ICCJ. Decizia nr. 7363/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7363/2012
Dosar nr. 5373/2/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta D.(fostă Ş.)M.E., la data de 28 decembrie 2010, aceasta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1613 din 21 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că acţiunea în revendicare se referă la imobilul situat în municipiul Bucureşti, nr. XX, în loc de nr. ZZ, cum s-a consemnat din eroare, deşi nu a revendicat niciodată terenul de la nr. ZZ, ci numai pe cel de la nr. XX.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 08 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta D.(fostă Ş.)M.E., privind considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1613 din 21 decembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 20386/3/2006, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC T.C. SRL, SC D. SA, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii şi cultelor, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1613 din 21 decembrie 2007, în sensul că acţiunea în revendicare se referă la imobilul situat în municipiul Bucureşti, nr. XX, în loc de nr. ZZ. Tribunalul a hotărât că alineatul nr. 2 din dispozitivul sentinţei va avea următorul cuprins: „Obligă pârâtele să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei, imobilul situat în Bucureşti, sectorul 2, nr. XX, compus din teren în suprafaţă de 2.533,14 mp şi construcţiile aferente P+l, respectiv P+2, cu o suprafaţă desfăşurată la sol de 1.650 mp, astfel cum este identificat în Anexa 3 la raportul de expertiză înregistrat la B.L.E. din 14 mai 2007".
Împotriva acestei încheieri au formulat apel pârâtele SC T.C. SRL şi SC D. SA, apelurile fiind admise prin decizia civilă nr. 828A din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Curtea a schimbat în tot încheierea apelată în sensul că a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1613/2006 ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, a reţinut că pe calea unei cereri formulate în temeiul art. 281 C. proc. civ. se pot îndrepta numai erori formale strecurate în cuprinsul unei hotărâri. în sfera noţiunii de eroare materială sunt incluse menţionarea greşită sau omisiunea menţionării numelui, calităţii ori susţinerilor părţilor, săvârşirea unei erori de calcul, omisiunea preluării în dispozitiv a unor dispoziţii cuprinse în minută. Niciuna din aceste situaţii exemplificative sau similare nu se găsesc în prezenta cauză. Eroarea materială, în sensul art. 281 C. proc. civ., constă într-o greşeală formală de consemnare în hotărâre a unor date care rezultă în mod cert din dosar sau din caietul de şedinţă, cum ar fi: numele, adresele părţilor, susţinerile părţilor şi această noţiune nu poate fi confundată cu o greşeală de judecată. Pe calea rectificării prevăzute de art. 281 C. proc. civ. nu se poate urmări completarea hotărârii. Prin modificarea numărului imobilului - obiect al cererii introductive de instanţă - nu se urmăreşte îndreptarea unei erori materiale în sensul art. 281 C. proc. civ. Pentru a ajunge la modificarea numărului trebuie administrat un probatoriu complet care presupune judecarea fondului cauzei şi nu calea prevăzută de dispoziţiile legale mai sus invocate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului a susţinut că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. şi că, în fapt, se doreşte analizarea fondului cauzei. Instanţa nu are dreptul să producă erori materiale, iar dacă acest lucru se întâmplă are obligaţia de a le îndrepta. A susţinut, de asemenea, că hotărârea nu este motivată, redând doar conţinutul art. 281 C. proc. civ., fără a aduce alte argumente în sprijinul soluţiei pronunţate. A criticat hotărârea recurată arătând că instanţa de apel nu a observat că SC D. SA a transmis dreptul de proprietate către SC T.C. SRL în trei rânduri, în 1996, 2001 şi 2003, iar toate aceste înstrăinări au fost realizate nelegal, în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în care se atestă că SC D. SA este situată în Bucureşti, nr. YY, nicidecum în nr. XX, că în contractul de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat în anul 1943 de către autorii săi terenul figura la nr. XX, la fel ca şi în notificarea adresată Primăriei municipiului Bucureşti, soluţionată prin decizia nr. 1 din 01 aprilie 2002. Pentru aceste considerente, a solicitat casarea cu trimitere a hotărârii la instanţa de fond, în vederea suplimentării probatoriului, iar în subsidiar modificarea hotărârii.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, Înalta Curte observă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia recurată fiind motivată, în cuprinsul său regăsindu-se considerentele pentru care instanţa a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., considerente în raport de care instanţa de control judiciar poate aprecia asupra legalităţii hotărârii.
Cât priveşte critica privind greşita aplicare sau interpretare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.
Aparent, greşita menţionare a numărului la care se află un imobil poate fi încadrată în categoria erorilor materiale a căror îndreptare o prevede art. 281 C. proc. civ.
Cu toate acestea, în speţă ceea ce se solicită este îndreptarea unei greşeli de judecată, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la nr. 4281 din 11 aprilie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanta Ş.M.E. a revendicat imobilul situat în Bucureşti, sector 2, nr. WW, compus din terenul în suprafaţă de 2.533,14 mp şi construcţiile situate pe el, menţionând că vechea adresă a fost pe nr. XX, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată către Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5507 din 16 aprilie 1999.
La termenul din 10 aprilie 1998, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că a revendicat imobilul situat în Bucureşti, sector 2, nr. XX, compus din terenul în suprafaţă de 2.800 mp şi construcţiile situate pe el.
Prin decizia civilă nr. 799 din 4 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 386665/2/2005, acţiunea în revendicare a fost trimisă spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, cauza fiind înregistrată sub nr. 20386/3/2006 pe rolul secţiei a V-a civilă.
Cu ocazia rejudecării cauzei după casare, tribunalul a admis prin încheierea din 19 septembrie 2006 (Dosar 20386/3/2006) efectuarea unei expertize cadastrale de identificare a imobilului. În adresele emise către expert şi către Primăria municipiului Bucureşti - O.C.P.I. s-a menţionat că se vor efectua verificări în vederea identificării imobilului situat în Bucureşti, nr. WW, pentru ca ulterior, prin expertiza întocmită de către expertul ing. C.G. să fie identificat imobilul situat în Bucureşti, nr. ZZ, compus din teren în suprafaţă de 2.533,14 mp şi construcţiile aferente, conform anexei 3 la raportul de expertiză.
Obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză au vizat imobilul situat la nr. XX, în cuprinsul acestora arătând că referirile la nr. ZZ creează confuzie între proprietăţi şi că prin identificarea acestui imobil expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă.
Prin încheierea din 18 septembrie 2007 Tribunalul Bucureşti respinge obiecţiunile, constatând că expertul desemnat în cauză a identificat terenul şi a răspuns la obiective.
Prin sentinţa civilă nr. 1613 din 21 decembrie 2007 instanţa analizează cererea de chemare în judecată şi probatoriul administrat cu privire la imobilul situat la nr. ZZ, identificat ca atare prin raportul de expertiză.
Toate aceste considerente conduc la concluzia, corect reţinută de instanţa de apel, că în speţă este vorba despre o greşeală de judecată, iar nu despre o simplă eroare materială ce poate fi îndreptată în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Aşa fiind, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Totodată, constatând că aceasta a căzut în pretenţii, la solicitarea intimatei-pârâte SC T.C. SRL, va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la cuantumul acestor cheltuieli, instanţa va face aplicaţiunea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducându-le la suma de 1.000 RON, faţă de împrejurarea că aspectele de drept au fost dezlegate în faţa instanţei de apel şi că în recurs intimata-pârâtă a reiterat doar apărările făcute în faţa Curţii de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.(fostă Ş.)M.E. împotriva deciziei civile nr. 828A din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta-reclamantă la 1.000 RON către intimata-pârâtă SC T.C. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7371/2012. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 7365/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
