ICCJ. Decizia nr. 962/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 962/2012
Dosar nr. 43111/3/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 43111/3 din 30 octombrie 2009, reclamanta D.N. a chemat în judecată pe pârâtul M.B., prin P.G., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 11801 din 09 iunie 2009, emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru imobilul teren în suprafaţă de 864 m.p. şi construcţie demolată, situat în Bucureşti, str. Moş Ajun.
Prin sentinţa civilă nr. 43111/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la data de 09 iunie 2009, pârâtul a emis Dispoziţia nr. 11801, prin care s-a respins notificarea formulată de reclamantă, sub nr. 1279 din 11 septembrie 2001, motivat de faptul că solicitarea reclamantei pentru acordarea de masuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a fost dovedită.
În ceea ce priveşte imobilul din Bucureşti, str. Moş Ajun, instanţa a constatat că, prin contractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 738 din 12 februarie 1979, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei formată din 3 camere, hol, bucătărie, terenul aferent construcţiei trecând în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Construcţia aflată pe teren a fost expropriată şi demolată în baza Decretului nr. 153/1987, aşa cum rezultă din adresa emisă de către SC C. SA, sub nr. 4938 din 28 septembrie 2001, în favoarea reclamantei, stabilindu-se o despăgubire de 65.599 lei.
La momentul dobândirii construcţiei, reclamanta nu a dobândit şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent acesteia, din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 738 din 12 februarie 1979, rezultând că reclamanta a cumpărat doar construcţia, terenul aferent trecând în patrimoniul statului, prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, trecerea către stat a terenului nefăcându-se din patrimoniul reclamantei, ci din patrimoniul vânzătorului S.S., astfel că reclamanta nu este persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii impuse de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la construcţie, din actele dosarului, s-a reţinut că aceasta a trecut în patrimoniul statului, în temeiul unui decret de expropriere, după acordarea de despăgubiri reclamantei, astfel nu se poate reţine caracterul abuziv al titlului statului, astfel cum este descris în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi, deci, nu pot fi incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Cum reclamanta nu a justificat dreptul de proprietate asupra terenului si caracterul abuziv al titlului statului asupra construcţiei demolate, tribunalul a apreciat că motivele de nulitate ale dispoziţiei nr. 11801 din 09 iunie 2009, emisă de pârât, sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta D.N., solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate şi, în fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată; cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Apelanta a susținut că, pentru construcţia demolată, i-a fost achitată o sumă modică, astfel încât se impune acordarea diferenţei de despăgubiri între suma efectiv achitată şi valoarea reală a casei de locuit.
În ceea ce privește terenul, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, s-a stipulat că reclamanta a cumpărat numai casa de locuit, pentru că, în acea perioadă, se considera că, la orice vânzare, terenul trebuie să treacă în proprietatea statului, avându-se în vedere art. 30 din Legea nr. 58/1974. Terenul în suprafaţă de 864 m.p. era terenul aferent casei de locuit, acesta a fost expropriat și nu a primit nicio despăgubire, deși a achitat impozit și pentru acest teren.
Prin Decizia civilă nr. 296/ A din 17 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă D.N.
Pentru a adopta această soluție, Curtea a reținut, în esență, următoarele.
Apelanta contestatoare a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei, prin vânzare - cumpărare, iar terenul aferent clădirii a intrat direct, din patrimoniul înstrăinătorului, în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că legiuitorul recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii foştilor proprietari, persoane fizice şi moştenitorilor acestora, fără a face distincţie, în funcţie de natura devoluţiunii succesorale (legală sau testamentară).
Or, având în vedere regimul juridic al terenului aferent construcţiei, conturat de dispoziţiile Legii nr. 58/1974, Curtea a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, reţinând că reclamanta nu poate fi considerată persoană îndreptăţită, în sensul legii speciale de reparaţie, în condiţiile în care nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra terenului, ci a fost doar titulară unui drept de folosinţă, pe durată existenţei construcţiei, care a încetat la momentul demolării acesteia.
Curtea a înţeles să înlăture ca nerelevante susţinerile apelantei referitoare la plata impozitului corespunzător terenului aferent construcţiei, deoarece acest lucru, prin el însuşi, nu este de natură să confere vreun drept real reclamantei asupra terenului în litigiu.
Pe lângă aceste chestiuni de fond, care au fost avute în vedere de prima instanţă la fundamentarea soluţiei pronunţate, examinând situaţia juridică a terenului din perspectiva dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, Curtea a constatat că terenul intră sub incidenţa ultimelor dispoziţii legale menţionate.
Coroborând prevederile alineatului 3 cu cele ale alin. (6) ale acestui text de lege, Curtea a constatat că legiuitorul a consacrat soluţia recunoaşterii dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, în favoarea actualilor proprietari ai clădirilor.
Prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 nu reglementează, practic, o procedură de retrocedare a terenurilor preluate abuziv, deoarece constituirea dreptului de proprietate se face în favoarea titularului actual al dreptului de proprietate asupra clădirii, indiferent dacă acesta este cumpărătorul iniţial al imobilului (căruia i s-au aplicat prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974) sau un subdobânditor ulterior. Textul de lege nu face nici o distincţie, astfel că nici cei care aplică aceste dispoziţii legale nu sunt îndrituiţi să facă.
Spre deosebire de aceste prevederi legale, Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu un caracter esenţialmente reparatoriu, în sensul că legiuitorul stipulează, ca o condiţie sine qua non pentru acordarea măsurilor reparatorii, calitatea de fost proprietar al imobilului notificat, această cerinţă nefiind îndeplinită în cauză.
Pe cale de consecinţă, Curtea a considerat că, în ipoteza în care construcţia nu ar fi fost demolată, apelanta reclamantă ar fi putut să se prevaleze de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi să obţină recunoaşterea dreptului de proprietate, prin ordinului prefectului, la propunerea primăriilor, în urma verificării situaţiei juridice a terenurilor.
În condiţiile în care clădirea a fost demolată, pentru motivele expuse anterior, Curtea a reţinut că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, reclamanta neputând fi îndreptăţită să obţină măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, din moment ce dreptul de proprietate asupra terenului nu a intrat niciodată în patrimoniul acesteia, proprietatea terenului fiind preluată de către stat direct de la vânzător.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta D.N., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, și, în fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a reiterat, în esență, motivele de apel, arătând că a devenit proprietară imobilului în litigiu, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 738 din 12 februarie 1979, iar, în anul 1987, construcţia a fost demolată, iar terenul a fost expropriat.
Pentru terenul aferent casei de locuit, nu i-au fost acordate despăgubiri, deși terenul a trecut abuziv în proprietatea statului, fără vreo despăgubire, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, lege ce a fost ulterior abrogată.
Deşi, în contractul autentic de vânzare-cumpărare, trebuia să se stipuleze expres că terenul trece în proprietatea statului, în realitate, pentru acel teren, cumpărătorul achita o sumă de bani vânzătorului, cumpărătorul fiind cel care dobândea şi posesia terenului aferent casei de locuit, respectiv curte.
Instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt, precum şi faptul că, după apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea terenului în suprafaţă de 864 mp, în natură sau prin echivalent bănesc.
După examinarea înscrisurilor depuse la dosar şi a celorlalte probe administrate, instanţa de apel a considerat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Or, tocmai aceste dispoziţii legale stabilesc că terenurile atribuite în folosinţă, aferente construcţiilor, care au trecut în proprietatea statului, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în posesia proprietarilor locuinţelor.
Instanţa de apel a considerat că ar fi fost îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii (restituirea în natură a terenului aferent casei de locuit sau acordare de despăgubiri), numai dacă construcţia nu ar fi fost demolată, astfel încât ei i-a fost creată o situaţie mai grea decât celor care nu li s-a demolat construcţia.
Astfel, recurenta a considerat că Decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, deoarece instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că ar fi fost îndreptăţită la despăgubiri pentru terenul aferent casei de locuit, numai dacă construcţia nu i-ar fi fost demolată.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri ce se stabilea conform dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 şi, astfel, în baza contractului de vânzare - cumpărare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcţiei.
Preluarea de către stat a terenului aferent construcţiei se realiza din patrimoniul vânzătorului, iar dobânditorul construcţiei primea, din partea statului, terenul în folosinţă.
În cauză, se constată că, în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 738 din 12 februarie 1979, la notariatul de stat al sectorului 6 București, există clauza expresă că terenul aferent construcției care a făcut obiectul vânzării, în suprafaţă de 864 m.p., trece în proprietatea statului, în condiţiile Legii nr. 58/1974, pentru acest teren plătindu-se despăgubiri foștilor proprietari, astfel cum rezultă din adresa nr. 1325 din 20 aprilie 2007, emisă de SC C. SA.
Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 153 din 4 iunie 1987, s-a dispus exproprierea și demolarea construcţiei ce a constituit proprietatea contestatoarei, iar, prin procesul - verbal nr. 405, încheiat la data de 16 iulie 1988, s-a procedat la evaluarea imobilului, stabilindu-se o valoare de 65.599 lei.
Interpretând și aplicând dispozițiile legale relevante situației de fapt deduse judecății, rezultă că, în baza actului translativ de proprietate, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcţiei. Preluarea de către stat a terenului aferent construcţiei se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri, calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar, pentru ca dobânditorul construcţiei să-şi poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcţiei, primea, din partea statului, în folosinţă, terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenţei construcţiei.
În consecință, cumpărătorul construcţiei, cum este cazul contestatoarei recurente, are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcţie, nu şi pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul acesteia.
Art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 stipulează că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietare ale imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 statuează că, de prevederile prezentei legi, beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Concluzia desprinsă din interpretarea acestor dispoziții legale este aceea că au calitate de persoane îndreptăţite la restituirea în natură, în condiţiile Legii nr. 10/2001, numai foştii proprietari, din patrimoniul cărora s-a realizat preluarea, sau moştenitorii acestora, astfel cum, în mod legal, au statuat și instanțele fondului.
Legea nr. 10/2001 priveşte restituirea către foştii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, fără să cuprindă dispoziţii privind constituirea dreptului de proprietate în beneficiul unor persoane care, la momentul preluării, nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului, cum este cazul recurentei.
Constituirea dreptului de proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar, pentru dobânditorii construcţiilor, această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că: terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.
Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condiţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcţiei, nu conferă fostei proprietare a construcţiei dreptul la restituirea terenului, pe care nu l-a deţinut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi pe care, indiferent de preţul care a fost plătit, nu l-a dobândit prin contract.
Prin urmare, în raport de prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi de înscrisurile depuse la dosar, soluția pronunțată de instanța de apel este legală și nu se impune a fi reformată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.N. împotriva deciziei nr. 296/ A din 17 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.N. împotriva deciziei nr. 296/ A din 17 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 966/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 956/2012. Civil → |
|---|
