ICCJ. Decizia nr. 7577/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7577/2012
Dosar nr. 36131/1/2012
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanţii C.D.E. şi O.M.O. au solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 250.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru anii de detenţie politică la care a fost supus tatăl lor, defunctul C.D., invocând în drept prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Prin sentinţa civilă nr. 606 din 30 martie 2010, Tribunalul Mureş a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţi, obligând pârâtul Statul Român, prin M.F.P., la plata către aceştia a echivalentului în RON la momentul plăţii, a sumei de 100.000 euro (câte 50.000 euro pentru fiecare reclamant) cu titlu de daune morale.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de judecată, Statul Român reprezentat de M.F.P. a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 124/A din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Tg. Mureş, a admis apelul declarat de Statul Român şi în consecinţă, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, de la suma de 100.000 euro, la suma de 5.000 euro (câte 2.500 euro pentru fiecare reclamant), cu titlu de daune morale, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, argumentând că intimaţii - reclamanţi nu au resimţit în mod direct efectele condamnării penale a tatălui lor, precum şi faptul că persoana în cauză a beneficiat de măsuri reparatorii instituite prin Decretul - Lege nr. 118/1990.
Împotriva deciziei menţionate anterior au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., au susţinut că în mod greşit s-a făcut aplicaţiunea dispoziţiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 întrucât, prin decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că aceste prevederi legale sunt neconstituţionale, context în care reducerea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale de la 100.000 euro la 5.000 euro este greşită, fiind dată cu încălcarea legii.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel în sensul respingerii apelului pârâtului cu consecinţa menţinerii sentinţei Tribunalului.
Prin decizia civilă nr. 6000 din 14 septembrie 2011, pronunţată în Dosar nr. 1735/102/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de reclamanţii C.D.E. şi O.M.O., împotriva deciziei nr. 124 din 22 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş şi, modificând decizia atacată, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român , prin M.F.P. şi prin D.G.F.P. Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 606 din 30 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale de la suma de 100.000 euro, la suma de 50.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii efective, au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivartea deciziei s-au reţinut următoarele.
La data pronunţării hotărârii atacate erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 prin care despăgubirile morale reglementate ca modalitate de reparaţiune prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 au fost cuantificate în anumite limite, dispoziţii în a căror aplicare a procedat instanţa de apel la determinarea despăgubirilor stabilite ca fiind cuvenite reclamanţilor.
Însă, ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1354 din 21 octombrie 2010, prevederile legale enunţate au fost declarate neconstituţionale, ceea ce înseamnă, potrivit art. 147 din Constituţia României şi art. 31 din Legea nr. 47/1992, încetarea efectelor actului normativ sau dispoziţiei legale declarate neconstituţionale.
Deciziile Curţii Constituţionale nu abrogă şi nici nu modifică prevederi legale, ci împiedică producerea de efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale.
În acest context, dat fiind că dispoziţia legală ce a constituit temeiul redimensionării cuantumului despăgubirilor morale reţinute legal a fi cuvenite reclamanţilor în limitele prevăzute de această normă astfel cum au fost acestea plafonate, a fost declarată neconstituţională şi în raport de considerentele mai sus reţinute, se reţine ca fondată critica din recurs privind inaplicabilitatea acestei norme consecinţă a lipsirii sale de efecte juridice în urma exercitării controlului de constituţionalitate a posteriori.
Totodată se reţine ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale instanţa de apel a făcut o evaluare a acestora şi din perspectiva celorlalte criterii prevăzute de actul normativ incident cauzei, Legea nr. 221/2009, atât prin raportare la măsurile reparatorii acordate prin alte acte normative de reparaţiune Decretul-Lege nr. 118/1990, cât şi în raport de circumstanţele particulare ale cauzei, privind condamnarea suferită de antecesorul reclamanţilor şi a consecinţelor sale asupra acestuia şi a părţilor însăşi.
Din această perspectivă se constată că, astfel cum legal a reţinut instanţa de apel, se impune redimensionarea despăgubirilor astfel cum au fost stabilite de prima instanţă, întrucât aprecierea unor asemenea daune se realizează în echivalent şi cu respectarea principiului proporţionalităţii, scopul acordării daunelor morale constând în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, moral, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale (a unei restituiri în sens delictual).
Natura nepatrimonială a prejudiciului apare a fi incompatibilă cu acoperirea/repararea sa prin echivalent bănesc, întrucât viaţa, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani.
Din acest motiv se impune ca în aprecierea unor asemenea daune să se dea eficienţă principiilor legale enunţate, de natura să asigure păstrarea justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, care nu trebuie, în acelaşi timp, să se constituie în amenzi excesive pentru debitorul obligaţiei astfel stabilite.
Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă înseamnă că nu se poate ignora natura valorilor încălcate, dar şi că ea nu poate constitui temei al îmbogăţirii întrucât, în caz contrar, s-ar deturna însăşi finalitatea acordării unor asemenea daune.
Or, în speţă, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, cel ce a pretins despăgubirile morale nu este victima directă, nemijlocită a condamnării politice, ci descendenţii celui care a suferit condamnarea, astfel încât, dincolo de puternicele relaţii de afecţiune, de resimţirea în plan emoţional a acestei măsuri, efectele sale nu pot fi aceleaşi ca şi în situaţia persoanei asupra căreia acestea s-au produs în mod direct.
În raport de aceste considerente ce vizează titularul acţiunii, de intervalul mare de timp scurs de la momentul condamnării, de natură să atenueze suferinţa morală, de faptul că autorul lor a beneficiat şi de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 şi reţinând că suma stabilită de instanţa de apel (astfel cum a fost diminuată, pe baza unor coordonate constatate a fi rămase fără efecte juridice) nu corespunde criteriilor legale enunţate, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii să fie admis.
Urmare a rejudecării cauzei, pentru cele expuse şi statuând în echitate cu respectarea totodată a principiului justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, se constată ca întemeiată critica reclamanţilor privind cuantumul despăgubirilor cuvenite şi primind recursul acestora, să se modifice în parte decizia atacată în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 50.000 euro, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare D.G.F.P. Mureş, în temeiul art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei s-au arătat următoarele.
Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că unele aspecte formale ale judecării recursului existente la dosarul cauzei la data pronunţării hotărârii au determinat darea unei soluţii greşite.
Astfel, în speţă, este vorba despre o greşeală materială reţinându-se că doar Decizia nr. 1354/2010 îşi producea efectele juridice asupra temeiului de drept reţinut de instanţa de apel, omiţându-se celelalte două decizii ale Curţii Constituţionale pronunţate în materie, respectiv Decizie nr. 1358/2010 şi Decizia nr. 1360/2010, care erau publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010, aşadar îşi produceau aceleaşi efecte juridice ca şi Decizia nr. 1354/2010 la data soluţionării cauzei de către instanţa de recurs.
La data soluţionării recursului (14 septembrie 2011) nu exista niciun temei legal pentru acordarea unor astfel de despăgubiri. Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, Curtea Constituţională a constatat că aceste prevederi contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală.
Raportat la raţionamentul pe care chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl prezintă prin Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce are rol de unificare a practicii judecătoreşti în materie (în acest scop fiind şi sesizată), contestatoarea consideră că se impune a se constata existenţa unei greşeli materiale, a nereţinerii incidenţei în cauză şi a Deciziei nr. 1358/2010, întrucât, prin considerente, chiar instanţa de recurs se referă la faptul că „deciziile Curţii Constituţionale nu abrogă şi nici nu modifică prevederile legale, ci împiedică producerea unor efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale".
Or, aşa cum reţine instanţa, faptul că ulterior pronunţării hotărârii atacate, dispoziţiile din O.U.G. nr. 62/2010 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354/2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010, tot astfel, şi temeiul iniţial al acţiunii introductive, în baza căruia instanţa de fond a obligat pârâtul la 50.000 de euro pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, a fost declarat neconstituţional, Decizia nr. 1358/2010 fiind publicată în acelaşi M. Of. nr. 761/15.11.2010, în care a fost publicată şi Decizia nr. 1354/2010.
În acest sens, este şi concluzia reţinută de către instanţa de recurs: „prevederile legale enunţate au fost declarate neconstituţionale, ceea ce înseamnă, potrivit art. 147 din Constituţia României şi art. 31 din Legea nr. 47/1992, încetarea efectelor actului normativ sau dispoziţiei legale declarate neconstituţionale".
Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele contestaţiei în anulare Înalta Curte a constatat neîntemeiată contestaţia pentru considerentele expuse mai jos.
Potrivit art. art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Acest motiv de contestaţie în anulare are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În cazul de faţă contestatoarea susţine că eroarea materială constă în neanalizarea a două decizii ale Curţii constituţionale pronunţate în materia reglementată de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, şi anume decizia nr. 1358/2010 şi decizia nr. 1360/2010, care erau publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010, aşadar, consideră contestatoarea, îşi produceau aceleaşi efecte juridice ca şi Decizia nr. 1354/2010 la data soluţionării cauzei de către instanţa de recurs.
Ca atare, în speţă, se pune problema interpretării unui text de lege ce a constituit temeiul acţiunii, sub aspectul efectelor pe care le putea produce la data soluţionării recursului, raportat la cele două decizii ale Curţii Constituţionale invocate de către contestator.
Reţinând aceste premise, Înalta Curte constată că acest motiv de fapt al contestaţiei în anulare excede noţiunii de eroare materială avut în vedere de art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., neţinând de aspectele formale ale judecării recursului ci de interpretarea unor dispoziţii legale, raportat la efectele pronunţării unor decizii de neconstituţionalitate asupra normei juridice ce constituie temeiul de drept al acţiunii, normă declarată neconstituţională în cursul judecării cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGE,
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Mureş împotriva deciziei nr. 6000 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7578/2012. Civil. Anulare act. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 7576/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
