ICCJ. Decizia nr. 99/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 99/2012
Dosar nr.22361/3/2007
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii G.I.D., S.C., H.V. şi G.T. au formulat contestaţie împotriva deciziei de respingere a notificării din 8 ianuarie 2002 emisă de C.N.A.I. H.C. Bucureşti S.A.
Prin sentinţa civilă nr. 1484 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis contestaţia formulată de reclamanţi, a anulat Decizia nr. 1294 din 8 ianuarie 2002 emisă de C.N.A.I. H.C. Bucureşti S.A., a obligat intimata să emită o nouă dispoziţie prin care să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv contravaloarea terenului în suprafaţă de 40.000 m.p., situat în Otopeni, judeţul Ilfov, la preţul de circulaţie din momentul acordării despăgubirilor, a omologat raportul de expertiză topo-cadastrală al expertului D.Z. şi a obligat intimata la 700 lei cheltuieli de judecată către contestatori.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul D.Z., din actul de proprietate depus la dosar şi din adresa emisă de O.C.P.I. Ilfov rezultă că terenul în litigiu se află în posesia M.T.T., respectiv în perimetrul A.I.H.C. Bucureşti SA.
Cu privire la calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, s-au avut în vedere certificatul de moştenitor din 4 septembrie 1991, coroborat cu actul de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 5 decembrie 1929, certificatul de moştenitor din 13 octombrie 1999 şi actele de stare civilă depuse, tribunalul considerând că această calitate a fost dovedită.
Întrucât imobilul teren se află în incinta unui obiectiv de interes naţional, neexistând posibilitatea restituirii în natură a acestuia, instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, a admis contestaţia, a modificat Decizia atacată şi a dispus obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 11 pct. 4-9 din Lege.
Elementele de identificare ale terenului în litigiu au fost stabilite prin raportul de expertiză topo-cadastrală efectuat în cauză, motiv pentru care tribunalul a dispus omologarea acestui raport.
Prin Decizia civilă nr. 716/ A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta intimată C.N.A.B. SA şi a fost obligată apelanta la câte 300 lei cheltuieli de judecată către fiecare intimat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Deşi se susţine de către apelantă nemotivarea sentinţei atacate, în sensul încălcării prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Curtea a constatat că acest motiv de apel nu poate fi primit.
Astfel, prima instanţă, chiar dacă în mod sintetic a expus argumentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, a răspuns în concret la cererile formulate de reclamanţi. În acest sens, a reţinut, pe baza înscrisurilor administrate în condiţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, împrejurarea că terenul în litigiu se află în posesia M.T.T., respectiv în perimetrul A.I.H.C. Bucureşti şi, ca atare, fiind vorba de un obiectiv de interes naţional, este exclusă posibilitatea restituirii în natură a suprafeţei revendicată de reclamanţi, precum şi incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, art. 11 pct. 4 – 9.
Ca atare, contrar celor susţinute de apelantă, hotărârea primei instanţe este motivată în fapt şi în drept, iar eventualele lacune ori inadvertenţe ale motivării pot fi suplinite sau remediate prin considerentele instanţei de apel, în calea devolutivă a controlului judiciar, astfel că nu se impune a fi desfiinţată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare, cum susţine apelanta, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ.
Apărările pârâtei în prima instanţă au vizat modalitatea de omologare a expertizei efectuată de expert D.Z., în condiţiile în care s-a susţinut lipsa unui titlu de proprietate pentru reclamanţi, lipsa identităţii imobilului solicitat de aceştia prin notificarea adresată entităţii juridice învestită cu soluţionarea notificării, faţă de imobilul deţinut de societate, precum şi lipsa calităţii de persoane îndreptăţite la restituire a succesorilor defunctului D.N.
Văzând şi probele noi administrate în apel, Curtea a constatat că reclamanţii S.C., G.T., H.V. şi G.I.D. au solicitat, prin notificarea formulată la data de 08 ianuarie 2002, adresată pârâtei C.N.A.I. H.C. Bucureşti SA, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 40.000 m.p., situat în comuna Otopeni, judeţul Ilfov, dobândit de defunctul N.D., autorul lor, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 5 decembrie 1929.
