ICCJ. Decizia nr. 956/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 956/2012
Dosar nr.10027/118/2007
Şedinţa din 15 februarie 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 313 din 25 martie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis cererea de revizuire formulată de L.A., L.N., L.O., L.V., T.A.I.M., R.V., Şt.E., I.R., R.M.A., B.D.M., V.D., M.S.A.M., S.E., T.D.R., G.I., G.T., C.N. şi P.M. în contradictoriu cu intimaţii A.A., P.M. şi C.L. Constanţa. A desfiinţat sentinţa civilă nr. 719 din 30 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 5554/1999. A fixat termen pentru soluţionarea fondului la 15 aprilie 2008, pentru când se vor cita părţile.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin sentinţa civilă nr. 719/2000 s-au respins acţiunea având ca obiect revendicare şi cererea de intervenţie în nume propriu, ca inadmisibile, reţinându-se neîndeplinirea în cauză a regulii unanimităţii.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 140/C/2001, care a devenit irevocabilă urmare respingerii recursurilor declarate împotriva ei prin Decizia civilă nr. 3058/2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin Hotărârea pronunţată de C.E.D.O. la 16 decembrie 2006 în cazul L. şi alţii contra României s-a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 al Convenţiei ce reglementează dreptul la un proces echitabil.
S-a constatat astfel că dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., sunt incidente în cauză, consecinţele sentinţei civile nr. 719/2000 continuând să se producă şi neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 144/ C din 1 iunie 2009, a menţinut soluţia primei instanţe prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de A.A. împotriva sentinţei tribunalului.
Prin Decizia nr. 4231 din 5 iulie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de A.A. şi P.M. împotriva deciziei civile nr. 144/C/2009, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
S-a reţinut de către instanţa supremă, verificând minuta şi dispozitivul deciziei atacate, că instanţa deşi învestită cu două apeluri nu s-a pronunţat decât asupra celui declarat de A.A., rămânând astfel nejudecat apelul declarat de P.M., ceea ce echivalează cu necercetarea fondului şi cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, principiu ce se regăseşte în art. 6 din C.E.D.O.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 228/ C din 13 aprilie 2011, a respins, ca inadmisibilă, cererea de aderare la apel formulată de P.M. A respins, ca nefondat, apelul declarat de A.A. împotriva sentinţei tribunalului, având ca obiect revizuire.
S-a reţinut că interpretarea textului cuprins la art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., conduce la concluzia că revizuirea întemeiată pe acest temei constituie modalitatea în care instanţa naţională recunoaşte efectele hotărârilor prin care C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor consfinţite de Convenţie prin pronunţarea unei hotărâri rămasă irevocabilă după epuizarea căilor de atac prevăzute de legislaţia naţională, retractându-şi propria hotărâre.
Prin urmare, sesizată fiind cu o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile legale menţionate, instanţa trebuie să verifice, pe de o parte, dacă există o hotărâre pronunţată de C.E.D.O. prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale printr-o hotărâre judecătorească internă şi, pe de altă parte, dacă gravele consecinţe ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În cauză, este incontestabilă constatarea de către C.E.D.O. a încălcării dreptului reclamanţilor la un proces echitabil, cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii lor în revendicare prin sentinţa civilă nr. 719/2000 a Tribunalului Constanţa, definitivă şi irevocabilă, câtă vreme Curtea a reţinut că impunerea regulii unanimităţii în cadrul acţiunii în revendicare i-a privat de orice posibilitate clară şi concretă de a obţine examinarea de către instanţe a cererilor lor de restituire a terenurilor în litigiu, aducându-se astfel atingere însăşi substanţei dreptului lor de acces la o instanţă.
În raport de aceste constatări, curtea de apel a reţinut că este evident nefondată critica referitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire ca urmare a reţinerii, în considerentele sentinţei civile nr. 719/2000 a Tribunalului Constanţa şi a existenţei unei alte căi de valorificare a dreptului invocat în acţiunea în revendicare, deoarece posibilitatea promovării acestei căi de atac se raportează exclusiv la condiţiile stabilite de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., ori existenţa unei hotărâri prin care Curtea Europeană a examinat hotărârea instanţei naţionale prin prisma principiilor ce decurg din prevederile Convenţiei şi a constatat că există încălcări ale normelor acesteia şi a jurisprudenţei proprii conduce la concluzia îndeplinirii primei cerinţe de admisibilitate a revizuirii.
A fost găsită nefondată şi critica referitoare la neîndeplinirea celei de a doua condiţii impusă de textul de lege menţionat, respectiv la posibilitatea remedierii consecinţelor sentinţei civile nr. 719/2000 a Tribunalului Constanţa prin formularea altei acţiuni de retrocedare a imobilelor sau de sistare a stării de indiviziune asupra acestora.
Contestarea dreptului reclamanţilor de a obţine, pe această cale, reformarea hotărârii care contravine C.E.D.O., cu posibilitatea continuării judecăţii în acelaşi cadru procesual şi obligarea acestora la promovarea unei noi acţiuni în revendicare sau de ieşire din indiviziune, în cadrul cărora să fie obligaţi la respectarea normelor procesuale interne referitoare la timbraj, la stabilirea cadrului procesual şi, eventual, la excepţiile de ordine publică determinate de actuala reglementare internă referitoare la imobilele preluate abuziv de stat ar echivala cu nesocotirea scopului pentru care a fost introdus art. 322 pct. 9 C. proc. civ. şi care vizează, în esenţă, retractarea hotărârii contrară prevederilor Convenţiei.
De altfel, în măsura în care în practica constantă a instanţelor interne s-a statuat asupra inadmisibilităţii acţiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 1945 – 1989, soluţii întemeiate şi pe interpretarea deciziei nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, obligarea reclamanţilor la formularea unei astfel de acţiuni conduce la menţinerea consecinţelor refuzului instanţei de a analiza temeinicia pretenţiei lor prin compararea titlurilor opuse de părţi, specifică acţiunii în revendicare, astfel că dreptul lor de a beneficia de examinarea pe fond a acţiunii în revendicare nu se poate realiza decât prin retractarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Inadmisibilitatea cererii de revizuire nu poate fi întemeiată nici pe nerespectarea cerinţei impuse de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a nesoluţionării fondului litigiului prin hotărârea a cărei retractare se solicită, deoarece aplicarea art. 322 pct. 9 din acelaşi cod, este singura modalitate prin care se pot remedia drepturile a căror încălcare a fost constatată printr-o hotărâre a instanţei europene, remediere pe care instanţa naţională este obligată să o asigure conform art. 20 din Constituţie, ori necesitatea acestei aplicări face ca revizuirea hotărârii să nu mai fie condiţionată de evocarea fondului litigiului.
De altfel, prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 340/17.05.2011), prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., au fost declarate neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de C.E.D.O.
Pentru considerentele ce preced s-a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei astfel că, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul pârâtului A.A. a fost respins ca nefondat.
Ca urmare a admiterii excepţiei de inadmisibilitate a cererii de aderare la apel formulată de P.M. prin încheierea pronunţată la termenul din 2 martie 2011, instanţa a respins respectiva cerere ca inadmisibilă.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs A.A., întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, iar prin rejudecarea fondului, să se respingă cererea de revizuire.
A arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., întrucât pentru a putea cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, textul de lege menţionat presupune existenţa unei a doua condiţii esenţiale şi anume ca neregulile produse prin încălcare să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii, or în cauză, nu este îndeplinită această condiţie.
A precizat că deşi nu se poate contesta că prin sentinţa civilă nr. 719/2000 a Tribunalului Constanţa s-a produs reclamanţilor revizuenţi o încălcare a dreptului lor de proprietate, faţă de cele constatate prin Decizia C.E.D.O., însă în speţă o asemenea situaţie nu este de natură a atrage de drept revizuirea respectivei hotărâri judecătoreşti.
În acest sens, a considerat că remedierea consecinţelor produse prin sentinţa civilă nr. 719/2000 poate fi realizată prin formularea unei acţiuni de ieşire din indiviziune a coindivizorilor, precum şi prin formularea unei acţiuni de retrocedare a terenurilor expropriate în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 33/1994.
