ICCJ. Decizia nr. 910/2012. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 910/2012
Dosar nr. 2480/103/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1607 din 22 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale în dosarul nr. 2480/103/2010, în urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin Decizia nr. 685/RC/2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 654/103/2010, a fost respinsă, ca tardivă, cererea formulată de revizuentul V.V. împotriva deciziei civile nr. 129/ RC din 10 februarie 2010 a Tribunalului Neamţ, întemeiată pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., admiţându-se, în prealabil, excepţia cu acest obiect.
Totodată, au fost respinse atât excepţia tardivităţii cererii de revizuire formulate de SC A.R. SA Bucureşti, cât şi excepţiile invocate de revizuentul V.V., ca nefondate, dispunându-se respingerea cererii de revizuire formulate de revizuenta SC A.R. SA Bucureşti, întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin cererile de revizuire a deciziei civile nr. 129/ RC din 10 februarie 2010 a Tribunalului Neamţ, formulate de revizuenţii SC A.R. SA şi V.V., întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut că aceasta este potrivnică sentinţei civile nr. 3656/2009 a Judecătoriei Roman; deciziei civile nr. 425/RC/2005 a Tribunalului Neamţ; sentinţei civile nr. 784/2005 a Judecătoriei Roman; sentinţei civile nr. 767/2003 a Judecătoriei Roman şi sentinţei civile nr. 1102/2003 a Judecătoriei Roman.
Revizuenta SC A.R. SA, prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 24 noiembrie 2010, a indicat hotărârile potrivnice cu Decizia 129 din 10 februarie 2010 a Tribunalului Neamţ ca fiind Decizia civilă nr. 425/ RC din 29 august 2005 şi sentinţa nr. 2694 din 7 decembrie 2005 a Judecătoriei Roman.
În ceea ce priveşte cererea petentului V.V., prin care a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 129/RC/2010 în raport de deciziile civile nr. 869/ RC din 23 octombrie 2010 şi nr. 106/ RC din 3 februarie 2010, Curtea de Apel a apreciat că este tardiv formulată, admiţând, în acest sens, excepţia invocată de către SC A.R. SA
În raport de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea de revizuire, datată 26 aprilie 2010, a fost formulată peste termenul de o lună prevăzut pentru cauzele de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care curge de la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv Decizia nr. 129/RC/2010, respectiv de la data de 10 februarie 2010.
Privitor la cererea de revizuire formulată de SC A. SA, instanţa a respins, ca fiind nefondate, excepţiile tardivităţii, inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, invocate de către revizuentul V.V.
Cererea de revizuire formulată de SC A. SA, a fost formulată la data de 10 martie 2010, aşa cum rezultă din dovada expedierii prin fax, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 324 alin. (1) şi art. 101 alin. (1) C. proc. civ., este formulată în termen.
De asemenea, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire este neîntemeiată, câtă vreme se invocă, în speţă, contrarietatea de hotărâri date de instanţe de grad diferit, aparent sub acelaşi aspect, iar cererea întemeiată în dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate face şi în cazul în care hotărârea sau hotărârile potrivnice sunt date de instanţele de recurs, chiar dacă acestea nu au evocat fondul.
Nici excepţia autorităţii de lucru judecat nu este întemeiată, având în vedere că cerinţa impusă de art. 1201 C. civ., respectiv existenţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, nu există.
În ceea ce priveşte fondul cererii de revizuire formulate de revizuenta SC A. SA, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 129/ RC din 10 februarie 2010, a cărei revizuire se solicită, Tribunalul Neamţ a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului declarat de SC A.R. SA şi, totodată, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de contestatoarea SC A. SA şi intimatul V.V., împotriva sentinţei civile nr. 1385 din 3 iulie 2006 pronunţate de Judecătoria Roman în dosarul 1693/1996.
S-a menţinut, astfel, hotărârea instanţei de fond prin care s-a admis în parte contestaţia la executare formulată de SC A.R. SA, în contradictoriu cu intimatul V.V., şi s-a dispus încetarea popririi înfiinţate asupra conturilor bancare ale contestatoarei deschise la terţul poprit R.B. SA, sucursala Neamţ, pentru toate sumele reprezentând drepturi salariale, ulterioare datei de 29 august 2003, dată de la care contractul de muncă a intimatului a încetat de drept, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) C. muncii.
Prin Decizia nr. 425/ RC din 29 august 2005, Tribunalul Neamţ a admis recursul declarat de SC A.R. SA împotriva sentinţei nr. 800 din 27 aprilie 2004 a Judecătoriei Roman, a modificat, în parte sentinţa, cu consecinţa admiterii contestaţiei la executare şi anulării formelor de executare întreprinse în dosarul de executare silită nr. 54/2003 al B.E.J. P.S. privitoare la suma de 12.824.000 ROL achitată de debitoarea SC D. SA Roman, cu ordinele de plată 801 din 16 ianuarie 2004 şi 802 din 16 ianuarie 2004.
În cuprinsul acelei decizii, s-a reţinut că raportul juridic principal l-a constituit un litigiu de muncă finalizat prin sentinţa nr. 142/2002 a Tribunalului Neamţ, modificată prin Decizia nr. 909/2002 a Curţii de Apel Bacău.
Creditorul V.V. a fost reintegrat prin acest titlu, iar angajatorul SC R. SRL Roman, în solidar cu SC D. SA (care a preluat SC R.), a fost obligat la plata de daune cominatorii până la reintegrarea efectivă, precum şi la daune morale de 150.000.000 de lei.
Aceste sume au fost executate.
Prin Decizia nr. 70 din 29 august 2003 a SC D. SA, contractul individual de muncă al creditorului V.V. a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. c) C. muncii. Contestaţia împotriva acestei decizii a fost respinsă prin sentinţa nr. 378 din 10 octombrie 2003 a Tribunalului Neamţ, irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Bacău nr. 174/2005.
În Decizia irevocabilă a Curţii de Apel Bacău se statuează cu autoritate de lucru judecat că titlul a fost executat, că V.V. a fost reintegrat la SC R. SRL la 01 aprilie 2002, în baza sentinţei nr. 142/2002, dar că la 27 august 2003, raporturile de muncă au încetat ca urmare a lichidării societăţii angajatoare.
Curtea a constatat că reorganizarea societăţii angajatoare este efectivă şi prin dizolvarea acesteia (contestată şi aceasta de către creditor şi respinsă de instanţa comercială), în temeiul art. 56 lit. c), raporturile de muncă au încetat de drept, astfel că Decizia nr. 70 din 27 august 2003 a rămas valabilă.
Prin încetarea oricărui raport de muncă între V.V. şi angajator (iniţial SC R. SA, preluată de SC D. SA şi, în prezent, SC A.R. SA Buzău), poprirea solicitată în dosarul nr. 54/2003 pentru drepturi salariale aferente lunii decembrie 2003, şi nu ianuarie-februarie, cum greşit a reţinut instanţa de fond, apare în mod vădit ca fiind nelegală şi un abuz de drept al pretinsului creditor.
Această stare de fapt a fost clarificată în cursul judecăţii recursului, prin suspendarea judecăţii până la soluţionarea de către Curtea de Apel Bacău a dosarului nr. 3453/2004.
Instanţa de fond a pronunţat la 27 aprilie 2004 o soluţie nelegală pentru că a ignorat Decizia nr. 70 din 29 august 2003, care fusese cenzurată în contestaţia creditorului V.V., prin sentinţa civilă nr. 378 din 10 octombrie 2003 a Tribunalului Neamţ, prin respingere.
Pentru o soluţionare judicioasă a cauzei, instanţa de fond, luând în calcul încetarea oricărui raport de muncă aşa cum era stabilit prin Decizia nr. 70 din 29 august 2003, trebuia să suspende judecata până la rămânerea irevocabilă a acestei decizii.
Prin sentinţa civilă nr. 2694/2005, pronunţată de Judecătoria Roman, în dosarul 3688/2005, a fost admisă cererea reclamantei SC A.R. SA împotriva pârâtului V.V.
S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării silite în dosarul de executare nr. 54/2003 a B.E.J. P.S. şi întoarcerea executării pentru suma totală de 12.824.000 lei, achitată de SC D. SA Roman cu ordinele de plată nr. 801 din 16 ianuarie 2004 şi 802 din 16 ianuarie 2004, fiind obligat V.V. să achite reclamantei suma de 12.824.000 lei şi 91.500 lei, cheltuieli de judecată.
Aşadar, întrucât prin Decizia nr. 425/RC/2005 a Tribunalului Neamţ s-a admis contestaţia la executare şi s-au anulat formele de executare privitor la suma totală de 12.824.000 lei, lipsesc elementele necesare admisibilităţii revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de SC A. SA fiind nefondată.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 februarie 2011 în dosarul nr. 2480/103/2010, Curtea de Apel Bacău a dispus, la cererea revizuentului V.V., îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele deciziei nr. 1607/2010, în sensul că în paragraful 1 din decizie se va trece „prin Decizia 129/ RC din 10 februarie 2010, a cărei revizuire se solicită, Tribunalul Neamţ a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului declarat de SC A.R. SA şi totodată a respins, ca nefondate, recursurile declarate de contestatoarea SC A. SA şi intimatul V.V. împotriva sentinţei civile nr. 1385 din 3 iulie 2006, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 1693/1996, menţinându-se astfel hotărârea instanţei prin care s-a respins cererea de suspendare a executării pornite de executorul P.S. în dosarul de executare nr. 54/2003, precum şi contestaţia la executare", în loc de „prin Decizia 129/ RC din 10 februarie 2010, a cărei revizuire se solicită, Tribunalul Neamţ a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului declarat de SC A.R. SA şi totodată a respins, ca nefondate, recursurile declarate de contestatoarea SC A. SA şi intimatul V.V. împotriva sentinţei civile nr. nr. 1385 din 3 iulie 2006, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 1693/1996, menţinându-se astfel hotărârea instanţei de fond prin care s-a admis în parte contestaţia la executare formulată de SC A.R. SA, în contradictoriu cu intimatul V.V. şi s-a dispus încetarea popririi înfiinţate asupra conturilor bancare ale contestatoarei deschise la terţul poprit R.B. SA, sucursala Neamţ, pentru sumele reprezentând drepturi salariale, ulterioare datei de 29 august 2003, data de la care contractul de muncă a intimatului a încetat de drept în conformitatea cu prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) C. muncii", cum din eroare s-a trecut.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs ambii revizuenţi, criticând-o pentru nelegalitate.
1. Prin motivele de recurs formulate, revizuentul V.V. a reiterat susţinerile din cererea de revizuire, pretinzând că Decizia atacată pe această cale extraordinară, nr. 129/2010, ar fi contrară deciziilor nr. 289 din 10 martie 2003, nr. 603 din 23 septembrie 2004 şi nr. 1810 din 25 noiembrie 2002 ale Curţii de Apel Bacău.
2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., revizuenta SC A.R. SA a susţinut, în esenţă, că a fost încălcat dreptul părţii la un proces echitabil, deoarece hotărârea recurată nu este motivată în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, Decizia nu cuprinde analiza efectivă a apărărilor şi a mijloacelor de probă ale părţilor şi argumentele pentru care au fost reţinute sau respinse, instanţa făcând o trecere în revistă a deciziilor invocate în susţinerea cererii de revizuire, fără a continua cu prezentarea motivelor pentru care instanţa a respins cererea de revizuire şi a considerat că hotărârile invocate nu sunt contradictorii.
Instanţa a reţinut doar că „lipsesc elementele necesare admisibilităţii revizuirii întemeiate pe 322 pct. 7 C. proc. civ.", fără a preciza ce anume lipseşte, motiv pentru care revizuenta este în imposibilitate de a critica soluţia instanţei pe calea prezentului recurs.
