ICCJ. Decizia nr. 789/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 789/2012
Dosar nr. 1531/101/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
La data de 8 martie 2010, reclamantul W.F. a chemat în judecată pârâtul S.R. prin M.F.P., pentru a fi obligat la plata sumei de 100.000 euro daune morale şi 50.000 euro daune materiale.
La termenul din 23 aprilie 2010, reclamantul a depus o precizare de acţiune, prin care a arătat că solicită numai daune morale nu şi daune materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 567 din 22 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 1531/101/2010, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul W.F. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., aşa cum a fost precizată.
A fost obligat pârâtul la 20.000 euro daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamant şi părinţii săi.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Pe perioada măsurii administrative a deportării, reclamantul a trăit în condiţii inumane, fără adăpost, fiind nevoit să construiască, împreună cu familia sa, bordei în pământ, fără apă potabilă, suferind de frig, foame, etc., motiv pentru care acesta s-a şi îmbolnăvit.
Măsura strămutării aplicată de autorităţile comuniste a fost o măsură administrativă cu caracter politic şi abuzivă a regimului comunist totalitar, ce i-a cauzat reclamantului şi părinţilor acestuia suferinţe morale, pentru care art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede acordarea de despăgubiri.
Având în vedere spiritul şi raţiunea acestei legi de a înlătura, chiar şi parţial, suferinţele provocate prin condamnările politice aplicate de regimul comunist, dar şi prin măsurile administrative cu caracter politic, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite şi cerinţele alin. (l1) din art. 5, astfel că o indemnizaţie în cuantum de 20.000 euro, reprezintă o compensaţie justă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant şi părinţii săi, suma solicitată prin acţiunea da faţă, fiind exagerată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul S.R. prin M.F.P., care a criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 101 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul pârâtului S.R. prin M.F.P.
S-a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Acţiunea supusă judecăţii este întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Pentru această acţiune legea nu prevede participarea obligatorie a procurorului, această cerinţă fiind stabilită numai pentru cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 4 din aceeaşi lege, conform art. 4 alin. (5).
Reclamantul W.F., în calitate de moştenitor al autorului W.A., persoană strămutată şi căruia i s-a stabilit domiciliul forţat, a formulat acţiune în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pentru acordarea de daune morale.
Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358, pronunţată de Curtea Constituţională, la data de 21 octombrie 2010.
Această decizie a Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie, iar potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în M.O., partea I din data de 15 noiembrie 2010, astfel că, potrivit dispoziţiilor legale de mai sus, începând cu această dată, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca, în situaţia în care în termen de 45 zile Parlamentul nu pune de acord aceste prevederi legale cu dispoziţiile Constituţiei, acestea să îşi înceteze efectele juridice.
Constatându-se că în perioada ulterioară publicării în M.O. a Deciziei Curţii Constituţionale, în termenul de 45 de zile, prevăzut de lege, Parlamentul nu a adoptat alte dispoziţii legale referitoare la Legea nr. 221/2009, care să fie în acord cu dispoziţiile Constituţiei, prevederile acestei legi îşi încetează efectele juridice.
Prin urmare, acţiunea pentru plata daunelor morale formulată de reclamant rămâne fără temei juridic, putând fi acordate însă, ca măsuri reparatorii, despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din aceeaşi lege, dar acestea nu fac obiectul prezentei acţiuni.
Făcând aplicarea art. 296 C. proc. civ., Curtea de apel a admis apelul declarat de pârât şi schimbând sentinţa, a respins acţiunea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul W.F., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanţei de apel, în sensul respingerii apelului declarat de S.R. prin M.F.P. şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.
Prin motivele de recurs se critică hotărârea atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că în raport de situaţia de fapt constatată de instanţa de fond, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale, în raport de cauza care reglementează repararea prejudiciului moral suferit de reclamant în perioada cât a fost dislocat împreuna cu familia din localitatea Berzeasca, judeţul Caraş Severin, în localitatea Ezerul, Judeţul Călăraşi.
S-a reţinut, în esenţă, că după pronunţarea de către instanţa de fond a sentinţei nr. 567 din 22 octombrie 2010, prin care a fost admisă acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi a fost obligat S.R. la plata de despăgubiri morale prevăzute de aceste dispoziţii legale, prin decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de S.R. în alte dosare, dispoziţiile legale menţionate fiind declarate neconstituţionale.
Instanţele de judecată aveau şi au posibilitatea să sancţioneze atitudinea subiectivă a S.R., prin soluţionarea cererilor pe dreptul comun, mai ales că în unele cauze, aşa cum este şi cauza de faţă, instanţa de fond, pe bază de probe, a confirmat situaţia de fapt dedusă judecăţii şi a stabilit că reclamantul este îndreptăţit să fie despăgubit pentru prejudiciul moral suferit.
Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce succed:
Analizând criticile formulate de recurentul reclamant, Înalta Curte constată că cele referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 (M. Of. nr. 789/7.11.2011), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Problema de drept, din perspectiva căreia a fost soluţionată speţa în mod definitiv, nu este cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării în recurs, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010), dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţele de judecată.
După cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat, se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga ommnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, mai sus-menţionată, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune nici că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel, ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia interzice în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.L.F., câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga ommnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul W.F. împotriva deciziei nr. 101 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 78/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 79/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
