ICCJ. Decizia nr. 7469/2012. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7469/2012
Dosar nr. 3843/1/2012
Şedinţa publică din 6 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 9940/63/2009, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâta SC C.E.C. SA, solicitând obligarea acesteia la eliberarea adeverinţei cu privire la încadrarea în gupa a II-a de muncă a activităţii desfăşurate în perioada 3 februarie 1989-01 mai 1999.
Prin sentinţa nr. 3376 din 4 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a respins acţiunea formulată de reclamant, apreciind că este neîntemeiată.
Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 4180 din 09 iulie 2010, a admis recursul declarat de reclamantul I.I., a casat sentinţa nr. 3376/2009 pronunţată de Tribunalul Dolj şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Botoşani, secţia conflicte de muncă.
Învestit astfel în Dosarul nr. 5770/40/2010, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 2688 din 9 noiembrie 2010, prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea având ca obiect obligaţia de a face, formulată de reclamantul I.I..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâta SC C.E.C. SA, solicitând obligarea acesteia la eliberarea adeverinţei cu privire la încadrarea în gupa a II-a de muncă a activităţii desfăşurate în perioada 3 februarie 1989-01 mai 1999.
Din carnetul de muncă al reclamantului şi recunoaşterea pârâtei rezultă că, în perioada din acţiune, reclamantul a fost salariatul întreprinderii Electrocentrale Craiova, în prezent SC C.E.C. SA, desfăşurând activitate în calitate de lăcătuş mecanic întreţinere, secţia prelucrări confecţii mecanice (P.C.M.) - confecţii serpetine.
Totodată, s-a reţinut că pct. 3 Ordinul nr. 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalului în activitate, respectiv muncitori, ingineri, maiştri, tehnicieni, etc, care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2; pct. 6 prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective, iar pct. 15 că dovedirea perioadelor din activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, unităţile având obligaţia să analizeze şi să precizeze situaţia încadrării personalului în grupele I şi II de muncă începând cu 18 martie 1969 şi până în prezent.
În cauză, în carnetul de muncă al reclamantului, angajatorul nu a înscris menţiunea încadrării activităţii în grupa a II-a de muncă, aşa încât salariatul a solicitat eliberarea unei adeverinţe în acest sens. însă, prin adresa din 14 iulie 2009, angajatorul i-a comunicat încadrarea sa în grupa a II-a de muncă potrivit deciziei Filialei Electrocentrale Craiova din 15 noiembrie 1993 şi a Hotărârii Comitetului Director din 25 noiembrie 1993.
Drept urmare, reclamantul a formulat prezenta acţiune, însă din înscrisurile susmenţionate, tribunalul a constatat că pretenţia acestuia este neîntemeiată.
Astfel, prin decizia din 15 noiembrie 1993, directorul angajatorului a hotărât constituirea unei comisii pentru examinarea, încadrarea nominală a personalului în grupele de muncă şi certificarea acestei încadrări, având în vedere atât dispoziţiile Legii nr. 49/1992, Ordinelor nr. 50/1970 şi 125/1970 şi Avizului M.M.P.S. - M. din 1991 cât şi „concluziile buletinelor de determinări toxicologice şi de buletinele de determinări prin expertizare a locurilor de muncă (activităţilor) cu condiţii grele, periculoase sau risc".
Aşadar, în procesul-verbal din 24 noiembrie 1993/Hotărârea comitetului director din 25 noiembrie 1993 s-a stabilit încadrarea nominală a întregului personal în grupe de muncă, fiind menţionat Atelierul mecanic - muncitori ca încadrat în grupa „3" de muncă, inclusiv reclamantul I.I..
Prin urmare, la momentul desfăşurării activităţii de către reclamant, angajatorul a evaluat locul său de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990 şi a stabilit că nu se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În prezenta cauză, reclamantul a contestat această încadrare, susţinând că acordarea sporului pentru condiţii periculoase şi a sporului pentru condiţii grele - dovedite cu adeverinţa din 2003 - ar justifica pretenţia sa. De asemenea, a arătat că foştii săi colegi ar fi obţinut în instanţă acordarea grupei a II-a de muncă.
Tribunalul a apreciat însă că niciuna din aceste susţineri nu poate fi primită întrucât niciun act normativ în vigoare în perioada pretinsă de reclamant nu a prevăzut legătura intrinsecă dintre acordarea celor două sporuri şi încadrarea în grupele I şi II de muncă, Legea nr. 3/1977 reglementând doar beneficii la acordarea pensiei.
Cât priveşte pronunţarea unor hotărâri irevocabile, tribunalul a constatat că aceasta nu a fost dovedită, angajatorul contestând existenţa lor, iar salariatul nedovedind contrariul.
În plus, s-a observat că singura probă care ar putea răsturna cele stabilite de angajator ar fi efectuarea unei alte expertize a locului său de muncă. Insă, în condiţiile în care raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 01 mai 1999, tribunalul a apreciat că efectuarea acestei expertize după 10 ani nu ar fi concludentă întrucât nu există garanţia că au fost păstrate exact aceleaşi condiţii de muncă ca în perioada prestării activităţii de către reclamant.
Prin urmare, s-a apreciat că pârâta nu poate fi obligată să elibereze reclamantului o adeverinţă cu încadrarea activităţii acestuia în grupa a II-a de muncă, întrucât conform evaluării locului său de muncă, acesta s-a încadrat în grupa a IlI-a de muncă.
Instanţa a mai reţinut că salariatul este îndreptăţit la eliberarea adeverinţei care să ateste activitatea desfăşurată la un angajator fără a fi ţinut de vreun termen, însă adeverinţa nu poate avea la bază decât documentele şi evidenţele întocmite de angajator. în ipoteza în care salariatul contestă aceste evidenţe, tribunalul a apreciat că era obligat să respecte termenele prevăzute de art. 283 C. muncii, în speţă cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (2) C. muncii, care a început să curgă cel mai târziu la data încetării raporturilor de muncă dintre părţi.
Insă, în prezenta cauză, nu a fost invocată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, fiind aplicabile dispoziţiile art. 315 alin. (4) raportat la art. 296 C. proc. civ., ce prevăd interdicţia creării în propria cale de atac a unei situaţii mai grele decât cea din hotărârea atacată. Or, prin pronunţarea sentinţei nr. 3376/2009 şi admiterea recursului său, reclamantul a câştigat dreptul soluţionării pe fond a cauzei sale, neputându-i-se crea o situaţie mai grea prin soluţionarea pe excepţie a cauzei.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul I.I., ce a fost înregistrată la data de 22 mai 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 3843/1/2012.
La termenul de judecată din 6 decembrie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme în soluţionarea cererii de revizuire formulată de I.I..
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Revizuentul I.I. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei nr. 2688 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, fără a indica temeiul juridic al cererii, respectiv vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ..
Dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Numai în situaţia unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceasta se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, conform art. 323 alin. (2) C. proc. civ..
În speţă, revizuentul nu şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi nici nu a invocat prin motivele formulate situaţia reglementată de acest caz de revizuire, în sensul că nu a indicat o hotărâre potrivnică pentru a ne afla în situaţia unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri.
În consecinţă, cum decizia atacată prin cererea de revizuire a fost pronunţată de Tribunalul Botoşani, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire formulată de revizuentul I.I..
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010), soluţionarea cererii de revizuire va fi declinată în favoarea instanţei competente, respectiv Tribunalul Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire a sentinţei nr. 2688 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, formulată de revizuentul I.I., în favoarea Tribunalului Botoşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7464/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7463/2012. Civil. Hotarâre care sa tina loc... → |
|---|