În acelaşi timp, motivarea deciziei recurate este nu numai lacunară, însă şi contradictorie, întrucât excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire a fost respinsă prin aceeaşi decizie.
De asemenea, dispozitivul deciziei recurate este echivoc, întrucât nu se precizează dacă cererea a fost respinsă ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.
Recurenta - revizuentă a susţinut, totodată, că, prin Decizia recurată în cauză, a fost reţinută în mod greşit situaţia de fapt în analiza efectelor deciziei supuse revizuirii.
Astfel, s-a menţionat eronat că prin sentinţa nr. 1385 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Roman, menţinută în recurs prin Decizia nr. 129/2010, s-ar fi admis contestaţia la executare, în realitate, s-a respins în întregime.
Contrarietatea dintre Decizia nr. 129/2010 şi Decizia nr. 425/2005, ambele pronunţate de Tribunalul Neamţ, rezultă din faptul că V.V. a fost obligat să restituie suma încasată prin executare silită cu titlu de drepturi salariale aferente lunii decembrie 2003 şi onorariul de executare aferent, dar, în acelaşi timp, nu este obligat să restituie sumele încasate prin executare silită cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 1 iunie 2004 – 30 septembrie 2005 şi nici onorariile de executare pentru această perioadă.
Or, prin greşita reţinere a situaţiei de fapt în analizarea efectelor deciziei supuse revizuirii, acest aspect nu a fost nici măcar sesizat de către Curtea de Apel Bacău, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a conchis recurenta - revizuentă în motivarea căii de atac.
Înalta Curte, la termenul din 23 martie 2012, a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de către revizuentul V.V., faţă de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
1. Examinând recursul declarat de către revizuentul V.V. în raport de excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, întrucât, din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că susţinerile formulate nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin Decizia recurată, curtea de apel a respins cererea de revizuire formulată de V.V. ca tardivă, constatându-se că a fost depăşit termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Dată fiind soluţia contestată în cauză, motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze termenul de formulare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Or, în fapt, recurentul formulează susţineri relative la condiţiile revizuirii, care nu au fost analizate prin Decizia recurată, fără a face măcar referire la termenul de promovare a căii extraordinare de atac, cu atât mai puţin fără să combată considerentele curţii de apel.
În aceste condiţii, se constată că nu s-au formulat critici de nelegalitate faţă de Decizia recurată, susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi analizate ca atare.
În această situaţie, în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., operează sancţiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de către revizuentul V.V.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de către revizuenta SC A.R. SA, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Cu toate că recurenta a indicat, drept temei juridic al criticilor formulate, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., este posibilă, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., analizarea acestora doar din perspectiva cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., deoarece susţinerile pentru care partea a considerat că este incident pct. 5 sunt identice cu cele pentru care s-a invocat art. 304 pct. 7.
Contrar afirmaţiilor recurentei, controlul de legalitate al deciziei curţii de apel, exercitat de către această instanţă de recurs, nu este împiedicat prin modul de argumentare a deciziei, constatându-se prezenţa considerentelor ce au condus la adoptarea soluţiei de respingere a cererii de revizuire, chiar dacă acestea sunt prezentate de o manieră succintă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se impune modificarea deciziei recurate atunci când aceasta este nemotivată în fapt şi în drept ori cuprinde argumente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu şi în situaţia în care motivarea soluţiei este sumară, dar suficientă pentru a contura soluţia supusă controlului judiciar ierarhic. În acest ultim caz, dacă soluţia adoptată este legală, aceasta urmează a fi menţinută, cu întregirea considerentelor ce o susţin.
