ICCJ. Decizia nr. 810/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 810/2012
Dosar nr. 49572/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 9 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 11 februarie 2011, reclamantul M.P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând instanţei anularea deciziei nr. 15833 din 31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 18 mai 2011, tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei către Tribunalul Bucureşti motivând că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei a cărei anulare se solicită.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată la data de 16 iunie 2011, sub nr. 49572/3/2011.
La data de 23 noiembrie 2011 intimata parată a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, excepţie pe care tribunalul a admis-o pentru următoarele motive:
Art. 156 din Legea nr. 19/2000 arată că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
În conformitate cu acest text de lege contestaţiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I. erau de competenţa instanţei de la sediul pârâtului, adică al Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI pentru că aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau SRI şi prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor din Legilor nr. 19/2000, nr. 164/2001 şi nr. 179/2004 competenţa aparţinea Tribunalului Bucureşti, fiind dată de cea de-a doua teză a art. 156.
În prezent, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 litera a) din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 din Legea nr. 263/2010 dispune că „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Art. 7 din Legea nr. 119/2000 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.”
Decizia de recalculare a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 11 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.
În hotărârea de declinare s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv la 01 ianuarie 2011, astfel că, în situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat, se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută de la sediul pârâtului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.
Când o Lege specială (19/2000), care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă, este înlocuită cu o altă Legea nr. (263/2010) şi o altă lege specială (119/2010) face trimite la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Art. 156 din Legea nr. 263/2010 arată că „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
Art. 727 C. proc. civ. arată că „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc.”
Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile codului de procedură civilă, dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că prin analogie se poate interpreta că şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar şi prevederile CEDO pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
În baza art. 20 C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi, în conformitate cu art. 21 şi 22 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului în vederea soluţionării conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între două tribunale, care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. - stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pentru considerentele ce succed:
Decizia nr. 15833/31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei militare a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010 şi a fost contestată la 11 februarie 2011, la data sesizării instanţei de judecată fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, care în art. 154 cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă.
Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010, sub incidenţa căreia a fost emisă decizia atacată, stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea şi contestarea pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.
La data de 1 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispoziţiilor acesteia din urmă, în lipsa unor prevederi exprese.
Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă, iar când o lege specială care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme privitoare la competenţă, este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
În aceste condiţii, în raport şi de prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin incidente dispoziţiile legii noi, respectiv, art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 alin. (1) din precitata lege prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul ori sediul reclamantului, astfel că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Aşa fiind, faţă de textele de lege mai sus-evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Dolj a reţinut în mod greşit că, în speţă, instanţa competentă să soluţioneze litigiul este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus-arătate şi în raport de obiectul cererii - anularea deciziei privind recalcularea pensiilor militare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, având în vedere şi faptul că reclamantul are domiciliul în Mun. Craiova, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dolj şi, în considerarea prevederilor art. 12 C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul M.I.P., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 79/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 818/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
