de exercitarea prealabilă a recursului.
De aceea, în mod corect curtea de apel a stabilit că momentul curgerii termenului de o lună, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., este acela al comunicării hotărârii definitive atacate.
Verificând actele dosarului, se constată că decizia civilă nr. 741A din 16 decembrie 2010 s-a comunicat revizuentului la data de 7 februarie 2011, iar cererea de revizuire s-a formulat la data de 7 decembrie 2011, cu depăşirea substanţială a termenului legal.
Nici critica referitoare la faptul că instanţa de revizuire nu a analizat înscrisurile depuse, ignorând că Municipiul Bucureşti a oferit relaţii neadevărate cu privire la existenţa unor imobile pe care să le acorde în compensare, nu poate fi primită.
Instanţa de revizuire a analizat aceste înscrisuri, constatând că acestea nu sunt înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ci înscrisuri care vizează situaţii care existau la momentul soluţionării cauzei în apel, pe care partea le putea procura, prin diligente proprii la data judecăţii- în continuarea analizei, Curtea a reţinut şi că nu se poate constata că aceste înscrisuri au fost reţinute de către partea potrivnică, Primăria municipiului Bucureşti, în sensul că ele au făcut deja obiectul altei cauze, ce a fost finalizată în beneficiul altei persoane îndreptăţite, cu acordarea în compensare - prin hotărâre judecătorească, ulterior rămasă irevocabilă, a terenului de la adresa invocată de revizuent.
Revizuentul argumentează caracterul de înscris nou al actelor emise de Primăria Municipiului Bucureşti, susţinând că în dosarul său, prin adresele din 9 februarie 2010 şi din 7 ianuarie 2010, unitatea administrativă a arătat că nu are posibilitatea de a-i acorda alte imobile în compensare, însă prin patru dispoziţii emise după pronunţarea deciziei civile nr. 741A/l din 6 decembrie 2010 a oferit altor persoane terenuri în compensare. în acest mod, deşi la data pronunţării hotărârii Primăria municipiului Bucureşti deţinea cel puţin 9 imobile pe care le putea acorda revizuentului în compensare, a furnizat informaţii neadevărate instanţei, determinând pronunţarea unei hotărâri greşite.
Or, nu se poate reţine descoperirea unor înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru că aceste înscrisuri nu existau, cu conţinutul pretins de revizuent, la data judecării pricinii. Faptul că ulterior au fost oferite altfel de informaţii nu este de natură să determine concluzia că aceste înscrisuri, ca probatio, ar fi existat. Textul de lege are în vedere înscrisul ca instrumentum, de mijloc de probă, iar nu de negotium.
Revizuentul a susţinut şi că instanţa a omis a se pronunţa asupra adresei din 23 februarie 2012 a A.N.R.P., raportată la situaţia juridică a celor trei societăţi comerciale care deţin terenul, fostă proprietate a tatălui revizuentului, cele trei societăţi aflate în subordinea Primăriei municipiului Bucureşti nefiind de interes public.
Or, asemenea critici sunt specifice unei căi de atac de reformare, iar nu uneia de retractare, aşa cum este revizuirea. Aşa fiind, Înalta Curte nu le va putea analiza.
Nici motivul de recurs referitor la greşita respingere a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Stabilirea, prin decizia civilă nr. 741A/2010, a unei obligaţii în sarcina pârâţilor, pe care aceştia, în opinia revizuentului, nu o pot aduce la îndeplinire pentru că nu deţin obiectul acestei obligaţii, nu poate fi calificată drept cazul de revizuire prevăzut de pct. 3 al art. 322 C. proc. civ..
Acest motiv de revizuire poate fi invocat atunci când, printr-o hotărâre cu singură condamnare, debitorul a fost obligat să predea un lucru cert şi determinat care a pierit, scopul revizuentului fiind să obţină contravaloarea lucrului pierit.
Or, prin decizia atacată, instanţa a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să acorde reclamantului măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 pentru cota de 15% din construcţiile care au existat în Bucureşti, sector 4 şi care au fost demolate. Imposibilitatea executării silite a pârâtului astfel obligat, susţinută de revizuent, nu poate echivala cu situaţia în care obiectul pricinii nu ar fi în fiinţă.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.T. împotriva deciziei civile nr. 151A din 02 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7365/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7353/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