Potrivit Deciziei de respingere a notificării din 08 ianuarie 2002, cererea reclamanţilor a fost respinsă, pe de o parte, pentru că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a probat identitatea dintre imobilul a cărui restituire în natură se cere şi imobilele aflate în proprietatea C.N.A.I. H.C. Bucureşti SA, în prezent, C.N.A.B. SA.
Curtea a constatat, astfel cum a reţinut şi tribunalul, că această notificare a fost respinsă în mod greşit de apelanta pârâtă.
Astfel, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
De prevederile legii speciale beneficiază, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Ca atare, în raport şi de art. 3.1 şi 4.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 250/2007, reclamanţii aveau obligaţia ca în cadrul procedurii administrative, să dovedească că autorul lor era proprietarul imobilului litigios la data preluării abuzive, sarcina probei deţinerii proprietăţii incumbând persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio).
În speţă, s-a dovedit faptul că N.D. a cumpărat, în anul 1929, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu C.G.N., transcris la 5 decembrie 1929, o suprafaţă de 40.000 m.p. teren arabil situat în comuna Otopeni, judeţ Ilfov. Din cuprinsul acestui înscris, rezultă că vânzătorul a dobândit terenul înstrăinat prin cumpărare din moşia Statului Otopeni, judeţ Ilfov, din 1913, pe baza Legii speciale de împroprietărire.
Potrivit concluziilor expertizei topografie, întocmită în apel de expert P.I. pe baza planurilor parcelare oferite atât de reclamanţi, obţinute de la Primăria Comunei Otopeni, cât şi de pârâtă, pentru imobilul pe care-l deţine, terenul în litigiu, este în suprafaţă de 40.000 m.p., are dimensiunile şi vecinătăţile arătate în anexa 2 şi se suprapune cu terenul identificat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pentru aeroport.
În anul 1951, prin Decizia nr. 381/1951, statul expropriază 397,59 ha, în cuprinsul acesteia precizându-se şi faptul că N.D., deţine 5,0 ha, această suprafaţă de teren fiind expropriată pentru construirea aeroportului.
N.D., cunoscut şi sub numele de D.G.N., a decedat la data de 10 septembrie 1985, moştenitorii săi fiind, potrivit certificatului de moştenitor emis de notariatul de Stat al S.A.I., D.L., S.C., G.T., G.M. şi H.V.
G.M. a decedat la data de 18 august 1999, succesorul acesteia fiind G.I.D., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 13 octombrie 1999 eliberat de B.N.P. D.G.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii lor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, în calitate de succesori ai fostului proprietar al imobilului-teren de 40.000 m.p., preluat de stat prin expropriere, în vederea construirii A.I.H.C. Bucureşti.
În speţă, terenul solicitat de reclamanţi a fost expropriat, ulterior pe acesta fiind realizat un obiectiv de utilitate publică, respectiv A.I.H.C. Bucureşti, caz în care sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4), (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001.
Aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 381/1951, autorul reclamanţilor nu a fost recompensat, iar, în speţă, nu s-a făcut dovada primirii vreunei despăgubiri de către N.G.D.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Cum, în cauză, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Ca atare, obligaţia acordării de măsuri reparatorii a fost legal stabilită în sarcina pârâtei.
C.E.D.O. a afirmat în repetate rânduri, în bogata sa cazuistică legată de problema restituirii proprietăţilor preluate abuziv în ţările est-europene în perioada regimului comunist, faptul că statului îi este recunoscută o marjă de apreciere suficient de largă în virtutea suveranităţii sale, în sensul că nu este obligat să reglementeze ca măsură reparatorie unică restituirea în natură, putând fi acceptată şi modalitatea despăgubirilor, cu condiţia însă ca acest mijloc de reparare (al despăgubirilor) să fie eficient şi să conducă la acordarea unei reparaţii juste.
Pe cale de consecinţă, Curtea, conform art. 296 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă C.N.A.B. SA şi a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ., obligând-o la suportarea cheltuielilor de judecată către intimaţi, în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare, dovedite cu chitanţele de plată a onorariului de avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.B. SA.
1. În ceea ce priveşte criticile aduse hotărârii recurate din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată următoarele.
a. În cuprinsul hotărârii nu se regăsesc motivele care au stat la baza respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.A.B. SA, invocate la ultimul termen de judecată.
