ICCJ. Decizia nr. 971/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 971/2012Dosar nr. 2977/62/2010
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1417/CA din 20 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins acţiunea comercială formulată de reclamantul P.W.C. în contradictoriu cu pârâta SC G.S.D. SRL.
S-a admis cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională SC G.S.D. SRL. în contradictoriu cu pârâtul reconvenţional P.W.C. şi în consecinţă .
S-a constatat rezoluţionat de drept antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 11 din 04 mai 2007 încheiat de părţi.
S-a constatat că în urma rezoluţiunii de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 11 din 04 mai 2007 încheiat de părţi, reclamanta reconvenţională este îndreptăţită să păstreze avansul în cuantum de 68.335 Euro achitat de pârâtul reconvenţional.
A fost obligat pârâtul reconvenţional să plătească reclamantei reconvenţionale suma de 39.509,43 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii se arată că, la data de 4 mai 2007 părţile au încheiat antecontractul de vânzare cumpărare nr. 11 în care reclamantul P.W.C. are calitatea de promitent cumpărător şi pârâta SC G.S.D. SRL. are calitatea de promitent vânzător, atestat de către S.C.A. J., B. şi Asociaţii prin încheierea de certificare nr. 102/2007, având ca obiect promisiunea de a cumpăra şi promisiunea de a vinde apartamentul nr. 31 situat în imobilul nr. 5 , etajul 3, cu o suprafaţă construită de 107,39 mp, spaţiul de parcare nr. 31 şi boxa nr. 31 situate în garajul subteran al imobilului, apartamentul nr. 32 situat în imobilul mai sus identificat, cu o suprafaţă construită de 154,49 mp, spaţiul de parcare nr. 32 şi boxa nr. 32, situate în garajul subteran al imobilului.
Potrivit prevederilor antecontractului, promitentul - cumpărător, reclamantul a achitat potrivit art. 3.2.3 şi anexei 5 un avans de 68.335 EURO, reprezentând 10 % din preţ, iar promitentul - vânzător s-a obligat să finalizeze şi să vândă imobilele mai sus descrise până la cel mai târziu la data de 31 decembrie 2008.
Reclamantul a invocat ca temei al rezoluţiunii antecontractului prevederile art. 8.2 din antecontract potrivit cărora „ în cazul în care promitentul-vânzător întârzie ori refuză predarea proprietăţii, în condiţiile stabilite prin prezentul antecontract , cu mai mult de 90 de zile de la data finalizării convenită, prezentul antecontract poate fi rezoluţionat de promitentul cumpărător, după transmiterea unei notificări de 14 zile promitentului vânzător, conform art. 11.3".
În speţă, promitentul - vânzător nu a finalizat construcţia până la data de 30 aprilie 2009 (90 de zile din data finalizării din 31 decembrie 2008, însă ca urmare a intervenirii cazului fortuit).
Astfel, la data de 3 februarie 2009 constructorul SC V.S. SRL semnalează pârâtei SC G.S.D. SRL. imposibilitatea continuării lucrărilor necesare finalizării căilor de acces datorită unor probleme tehnice de execuţie, conform minutei încheiate la data de 03 februarie 2009 .
Potrivit art. 8.2 alin. ultim din antecontractul încheiat de părţi „sunt asimilate cazului fortuit, producând acelaşi efect şi următoarele situaţii de natură să îngreuneze în mod obiectiv şi semnificativ executarea obligaţiei de către promitentul-vânzător , cauza invocată de către constructorul edificiului cu valoare de sau fortuit sau forţă majoră".
În aceste condiţii, situaţia invocată de constructorul SC V.S. SRL se circumscrie cazului fortuit, care în speţă justifică sub condiţia notificării în termen de 5 zile de la producerea lor, prelungirea automată a datei predării, cu o perioadă egală cu cea în care cazul fortuit a existat, perioadă în care prezentul antecontract nu poate fi reziliat de promitentul – cumpărător potrivit pct. 8.2 alin. (3) din antecontract.
În speţă, promitentul-vânzător şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a notifica promitentul-vânzător intervenirea cazului fortuit şi decalarea termenului de predare a construcţiei la 30 iunie 2009.
În acest sens, la data de 13 februarie 2009, în termenul contractual de 5 zile, pârâta a notificat la sediul S.C.A. Jinga şi Asociaţii aspectele mai sus inserate.
În ce priveşte destinatarul acestei notificări, instanţa reţine că în mod legal a fost comunicată la sediul S.C.A J. şi Asociaţii, reprezentanta reclamantului cu care a încheiat de altfel antecontractul şi care a virat avansul de 68.335 EURO potrivit O.P nr. 184 din 04 mai 2007 .
În aceste condiţii, mandatul reprezentantului reclamantului era valabil şi în faza de executare a antecontractului, pentru achiziţionarea imobilului, iar dacă acesta nu ar mai fi fost valabil ca urmare a revocării mandatului sau depăşirii limitelor acestuia, mandatarul avea obligaţia de a returna notificarea primită la data de 13 februarie 2009 expeditorului, ceea ce nu a făcut.
Potrivit dispoziţiilor art. 1554 C. civ., „revocarea mandatului nu este opozabilă terţilor decât după ce a fost adusă la cunoştinţă lor. Până la notificarea revocării, mandantul va răspunde faţă de terţii de bună credinţă însă cu drept de regres contra mandatarului incorect".
Cum la primirea notificării din 13 februarie 2009 mandatarul a stat în pasivitate şi nu a notificat pârâtei eventuala încetare, revocare a mandatului său, această chestiune nu îi este opozabilă promitentului vânzător şi nu-l exonerează pe promitentul cumpărător de răspunderea contractuală ce revine, menţionându-şi însă dreptul de regres împotriva mandatarului în baza contractului de mandat.
Tribunalul a reţinut în concluzie că mandatul acordat de promitentul - cumpărător este valabil în vederea achiziţionării imobilului, ceea ce înseamnă că mandatul era valabil până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului ce formează obiectului antecontractului.
De asemenea cu toate că reclamantul a susţinut că nu a avut cunoştinţă de prelungirea termenului de finalizare a construcţiei, avea obligaţia de a efectua restul de plată de 615.016 lei până la data de 01 decembrie 2008 conform anexei 5 a antecontractului, însă nu a mai efectuat nicio plată de la data de 04 mai 2007.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză, cu clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 11 din 04 mai 2007 s-a constatat că pârâta în calitate de promitentă - vânzătoare şi-a respectat obligaţiile ce-i reveneau, a notificat reclamantului intervenirea cazului fortuit şi termenul de 30 iunie 2009 de finalizare a construcţiei, invitând reclamantul la inspecţia apartamentelor contractate la data de 29 iunie 2009 şi la încheierea contractului de vânzare - cumpărare după efectuarea plăţii integrale.
Reclamantul însă nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a plăţi preţul apartamentelor contractate potrivit art. 3.2 şi anexei 5 din antecontract, nu s-a prezentat pentru semnarea contractului de vânzare - cumpărare, dată până la care avea obligaţia de a achita integral proprietatea, astfel fiind operabil pactul comisoriu de ultim grad instituit de prevederile art. 22 şi art. 8.1. din antecontract.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamantul P.W.C., invocând greşita interpretare a legii şi a actelor depuse în probaţiune.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată în esenţă că, instanţa a interpretat în mod eronat prevederile contractuale cu privire la data finalizării proprietăţii, care a fost stabilită de părţi la 31 decembrie 2008, nu s-a reţinut faptul că promitentul-vânzător şi-a încălcat obligaţiile contractuale asumate privind predarea proprietăţii la termen, iar instanţa a calificat în mod greşit cazul fortuit invocat. În legătură cu notificările trimise beneficiarului, se arată că s-au încălcat prevederile contractuale stabilite de părţi. Faţă de actele dosarului, nu a fost întrunită niciuna din condiţiile pentru a opera rezoluţiunea din culpa beneficiarului, obligaţia de plată a restului de preţ nefiind exigibilă.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 296 C. proc. civ., s-au constatat următoarele:
Ambele părţi contractante au solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 11 din 4 mai 2007, promitentul-cumpărător invocând nerespectarea obligaţiilor de finalizare şi predare a imobilelor până la data de 31 decembrie 2008, iar promitentul-vânzător invocând neîndeplinirea obligaţiei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare şi neachitarea restului de preţ în termenul stipulat.
