ICCJ. Decizia nr. 979/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 979/2012

Dosar nr.225/57/2009

Şedinţa publică din 15 februarie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 85 din 18 ianuarie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 80 din 11 februarie 2008 pronunţata de aceeaşi instanţă formulată de O.S.L.N.F. reţinând că Decizia supusă revizuirii nu a evocat fondul.

Cererea de lămurire şi îndreptare a deciziei pronunţată în revizuire formulată de revizuenta a fost respinsă prin Decizia nr. 502 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia. În considerente, instanţa a reţinut că aspectele invocate în cerere vizează greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a unor dispoziţii legale care exced motivelor prevăzute de art. 281 C. proc. civ.

Împotriva ambelor decizii a formulat recurs revizuenta, fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate a deciziilor atacate.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2012, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului, având a se pronunţa, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii acestuia, dat fiind faptul că a fost declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Art. 299 C. proc. civ. stabileşte ce categorie de hotărâri judecătoreşti sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs şi anume, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Prin urmare, dreptul de recurs există numai în ceea ce priveşte hotărârile menţionate, neexistând posibilitatea să se declare recurs şi împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

În speţă, Decizia pronunţată de curtea de apel în revizuire este irevocabilă, ca de altfel şi cea pronunţată în soluţionarea cererii de îndreptare, în sensul dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 raportat la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., calea extraordinară de atac fiind exercitată, la rândul său, împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În consecinţă, fiind în prezenţa unei hotărâri irevocabile (pronunţată în revizuire), calea de atac a recursului exercitată împotriva acesteia, este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta O.S.L.N.F. împotriva deciziilor nr. 85 din 18 ianuarie 2010 şi nr. 502 din 29 martie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2012

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 979/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs