ICCJ. Decizia nr. 760/2012. Civil. Strămutare. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.760/2012
Dosar nr.9999/1/2011
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1962 din 3 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis cererea formulată de C.A.I. şi a strămutat judecata cauzei care formează obiectul Dosarului nr. 3573/235/2010 al Judecătoriei Gherla de la această instanţă la Judecătoria Vaslui, păstrând actele de procedură îndeplinite.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în anulare T.A., arătând că nu a ştiut de existenţa dosarului de strămutare, motiv pentru care apreciază că se află în prezenţa situaţiei reglementate de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., procedura de citare nefiind îndeplinită.
Analizând contestaţia în anulare din perspectiva art. 40 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Se reţine însă că potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac.
Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nici o distincţie între aceste căi de atac.
Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de T.A. împotriva încheierii nr. 1962 din 3 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2012. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 759/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
