ICCJ. Decizia nr. 7593/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7593/2012

Dosar nr. 43110/3/2011

Şedinţa publică din 12 decembrie 2012

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 februarie 2011, reclamantul P.M., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 şi menţinerea privind pensia de serviciu stabilită prin decizia din 15 decembrie 1998, precum şi plata sumei reprezentând diferenţa dintre pensii, cu dobânda legală.

Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 4853 din 4 aprilie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a reţinut că în potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliu sau sediul pârâtul, însă, în prezenta cauză calitatea de intimat o are o altă entitate motiv pentru care competentă este instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul intimatului.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 6688 din 6 octombrie 2012, a admis excepţia de necompetenţă teritorială. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

S-a reţinut, că pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes legea de procedură în vigoare la data sesizării instanţei, aceasta fiind legea nouă, nr. 263/2010, intrată în vigoare la data de 23 decembrie 2010, care a modificat norma de competenţă reglementată prin art. 156 din Legea nr. 119/2010, lege care a fost abrogată.

Prin urmare, s-a constatat că instanţa competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, deci instanţa de la domiciliul ori sediul reclamantului.

Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Dolj, în considerarea argumentelor ce succed.

În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menţionat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora "celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.

Trebuie precizat totodată că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are inclusiv domiciliul procesual ales în judeţul Dolj, competenţa soluţionării acţiunii formulată de acesta revine Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7593/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond