ICCJ. Decizia nr. 77/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 77/2012

Dosar nr. 47365/3/2009

Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 12 iulie 2011 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe recursul declarat de reclamantul L.C. şi pârâta Policlinica cu plată nr. 1 împotriva Deciziei civile nr. 411 A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate de aceste părţi împotriva Sentinţei civile nr. 1220 din 1 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin sentinţa menţionată a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active ca nefondată, a fost admisă în parte cererea precizată, formulată de reclamantul L.C., împotriva pârâtei Policlinica cu Plată nr. 1, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 241.572,24 RON, reprezentând contravaloare folosinţă imobil, pe perioada 01 iunie 2008 - 30 noiembrie 2009, a fost respins capătul 2 de cerere ca nefondat şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru, în sumă de 6.443 RON.

La data de 3 octombrie 2011 părţile au depus la dosarul cauzei declaraţiile autentificate sub nr. 2414 din 6 septembrie 2011 şi nr. 2412 din 6 septembrie 2011 autentificate de BNP M.P. şi asociaţii, prin care acestea declară că îşi retrag recursurile declarate.

La termenul din 12 ianuarie 2012 s-a prezentat apărătorul reclamantului care a solicitat instanţei să ia act de retragerea recursurilor.

Dispoziţiile art. 246 C. proc. civ. prevăd că ";reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi";.

Întrucât art. 246 C. proc. civ. nu prevede un termen pentru renunţarea la judecată, petentul poate renunţa la judecata cererii sale şi în faţa instanţei de recurs.

Cum la data de 3 octombrie 2011 părţile au depus la dosarul cauzei declaraţiile autentificate sub nr. 2414 din 6 septembrie 2011 şi nr. 2412 din 6 septembrie 2011 autentificate de BNP M.P. şi asociaţii, prin care acestea declară că îşi retrag recursurile declarate, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., trebuie să ia act de renunţarea la judecata cererilor de recurs.

Procedând astfel, instanţa va aplica principiul disponibilităţii, care guvernează procesul civil şi care permite părţii care a declanşat o cale de atac să îşi retragă cererea, independent de atitudinea părţii potrivnice, achiesând astfel la hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursurilor declarate de reclamantul L.C. şi pârâta Policlinica cu plată nr. 1 împotriva Deciziei civile nr. 411 A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 77/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs