ICCJ. Decizia nr. 79/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 79/2012
Dosar nr. 40247/3/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1146 din 29 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii N.G.V., N.S.Ş., N.L.V. şi N.D.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă:
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale şi a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării la care a fost supusă autoarea lor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că măsura suportată de mama reclamanţilor se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 aceştia fiind îndreptăţiţi la plata sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Apelantul-pârât Statul Român a criticat hotărârea ca netemeinică şi nelegală sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, acestea fiind exagerat de mari.
În apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti se arată că, în aprecierea cuantumului despăgubirilor, instanţa trebuia să aibă în vedere practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocând cu titlu de exemplu Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 10 ianuarie 2008 în cauza Varnava şi alţii contra Turciei, în care Turcia a fost condamnată la suma de 4.000 euro, despăgubiri pentru rudele localnicilor ciprioţi dispăruţi, apreciindu-se că această constatare de încălcare constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanţi.
A mai susţinut că reclamanţii au primit o satisfacţie echitabilă şi prin condamnarea în mod public a regimului comunist.
Prin Decizia civilă nr. 149/A din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au fost admise apelurile declarate de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1146 din 29 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de daune morale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că reclamanţii au promovat acţiunea în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 publicată în M. Of. din data de 15 noiembrie 2010.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie este definitivă şi obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
În prezent, nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, putând fi acordate doar despăgubiri în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii N.G.V., N.L.V., N.S.Ş. şi N.D.V., criticând-o pentru nelegalitate şi fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurenţii-reclamanţi au susţinut că, este cunoscută forţa juridică a unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională însă, chiar şi în aceste condiţii, dacă deciziile se contrazic se creează un paradox juridic, o confuzie legislativă, astfel încât trebuie respectat dreptul comunitar.
Nu prezintă relevanţă neprevederea sursei de finanţare, întrucât nu cade în sarcina instanţei sau faptul că au existat reglementări paralele care nu au legătură cu daunele morale, iar decizia Curţii Constituţionale poate avea consecinţe imprevizibile pe plan european.
În raport cu cele expuse, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.
Examinând criticile formulate, în raport cu textele incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Problema de drept ce urmează a fi dezlegată în speţă, este aceea, dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, mai pot fi aplicate acţiunii formulate de reclamanţi, în condiţiile în care acest text de lege a fost declarat neconstituţional, printr-un control, a posteriori, de constituţionalitate prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Această problemă de drept a fost dezlegată corect de către instanţa de apel, care a reţinut că, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea despăgubirilor morale.
Cu privire la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Conform art. 330 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru reclamanţi de la data publicării în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a deciziei Curţii Constituţionale, nu se pronunţase în apel, decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.D.V., N.L.V., N.S.Ş. şi N.G.V. împotriva Deciziei civile nr. 159 A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 789/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 810/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
