ICCJ. Decizia nr. 7598/2012. Civil. Legea 112/1995. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7598/2012
Dosar nr. 1730/296/2009
Şedinţa publică din 13 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1448/D din 7 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu – Mare s-a admis acţiunea reclamanţilor S.M. şi S.Z. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă:
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 880.349 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă şi suma restituită ca preţ actualizat al imobilului situat în Satu Mare, înscris în C.F. Satu Mare, în natură casă şi teren aferent.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul apreciază ca fiind întemeiată solicitarea reclamanţilor, fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii Statului pentru evicţiune, în temeiul dispoziţiilor art. 1337-1351 C. civ., fiind evinsă, reclamanta are dreptul să fie despăgubită pentru toate pierderile suferite. Prin solicitarea de către reclamanţi a valorii de piaţă, ţinând seama şi de jurisprudenţa C.E.D.O., instanţa reţine că aceştia şi-au extins şi fundamentarea temeiului juridic al cererii.
Pentru a se stabili cuantumul creanţei în despăgubire, la solicitarea reclamantei a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară evaluatoare potrivit căreia valoarea totală a proprietăţii pierdute este de 928.349 RON. Deşi Ministerul Finanţelor Publice, în reprezentarea pârâtului Statul român, prin note de şedinţă declară că nu îşi însuşeşte această expertiză, invocând nulitatea raportului, nu solicită efectuarea unei alte lucrări şi nici nu indică o altă valoare, expertiza în cauză fiind singura probă a valorii imobilului. De altfel, pârâtul nici nu mai susţine ulterior nulitatea invocată deşi i s-a pus în vedere să aducă precizări în acest sens.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acţiunea, în sensul că a obligat pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei suma de 880.349 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă stabilită prin expertiză şi suma încasată de către reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen a declarat apel, pârâtul – apelant Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu – Mare, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că invocarea de către instanţa de fond a prevederilor C. civ. referitoare la evicţiune este neîntemeiată, întrucât acestea sunt prevederi de ordin general, ori în cauza dedusă judecăţii, incidente sunt prevederile Legii nr. 10/2001 coroborate cu prevederile Hotărârii nr. 250/2005, care sunt prevederi legale speciale, care derogă de la normele generale.
Potrivit acestor prevederi speciale, legiuitorul nu despăgubeşte la valoarea de circulaţie, imobilele care au făcut obiectul contractelor de vânzare – cumpărare încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, chiriaşii având dreptul doar la restituirea valorii actualizate a preţului plătit pentru imobilele cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.
În speţă, contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, la baza anulării acesteia stând însăşi reaua – credinţă a reclamanţilor dovedită pe parcursul litigiului ce a făcut obiectul nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare, reaua credinţă constând în faptul că imobilul nu avea ce să caute pe lista celor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, nefiind niciodată proprietatea Statului Român.
Mai mult, reclamanţii au făcut toate demersurile recunoscute de legiuitor privind obligarea Statului la plata preţului actualizat în conformitate cu prevederile legale.
Examinând apelul, prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, proprietarii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Referitor la susţinerile recurentului privind neaplicabilitatea în cauză a textului de lege mai sus evocat, acestea sunt nefondate: este adevărat că prin sentinţa civilă nr. 5391/1998 a Judecătoriei Satu - Mare contractul de vânzare – cumpărare al reclamanţilor a fost anulat, reţinându-se că la data încheierii acestuia vânzătorul Statul Român nu era intabulat în cartea funciară, iar cererea formulată de foştii proprietari nu fusese soluţionată; cu toate acestea, nu se poate concluziona în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi că încheierea contractului de vânzare – cumpărare s-a făcut cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 în condiţiile în care aceştia îndeplineau cerinţele impuse de lege pentru cumpărarea imobilului, având calitatea de chiriaşi la data de intrării în vigoare a legii, ocupau imobilul la data cumpărării, nu făceau parte din categoria persoanelor prohibite la vânzare şi au cumpărat după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 14.
Mai trebuie arătat că răspunderea Statului se impune a fi angajată – contrar susţinerilor recurentului – şi prin prisma dispoziţiilor art. 1337 C. civ. care reglementează răspunderea pentru evicţiune, dar şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocol 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dispoziţiile legale interne venind să confirme jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Tudor împotriva României), în sensul necesităţii ca despăgubirea acordată să fie reală şi corespunzătoare prejudiciului suferit, urmare a anulării unui act ce conferă proprietatea asupra unui bun, în înţelesul Convenţiei.
Prin urmare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilului, conform standardelor internaţionale de evaluare, respectiv a diferenţei dintre preţul de piaţă şi preţul reactualizat încasat.
Sub acest aspect, suma stabilită de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri este greşită întrucât nu ţine seama de faptul că terenul aferent construcţiei nu a fost dobândit în proprietate de reclamanţi, aceştia având doar un drept de folosinţă, prin urmare urmează a fi redus cuantumul despăgubirilor de la suma de 880.349 RON la suma de 639.465 RON, prin deducerea din suma iniţială a valorii terenului aşa cum a fost stabilită de expert (880.749 RON – 240.884 RON), sens în care s-a admis apelul în baza art. 296 C. proc. civ. şi a fost schimbată hotărârea instanţei de fond.
Împotriva deciziei civile nr. 197 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare.
Soluţia legislativă actuală, introdusă prin Legea nr. 1/2009, diferă esenţial fata de dreptul comun în materia răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, întrucât, potrivit art. 1344 C. civ., cumpărătorul evins are dreptul la restituirea sporului de valoare al imobilului, în caz de evicțiune totală.
Se învederează instanţei că nu are relevanţă valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu, întrucât legiuitorul nu despăgubeşte la această valoare imobilele care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. În raport cu spiritul reglementarilor date de art. 50 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, chiriaşii au dreptul doar la restituirea valorii actualizate a preţului plătit pentru imobilele cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.
Astfel, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice este obligat doar la restituirea preţului actualizat, aşa cum prevede art. 50 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Or, reclamanţii au fost despăgubiţi în Dosarul nr. 5377/2003.
În ceea ce priveşte pretenţia reclamantei faţă de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a judeţului Satu-Mare referitoare la plata sumei de 880.349 RON reprezentând diferenţa dintre preţul reactualizat şi preţul de circulație, se critică sentinţa atacată prin prisma următoarelor considerente:
Întrucât demersul judiciar cade sub incidenţa de reglementare a art. de lege menţionat [art. 50 alin. (1) din Legea nr. 1/2009], rezultă că reclamanţii nu se încadrează în textul de lege invocat.
Mai mult, reclamanţii au parcurs etapele procesuale recunoscute de legiuitor în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de către Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a judeţului Satu Mare, privind obligarea Statului Român la plata preţului actualizat în conformitate cu prevederile legale.
Ca urmare, în mod greşit instanţa de apel, a concluzionat ca se impunea aplicarea art. 501 al Legii nr. 10/2001, câtă vreme acesta se referă doar la situaţiile în care vânzările de imobil s-au făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995, ceea ce în speţă, conform celor expuse, nu este cazul.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Obiectul prezentei acţiuni îl constituie obligarea pârâtului Statul român la despăgubiri pentru diferenţa dintre valoarea de piaţă şi suma restituită ca preţ actualizat al imobilului în litigiu, invocându-se drept temei dispoziţiile art. 1337 C. civ.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 1337 C. civ., fiind justificate motivele de recurs invocate de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, privind incidenţa prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform acestor dispoziţii
În ipoteza de faţă, aceea a încheierii contractului de vânzare - cumpărare cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cumpărătorii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă (preţ ce se restituie doar în cazul contractelor desfiinţate, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci doar la restituirea preţului actualizat plătit, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Aceste norme au caracter de drept material şi, fiind înserate într-o normă specială, sunt derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ.
În concluzie, nelegalitatea hotărârii recurate urmează a se reţine exclusiv din perspectiva neaplicării la speţă a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în care se încadrează situaţia reclamanţilor care au fost de altfel despăgubiţi cu valoarea preţului plătit pentru imobilul pentru care s-a încheiat acel contract de vânzare - cumpărare desfiinţat prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi încheiat cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Aşa fiind, se impune reformarea deciziei recurate, sens în care, în baza art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 1448 D din 7 aprilie 2011 a Tribunalului Satu Mare şi pe fond va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 197 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 1448 D din 7 aprilie 2011 a Tribunalului Satu Mare şi pe fond respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7600/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 7599/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
