ICCJ. Decizia nr. 985/2012. Civil. Acţiune în anulare. Cerere de ajutor public judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 985/2012Dosar nr. 6768/40/2010
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii G.M. şi M.G., au chemat în judecată pe pârâta CEC BANK S.A., SUCURSALA BOTOŞANI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3393 din 10 iulie 2007, accesoriu contractului de credit nr. 274 din 10 octombrie 2006, încheiat de aceeaşi pârâtă şi SC L.D. SRL Zăiceşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că nu au exprimat un consimţământ valabil la încheierea contractului de ipotecă atacat, consimţământul lor fiind viciat prin manopere dolosive folosite de pârâtă, respectiv prin dol prin reticenţă, culpa pârâtei constând în ascunderea situaţiei că respectiva garanţie însoţea un contract tip linie de credit, acordat către SC L.D. SRL. şi nu reprezenta o garanţie aferentă gestiunii lor, ca gestionari angajaţi, precum şi în ascunderea situaţiei financiare reale a societăţii împrumutate şi că, pârâta nu a respectat normele de creditare şi de prudenţă bancară în relaţia cu societatea împrumutată.
Reclamanţii au formulat cerere de acordare ajutor public judiciar, în baza OUG nr. 51/2008, cerere care a fost admisă prin încheierea camerei de consiliu din 15 decembrie 2010, sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru aferente acţiunii.
Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că a îndeplinit toate obligaţiile legale ce-i reveneau la momentul încheierii contractului de ipotecă, reclamanţii exprimând un consimţământ valabil, cunoscând din cuprinsul contractului de ipotecă raţiunea acestuia, de garantare a liniei de credit şi a dobânzilor aferente, în folosul împrumutatului.
Prin sentinţa nr. 141 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu, şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că pentru motivul de anulare invocat de reclamanţi, ce se înscrie în ipoteza prevăzută de art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de împlinirea a 18 luni de la încheierea actului, ori, în speţă, nu se poate reţine că reclamanţii nu au cunoscut nicio clipă, în interiorul unei durate de 18 luni, despre împrejurarea că pârâta i-a indus în eroare, ascunzând că destinaţia ipotecii a fost cea de garantare a liniei de credit acordată SC L.D. SRL.
A apreciat tribunalul că, reclamanţii au avut posibilitatea reală de a cunoaşte despre asemenea manopere exercitate de pârâtă, câtă vreme s-a consemnat în cuprinsul contractului de ipotecă faptul că garanţia se referă la sumele acordate prin contractul de credit nr. 274 din 10octombrie 2006, în beneficiul SC L.D. SRL Zăiceşti; că, motivul pretinsei nulităţi, respectiv natura dolosivă a eventualei conduite a pârâtei, au putut fi cunoscute chiar la momentul încheierii contractului de ipotecă, respectiv 10 iulie 2007, când „după citirea actului al cărui conţinut le este cunoscut şi exprimă voinţa lor", reclamanţii l-au semnat şi că, de la acea dată, în realitate, a început să curgă termenul de prescripţie.
În consecinţă, a constatat prima instanţă că, termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, s-a împlinit la 10iulie 2010, încât la data de 08octombrie 2010, data introducerii acţiunii, dreptul la exercitarea acesteia era prescris.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanţii G.M. şi M.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanţii au arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, respingând acţiunea ca inadmisibilă, întrucât, contractul de ipotecă a fost încheiat la data de 10 iulie 2007, iar, conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza de nulitate, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului; că, au aflat despre dolul existent la data când li s-a comunicat contractul de ipotecă, urmare a adresei acestora nr. 8797 din 30 septembrie 2010, după termenul de 18 luni de la data încheierii actului, care a expirat la data de 10 ianuarie 2009, termen de la care cel mai târziu începe să curgă prescripţia, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 14octombrie 2010, în termenul de prescripţie, care s-ar împlini la 10 ianuarie 2012.
Curtea a constatat apelul întemeiat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 953 C. civ., „consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol", iar în conformitate cu prevederile art. 960 C. civ., „dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat; dolul nu se presupune".
Pe de altă parte, potrivit art. 961 C. civ., „convenţia făcută prin eroare, violenţă sau dol, nu este nulă de drept, ci dă loc numai acţiunii de nulitate", prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă, care începe să curgă „de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului", în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În speţă, în condiţiile în care reclamanţii au precizat fără echivoc cauza juridică a acţiunii ca fiind lipsa unei condiţii esenţiale pentru validitatea contractului de ipotecă în litigiu, autentificat sub nr. 3393 din 10iulie 2007, invocând nevalabilitatea consimţământului lor la încheierea actului juridic anterior menţionat, viciat prin mijloace dolosive, aspect statuat de altfel şi în practicaua prezentei decizii, prima instanţă avea îndatorirea ca, în exercitarea rolului activ, să pună în discuţia părţilor şi să stabilească data exactă la care reclamanţii au luat cunoştinţă despre cauza anulării şi care, se putea situa în intervalul 10iulie 2007 – 10 ianuarie 2009, termenul limită fiind prevăzut imperativ de art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Curtea a apreciat că această modalitate defectuoasă de instrumentare a cauzei, cu încălcarea principiilor esenţiale ale procesului, echivalează cu necercetarea fondului, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri nelegale şi anulabilă în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 55 din 10 iunie 2011 a admis apelul declarat de reclamanţii G.M. şi M.G., a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pârâta CEC Bank S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 55/2011, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 299-316 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţii împotriva sentinţei nr. 141 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Botoşani.
În motivarea recursului se susţine, în esenţă, că din înscrisurile depuse la dosar de ambele părţi, rezultă cu claritate că garanţii au aderat la contractul de credit nr. 274 din 10 octombrie 2006, încheiat de bancă cu SC L.D. SRL, prin actul adiţional nr. 1 din 5 iulie 2007, pe care l-au semnat. Prin această aderare la contractul de credit, garanţii consimt la constituirea ipotecii pentru garantarea liniei de credit acordate societăţii susmenţionate, astfel că, într-o asemenea situaţie nu se mai poate considera că cealaltă parte contractantă ar fi utilizat manopere dolosive pentru a-i determina să creadă că garantau creditul în calitate de ,,gestionar angajat".
De asemenea, pârâta recurentă arată că nu se poate reţine în sarcina sa săvârşirea unui dol prin reticenţă, deoarece nu a ascuns reclamanţilor o împrejurare esenţială pe care ar fi trebuit să o cunoască la momentul încheierii actului juridic, întrucât în contractul de ipotecă este precizat motivat pentru care bunul este adus în garanţie în favoarea băncii, iar reclamanţii avut cunoştinţă că garantează prin aceste contracte autentificate în faţa notarului public, creditul acordat SC L.D. SRL.
Referitor la data la care reclamanţii au luat cunoştinţă de cauza de anulare a contractului, în raport de care se stabileşte incidenţa prescripţiei extinctive a dreptului de a introduce acţiunea, pârâta susţine că reclamanţii au luat cunoştinţă de conţinutul contractului de la data încheierii, 10 iulie 2007 şi în consecinţă dreptul de a introduce acţiune s-a prescris după 18 luni conform dispoziţiilor art. 9 din Decretul nr. 167/1958, astfel că în mod legal tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea.
Reclamanţii M.G. şi G.M. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În motivarea întâmpinării se susţine, în esenţă, că obiectul acţiunii îl constituie anularea unui contract de ipotecă şi nu o contestaţie iar anularea cum se menţionează în declaraţia de recurs.
Întrucât acţiunea nu s-a judecat pe fond nici la tribunal nici la curtea de apel, reclamanţii solicită respingerea motivului de apel referitor la fondul cauzei, ca inadmisibil, urmând să se soluţioneze doar motivul de recurs referitor la incidenţa prescripţiei extinctive.
Cu privire la prescripţie reclamanţii susţin că la data de 10 iulie 2007 când s-a încheiat actul, notarul nu le-a citit nici un înscris din cele pe care le-a cerut să le semneze şi apoi nici nu le-a înmânat vreun act şi că abia la data de 27 august 2010 când banca le-a cerut ca în termen de 5 zile să achite suma de 248.490,72 lei reprezentând datorie restantă a SC L.D. SRL pentru care au garantat împrumutul.
Pârâţii precizează că situaţia reală de fapt rezultă din conţinutul plângerii penale pe care au făcut-o împotriva numiţilor C.C.C. şi C.L.L., ce face obiectul dosarului nr. 3743/p/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, anexată în xerocopie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele recursului şi susţinerile din întâmpinare, constată următoarele:
La data de 10 iulie 2007 s-a încheiat contractul de ipotecă nr. 454, între CEC SA, sucursala Botoşani, şi G.M., care în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 12 situat în Botoşani s-au obligat să constituie o ipotecă de rangul I în favoarea CEC, pentru suma de 105.467 lei, valoare de garanţie bancară în vederea garantării creditului în valoare de 276.250 lei şi a dobânzilor aferente, acordat de CEC către SC L.D. SRL cu sediul în Judeţul Botoşani, în baza contractului de credit nr. 274 din 10 octombrie 2006 şi a actului adiţional nr. 1 din 5 iulie 2007.
Potrivit încheierii de autentificare nr. 3393 din 10 iulie 2007 a B.N.P. Asociaţi C.A. – S.A., reclamanţilor M.G. şi G.M. şi numitului D.S., în calitate de reprezentant al pârâtei CEC SA, sucursala Botoşani, care s-au prezentat în faţa notarului public C.A. şi li s-a dat să citească acest contract de ipotecă şi după citirea actului au declarat că exprimă voinţa lor, au consimţit la autentificarea lui şi au semnat cele patru exemplare.
Astfel fiind, menţiunile din încheierea de autentificare fac dovada respectării dispoziţiilor legale privind autentificarea de către notar a contractului de ipotecă de conţinutul căruia reclamanţii au luat cunoştinţă la 10 iulie 2007, data autentificării şi în consecinţă de la această dată a început să curgă termenul de prescripţie.
Referitor la încheierea contractului, în formă autentică, în faţa notarului, este de notorietate că actul se încheie într-un număr de exemplare suficient şi după autentificare se înmânează fiecărei părţi câte un exemplar original.
În situaţia în care notarul refuză să înmâneze reclamanţilor un exemplar în original, la data autentificării 10 iulie 2007, reclamanţii aveau posibilitatea legală să solicite în scris notarului acest lucru, însă timp de peste 3 ani (10 iulie 2007 – 30 septembrie 2010) reclamanţii nu au formulat o asemenea cerere.
Susţinerile reclamanţilor în sensul că au luat cunoştinţă de conţinutul contractului de ipotecă la o dată ulterioară autentificării şi anume 30 septembrie 2010 când le-a fost trimis de pârâtă, care îi somase anterior la 27 august 2010 ca în termen de 5 zile să achite suma de 248.490,72 lei sunt nefondate deoarece menţiune de autentificare instituie o prezumţie de veridicitate a celor consemnate pe care reclamanţii nu au răsturnat-o.
Solicitarea reclamanţilor ca pârâta să le comunice un exemplar al contractului de ipotecă, în luna septembrie 2010, la peste 3 ani de la data încheierii contractului de ipotecă (10 iulie 2007) a fost făcută pro cauza pentru a putea susţine că termenul de prescripţie curge de la 30 septembrie 2010 şi în consecinţă acţiunea, introdusă la data de 9 octombrie 2010 este înlăuntrul acestui termen.
Potrivit art. 9 prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru violenţă, începe să curgă de la data când aceasta a încetat.
În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, (însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
În raport de considerentele înfăţişate, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind data la care reclamanţii au cunoscut conţinutul contractului de ipotecă este 10 iulie 2007, data autentificării şi în consecinţă termenul de prescripţie prevăzut de art. 9 din Decretul 167/1958 privind prescripţia extinctivă , de 18 luni începe să curgă de la această dată şi în consecinţă, introducerea acţiunii de către reclamanţi la data de 8 octombrie 2010 după 36 de luni s-a făcut după împlinirea prescripţiei privind dreptul de a introduce acţiunea, cum în mod legal a constatat şi instanţa de fond.
Astfel fiind, Înalta Curte constatând că acest motiv de recurs este fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să modifice Decizia 55/2011 în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 141 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa menţinerii acesteia.
Faţă de soluţia adoptată, respectiv soluţionarea cauzei pe excepţia referitoare la prescripţie, Înalta Curte constată că motivul de recurs, pe fondul cauzei referitor la manoperele dolosive privind încheierea contractului nu mai necesită a fi analizat, însă se impune precizarea că reclamanţii au invocat în acţiune faptul că au crezut că prin contract constituiau bunurile lor o garanţie bancară deoarece M.G. lucra ca gestionar la SC L.D. SRL, pentru ca în întâmpinarea depusă în recurs şi în plângerea penală să susţină altceva şi anume că li s-a cerut să încheie contractul de ipotecă pentru a garanta un împrumut al SC L.D. SRL, ceea ce denotă o conduită procesuală incorectă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CEC BANK S.A., SUCURSALA BOTOŞANI, împotriva deciziei nr. 55 din 10 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanţii M.G. şi G.M. împotriva sentinţei nr. 141 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Botoşani, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 427/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 978/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