Pe de altă parte, în speţă, instanţa de judecată trebuia să stabilească dacă sunt întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv existenţa a două hotărâri judecătoreşti contradictorii, pronunţate în una şi aceeaşi cauză, cu acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
Constatând că aceste cerinţe nu sunt întrunite, Curtea de Apel Bacău s-a referit la toate elementele revizuirii indicate în art. 322 pct. 7, astfel încât, chiar dacă nu raţionamentul juridic ce a condus la concluzia arătată nu a fost dezvoltat, nu se poate considera că revizuenta este în imposibilitate de a critica soluţia instanţei pe calea prezentului recurs, astfel cum aceasta susţine, atât timp cât motivele de recurs trebuiau să vizeze toate cerinţele prevăzute, în mod cumulativ, de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
De altfel, recurenta a reiterat, în cererea de recurs, motivele formulării căii extraordinare de atac a revizuirii, solicitând chiar modificarea deciziei, în sensul admiterii cererii de revizuire, susţineri ce urmează a fi evaluate ca atare prin prezentele considerente, în contextul cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru a răspunde tuturor criticilor formulate pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura şi susţinerile recurentei în sensul că motivarea deciziei recurate ar fi contradictorie, întrucât excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire a fost respinsă prin aceeaşi decizie.
Asemenea susţineri nu sunt fondate, întrucât, respingând excepţia inadmisibilităţii cererii, instanţa a avut în vedere aparenţa încadrării motivelor invocate de către revizuentă în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., intenţionând să analizeze ulterior dacă cerinţele de aplicare a acestei norme sunt întrunite în concret, ceea ce echivalează cu cercetarea temeiniciei cererii.
Este lipsit de relevanţă faptul că, atunci când a constatat neîndeplinirea cerinţelor revizuirii, instanţa a precizat că ar fi vorba despre cerinţe de admisibilitate, atât timp cât au fost analizate înseşi motivele invocate de către revizuentă.
Pentru aceleaşi considerente, împrejurarea că, în dispozitivul deciziei, nu se precizează dacă cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu poate conduce la concluzia nelegalităţii deciziei, fiind suficient faptul că, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, s-a procedat la cercetarea temeiniciei cererii de revizuire.
Cât priveşte întrunirea cerinţelor de aplicare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bacău a conchis în sensul neîndeplinirii acestora.
Sunt fără temei susţinerile recurentei – revizuente în sensul că, prin Decizia recurată, s-ar fi menţionat că prin sentinţa nr. 1385 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Roman, menţinută în recurs prin Decizia nr. 129/2010, s-ar fi admis contestaţia la executare, când, de fapt, aceasta s-a respins în întregime.
Este adevărat că aceste menţiuni se regăsesc în forma iniţială a deciziei recurate, însă, prin încheierea din camera de consiliu de la 23 februarie 2011, în aplicarea art. 281 C. proc. civ., considerentele deciziei au fost corectate, în sensul precizării că prin sentinţa nr. 1385 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Roman, menţinută în recurs prin Decizia nr. 129/2010, s-a respins cererea de suspendare a executării pornite de executorul P.S. în dosarul de executare nr. 54/2003, precum şi contestaţia la executare.
Înalta Curte reţine că petenta SC A.R. SA a solicitat revizuirea deciziei nr. 129 din 10 februarie 2010 pronunţate de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 1109/103/2006, pretinzând că este contrară deciziei nr. 425 din 29 august 2005 a aceluiaşi tribunal, pronunţate în dosarul nr. 769/2005, precum şi sentinţei civile nr. 2694 din 7 decembrie 2005 a Judecătoriei Roman.
Prin Decizia nr. 425 din 29 august 2005 a Tribunalului Neamţ, a fost admis recursul declarat de SC A.R. SA împotriva sentinţei nr. 800 din 27 aprilie 2004 a Judecătoriei Roman, ce a fost modificată în parte, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anulării formelor de executare întreprinse în dosarul de executare silită nr. 54/2003 al B.E.J. P.S. privitoare la suma de 12.824.000 ROL achitată de debitoarea SC D. SA Roman, cu ordinele de plată nr. 801 şi 802 din 16 ianuarie 2004.
Rezultă din considerentele acestei decizii că suma de bani pentru care au fost anulate formele de executare şi în considerarea căreia se formulase contestaţia la executare reprezintă drepturi salariale aferente lunii decembrie 2003, achitate de către SC D. SA Roman (actualmente SC A.R. SA) fostului său angajat, V.V., cu toate că raporturile de muncă dintre aceştia încetaseră de la data de 27 august 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 2694/2005, pronunţată de Judecătoria Roman, în dosarul 3688/2005, invocată, de asemenea, în cererea de revizuire, s-a dispus întoarcerea executării pentru suma vizată de Decizia nr. 425 din 29 august 2005, la cererea debitoarei SC A.R. SA, cerere admisă ca atare.
Prin Decizia supusă revizuirii în prezenta cauză, respectiv nr. 129 din 10 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost respins recursul declarat de SC A.R. SA împotriva sentinţei nr. 1385 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Roman, prin care s-a respins contestaţia la executare formulată de SC A.R. SA.
Din considerentele acestei decizii, rezultă că instanţa de judecată a fost învestită, în acel dosar, cu soluţionarea cererii formulate de SC A.R. SA având ca obiect anularea tuturor formelor de executare din dosarul nr. 54/2003 al executorului judecătoresc P.S., efectuate după data de 27 august 2003, când au încetat raporturile de muncă dintre creditor şi debitoarea SC A.R. SA.
Contestaţia la executare a fost respinsă avându-se în vedere cele statuate prin Decizia nr. 300 din 20 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ, respectiv încetarea popririi înfiinţate asupra conturilor bancare ale contestatoarei deschise la terţul poprit R.B. SA, sucursala Neamţ, pentru toate sumele reprezentând drepturi salariale, ulterioare datei de 29 august 2003.
Instanţa ce a pronunţat Decizia supusă revizuirii în prezenta cauză a arătat că aspectele legate de actele de executare silită întocmite în dosarul nr. 54/2003 al B.E.J. P.S., până în data de 20 aprilie 2006, au fost tranşate prin Decizia civilă nr. 300/2006, chiar dacă asupra conturilor bancare ale SC A.R. SA deschise la terţul poprit R.B. SA, sucursala Neamţ, ulterior mutate la sucursala din Bucureşti. Pentru actele pretins executate după data de 20 aprilie 2006, în dosarul de executare nu se regăsesc dovezi care să confirme continuarea executării silite prin poprire.
S-a considerat că, întrucât executarea silită pornită în dosarul nr. 54/2003 a fost întreruptă prin pronunţarea deciziei civile nr. 300/ RC din 20 aprilie 2006 de către Tribunalul Neamţ, orice act de executare întocmit de B.E.J. P.S., ulterior acestei hotărâri, ar reprezenta un abuz din partea acestuia, întrucât s-a stabilit irevocabil că nu mai este posibilă poprirea în favoarea creditorului V.V. a sumelor reprezentând drepturi salariale, după data de 29 august 2003.
Invocarea motivului de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (cu tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), însă nu în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite; în al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, instanţa să nu se fi pronunţat asupra sa.
Din cele expuse anterior, reiese că deciziile pretins contradictorii au fost pronunţate în dosare având ca obiect contestaţii la executare formulate de aceeaşi debitoare, SC A.R. SA, în contradictoriu cu acelaşi creditor, V.V., cu privire la acte de urmărire silită din acelaşi dosar de executare nr. 54/2003 al B.E.J. P.S.
Se observă că dosarele în care s-au pronunţat deciziile nr. 129/2010 şi 425/2005 ale Tribunalului Neamţ, au aceleaşi părţi şi aceeaşi cauză juridică, în sensul că interesează legalitatea actelor de executare silită din dosarul nr. 54/2003, efectuate la solicitarea creditorului V.V. în baza aceluiaşi titlu executoriu.
Cerinţa identităţii de obiect, la care se referă, în egală măsură, art. 322 pct. 7, preluând elementele autorităţii de lucru judecat din art. 1201 C. civ., este, însă, întrunită doar în parte, în condiţiile în care Decizia nr. 425/2005 a vizat drepturi salariale aferente lunii decembrie 2003, iar Decizia nr. 129/2010 a vizat, generic, drepturi salariale ulterioare datei de 27 august 2003.
Obiectul celor două cauze se suprapune, aşadar, doar în ceea ce priveşte luna decembrie 2003, însă prezenta cerere de revizuire nu s-a formulat în considerarea acestei perioade, ci a perioadei 1 iunie 2004 - 30 septembrie 2005, pentru care revizuenta pretinde, probabil, că ar fi continuat poprirea în acelaşi dosar de executare.
Or, dacă se are în vedere perioada 1 iunie 2004 – 30 septembrie 2005, obiectul dosarelor soluţionate prin deciziile pretins contradictorii este diferit, Decizia despre care revizuenta afirmă că nu ar fi fost respectată vizând exclusiv luna decembrie 2003.
Deşi revizuenta face referire la acte de executare din acelaşi dosar al unui executor judecătoresc, se reţine că aceasta a formulat contestaţii la executare distincte, în număr de şase, astfel cum s-a reţinut prin Decizia supusă revizuirii în cauză, pentru actele de urmărire efectuate în diferite perioade.
Numai în măsura în care pretenţiile de anulare a formelor de executare s-ar suprapune ca perioadă, s-ar putea vorbi despre un obiect juridic identic şi s-ar pune problema puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti date în contestaţia la executare pentru acte de executare dintr-o anumită perioadă de timp.
În condiţiile în care hotărârile judecătoreşti pronunţate asupra contestaţiilor la executare au vizat formele de urmărire silită din perioade de timp diferite, nu numai că nu este întrunită tripla identitate presupusă de autoritatea de lucru judecat, însă hotărârile judecătoreşti din contestaţiile succesive nu au produs efecte asupra litigiilor subsecvente decât în măsura în care, după cum s-a arătat, s-au avut în vedere aceleaşi perioade de timp.
Acesta a fost cazul, de exemplu, al deciziei nr. 300 din 20 aprilie 2006, la care s-a raportat instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă revizuirii în prezenta cauză, dispunându-se respingerea contestaţiei prin această din urmă hotărâre în virtutea faptului că prin Decizia nr. 300/2006 au fost anulate toate actele de executare din perioada 27 august 2003 – 20 aprilie 2006 (efectuate prin poprirea conturilor deschise de SC A.R. SA la R.B. SA, sucursala Neamţ, ulterior mutate la sucursala din Bucureşti).
Cererea de revizuire nu a fost, însă, formulată în legătură cu Decizia nr. 300/2006, ci cu Decizia nr. 425/2005, care nu a produs, însă, niciun efect în dosarul finalizat prin Decizia nr. 129/2010, a cărei revizuire se solicită, din moment ce perioadele de timp pentru care s-a cerut anularea formelor de executare în cele două cauze sunt diferite.
Ca atare, nu numai că nu este întrunită cerinţa identităţii obiectului – tripla identitate de părţi, obiect, cauză fiind o condiţie esenţială în contextul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., însă nici nu există vreo contrarietate între Deciziile nr. 129/2010 şi 425/2005 ale Tribunalului Neamţ, în condiţiile în care fiecare dintre acestea s-a raportat la o altă perioadă de timp în care a avut loc executarea a cărei anulare s-a solicitat în respectivele dosare.
Decizia nr. 425/2005 nu a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei finalizate prin Decizia nr. 129/2010 pentru că, pur şi simplu, nu avea vreo relevanţă, în alt mod decât pentru înfăţişarea parcursului litigiilor derulate între părţi în ceea ce priveşte dosarul de executare nr. 54/2003.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, prin modul de motivare al hotărârii recurate, nu este împiedicat controlul de legalitate exercitat de către această instanţă de recurs iar, pe de altă parte, în mod corect, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute cumulativ de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pe acest temei şi în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat de revizuenta SC A.R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nul recursul declarat de revizuienetul V.V. împotriva deciziei nr. 1607 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienta SC A.R. SA împotriva aceleaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 956/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 909/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
