ICCJ. Decizia nr. 743/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 743/2012

Dosar nr. 4004/86/2010

Şedinţa publică din 8 februarie 2012

Asupra recursului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2010 la Tribunalului Suceava, reclamantul H.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Fălticeni anularea dispoziţiei nr. 628 din 10 martie 2010 a Primarului municipiului Fălticeni şi, totodată, să se constate că este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul constând în teren în suprafaţă de 500 mp situat în Fălticeni, str. 2 Grăniceri (7 Noiembrie) şi casă de locuit, compusă din 8 camere, construită din cărămidă şi acoperită cu tablă zincată, imobil ce a aparţinut părinţilor săi, H.I. şi H.S., de la care a fost preluat abuziv de Statul Român, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1359 din 14 septembrie 2010 Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis cererea reclamantului, a anulat dispoziţia nr. 628 din 10 martie 2010 şi a constatat că petentul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul constând în suprafaţa de 500 mp teren şi o casă de locuit situate în municipiul Fălticeni, str. 2 Grăniceri (7 Noiembrie).

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit actelor de stare civilă reclamantul H.P. este fiul lui H.I., decedat la data de 15 decembrie 1971 şi H.S., decedată la data de 6 martie 1975 (filele 9-10 dosar), acte suficiente pentru dovedirea calităţii de moştenitor şi a vocaţiei succesorale concrete în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.

A mai reţinut tribunalul că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Baia în baza procesului - verbal din 27 martie 1931, nr. 545 şi transcris sub nr. 1431/1931, autorii petentului au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Fălticeni, str. 2 Grăniceri nr. 118 cu toate construcţiile, împrejmuirile, instalaţiile şi îmbunătăţirile existente (filele 30, 31 dosar), iar potrivit adeverinţei din 25 iunie 2001 a Primăriei municipiului Fălticeni, H.I. apare înscris cu suprafaţa de 500 mp teren curte clădire şi cu una casă în valoare de 18.400 lei în Registrul rol 2 matricola rol 1836/1237 din perioada 1976-1991 fiind demolat în anul 1971, întrucât s-au construit blocuri (fila 20 dosar).

În ceea ce priveşte dovada preluării abuzive, s-a apreciat că în cauză operează prezumţia de preluare abuzivă, întrucât s-a făcut dovada că autorii reclamantului au fost proprietarii imobilului care anterior anului 1989 a trecut în proprietatea statului. În această situaţie şi în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi rămas în continuare în posesia autorilor reclamantului sau că preluarea s-ar fi realizat în baza unui titlu, care ar exclude imobilul de la aplicarea Legii nr. 10/2001, prezumţia de preluare abuzivă este pe deplin aplicabilă, chiar dacă reclamantul nu a prezentat un act de preluare.

Cu referire la cererea pârâtului de a se acorda reclamantului despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, tribunalul a constatat că nu poate fi primită în condiţiile în care pretenţiile reclamantului au fost analizate exclusiv din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Fălticeni criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare a arătat că reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii pentru imobilele în litigiu şi că într-un alt dosar s-a constatat că autorii reclamantului au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 7 decembrie 1971 către două familii, proprietatea lor din Fălticeni, str. 7 Noiembrie, respectiv către I.G. şi E. suprafaţa de 867,50 mp teren cu apartamentul nr. 1 din casă şi către B.I. şi J. suprafaţa de 286,50 mp teren şi apartamentul nr. 2 din casa de la nr. 118.

Prin decizia nr. deciziei nr. 74 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Fălticeni - prin primar împotriva sentinţei civile nr. 1359 din 14 septembrie 2010.

Pentru a hotărî astfel curtea de apel a reţinut că autorii petentului au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Baia sub nr. 545 din 27 martie 1931, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Fălticeni, str. 2 Grăniceri nr. 118, cu toate construcţiile, împrejmuirile, instalaţiile şi îmbunătăţirile existente, iar în registrul agricol din anii 1958-1965 figurau înscrişi cu casă şi teren aferent în suprafaţă de 1094 mp (1958) şi 2145 mp (1965).

Susţinerile apelantului privind înstrăinarea unor părţi din imobil în anul 1971, în baza contractului nr. 3889 sunt reale şi necontestate de reclamant, însă se reţine că, autorii reclamantului au rămas cu suprafaţa de 500 mp şi o parte din casă în proprietate, dovadă fiind copia registrului agricol din perioada 1976-1991 (fila 21 dosar fond) şi adeverinţa din 25 iunie 2001 a Primăriei municipiului Fălticeni (fila 20 dosar fond).

În aceste condiţii, reclamantul în calitate de moştenitor al proprietarilor imobilului în litigiu, are dreptul la măsuri reparatorii potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În fine, constată curtea atâta timp cât nu s-a făcut dovada preluării în baza unui titlu sau că imobilul ar fi rămas în continuare în posesia autorilor reclamantului operează prezumţia de preluare abuzivă, fiind incidente dispoziţiile art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat, în termen legal, recurs intimatul pârât Municipiul Fălticeni prin Primar, invocând formal dispoziţiile art. 304. pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 din aceeaşi lege, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Cererea de recurs cu care a fost învestită Înalta Curte cuprinde însă numai simple afirmaţii, fiind în fapt reluarea motivelor din cererea de apel, fără nici o precizare de natură juridică a eventualelor greşeli pe care le conţine hotărârea recurată şi fără o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate.

Astfel, recurentul a invocat, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii asupra imobilelor solicitate prin cele două notificări, întrucât pe parcursul soluţionării unui alt dosar având ca obiect Legea nr. 10/2001 a rezultat că autorii acestuia au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 07 decembrie 1971, proprietatea lor din oraşul Fălticeni, str. 7 Noiembrie nr. 118.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor comune imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Cerinţele art. 3021 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins nerespectate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.

În consecinţă, constatând că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 3021 C. proc. civ. şi 306 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Fălticeni prin Primar împotriva deciziei nr. 74 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 743/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs