ICCJ. Decizia nr. 903/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 903/2012
Dosar nr. 1303/108/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 3 martie 2010, reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul politic al condamnării sale la 4 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 191 din 22 mai 1970 a Tribunalului Militar Timişoara, pentru infracţiunea de insubordonare prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen. în vigoare la acea dată şi să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că infracţiunea pentru care a fost condamnat are un vădit caracter politic, fiind o consecinţă a faptului că a făcut şi face parte din cultul religios „Adventist de ziua a 7-a”, iar convingerea sa religioasă l-a împiedicat să pună mâna pe armă.
Prin sentinţa civilă nr. 698 din 20 octombrie 2010, Tribunalul Arad a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul, prin sentinţa penală nr. 191 din 22 mai 1970 a Tribunalului Militar Timişoara, nu constituie de drept o condamnare cu caracter politic dintre cele prevăzute de art. 1 şi următoarele din Legea nr. 221/2009, nefiind vorba despre o condamnare cu caracter politic ci de una de drept comun, ce vizează disciplina militară şi capacitatea de apărare a ţării.
Tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 32/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, într-un recurs în interesul legii, care, deşi a vizat un alt act normativ cu caracter reparator decât Legea nr. 221/2009, anume Decretul-lege nr. 118/1990, nu poate fi ignorată în ceea ce priveşte dezlegarea dată aceleiaşi probleme de drept cu cea din prezenta cauză, în sensul că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin decizia nr. 238 din 15 februarie 2011, a confirmat sentinţa tribunalului prin respingerea apelului reclamantului.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut - ca şi tribunalul - că infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu constituie de drept o condamnare cu caracter politic dintre cele prevăzute de art. 1 şi următoarele din Legea nr. 221/2009.
Instanţa de apel a reţinut că, deşi decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte Secţiile Unite, secţiile unite a fost emisă pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi nu a vizat textul de lege invocat de reclamant în susţinerea prezentei acţiuni, problema de drept dezlegată este aceeaşi, iar respectiva decizie devine, prin raportare la dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., obligatorie pentru instanţele de judecată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamantul a declarat recurs.
În motivarea recursului, reclamantul susţine că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 221/2009, în sensul că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au soluţionat cauza din perspectiva deciziei în interesul Legii nr. 32/2009 a I.C.C.J., care se referă la aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, nefiind aplicabilă în cauză.
Reclamantul arată că infracţiunea pentru care a fost condamnat se încadrează în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 221/2001 întrucât a vizat afirmarea, respectiv, recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie şi anume acela de a-şi exercita liber cultul religios, fiind irelevant dacă dispoziţiile constituţionale de la acea vreme stabileau ca obligaţie efectuarea stagiului militar, ori dacă legislaţia comunistă sau post comunistă sancţiona penal săvârşirea unor asemenea fapte.
Recurentul reclamant susţine că în practica actuală a instanţelor de judecată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, s-au pronunţat hotărâri în sensul că au fost admise acţiuni similare celei din speţă, acordându-se despăgubiri în baza legii menţionate, iar faptul că el nu a primit nici o reparaţie pentru prejudiciul moral suferit presupune aplicarea unui tratament discriminatoriu de către instituţiile Statului Român.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la raportarea instanţei de apel la considerentele deciziei în interesul Legii nr. 32/2009, de aplicare unitară a Decretului-lege nr. 118/1990, aceasta nu reprezintă o interpretare sau aplicare greşită a legii şi nici nu exclude analizarea pretenţiilor reclamantului din perspectiva Legii nr. 221/2009 invocată ca temei juridic al acţiunii.
Prin evocarea considerentelor deciziei în interesul legii arătate, s-a reţinut calificarea naturii infracţiunii de refuz la încorporare pe motiv de conştiinţă religioasă, respectiv, a condamnării dispusă pentru această infracţiune, în condiţiile în care Legea nr. 221/2009 nu defineşte o asemenea faptă ca fiind infracţiune de natură politică şi s-a făcut aplicarea principiului conform căruia în situaţii identice şi soluţiile trebuie să fie identice.
Astfel, refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a ţării indiferent de natura regimului politic şi nu poate fi apreciat drept o manifestare de rezistenţă sau de contestare a legitimităţii puterii politice de la un anumit moment.
Obligaţia de satisfacere a serviciului militar subzistă faţă de toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nici o discriminare pe motive religioase sau de altă natură, iar sancţionarea neîndeplinirii acesteia nu este aferentă unei orânduiri anume, ci reprezintă expresia dreptului suveran al unui stat de a reglementa participarea cetăţenilor săi şi formele de participare la îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, regăsindu-se, dealtfel, şi în legislaţia statelor comunitare.
În aceste condiţii nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice regimului comunist, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată, iar în absenţa unui asemenea scop nu se poate vorbi de existenţa unei infracţiuni cu caracter politic şi, pe cale de consecinţă, a unei condamnări cu un asemenea caracter.
Condamnarea pentru refuzul la încorporare nu poate fi înţeleasă nici ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum eronat susţine reclamantul, întrucât nu a fost dispusă pentru apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, care priveşte organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, iar practica comunitară în materie a stabilit că „art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conştiinţă”(Bayatyan c. Armeniei Hotărârea din 27 octombrie 2009).
Problemele de practică judiciară evocate de reclamant nu constituie argumente viabile în conturarea soluţiei din prezenta cauză întrucât verificarea şi stabilirea caracterului politic al faptei reclamantului este atributul organului judiciar, căruia îi revine obligaţia, conform legii, de a face propriile verificări şi a statua în drept asupra aspectelor deduse judecăţii.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 238 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 902/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 905/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