În speţă, data finalizării, respectiv data predării proprietăţii imobilelor a fost convenită de părţi ca fiind data de 31 decembrie 2008, astfel cum rezultă din prevederile art. 4.3.1 şi art. 6.1.1. În momentul împlinirii acestui termen, cât şi după împlinirea celor 90 de zile de la data finalizării, creditorul apelant nu şi-a manifestat opţiunea de a invoca pactul comisoriu expres prevăzut de art. 8.2 din antecontract, lăsând debitorul-intimat să-şi execute în continuare obligaţiile asumate. Revocarea opţiunii iniţiale s-a produs după 6 luni, la 24 iunie 2009, prin emiterea notificării cu respectarea termenului de preaviz convenit de părţi de 14 zile, astfel încât antecontractul urma să fie considerat desfiinţat la 8 iulie 2009. Însă, potrivit notificării nr. 730 din 29 iunie 2009, promitentul-vânzător a anunţat finalizarea construcţiei şi a propus data de 23 iulie 2009 pentru inspecţia proprietăţii în vederea recepţiei.
Prin urmare, se constată că revocarea opţiunii iniţiale a creditorului apelant a intervenit cu 5 zile înainte de anunţarea finalizării construcţiei, în condiţiile în care varianta pentru care a optat, aceea a executării obligaţiilor de către vânzător, s-a realizat efectiv prin finalizarea construcţiei. Ori, aşa cum s-a reţinut mai sus, această revocare a opţiunii nu se poate realiza în mod arbitrar şi nici abuziv, ci în funcţie de împrejurările concrete existente la momentul exprimării opţiunii. În acest context, în mod corect instanţa de fond a reţinut şi acceptul creditorului pentru executarea obligaţiilor contractuale peste termenul convenit.
Susţinerile apelantului reclamant privind data predării imobilelor ca fiind 31 decembrie 2008 sunt corecte, astfel cum rezultă din prevederile art. 6.1.1 din antecontract. De asemenea, în mod corect s-a arătat că invocarea cazului fortuit s-a realizat ulterior datei de finalizare şi predare, însă aceste aspecte nu influenţează soluţia pronunţată de prima instanţă, având în vedere că la momentul scadenţei, apelantul-creditor nu a invocat pactul comisoriu, ci a optat pentru continuarea executării antecontractului.
Cu referire la efectele produse de notificarea emisă de promitentul-vânzător la 13 februarie 2009 privind prelungirea datei de predare la 30 iunie 2009, în mod corect instanţa de fond a arătat că această notificare a respectat prevederile art. 11.3 din antecontract care au permis transmiterea actelor prin curier, fiind trimisă prin mandatarul convenţional care a confirmat existenţa unui mandat valabil până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin notificarea nr. 392 din 18 decembrie 2009. Prin urmare, notificarea de prelungire a duratei de predare a imobilelor a devenit opozabilă promitentului-cumpărător, astfel încât în mod corect s-a reţinut că prelungirea termenului de predare a fost acceptată în mod tacit.
Prevederile art. 8.2 din antecontract menţionează cazul fortuit şi forţa majoră, cât şi situaţiile de natură să îngreuneze în mod obiectiv şi semnificativ executarea obligaţiei de către promitentul-vânzător, ca fiind cauze care determină prelungirea automată a datei predării, cu condiţia notificării. În mod corect instanţa de fond a stabilit că prin emiterea notificării în condiţiile permise de antecontract, data predării imobilelor a fost prelungită, cu perioada în care cazul fortuit a existat, astfel încât dreptul promitentului-cumpărător de a rezilia antecontractul a fost afectat de această prelungire a datei predării.
Susţinerile apelantului privind cunoaşterea de către vânzător a imposibilităţii de respectare a termenului de predare, faţă de data de execuţie a lucrărilor de terasamente, respectiv 15 martie 2009, nu pot fi avute în vedere, întrucât acel contract de execuţie privea întregul ansamblu rezidenţial şi nu doar accesul la imobilele din litigiu. De asemenea, faptul că situaţia fortuită a fost sesizată de către antreprenorul lucrărilor de amenajare a drumurilor şi nu de constructorul edificiului, nu înlătură aplicarea art. 8.2 din antecontract, întrucât obligaţia de predare a imobilelor includea şi realizarea accesului la imobile, astfel cum rezultă din art. 7.2.1 şi art. 7.3.3. din antecontract.
