ICCJ. Decizia nr. 7365/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7365/2012
Dosar nr. 2409/111/2008
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2008 pe rolul Tribunalului Bihor şi precizată ulterior, reclamanţii V.P. şi E.M. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, A.N.A.R. SA şi D.A.C. Oradea şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că imobilul în suprafaţă de 573 mp înscris în CF Tinca a fost, în fapt, expropriat, să constate că, urmare a exproprierii, Statul Român a devenit proprietar al imobilul şi să oblige pârâţii la plata către reclamanţi a despăgubirilor aferente suprafeţei de teren de 583 mp, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 22 aprilie 2009, instanţa a calificat întâmpinarea formulată de A.N.A.R. SA ca fiind o cerere reconvenţională, având ca obiect anularea dispoziţiei din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca şi a dispus disjungerea acesteia şi formarea unui nou Dosar nr. 2971/111/2009 al Tribunalului Bihor.
Prin sentinţa civilă nr. 1126/C din 08 iunie 2011, Tribunalul Bihor, a respins cererea formulată de către reclamanţi.
Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor din prezenta cauză, a imobilului teren în suprafaţă de 583 mp, situat în comuna Tinca înscris în CF Tinca.
Din înscrisurile depuse, reprezentând contract din 22 septembrie 1998 pentru executarea de lucrări construcţii montaj la obiectul de investiţie „amenajări în bazinul Hidrografic Crişul Negru pe tronsonul T.Ş.B." şi procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrării sus-amintită rezultă că pe imobilul în litigiu se află construit un dig care are rolul de protecţie împotriva inundaţiilor pentru comuna Tinca. Aceste lucrări, având ca scop înlăturarea efectelor calamităţilor în comunei Tinca, au început în anul 1998, iar la acel moment terenul se afla la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar a comunei Tinca. Lucrările au fost încheiate în anul 2000.
Aşadar, cu toate că reclamanţii deţin titlu de proprietate asupra terenului în litigiu reprezentat de dispoziţia din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca şi au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, nu pot folosi terenul.
Însă, lucrările de diguire au început la un moment anterior eliberării dispoziţiei din 09 decembrie 2005, iar potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, instanţa va putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit legii şi etapa negocierilor nu a dus la nici o înţelegere între expropriator şi expropriat, atât cu privire la expropriere, cât şi cu privire la cuantumul despăgubirilor. în speţă, această procedură nefiind îndeplinită, tribunalul a concluzionat că solicitările reclamanţilor în sensul constatării că imobilul din comuna Tinca a fost, în fapt, expropriat, cu plata de despăgubiri către expropriaţi, sunt neîntemeiate, urmând ca în cadrul dosarului nou format în urma disjungerii cererii reconvenţionale, să se verifice legalitatea dispoziţiei din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca.
Având în vedere soluţia pronunţată, a fost înlăturată proba cu expertiză tehnică efectuată de către experţii B.I., S.D. şi T.D..
S-a constatat că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii V.P. şi E.M. precum şi pârâta A.N.A.R. SA.
Prin decizia civilă nr. 5/A din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, a respins apelul pârâtei A.N.A.R. SA şi a admis apelul reclamanţilor.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea reclamanţilor, a constatat că suprafaţa de 573 mp reprezentând imobilul din CF Tinca a fost expropriată, a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului Statul Român prin A.B.A.C. Oradea asupra imobilului şi a obligat pârâţii în solidar să plătească reclamanţilor suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea imobilului exprorpiat.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 7.620 RON cheltuieli de judecată în toate instanţele, reprezentând onorariul de avocat şi contravaloarea expertizei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României.
Reclamanţii sunt proprietari de carte funciară asupra imobilului din CF Tinca, în suprafaţă de 573 mp, teren care, aşa cum rezultă din expertiza topografică efectuatră la fond, este ocupat în prezent de construcţiile hidrotehnice efectuate de Minsiterul Mediului şi instituţiile descentralizate aflate în subordinea acestuia.
De altfel, nici pârâţii nu contestă că imobilul din litigiu este ocupat de lucrările pe care aceştia le-au executat cu ocazia regularizării cursului râului Crişul Negru.
În fapt, această suprafaţă de teren şi lucrările hidrotehnice efectuate se află în administrarea A.B.A.C. aflată în subordinea A.N.A.R. SA care, la rândul ei, face parte din Ministrul Mediului şi Pădurilor.
Prin întâmpinările depuse atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instnaţei de apel, pârâta A.B.A.C., arată că recunoaşte starea de fapt, că nu se opune acordării de despăgubiri reclamanţilor potrivit Hotărârii Comisiei de Negociere, ce a stabilit un preţ de 5 euro/mp pentru terenurile similare celui din litigiu. Concluziile expertizei efectuate în faţa instanţei de fond sunt identice, valoarea de circulatei a terenului expropriat fiind stabilită de experţi la 5 euro/mp.
Prin urmare, a reţinut instanţa de apel, având în vedere şi poziţia procesuală al administratorului lucrărilor hidrotehnice, se impune acordarea de despăgubiri reclamanţilor pentru suprafaţa de 573 mp teren ocupat de lucrările de interes public, ce vizează regularizarea cursului unui râu.
În speţă, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 33/1994, imobilul proprietatea reclamanţilor fiind în fapt expropriat, deşi pârâţii, din cupla lor şi cu ignorarea normelor legale, nu au urmat procedura legală de expropriere..
Curtea de Apel a reţinut că apelul pârâtei, care vizează doar cheltuielile de judecată, este nefondat, pentru considerentele mai sus enunţate dar şi faţă de împrejurarea că nu s-a dovedit existenţa cheltuieli de judecată solicitate.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 15 martie 2012, din oficiu, Curtea de Apel a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 5/A din 31 ianuarie 2012, în sensul că „obligă pârâţii în solidar la cheltuieli de judecată", în loc de „obligă pârâta", cum greşit s-a scris.
Totodată, prin încheirea din Camera de Consiliu din data de 10 martie 2012, Curtea de Apel, a respins cererea formulată de pârâta A.N.A.R. SA de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 5/A din 31 ianuarie 2012.
Împotriva deciziei civile nr. 5/A din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, în termen legal, au declarat şi motivat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor.
1. Statul Român prin Ministerul Mediului şi Pădurilor, critică decizia pronunţată de instanţa de apel pentru următoarele motive:
Prin dispoziţia din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor din prezenta cauză a imobilului teren în suprafaţă de 583 mp, situat în comuna Tinca înscris în CF Tinca. Pentru executarea de lucrări construcţii montaj la obiectul de investiţie „amenajări" în bazinul Hidrografic Crişul Negru pe tronsonul T.Ş.B., pe imobilul în litigiu a fost construit un dig având rolul de protecţie împotriva inundaţiilor pentru comuna Tinca.
Aceste lucrări, având rolul de a înlătura efectele calamităţilor în comuna Tinca, au început în anul 1998, iar Ia acel moment terenul se afla la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar a comunei Tinca. Lucrările au fost încheiate în anul 2000.
Lucrările de îndiguire au început la un moment anterior emiterii dispoziţiei din 09 decembrie 2005, iar potrivit Legii nr. 33/1994 instanţa va putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit legii şi în etapa negocierilor nu a dus la nicio înţelegere atât cu privire la expropriere cât şi cu privire la cuantumul despăgubirilor.
În speţă, această procedură nu a fost îndeplinită, iar cererea reclamanţilor este neîntemeiată.
Recursul nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate.
2. Prin recursul declarat, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Există o contradictorialitate între cele reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate şi dispozitivul aceleiaşi decizii.
Astfel, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel reţine ca se va menţine respingerea acţiunii faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, lucrarea executată pe imobilul din litigiu fiind proprietatea Statului Român, dar în administrarea Ministerului Mediului şi a entităţilor aflate în subordinea acestuia.
În aceleaşi considerente ale deciziei recurate se arată că, în baza art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel va admite apelul reclamanţilor şi va schimba în parte sentinţa, în sensul că vor fi obligaţi pârâţii Statul Român prin Ministerul Mediulu - A.N.A.R. SA şi A.B.A.C. să plătească reclamanţilor suma de 2.915 euro cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea de 5 euro/mp a suprafeţei de 573 mp ce le-a fost expropriată şi nicidecum Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Cu toate acestea, în dispozitivul deciziei recurate, instanţa de apel, în mod eronat, a obligat pe toţi pârâţii în solidar să plătească reclamanţilor suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până la data plăţii efective, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea terenului expropriat.
II. Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor a declarat recurs şi împotriva încheierii din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea.
Prin motivele de recurs formulate, se susţine nelegalitatea acestei încheieri pentru următoarele considerente, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Prin încheierea recurată, instanţa a obligat pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată, fără a ţine cont de faptul că, prin decizia civilă nr. 5 din 31 ianuarie 2012, acţiunea a fost respinsă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Prin urmare, aceasta nu a căzut în pretenţii şi nu poate fi obligat în solidar cu ceilalţi pârâţi la plata cheltuitelor de judecată.
Mai mult, instanţa pronunţă încheierea recurată fără a observa existenţa unei contradicţii între considerentele deciziei civile nr. 5 din 31 ianuarie 2012 şi dispozitivul aceleaşi decizii.
Astfel, în considerentele deciziei nr. 5 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Oradea reţine că „se va menţine respingerea acţiunii faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, lucrarea executată pe imobilul din litigiu fiind proprietatea Statului Român dar în administrarea Ministerului Mediului şi a entităţilor aflate in subordinea acestuia".
Totodată, în aceleaşi considerente ale deciziei recurate se arată că, în baza art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel va admite apelul reclamanţilor şi va schimba în parte sentinţa de fond, în sensul că vor fi obligaţi pârâţii Statul Român prin Ministerul Mediului - A.N.A.R. SA şi A.B.A.C. să plătească reclamanţilor suma de 2.915 euro cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea de 5 euro/mp a suprafeţei de 573 mp ce le-a fost expropriată şi nicidecum Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Cu toate acestea Curtea de Apel Oradea, în dispozitivul deciziei recurate, în mod eronat a obligat pe toţi pârâţii în solidar să plătească reclamanţilor suma de 2.915 euro, cu dobânzile legale până la data plăţii efective, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea terenului expropriat, iar prin încheierea recurată, pronunţată la data de 15 martie 2012, aceeaşi instanţă dispune şi obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă acţiunea este respinsă faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, aşa cum reiese chiar din decizia care face obiectul îndreptării erorii materiale.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:
I. Deşi recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Mediului şi Pădurilor nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă faptul că pârâtul critică decizia instanţei de apel pentru greşita aplicare a prevederilor Legii nr. 33/1994.
De aceea, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va încadra criticile cuprinse în recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Mediului şi Pădurilor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va exercita controlul judiciar de legalitate din perspectiva acestui caz de modificare a deciziei recurate.
Prin contractul din 22 septembrie 1998 încheiat între SC R. SA şi CN A.R. SA s-a convenit asupra efectuării unor „amenajări în bazinul hidrografic Crişul Negru pe tronsonul T.Ş.B., jud. Bihor". La data de 30 noiembrie 2000, a fost încheiat procesul-verbal de recepţie din 30 noiembrie 2000 privind lucrarea ce a făcut obiectul contractului menţionat.
Este necontestat în cauză că terenul în litigiu a fost cuprins în lucrările menţionate.
Anterior declanşării prezentului litigiu, reclamanţii au recurs la procedura Legii nr. 10/2001 pentru restituirea aceluiaşi teren, formulând în acest sens notificarea din 13 august 2001.
Prin dispoziţia din 09 decembrie 2005 emisă de Primarul Comunei Tinca, reclamanţilor le-a fost restitit în natură terenul în suprafaţă de 583 mp, situat în comuna Tinca înscris în CF Tinca. Cererea prin care A.N.A.R. SA a solicitat anularea acestei dispoziţii a fost disjunsă din prezenta cauză, formând obiectul unui litigiu separat.
Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2008 pe rolul Tribunalului Bihor, şi care a învestit instanţele în prezentul litigiu, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri, în procedura Legii 33/1994, arătând că în cauză terenul ar fi fost, în fapt, expropriat.
Insă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 21 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, acordarea despăgubirilor de către instanţă în temeiul acestui act normativ, presupune urmarea unei proceduri care, în cauză, nu a fost declanşată cu respectarea condiţiilor pe care actul normativ le reglementează.
Astfel, potrivit art. 21 Legea nr. 33/1994, tribunalul poate fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20 din lege, urmând ca, soluţionând cererea de expropriere, instanţa să stabilească şi cuantumul despăgubirilor cuvenite fiecărei părţi din cele menţionate la art. 22 din acelaşi act normativ.
Câtă vreme în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 21 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, după cum nu s-a dovedit nici desfăşurarea procedurii prealabile sesizării instanţei de judecată cu privire la expropriere, reclamanţii nu pot solicita acordarea de despăgubiri într-o procedură care nu a fost declanşată în condiţii legale.
Pe de altă parte, reclamanţii au uzat de procedura Legii nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii ce li se cuvin, obţinând în acest sens o dispoziţie de soluţionare a notificării formulate. Or, dacă regimul juridic al bunului în litigiu cade în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, reclamanţii nu mai pot beneficia de acordarea de despăgubiri şi în temeiul unui alt act normativ, respectiv al Legii nr. 33/1994.
În aceste condiţii, nu se poate considera că respingerea cererii reclamanţilor în prezentul litigiu ar însemna o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că reglementarea unei proceduri speciale de restituire a bunurilor preluate de stat şi aflate în posesia unei unităţi deţinătoare nu vine în conflict cu norma europeană şi se înscrie în soluţiile adoptate de stat, de restituire a bunurilor confiscate.
Pe cale de consecinţă, apreciind că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Mediului şi Pădurilor şi, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte decizia, în sensul că, potrivit art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul declarat de reclamanţi.
Vor fi menţinute dispoziţiile instanţei de apel, cuprinse în decizia recurată, privind respingerea apelului declarat de A.N.A.R. SA, dispoziţii împotriva cărora partea interesată nu a înţeles să formuleze recurs.
2. Este, de asemenea, fondat recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor.
Există contradicţie între considerentele deciziei recurate şi dispozitivul hotărârii de vreme ce în considerentele deciziei instanţa de apel arată că va menţine măsura de respingere a acţiunii faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca în dispozitivul hotărârii să se prevadă admiterea acţiunii reclamanţilor şi faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea acestuia, în solidar cu ceilalţi pârâţi, la plata de despăgubiri către reclamanţi.
Insă, pentru o soluţionare unitară a cauzei şi având în vedere dezlegările date în soluţionarea recursului anterior analizat, Înalta Curte apreciază că admiterea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor nu impune măsura casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
II. Faţă de soluţia pronunţată în urma admiterii recursurilor declarate împotriva deciziei civile nr. 5A din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, Înalta Curte va admite şi recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva încheierii din data de 15 martie 2012 a aceleiaşi instanţe şi va modifica încheierea, în sensul că va respinge îndreptarea erorii materiale dispusă din oficiu şi care viza titularul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor şi de Statul Român prin Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva deciziei civile nr. 5A din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă,
Modifică în parte decizia, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1126C din 08 iunie 2011 a Tribunalului Bihor, secţia civilă.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva încheierii din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Modifică încheierea, în sensul că respinge îndreptarea erorii materiale dispusă din oficiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7363/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7359/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