A fost apreciat ca fiind relevant în soluţionarea cauzei aspectul că prin sentinţa civilă a cărei revizuire se solicită se respinsese acţiunea reclamanţilor atât pentru neîndeplinirea regulii unanimităţii în cadrul acţiunii în revendicare cât şi pentru faptul că reclamanţii au deschisă calea unei acţiuni speciale şi nu a unei de drept comun.
A mai precizat că problema respectivă nu a făcut obiectul dezbaterii C.E.D.O., astfel încât soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor, ca inadmisibilă, cu motivarea că au deschisă calea unei acţiuni speciale bazată pe procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, se bucură în continuare de autoritatea lucrului judecat.
A arătat că în acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Galaţi printr-o decizie care a fost menţinută de Înalta Curte.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Aspectul privitor la faptul dacă condiţia evocării fondului la care face menţiune textul de lege se referă doar la hotărârile instanţei de recurs sau şi la celelalte hotărâri pronunţate în fond sau în apel a fost tranşată fără echivoc de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 (M. Of. nr. 340/17.05.2011).
Instanţa de control constituţional a reţinut că dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de C.E.D.O.
Cum potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată, de la data publicării lor în M. Of. al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, interpretarea pct. 9 al art. 322 C. proc. civ., nu se poate realiza decât prin prisma deciziei Curţii Constituţionale, în sensul că revizuirea întemeiată pe respectivul text de lege poate fi cerută şi atunci când hotărârea atacată pe această cale nu evocă fondul pretenţiilor deduse judecăţii, fiind deci admisibilă cererea sub aspectul hotărârii care poate forma obiectul revizuirii.
În ceea ce priveşte celelalte două condiţii impuse de dispoziţiile pct. 9 al art. 322 C. proc. civ., se reţine că prin hotărârea pronunţată la data de 14 decembrie 2006, C.E.D.O. a constatat în cauza L. şi alţii împotriva României că a avut loc o încălcare a art. 6 par. 1 din C.A.D.O.L.F.
Instanţa europeană a statuat că aplicarea strictă a regulii unanimităţii, care a motivat respingerea, ca inadmisibilă, a acţiunii în revendicare, le-a impus reclamanţilor o sarcină disproporţionată, care i-a privat de orice posibilitate clară şi concretă de a obţine examinarea de către instanţe a cererilor lor de restituire a imobilelor în litigiu, aducând atingere substanţei însăşi a dreptului de acces la o instanţă.
Această constatare a instanţei europene este de natură a proba faptul că intimaţii – revizuenţi au suportat o încălcare gravă a dreptului de acces la justiţie, încălcare ale cărei consecinţe continuă să se producă, din moment ce procedura judiciară în care s-a produs nu a fost încă anulată sau redeschisă.
De altfel, în cuprinsul hotărârii sale, chiar Curtea Constituţională a arătat că încălcarea dreptului de acces la justiţie nu a avut un caracter temporar şi nu s-a făcut dovada vreunui alt mijloc juridic de natură să permită reclamanţilor să îşi demonstreze drepturile succesorale, astfel nu pot fi primite susţinerile recurentului privitoare la faptul că reclamanţii au deschisă calea, fie a unei acţiuni speciale bazată pe procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, fie a unei acţiuni de ieşire din indiviziune.
Cât priveşte consecinţele gravei încălcări a dreptului de acces la justiţie, acestea nu pot fi înlăturate decât pe calea revizuirii hotărârii prin care s-a respins acţiunea în revendicare.
Se reţine că în mai multe cauze pronunţate împotriva României (cauza I. şi alţii împotriva României, cauza L. împotriva României, cauza R. împotriva României, etc.), C.E.D.O. a statuat că atunci când se constată că un reclamant nu a avut acces la o instanţă stabilită prin lege, redresarea cea mai potrivită ar fi, în principiu, rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util, cu respectarea cerinţelor art. 6 din Convenţie.
Or, redeschiderea şi rejudecarea acţiunii în revendicare reprezintă singurul remediu în cauză, contrar susţinerilor recurentului, având în vedere că obiectul încălcării constatate de C.E.D.O. a fost un drept procesual, care nu mai poate fi remediat prin iniţierea unei alte proceduri de către reclamanţi, ceea ce ar reprezenta o sarcină suplimentară impusă victimelor unor încălcări deja constatate.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.A. împotriva deciziei nr. 228/ C din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 962/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 910/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
