ICCJ. Decizia nr. 806/2012. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 806/2012
Dosar nr. 237/2/2011
Şedinţa publică de la 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca primă instanţă:
1. Prin cererea arbitrală adresată Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 27 noiembrie 2009, reclamantul C.J. Bihor a solicitat obligarea pârâtei SC C.T. SRL la plata unor sume de bani reprezentând chirie şi penalităţi, aferente perioadei 22 decembrie 2006 – 22 noiembrie 2009, datorate în baza contractului de închiriere nr. 72 din 6 iunie 2006 pentru imobilul C.L. situat în Oradea.
2. Prin sentinţa arbitrală nr. 217 din 4 noiembrie 2010, Tribunalul Arbitral constituit în conformitate cu art. 20 din Regulile de procedură ale Curţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă, şi în consecinţă a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
În fundamentarea acestei soluţii, Tribunalul Arbitral a reţinut, în esenţă, că reclamantul îşi întemeiază pretenţiile pe contractul nr. 72/2006 care a fost încheiat între R.R.F. şi SC C.T. SRL, la data încheierii contractului bunul aflându-se în domeniul privat al statului şi administrarea R.R.F. Ulterior, respectiv la 13 decembrie 2006 prin H.G. nr. 1792 bunul a fost trecut în domeniul public al Judeţului Bihor.
În raport de acest context legal Tribunalul Arbitral a apreciat că la data la care prin hotărâre de guvern bunul a trecut în proprietate publică, contractul de închiriere dintre R. şi pârâta SC C.T. SRL trebuia considerat încetat, un nou contract putându-se încheia numai în condiţiile organizării unei licitaţii şi a câştigării ei de către pârâtă.
3. Împotriva sentinţei nr. 217/2010 a Tribunalului Arbitral reclamanta a promovat acţiune în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 364 lit. a), i) şi e) C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că în mod greşit Tribunalul Arbitral a reţinut lipsa calităţii sale procesual active, deoarece schimbarea proprietarului bunului nu constituie o modalitate de încetare a contractului.
Sub un al doilea aspect, reclamanta a invocat şi necompetenţa Tribunalului Arbitral în temeiul art. 3433 C. proc. civ.
Sub un ultim aspect, reclamanta a susţinut că hotărârea arbitrală a fost pronunţată după expirarea termenului de cinci luni de la data constituirii tribunalului arbitral, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3533 C. proc. civ.
4. Curtea de Apel Bucureşti astfel investită cu soluţionarea acţiunii în anulare, potrivit prevederilor cuprinse în art. 365 C. proc. civ., prin sentinţa comercială nr. 65 din 11 aprilie 2011, a respins, ca nefondată, acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 217/2010, apreciind că motivele de desfiinţare invocate de reclamantă nu subzistă.
Curtea de Apel a reţinut în considerentele sentinţei că Tribunalul Arbitral era competent să soluţioneze pricina, în raport de clauza compromisorie cuprinsă la art. 15 din contractul nr. 72/2006 pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile.
Reţine instanţa, totodată, că în perioada 22 decembrie 2006 – 20 iunie 2008, imobilul s-a aflat în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, care în calitate de titulară a dreptului de administrare era ţinută să încheie un act adiţional la contractul de închiriere care să reflecte modificările survenite cu privire la locatar.
În ce priveşte caducitatea arbitrajului instanţa reţine că reclamanta nu a respectat procedura impusă de art. 3533 alin. (6) C. proc. civ., în sensul notificării tribunalului şi celeilalte părţi a faptului că înţelege să invoce caducitatea.
II. Recursul. Motivele de recurs.
5. Împotriva sentinţei comerciale nr. 56 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti reclamantul C.J. Bihor a declarat recurs la 30 mai 2011, în termen legal solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii în anulare arbitrală astfel cum a fost formulată.
Recurentul şi-a întemeiat criticile aduse sentinţei atacate pe motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
Motivarea hotărârii adoptate de instanţa statală este vădit contradictorie, deoarece pe de o parte reţine că pretenţiile C.J. Bihor îşi au temeiul în contractul de închiriere nr. 72/2006, care la art. 15 cuprinde clauza compromisorie, iar pe de altă parte reţine că, C.J. nu are calitate procesuală activă.
Subsumat aceluiaşi motiv recurentul arată că în măsura în care Tribunalul Arbitral a considerat că între părţi nu există raport contractual, nu putea trece la judecarea cauzei, deoarece conform art. art. 3433 C. proc. civ., avea obligaţia să îşi verifice propria competenţă.
Potrivit recurentului, motivarea instanţei în sensul că se impunea încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr. 72/2006 este lipsită de fundament legal, întrucât pârâta, locatarul, a avut cunoştinţă de schimbarea proprietarului imobilului în condiţiile în care H.G. nr. 1792/2006 a fost publicată în M. Of. al României.
