ICCJ. Decizia nr. 764/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 764/2012

Dosar nr. 13565/3/2010

Şedinţa publică de la 16 februarie 2012

Asupra recursului de faţă:

Prin decizia civilă nr. 3008 din data de 13 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 13565/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 7414 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 13565/3/2010, în contradictoriu cu intimata C.M.; a modificat, în tot, sentinţa atacată, în sensul că a înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtei la recalcularea pensiei reclamantei, retroactiv, începând cu data de 17 martie 2007, cu valorificarea şi a sporului de vechime realizat în grupa a Ii-a de muncă de 1 an şi 4 luni, precum şi dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata diferenţelor rezultate din această recalculare, începând cu 17 martie 2007 şi a menţinut celelalte dispoziţii. Prin decizia civilă nr. 4431 din 29 iunie 2011, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 3008 din data de 13 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 13565/3/2010, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, decizie irevocabilă.

Împotriva deciziei civile a Secţiei a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti nr. 4431 din 29 iunie 2011, irevocabilă, a formulat recurs recurenta-revizuientă C.M.

Recursul este inadmisibil.

Este de observat că, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită şi că, decizia ce a făcut obiectul revizuirii, în speţă, nu se încadrează între hotărârile menţionate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce pot fi atacate cu recurs, fiind irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.

Aşa fiind, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii de fond, Înalta Curte, în considerarea celor sus-arătate şi în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia invocată din oficiu şi va respinge recursul dedus prezentei judecăţii, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de revizuienta C.M., împotriva deciziei civile a Secţiei a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti nr. 4431 din 29 iunie 2011.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 764/2012. Civil