În legătură cu modul de calificare a cazului fortuit, argumentele apelantei nu sunt susţinute de concluziile expertizei geologice din februarie 2009 care au arătat că lucrările efectuate în zonă au dus la descoperirea unor trovanţi, a unor roci dure care au determinat modificarea şi prelungirea contractului de execuţie a lucrărilor de terasament şi a căilor de acces. Studiile de specialitate şi expertizele efectuate de promitentul-vânzător înainte de demararea proiectului de construire a ansamblului rezidenţial, acte depuse la dosar în faţa instanţei de apel, demonstrează că pârâta a depus diligenţele necesare pentru verificarea structurii terenului şi că descoperirea trovanţilor în acea zonă a fost considerată un accident geologic, cu aspect imprevizibil, nefiind prevăzute de studiile efectuate anterior. Prin urmare, nu se poate imputa constructorului edificiului, o conduită culpabilă şi nediligentă în modul de executare a obligaţiilor asumate, iar descoperirea trovanţilor se circumscrie situaţiei asimilate cazului fortuit prevăzută de părţi la art. 8.2 din antecontract.
Cu privire la notificarea referitoare la finalizarea proprietăţii din 29 iunie 2009, într-adevăr la dosar s-a depus o confirmare de primire în care destinatar este o altă persoană decât apelantul-cumpărător (fila 64 dosar fond), însă prin notificarea nr. 382 din 18 decembrie 2009 adresată mandatarului apelantului, i se aduce la cunoştinţă finalizarea lucrării şi obligaţia de recepţionare a imobilelor. Apelantul nu a făcut dovada revocării mandatului, astfel încât notificările trimise de promitentul-vânzător prin mandatar respectă prevederile art. 11.3 din antecontract.
Notificarea de rezoluţiune a antecontractului emisă de apelantul-cumpărător la 24 iunie 2009 s-a realizat în perioada de prelungire a datei de predare a imobilelor, ori potrivit tezei finale a art. 8.2, părţile au convenit ca în această perioadă antecontractul să nu poată fi reziliat. Prin urmare, apelantul - cumpărător avea obligaţia de a se prezenta pentru inspecţia şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare potrivit art. 4.3.3. – 4.3.5 din antecontract, neîndeplinirea acestei obligaţii atrăgând incidenţa art. 8.1 din contract cu privire la rezoluţiune şi reţinerea sumelor plătite ca avans, aspect corect reţinut de instanţa de fond. Faptul că promitentul-cumpărător nu a achitat restul de preţ la termenul stipulat în anexa antecontractului, respectiv la 1 decembrie 2008, nu constituie un motiv pentru rezoluţiunea antecontractului, având în vedere că prevederile art. 3.2.2. permiteau acesteia să amâne plata finală până la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, moment ulterior îndeplinirii obligaţiei de recepţionare a imobilelor (art. 6.2.4 din antecontract), astfel încât au fost înlăturate considerentele instanţei de fond referitoare la acest aspect.
Susţinerile apelantei legate de întabularea ulterioară a construcţiilor nu au relevanţă în raport cu reţinerea neîndeplinirii obligaţiilor contractuale privind inspecţia şi recepţionarea imobilelor de către promitentul-cumpărător, obligaţii ce erau anterioare obligaţiei de întabulare a construcţiei.
În consecinţă, prin Decizia nr. 23/Ap din 25 martie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a respins apelul declarat de reclamantul C.P.W.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, reclamantul P.W.C., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii introductive şi respingerii cererii reconvenţionale.
Recurentul a formulat critici faţă de Decizia atacată, având în vedere următoarele aspecte :
- instanţa nu a prezentat o motivare suficientă pentru Decizia luată;
- instanţa a ignorat restul probelor administrate în dosarul de fond;
- instanţa a prezentat o motivare contradictorie.
În ceea ce priveşte cererea principală, recurentul a susţinut că în mod eronat instanţa a reţinut faptul că reclamantul ar fi optat pentru prelungirea datei finalizării. Data finalizării, a fost stabilită potrivit art. 4.3.1 şi art. 6.1.1. din contract la data de 31 decembrie 2008, prin urmare întârzierea plăţii cu 90 de zile nu înseamnă că se acceptă o prelungire a datei finalizării, ci doar faptul că pentru întârzieri mai mari de 90 de zile nu se pot solicita despăgubiri.
În continuare, a invocat prevederile art. 978 C. civ., potrivit cărora clauzele contractelor se interpretează în sensul că pot avea un efect, iar nu acela în care nu ar produce niciunul, ori în speţa de faţă, opţiunea de a rezoluţiona contractul, aparţine promitentului cumpărător. Reclamantul, în mod expres, şi-a precizat poziţia, în sensul că a transmis notificarea de rezoluţiune la data de 24 iunie 2009, prevalându-se de pactul comisoriu.
Mai mult decât atât, confirmarea de primire a notificării transmisă de promitentul vânzător, nu produce nici un efect, întrucât destinatar a fost o altă persoană. Din acest punct de vedere, motivarea instanţei este contradictorie, în sensul că pe de o parte, menţionează că dreptul reclamantului la opţiune a încetat la primirea notificării, iar pe de altă parte se reţine că această notificare nu a fost recepţionată niciodată de reclamant.
Din alt punct de vedere, se arată că apariţia cazului fortuit, s-a invocat ulterior datei limită stabilită pentru predarea proprietăţii. Cazul fortuit şi forţa majoră nu ar fi putut extinde data predării.
A doua chestiune criticată de către recurent este cea legată de faptul că promitentul vânzător şi-a încălcat obligaţiile contractuale asumate, având în vedere nerespectarea obligaţiei de a finaliza proprietatea la termenul convenit. Culpa vânzătorului în îndeplinirea obligaţiei rezultă din faptul că data lucrărilor din contractul de execuţie stipulată este 15 martie 2009, deci pârâta cunoştea faptul că nu se va putea încadra în termenul asumat în antecontract, iar întârzierea nu avea legătură cu descoperirea ulterioară a trovanţilor.
Recurentul a mai arătat că din contractul de execuţie nr. 933/2008 şi Studiul geotehnic din februarie 2009, rezultă că nu se face nici o referire la conectarea la utilităţi, ci doar la amenajarea drumurilor de acces, ceea ce înseamnă că susţinerile pârâtei sunt false în acest sens.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 7.3.3. coroborat cu art. 4.3.1 – 4.6.3. din antecontract, reiese clar faptul că nu există nici un impediment pentru vânzător să notifice finalizarea proprietăţii, înainte de finalizarea drumurilor de acces.
În consecinţă, recurentul arată că pârâta nu poate invoca în beneficiul său cazul fortuit şi nu se poate prevala de o prelungire valabilă a datei de finalizare şi predare a proprietăţii, întrucât situaţia invocată de către SC G.D.S. SRL nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 8.2. din antecontract, deoarece nu este vorba despre o îngreunare semnificativă a executării obligaţiei asumate, iar cazul fortuit sau de forţă majoră nu putea fi invocat decât de constructorul edificiului, cu privire la executarea obligaţiei principale de finalizare a apartamentului.
În stabilirea situaţiei de forţă majoră, recurentul solicită ca instanţa să aibă în vedere şi următoarele aspecte care demonstrează culpa debitorului : Studiul geotehnic a fost întocmit şi prezentat reclamantului ulterior datei limită, data limită de finalizare este 31 decembrie 2008, iar orice notificări trebuiau comunicate până la această dată.
În aceste condiţii, evenimentul invocat de către SC G.D.S. SRL nu se circumscrie cazului fortuit, de natură să amâne data finalizării.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut că promitentul cumpărător nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, în condiţiile în care contractul a fost rezoluţionat prin notificarea din data de 24 iunie 2009. În lipsa efectelor contractului, nu sunt întrunite condiţiile pentru a opera rezoluţiunea din culpa subsemnatului.
De asemenea, s-a mai susţinut că şi în ipoteza în care reclamantul nu ar fi rezoluţionat antecontractul, pârâta nu putea să îşi îndeplinească obligaţia de a vinde apartamentele, întrucât aceste apartamente nu au fost intabulate decât în septembrie 2009 şi numai ulterior puteau fi înstrăinate.
Recursul este nefondat.
Precizare prealabilă.
În actuala reglementare, recursul este cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se realizează numai un control de legalitate al hotărârii împotriva căreia s-a declanşat recursul în limitele şi în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.. În nici un caz nu se pot invoca formal motive de nelegalitate, pentru a repune în discuţie fondul litigiului şi pentru a obţine o rejudecare în fond.
Valorificând această precizare se va trece la examinarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a invocat interpretarea greşită a actului dedus judecăţii.
Prin intermediul acestui motiv de recurs, deşi acesta nu a fost invocat expresis verbis, recurentul a reproşat instanţei de apel, că în mod greşit s-a reţinut opţiunea pentru prelungirea datei finalizării, încălcarea obligaţiilor contractuale asumate de către pârâtă şi necircumscrierea situaţiei invocată, cazului fortuit.
Aşa cum precizează recurentul, actul juridic dedus judecăţii este reprezentat de antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 11 din 4 mai 2007, care reprezintă un contract sinalagmatic.
Pentru a răspunde criticilor recurentului, Înalta Curte urmează a examina condiţiile cerute pentru aplicarea art. 1020 C. civ.