Intimata SC C.T. SRL nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs, concluziile sale, în sensul respingerii recursului, fiind consemnate în practicaua acestei decizii.
6. Înalta Curte, verificând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente pretins încălcate în cauză, constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce urmează:
6.1. Cu titlu preliminar, Curtea aminteşte că potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare pentru motivele arătate expres şi limitativ în textul de lege, motive care, pot fi caracterizate, după enunţul lor, ca strâns legate de convenţia arbitrală deoarece privesc competenţa, procedura, sentinţa arbitrală sau pun în discuţie ordinea publică.
Cu alte cuvinte motivele prevăzute în art. 364 C. proc. civ., vin să sancţioneze încălcarea unor reguli stabilite prin convenţia arbitrală a principiului contradictorialităţii şi a unor norme de ordine publică, instanţele statale chemate să exercite controlul hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare trebuie să se pronunţe exclusiv în raport de conţinutul motivelor prevăzute în art. 364 C. proc. civ., care nu permit o cercetare a modului în care Tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, a greşelilor de judecată care exced cadrul limitativ enunţat în art. 364 C. proc. civ.
6.2. Caracterul exclusiv şi unic al acţiunii în anulare arbitrală, impune, în ceea ce priveşte soluţionarea recursului împotriva hotărârii date de instanţa judecătorească în acţiunea în anulare, necesitatea circumscrierii motivelor de recurs la limitele în care s-a desfăşurat judecata în faţa Tribunalului Arbitral şi a instanţei statale investită cu acţiunea în anulare, chiar dacă potrivit cu art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute cu art. 304 C. proc. civ.
6.3. În cauză, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea în anulare pe dispoziţiile art. 366 lit. a), i) şi e) C. proc. civ., iar prin prezentul recurs critică soluţia numai sub aspectul dezlegării date pe motivele reglementate de art. 364 lit. a) şi i).
6.4. Cu privire la motivul prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., „litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului” reclamanta recurentă susţine că raţionamentul instanţei este contradictoriu deoarece în măsura în care a confirmat dezlegarea dată pe excepţia lipsei calităţii sale procesual active cu motivarea că nu este parte în contractul de închiriere, nu putea reţine competenţa Tribunalului Arbitral în temeiul clauzei înscrise în art. 15 din contract.
Motivul din art. 364 lit. a) C. proc. civ., pune în discuţie arbitralitatea situaţiei litigioase şi trebuie corelat cu dispoziţiile art. 340 C. proc. civ., după care pot fi soluţionate numai litigiile patrimoniale dintre părţi cu excluderea acelora care, privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
Or, această ipoteză a nonarbitrabilităţii litigiului nu operează în cauză, pretenţiile reclamantei vizând plata contravalorii chiriei pentru folosinţa bunului deţinut de pârâtă în temeiul contractului de închiriere.
Tribunalul Arbitral a fost sesizat prin acţiune arbitrală de reclamantă, clauza arbitrală cuprinsă în art. 15 din contractul pe care reclamanta s-a întemeiat, şi competenţa arbitrajului nu au fost contestate de niciuna din părţile în litigiu.
Verificarea competenţei arbitrajului în soluţionarea acţiunii arbitrale este o chestiune prealabilă şi obligatorie după art. 3433 alin. (2) C. proc. civ.
Cu alte cuvinte prealabil examinării pe fond a litigiului sau a unor excepţii care vizează antamarea fondului, Tribunalul Arbitral îşi verifică competenţa şi sub acest aspect nu există nici o contradicţie în conduita Tribunalului Arbitral şi soluţia pronunţată pe excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, excepţie de fond, dirimantă a cărei soluţionare a impus un examen pe fond a pretenţiilor sale în raport de înscrisurile depuse, dispoziţiile legale relevante şi circumstanţele concrete ale cauzei.
6.5. În ce priveşte motivul din art. 364 lit. i) C. proc. civ., „când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, ori dispoziţii imperative ale legii” criticile invocate prin recurs, cu privire la publicarea în M. Of. al României a H.G. nr. 1792/2006 de schimbare a proprietarului imobilului, nu se circumscriu noţiunii de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziţii imperative ale legii sancţionate cu desfiinţarea hotărârii arbitrale.
În sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ., ordinea publică trebuie înţeleasă ca o limitare şi îngrădire a autonomiei de voinţă şi libertăţii contractuale, deoarece include în sfera sa norme imperative de la care părţile nu pot deroga, în considerarea interesului general pe care acestea le protejează.
Or, în cauză soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prin prisma argumentelor avute în vedere de Tribunalul Arbitral şi de instanţa judecătorească nu relevă încălcarea ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative incidente.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat, recurentul urmând a fi obligat potrivit art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această fază procesuală către intimat, cheltuieli constând în plată onorariu de avocat şi contravaloare bilet avion pentru termenul din 21 februarie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul C.J. BIHOR împotriva sentinţei comerciale nr. 56 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 7722 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C.T. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 805/2012. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 807/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
