ICCJ. Decizia nr. 1031/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1031/2012
Dosar nr.30887/3/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 23 iulie 2009, ulterior precizată, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 197 din 16 iunie 2009 emisă de A.V.A.S. de respingere a notificării nr. 93/2001 referitoare la imobilul „M." din comuna Almaş, jud. Arad şi obligarea pârâtei să emită dispoziţie de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamantului în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, pârâta A.V.A.S. a solicitat respingerea acţiunii, arătând că Decizia pe care a emis-o este temeinică şi legală, nefiind dovedită calitatea de persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001, lipsind dovada calităţii de moştenitor după defuncţii proprietari tabulari B.E. şi B.G. Pârâta a arătat că reclamantul a refuzat să depună actele doveditoare în acest sens, astfel încât A.V.A.S. a soluţionat notificarea numai în baza actelor doveditoare existente, conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1745 din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia precizată, a anulat Decizia nr. 197 din 16 iunie 2009 emisă de A.V.A.S. şi a obligat pârâta să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul, în calitate de moştenitor al defuncţilor B.G. şi B.E., a depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1454 m.p. şi construcţie, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă.
Instanţa a mai reţinut că reclamantul a dovedit faptul că autorul său a deţinut în proprietate imobilul situat în comuna Almaş, judeţul Arad, imobil cunoscut sub denumirea de „M.", preluat de stat prin naţionalizare, precum şi faptul că este moştenitorul defuncţilor proprietari ai imobilului revendicat, B.E. şi B.G.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A.V.A.S. Apelanta nu a motivat apelul declarat.
Prin sentinţa civilă nr. 274/ A din 14 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul, ca nefondat.
Examinând cauza prin prisma celor invocate la prima instanţă, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, din certificatul de moştenitor nr. 519 emis la 19 octombrie 1989 de notariatul de stat local Ineu, depus la dosarul primei instanţe, precum şi din certificatul de moştenitor nr. 27 din 6 aprilie 1957 emis de Notariatul de stat Buşteni, rezultă calitatea intimatului de moştenitor al părinţilor săi, B.G. şi B.E.
De asemenea, din extrasul din M. Of. de la dosarul primei instanţe rezultă că M. a fost naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948, proprietar la data respectivă fiind B.G., astfel cum rezultă din extrasul emis de D.J.A.N. Arad a de la dosarul tribunalului.
Conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, imobilele naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi sunt considerate a fi imobile preluate în mod abuziv.
Conform art. 3 din aceeaşi lege, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. De prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, astfel cum prevede art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Având în vedere că intimatul a dovedit că are calitatea de moştenitor legal al persoanei fizice, fost proprietar al imobilului la data preluării, Curtea a apreciat că intimatul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, pârâta susţine că în mod greşit s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire.
Recurenta susţine că şi-a respectat toate obligaţiile prevăzute de lege şi a soluţionat notificarea pe baza actelor doveditoare existente la dosarul administrativ, acte care, potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, trebuiau depuse până la data soluţionării notificării.
Deşi a solicitat în mod expres reclamantului să depună actele doveditoare ale calităţii sale de moştenitor, în copii legalizate, acesta nu a dat curs solicitării. Prin actele de stare civilă nu se putea dovedi cu certitudine calitatea acestuia de unic moştenitor al foştilor proprietari, fiind necesar certificat de calitate/moştenitor, emis de notarul public.
Recurenta mai susţine că imobilul este supus sistemului de publicitate imobiliară reglementat de Decretul-Lege nr. 115/1938, astfel încât dovada dreptului de proprietate trebuia făcută cu act de vânzare-cumpărare în formă autentică, coroborat cu înscrierea în cartea funciară.
Examinând Decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 197 din 16 iunie 2009, A.V.A.S. a respins notificarea nr. 93/2001 formulată de reclamantul B.G., pe motiv că acesta nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al defuncţilor proprietari ai imobilului notificat.
În întâmpinarea depusă la prima instanţă, A.V.A.S. a susţinut aceeaşi apărare, respectiv împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al foştilor proprietari ai imobilului, părinţii săi B.G. şi B.E.
Prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut în mod corect calitatea reclamantului de moştenitor, aspect care a fost dovedit prin actele de stare civilă depuse în copie la dosarul administrativ, confirmat ulterior în faţa instanţei prin depunerea certificatelor de moştenitor nr. 27 din 6 aprilie 1957 şi nr. 519 din 19 octombrie 1989.
Împrejurarea că instanţa a ţinut seama de actele completatoare depuse în cursul judecăţii, respectiv de cele două certificate de moştenitor (înscrisuri care nu se regăsesc în dosarul administrativ) nu reprezintă un motiv care să atragă nelegalitatea deciziei recurate.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării. Momentul soluţionării notificării este, de regulă, data finalizării procedurii administrative prealabile, prin emiterea dispoziţiei de admitere sau respingere a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
În cazul în care dispoziţia este atacată în instanţă, momentul soluţionării notificării se prorogă până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, prin care se stabileşte dacă persoana care a formulat notificarea este sau nu îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Nu numai că legea nu interzice administrarea de noi probe în faza procedurii judiciare, dar posibilitatea părţilor de a propune şi administra probe în vederea dovedirii drepturilor şi intereselor afirmate în faţa instanţei se circumscrie dreptului la apărare şi dreptului de acces la justiţie, drepturi care nu pot fi îngrădite.
Evident că probele administrate, dacă sunt pertinente, utile şi concludente, trebuie valorificate în cadrul hotărârii pronunţate. În caz contrar, dacă instanţa ar refuza să ţină seama de ele, sub pretextul că nu au fost depuse în procedura administrativă prealabilă, activitatea judiciară ar deveni formală şi iluzorie.
În ceea ce priveşte critica invocată în recurs, referitoare la lipsa actelor doveditoare cu privire la dreptul de proprietate al autorilor, Înalta Curte constată că, deşi o astfel de apărare nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare şi nici nu a constituit un motiv de respingere a notificării, prima instanţă a examinat, în virtutea rolului activ şi a plenitudinii de jurisdicţie în materie, toate actele doveditoare depuse de reclamant, stabilind că părinţii săi au avut calitatea de proprietari tabulari, de la care imobilul a fost preluat prin naţionalizare.
În acest sens, la dosarul administrativ au fost depuse, în copie, anexa la Legea nr. 119/1948, în care tatăl reclamantului, B.G. figurează cu M. din Comuna Almaş, precum şi extrase de carte funciară şi încheierea nr. 745/1961 a Tribunalului Popular Raional Gurahonţ, privind dezmembrarea imobilului (înscris anterior în C.F. nr. 178 Almaş, nr. top 198), în sensul că parcela cu nr. top 198/1, moară şi teren în suprafaţă de 365 m.p., care a format obiectul naţionalizării, s-a transcris în C.F. nr. 2169, nou înfiinţată, în favoarea statului, iar parcela cu nr. top 198/2, casă, curte şi grădină în suprafaţă de 435 m.p., s-a reînscris în cartea funciară veche, în favoarea proprietarilor anteriori, părinţii reclamantului.
În faţa primei instanţe, pârâta A.V.A.S. nu a invocat, ca apărare, lipsa dovezii că autorii reclamantului nu ar fi fost proprietarii de la care s-a preluat imobilul de către stat. Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. nu a fost motivat, astfel încât instanţa de recurs nu poate examina pentru prima oară în această fază procesuală o critică vizând o împrejurare de fapt pe care prima instanţă a stabilit-o pe baza probelor administrate şi pe care pârâta nu a contestat-o în apel.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 274/ A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1065/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1027/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
