ICCJ. Decizia nr. 805/2012. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 805/2012
Dosar nr. 1339/115/2010
Şedinţa publică de la 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 599 din 18 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1339/115/2010 al Tribunalului Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii în constatare, lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei de interes a acestuia în formularea acţiunii şi s-a admis acţiunea formulată de reclamantul O. Băile Herculane reprezentat prin C.L. Băile Herculane şi P.O. împotriva pârâtelor SC H. SA Băile Herculane şi SC C. SRL Băile Herculane, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 366 din 20 februarie 2010 încheiat între pârâte având ca obiect imobilele înscrise în C.F. nr. 30019 Băile Herculane, nr. top. 46 compus din teren intravilan de 1738 m.p. şi construcţii – S.M.B., pavilionul 7, birouri PTTR, C.E.C., Banca, O.N.T. şi agenţia voiaj C.F.R., s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, pârâtele fiind obligate şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.346,73 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat, încheiat între pârâte pentru preţul de 623.573 lei plus T.V.A. cu motivarea că imobilul care a făcut obiectul contractului este încadrat în categoria monumentelor istorice potrivit Ordinului nr. 2.314/2004 al ministrului culturii şi cultelor, astfel încât pentru înstrăinarea acestui imobil trebuie respectate dispoziţiile imperative ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Dreptul de preemţiune conferit de art. 4 alin. (8) din aceeaşi lege, autorităţilor locale nu a fost respectat, situaţie în care contractul este lovit de nulitate absolută.
Soluţionând în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâte, tribunalul a arătat că dispoziţiile Legii nr. 422/2001 prevăd expres posibilitatea constatării nulităţii absolute a vânzării în raport cu reglementările sale speciale, motiv pentru care a respins această excepţie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă în considerarea împrejurărilor de fapt şi de drept invocate de reclamant şi apreciate de instanţă ca fiind de natură a conferi acestuia calitate procesuală activă, precum şi interes, deoarece a declarat că îşi exercită dreptul de preemţiune situaţie în care şi excepţia lipsei de interes a fost respinsă.
În privinţa fondului, prima instanţă a constat că prin adresa nr. 455 din 17 septembrie 2009, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional prin D.C.C.P.N.J. Caraş-Severin a comunicat că nu-şi exercită dreptul de preemţiune şi că în temeiul art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001, transferă acest drept către autorităţile locale comunicând această adresă inclusiv pârâtelor.
Totodată, arată tribunalul, reclamantul a comunicat şi biroului notarial H.C.L. nr. 80/2009 prin care s-a decis exercitarea dreptului de preemţiune, cu menţiunea că a solicitat dar nu a primit raportul de evaluare al imobilelor din litigiu, astfel încât prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost încălcată procedura exercitării dreptului de preemţiune al statului român, fiind incidente în speţă dispoziţiile art. 4 alin. (4) din aceeaşi lege, care sancţionează cu nulitatea absolută contractul încheiat în aceste condiţii.
Apelurile declarate de pârâte au fost respinse, ca nefondate, prin decizia comercială nr. 95 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a înlăturat critica privind lipsa legitimării procesuale a reclamantului O. Băile Herculane prin C.L., cu motivarea că deşi, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 23 alin. (1) şi (2), art. 36 şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, reprezentarea în justiţie a drepturilor şi intereselor juridice ale unităţii administrativ teritoriale, comuna, oraşul, municipiul, este exercitată de către primar, care a şi semnat cererea de chemare în judecată, alăturarea în calitatea de reprezentant şi a C.L. nu constituie o excepţie de neprimire a cererii de chemare în judecată pe temeiul lipsei legitimării procesuale active.
De asemenea, excepţia lipsei de interes a reclamantului, reiterată în apel, a fost respinsă în considerarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 care conferă unităţii administrativ teritoriale posibilitatea de a exercita dreptul de preemţiune, şi prin urmare, interesul de a invoca nulitatea absolută a actului juridic încheiat cu încălcarea acestui drept.
Fiind dovedită în speţă împrejurarea că pârâta vânzătoare SC H. SA Băile Herculane a fost informată cu privire la obligaţia de a permite exercitarea dreptului de preemţiune, aceasta a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, încălcând prevederile legale anterior menţionate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC H. SA Băile Herculane şi SC C.C. SRL Băile Herculane criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Reiterând criticile privind modul de soluţionare a excepţiilor invocate, recurentele invocă faptul că reclamantul O. Băile Herculane nu poate fi reprezentat de C.L. ci doar de P., care nu a dovedit însă existenţa unei împuterniciri pentru formularea acţiunii în justiţie.
Excepţia lipsei de interes a fost, de asemenea, greşit soluţionată prin decizia recurată, în condiţiile în care prin H.C.L. nr. 80/2009, C.L. şi-a exercitat dreptul de preemţiune şi nu O. Băile Herculane, care nu poate justifica folosul practic, imediat urmărit prin demersul său.
Dispoziţiile art. 4 pct. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 422/2001 au fost greşit aplicate, ceea ce constituie motiv de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în mod eronat s-a reţinut prin decizia recurată că procedura exercitării dreptului de preemţiune a fost încălcată prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a cerut a se constata.
Relevantă în această privinţă, susţin recurentele, este împrejurarea că, la data de 17 septembrie 2009, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, prin D.J. Caraş-Severin, a comunicat că nu-şi exercită dreptul de preemţiune, precizând însă că îl transferă potrivit art. 4 pct. 8 din aceaşi lege, autorităţilor publice locale.
În alţi termeni, C.L.O. Băile Herculane îşi putea manifesta voinţa doar la data de 17 septembrie 2009, fiind evident că o eventuală exercitare a acestui drept prin H.C.L. nr. 80/2009 nu poate reprezenta un demers valabil, situaţie în care invocarea nulităţii absolute este inadmisibilă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor şi temeiurilor de drept invocate, cu precizarea că prevederile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., sunt doar indicate, fără o dezvoltare corespunzătoare a criticilor, Înalta Curte constată că este nefondat.
Din această perspectivă, examinând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va reţine că excepţiile lipsei legitimării procesuale a reclamantului O. Băile Herculane prin C.L. şi respectiv a lipsei de interes au fost corect soluţionate prin decizia recurată, raportat la prevederile art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 36 şi art. 62 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.
În acest context, s-a reţinut corect că unităţile administrativ teritoriale, comuna, oraşul, municipiul, sunt reprezentate în justiţie prin primar, care în calitate de reprezentant legal, a semnat cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul O. Băile Herculane, iar faptul că pe lângă reprezentantul legal s-a alăturat în aceeaşi calitate şi consiliul local, nu constituie un temei suficient pentru admiterea excepţiei.
În egală măsură, potrivit art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001, unitatea administrativ teritorială are vocaţia exercitării dreptului de preemţiune, cu consecinţa că în ipoteza în care apreciază că acest drept i-a fost încălcat are şi interesul promovării acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actului juridic încheiat în aceste condiţii. Prin urmare, şi în considerarea specificului nulităţii absolute, ce poate fi invocată de orice persoană interesată, precum şi a dispoziţiilor legale imperative încălcate, rezultă că şi în această privinţă decizia recurată este legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune al statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor sau prin serviciile publice deconcentrate ale ministerului, ori ale unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.
În conformitate cu alin. (8) al aceluiaşi art., dreptul de preemţiune se transferă autorităţilor publice locale, în cazul în care titularii menţionaţi la alin. (4) nu înţeleg să-şi valorifice acest drept.
În speţă, în acest sens a fost adoptată H.C.L. nr. 80/2009 prin care s-a decis exercitarea dreptului de preemţiune, hotărârea fiind comunicată societăţii vânzătoare şi notarului public.
De altfel, deşi recurentele nu contestă faptul că prin acest act administrativ s-a exercitat dreptul de opţiune privitor la imobilul în litigiu, apreciază fără temei că această opţiune nu a fost valabil exprimată deoarece dreptul s-a născut abia la data de 17 septembrie 2009 când Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a comunicat că nu-şi exercită acest drept.
Această critică urmează a fi înlăturată în considerarea faptului că dreptul de opţiune a fost exprimat printr-un act administrativ, a cărei valabilitate, inclusiv în privinţa datei la care a fost adoptat nu poate fi cenzurată în acest cadru procesual, iar pe de altă parte, acest drept a fost exercitat anterior datei de 20 februarie 2010 când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a invocat.
În consecinţă, sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 a fost corect aplicată, astfel încât soluţia ce se impune este aceea de respingere a recursului pârâtelor, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.C. SRL şi SC H. SA împotriva deciziei comerciale nr. 95 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 802/2012. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 806/2012. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
