ICCJ. Decizia nr. 7494/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7494/2012
Dosar nr. 4793/306/2011
Şedinţa publică din 10 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sibiu la data de 1 aprilie 2011 şi declinată ulterior la Tribunalul Sibiu, secţia civilă, reclamanţii G.G.M., G.V., S.M., W.N.M.M. şi G.L.E. au chemat în judecată pe pârâtul I.C.D.M. din comuna Cristian, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi posesie întregul imobil situat în Cisnădie, înscris în CF Cisnădie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat în esenţă că prin decizia 46/A/2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 1088/2002 s-a constatat nulitatea actului de expropriere a imobilului şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de CF în sensul reîntabulării dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari şi că pârâtul refuză predarea imobilului deşi nu mai deţine niciun titlu.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1234 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Sibiu, a admis acţiunea. A fost obligat pârâtul să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul înscris în CF Cisnădie, situat administrativ în Cisnădie. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor 12.886 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Conform extrasului de carte funciară, dosar fond, reclamanţii G.G.M., G.V., S.M., W.N.M.M. şi G.L.E. sunt proprietarii întregului imobil înscris în CF Cisnădie, teren de 10.535 mp.
Instanţa de fond a constatat că pârâtul I.C.D.M. Cristian are folosinţa acestui imobil, dar nu are nici un drept care să-i justifice această folosinţă. Apărarea sa în sensul că terenul face parte din domeniul public al statului şi din administrarea pârâtului nu a fost primită, câtă vreme din extrasul de carte funciară nu rezultă nici unul din aspectele menţionate şi nici nu au fost depuse înscrisuri în dovedirea dreptului pretins.
S-a reţinut că pârâtul nu poate fi considerat ca având vreun drept asupra acestui teren, nici în baza dispoziţiilor art. 31 alin. (3) Legea nr. 45/2009, câtă vreme terenul a fost restituit vechilor proprietari ca măsură reparatorie, reţinându-se că a intrat nelegal în proprietatea statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul arătând că Institutul Cristian este instituţie publică, iar imobilul revendicat face parte din domeniul public, fiind înscris în CF Cisnădie, prin conversia de pe CF.
Terenul cu plantaţii şi construcţii a fost preluat prin Protocolul 56789 din 15 noiembrie 2006 de la Agenţia Domeniilor Statului, iar, potrivit art. 313 Legea nr. 45/2009, terenurile date în administrare instituţiilor se cercetare - dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile şi nu pot fi scoase din proprietatea publică.
Cu adresa din 19 octombrie 2005 a O.C.P.I., atestă că suprafeţele deţinute de I.C.D.M. Cristian corespund ca suprafaţă şi rază de folosinţă.
Prin decizia nr. 13 din 8 martie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, a respins apelul şi a obligat apelantul să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că acţiunea în revendicare este acţiunea reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Cu alte cuvinte, este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În cauză, reclamanţii au făcut dovada deplină a proprietăţii asupra imobilului revendicat, cu extrasul de carte funciară, fiind în sistem de carte funciară şi în conformitate cu dispoziţiile art. 33 şi 34 Legea nr. 7/1996 (art. 33 - 39 Decret-Lege nr. 115/1938).
Nu a fost primită susţinerea apelantului în sensul că imobilul este proprietate publică.
Imobilul în litigiu, înscris iniţial în CF Cisnădie, transcris din CF Cisnădie, a aparţinut antecesorilor reclamanţilor, G.M. şi G.E., care şi-au înscris dreptul de proprietate cu titlu de moştenire în anul 1926 şi a trecut în proprietatea statului prin expropriere în baza Legii nr. 187/1945, cu încheierea de întabulare din 1956.
Moştenitorii proprietarilor tabulari, în anul 1999, pe calea dreptului comun, au acţionat în justiţie, solicitând să se constate că exproprierea imobilului a fost abuzivă, să se constate nulitatea absolută parţială a încheierii din 1956 şi revenirea imobilului la situaţia anterioară de carte funciară.
Prin decizia civilă nr. 46/A/2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 208/2008, Curtea de Apel Alba lulia, a constatat nulitatea exproprierii efectuată în baza art. 3 Legea nr. 187/1945; nulitatea încheierii de întabulare din 1956 şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul reîntabulării dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea foştilor proprietari tabular.
Această hotărâre a fost intabulată în cartea funciară şi transcrisă în CF Cinădie.
În baza certificatului de moştenitor din 2009 reclamanţi şi-au întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu cu titlu succesiune, cu încheierea din 19 octombrie 2009.
Astfel, nu a fost primită susţinerea apelantului referitoare la faptul că imobilul în litigiu, că provine din conversia de pe CF Cisnădie.
Din extrasul de carte funciară rezultă cu evidenţă că imobilul provine din conversia pe hârtie a CF Cisnădie, aşa cum s-a arătat mai sus, fiind înscris în prezent în CF Cisnădie.
Deşi în procesul prin care s-a constatat nulitatea exproprierii şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în favoarea antecesorilor reclamanţilor, prezentul pârât a fost parte, imobilul în litigiu nu a fost predat reclamanţilor.
Atâta timp cât cu autoritate de lucru judecat s-a dispus anularea exproprierii, a încheierii de întabulare a statului, revenind la situaţia anterioară, iar această hotărâre s-a intabulat în cartea funciară, reclamanţii au un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Susţinerea apelantei referitoare la adresa O.C.P.I. Sibiu excede prezentului cadrul procesual întrucât nu vizează imobilul în litigiu, ci cele înscrise în fostul CF Cisnădie.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii pârâtul I.C.D.M. Cristian a declarat recurs, susţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel încalcă decizia nr. 23/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prevede obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public al statului în domeniul privat prin hotărâre de guvern. S-a mai arătat că terenul a fost preluat de pârât de la Agenţia Domeniilor Statului şi este înscris în M. Of. nr. 106 bis/3.02.2006 - Cisnădie, cu categoria de folosinţă "curţi construcţii" în suprafaţă de 2,39 ha, pe teren aflându-se imobile-construcţii ale pârâtei, evidenţiate ca atare în evidenţele contabile, ca domeniu public.
Cu ocazia întabulării dreptului de proprietate a reclamanţilor OCPI Sibiu a omis înscrierea construcţiilor pârâtei în CF Cisnădie, deschizând noi CF în format electronic cu numere noi, pe numele reclamanţilor.
La termenul de judecată din 10 decembrie 2012 Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, dat fiind că susţinerile recurentului din motivarea căii de atac nu pot fî încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţă potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ. , reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi o va admite ca atare.
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci criticile formulate trebuie să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, nefiind indicate nici măcar formal motivele pe care se sprijină potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.. Nu se poate reţine, nici măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
Aspectele invocate ca motive de recurs vizează situaţia de fapt din speţa dedusă judecăţii.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar, când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea recurată.
În aceste condiţii, având în vedere că susţinerile recurentului nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi cum nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţă operează sancţiunea nulităţii recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi, în consecinţă, Înalta Curte va constata nul recursul, admiţând excepţia cu acest obiect invocată din oficiu.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. urmează ca recurentul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.550 RON către reclamanţi, fiind în culpă procesuală şi căzând în pretenţii ca urmare a constatării nulităţii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul I.C.D.M. Cristian împotriva deciziei nr. 13 din data de 8 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Obligă recurentul-pârât I.C.D.M. Cristian la plata sumei de 1.550 RON către reclamanţii G.G.M., W.N.M.M. şi G.L.E. rezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7526/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7500/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