Astfel, reclamantul a solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare, promitentul cumpărător invocând nerespectarea obligaţiilor de finalizare şi predare a imobilelor până la data de 31 decembrie 2008.
Pentru a stabili culpa pârâtei în neîndeplinirea obligaţiei asumate, instanţa de apel a avut în vedere interpretarea prevederilor contractuale, unele prin altele, în raport de întregul contract. Astfel, este adevărat că art. 4.3.1 şi art. 6.1.1. din contract fac vorbire despre data finalizării proprietăţii, ca fiind 31 decembrie 2008, însă aceste prevederi trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 8.2 din contract care prelungesc data predării în prezenţa situaţiei de forţă majoră sau caz fortuit.
De altfel, instanţa de apel nici nu a susţinut că s-ar fi prelungit data finalizării proprietăţii, menţionând dispoziţiile art. 8.2 din antecontract pentru a arăta că rezoluţiunea produce efecte la expirarea termenului de 90 de zile, stabilit în contract.
În raport de aceste precizări, în ceea ce priveşte data predării şi în prezenţa dispoziţiilor art. 8.2 din antecontract, se constată că intervenirea cazului fortuit a avut loc în cadrul termenului de zile, în care recurentul nu avea dreptul de a cere rezoluţiunea. Însă, ceea ce este relevant în situaţia de faţă este faptul că, la data predării imobilelor, 31 decembrie 2008, reclamantul a optat pentru continuarea executării contractului, ceea ce valorează acceptarea tacită a prelungirii termenului de finalizare a apartamentului.
În ceea ce priveşte opozabilitatea notificării privind prelungirea duratei de predare, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa a apreciat că aceasta a respectat dispoziţiile art. 11.3 din contract, conducând la prelungirea termenului de predare.
În ceea ce priveşte asimilarea cazului fortuit situaţiei prevăzută la art. 8.2 din contract, Înalta Curte constată că ambele instanţe, au reţinut cazul fortuit prin raportare la proba cu expertiză de specialitate efectuată în cauză, cu specialitatea geologie şi geodezie. Invocarea acestei critici de către recurent, are în vedere repunerea în discuţie a probelor examinate de instanţele anterioare, în speţă stabilirea dacă obligaţia de predare, putea fi defalcată de cea de realizare a branşamentelor şi a drumului de acces, în raport de prevederile contractuale.
Susţinerile recurentului privind analizarea prevederilor contractului încheiat cu constructorul SC V.S. SRL, vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticate aşa încât nu vor fi reţinute.
În privinţa cererii reconvenţionale, argumentele pentru care recurentul consideră că cererea nu trebuia admisă, au fost invocate în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul a susţinut lipsa sa de culpă pentru neprezentarea la recepţia lucrării, plata restului de preţ sau nesemnarea contractului.
În ceea ce priveşte temeiul admiterii cererii reconvenţionale şi constatării ca rezoluţionat a antecontractului de vânzare cumpărare, Înalta Curte arată că această soluţie este consecinţa legală urmare a stabilirii lipsei de culpă a pârâtei în îndeplinirea obligaţiilor contractuale.
În situaţia încheierii unei convenţii sinalagmatice, rezultă că partea îndreptăţită să solicite rezoluţiunea contractului este pârâta, în condiţiile în care s-a stabilit că şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractuale. În atare situaţie, la momentul la care reclamantul nu s-a prezentat în vederea predării apartamentului, pârâtei i s-a deschis opţiunea pentru rezoluţiunea antecontractului.
În analiza intervenirii pactului comisoriu de ultim grad şi constatarea contractului rezolvit de drept, prezintă relevanţă îndeplinirea obligaţiilor de către pârâtă, ca parte care a solicitat constatarea rezoluţiunii şi neîndeplinirea obligaţiilor corelative de către reclamant.
În ceea ce priveşte criticile recurentului, privind rezoluţiunea de drept a contractului din partea reclamantului, la data de 24 iunie 2009, anterior transmiterii notificării din partea pârâtei, se constată că acest drept al recurentului nu s-a născut niciodată, în condiţiile neîndeplinirii obligaţiilor corelative.
De asemenea, nu subzistă nici criticile referitoare la neîndeplinirea obligaţiei de intabulare de către pârâtă, care se constată a fi ulterioară celor nerespectate de către reclamant.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.W.C. împotriva deciziei nr. 23/Ap din 25 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 970/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 967/2012. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
