ICCJ. Decizia nr. 975/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 975/2012
Dosar nr. 2011/83/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul M.V. a solicitat obligarea pârâtei SC E.T.N. – S.D.F.E.E. SATU MARE, la mutarea stâlpului de înaltă tensiune din reţeaua racordului 20kw din curtea locuinţei reclamantului, situată în judeţul Satu Mare, pe un alt amplasament, sau în măsura în care nu este posibil, să-l mute în curtea reclamantului, dar în afara suprafeţei porţii de intrare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin acest amplasament al stâlpului, pe suprafaţa de acces în curte, a fost încălcat principiul prevăzut de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 13/2007, conform căruia dreptul de uz şi servitute se stabileşte şi se execută cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectări a acestuia.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 16 alin. (5) şi art. 19 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 13/2007.
Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii şi a învederat că stâlpul în cauză este o lucrare de interes public şi se află în aliniamentul stradal care aparţine domeniului public.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 190/LC din 15 aprilie 2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta să mute, pe cheltuiala sa stâlpul electric ce face parte din racord 20 kv al PTA 4443 Trip executat în anul 1999, amplasat în curtea reclamantului pe un alt amplasament, în afara proprietăţii reclamantului şi în condiţiile de a nu afecta utilizarea porţii de intrare ; a fost respins capătul de cerere pentru obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că pârâta nu a solicitat acordul pentru instalarea unor obiective pe proprietatea reclamantului, sens în care a fost nesocotit dreptul de proprietate, accesul în curte fiind obstrucţionat. Tribunalul nu a reţinut susţinerile pârâtei, potrivit cărora terenul aparţine domeniului public al statului conform art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007. De asemenea, au fost înlăturate şi susţinerile privind impunerea prin Legea energiei electrice a unor drepturi de uz, servitute legală de trecere şi acces la utilităţile publice cu privire la terenuri proprietate publică sau privată.
În temeiul art. 47 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, tribunalul a apreciat că lipsa de prevedere a pârâtei cu ocazia amplasării stâlpului, atrage suportarea cheltuielilor privind mutarea, de către pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, prin care a invocat prevederile Legii nr. 13/2007, care distinge între capacităţi şi echipamente energetice în funcţie de trei criterii, iar în speţa de faţă terenul aferent face parte din domeniul public al statului, întrucât linia electrică s-a realizat în anii 70, deci înainte de apariţia legii.
Prin art. 16 şi art. 19 din lege a fost instituit un drept de uz şi servitute legală de trecere, precum şi dreptul de acces la utilităţile publice, pe terenurile şi bunurile proprietatea publică sau privată a altor persoane, drepturi care se exercită cu titlu gratuit. Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sus menţionate. De asemenea, a criticat şi dispoziţia de suportare a cheltuielilor de mutare.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 71 din 8 septembrie 2011 a admis ca fondat apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins şi cererea reclamantului de obligare a pârâtei de a muta, pe cheltuiala acesteia stâlpul electric care face parte din racordul 20 KV, amplasat în curtea reclamantului; a înlăturat obligaţia pârâtei de a achita reclamantului cheltuielile de judecată şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că în anul 1998, pârâta a demarat lucrarea de modernizare, care a fost recepţionată cu actul 1/2440 din 7 iulie 1999. Din interpretarea dispoziţiilor art. 37 alin. (7), rezultă că cel care solicită modificarea, va suporta cheltuielile aferente.
Curtea a înlăturat stabilirea culpei pârâtei, în ceea ce priveşte amplasarea stâlpului, în lipsa acordului reclamantului, care a apreciat că nu era necesar, deoarece în anul 1999, reclamantul nu era proprietar al terenului, dreptul de proprietate fiind constituit în anul 2004.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.V., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurată, în sensul respingerii apelului şi obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate în apel şi recurs.
Recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a arătat că printr-o reţinere greşită a stării de fapt, instanţa de apel a constatat că la data executării lucrării, reclamantul nu era proprietarul bunului. Numai prin interpretarea corectă a dispoziţiilor uzucapiunii, se putea interpreta corect dreptul de proprietate al reclamantului.
Recursul este nefondat.
Prealabil examinării motivului de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ.. Exigenţele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim nivel de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului ci o examinare a legalităţii hotărârilor în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente se constată că deşi recurentul a făcut trimitere la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din argumentele aduse pentru susţinerea criticilor deciziei pronunţată de instanţa de apel nu rezultă nicio referire la dispoziţii legale pe care instanţa le-a ignorat sau aplicat greşit.
Singura chestiune ce poate fi luată în examinare este cea legată de modul în care a fost soluţionată capătul de cerere referitor la suportarea cheltuielilor legate de mutarea stâlpului.
Din acest punct de vedere, în mod corect instanţa de apel a interpretat dispoziţiile art. 37 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, care dispun în sensul că cel care solicită să se modifice instalaţiile de transport a energiei electrice, trebuie să suporte cheltuielile aferente.
În ceea ce priveşte aprecierea culpei în amplasarea stâlpului în discuţie, Înalta Curte arată că aceasta prezintă relevanţă, în raport de stabilirea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 37 alin. (7) din Legea nr. 13/2007.
Critica recurentului, potrivit căreia instanţa a interpretat în mod greşit data la care a dobândit proprietatea nu pot fi reţinute, în raport de data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv 7 aprilie 2004.
În raport de aceste considerente, la data la care reclamantul a devenit proprietar, terenul era afectat de un drept de uz constituit legal în favoarea pârâtei şi pe durata existenţei lui, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva deciziei nr. 71 din 8 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 978/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 976/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