În acest sens se susţine că intimaţii reclamanţi trebuiau să se adreseze instituţiei expropriatoare în vederea soluţionării solicitărilor lor şi nu C.N.A.B. SA, întrucât aceasta din urmă nu are calitate nici să soluţioneze cererea intimaţilor reclamanţi şi nici calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana celui obligat în acelaşi raport juridic.
b. De asemenea, nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii atacate motivele prin care instanţa de apel a înlăturat apărările societăţii apelante pârâte, limitându-se la a le ignora în cea mai mare parte.
O asemenea abordare este contrară şi încalcă dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., dispoziţii care obligau instanţa să identifice în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
2. În ceea ce priveşte criticile aduse hotărârii recurate din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată următoarele:
a. Referitor la lipsa dovezii preluării abuzive a imobilului se susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, în speţă, a Legii nr. 10/2001, în sensul că a dat o interpretare greşită textelor de lege, raportat la situaţia de fapt reţinută.
Astfel, instanţa, înainte de a analiza calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, trebuia să analizeze dacă este sau nu aplicabilă Legea nr. 10/2001 speţei dedusă judecăţii, stabilind aprioric în care dintre categoriile enumerate în mod limitativ în cuprinsul art. 1 se încadrează imobilul a cărui restituire a fost solicitată, respectiv dacă a fost preluat în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau dacă a fost preluat de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituit.
Dacă instanţa aprecia că imobilul solicitat de reclamanţi a fost preluat în mod abuziv de stat, aceasta de asemenea, trebuia să stabilească în care dintre situaţiile reglementate de art. 2 al Legii nr. 10/2001 poate fi încadrată măsura preluării abuzive.
Instanţa de apel a săvârşit o gravă confuzie între calitatea de moştenitori a reclamanţilor şi aceea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, stabilind această din urmă calitate în urma analizării unui contract de vânzare-cumpărare, a unui certificat de moştenitor şi a unor acte de stare civilă, fără a mai considera necesar să stabilească în ce măsură Legea nr. 10/2001 este aplicabilă şi în baza cărei dovezi produsă de reclamanţi potrivit art. 1169 C. civ.
În situaţia în care Legea nr. 10/2001 este aplicabilă doar imobilelor preluate în mod abuziv de către stat sau de către orice altă persoană juridică şi în situaţia în care reclamanţii nu au făcut în nici un moment dovada preluării abuzive a imobilului în cauză, cererea acestora este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, temeiul juridic al acţiunii acestora îl constituie chiar Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de apel potrivit cărora, din Decizia nr. 381/1951 nu rezultă că autorul reclamanţilor ar fi fost recompensat şi nici nu s-a făcut dovada primirii vreunei despăgubiri, art. 1.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că: „În cazul în care persoana îndreptăţită susţine ca nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat şi nici unitatea deţinătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei îndreptăţite prezentarea unei declaraţii autentificate prin care aceasta declara pe propria răspundere ca pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri şi totodată, îşi asuma obligaţia rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constata şi se dovedeşte ca totuşi s-au acordat despăgubiri."
Având în vedere prevederile textului de lege indicat, se observă faptul că la dosarul cauzei nu exista o astfel de declaraţie autentificată prin care intimaţii reclamanţi să declare pe propria răspundere că nu au încasat despăgubiri pentru imobilul în discuţie.
b. Referitor la lipsa dovezii identităţii între imobilul a cărui restituire se solicită şi imobilele aflate în proprietatea C.N. A.I.M.C.B. SA, se critică situaţia identificării imobilului prin rapoartele de expertiză întocmite în faza procesuală a fondului si în cea a apelului, niciunul dintre acestea nefiind de natură să determine identitatea imobilului.
Având în vedere aceste motive se solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, să se respingă ca neîntemeiată acţiunea introductivă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce succed:
1. Referitor la prima critică, vizând nemotivarea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.A.B. SA invocate la ultimul termen de judecată în apel, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care consacră nemotivarea hotărârii judecătoreşti.
Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de judecată are obligaţia de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor reţinute nu se poate exercita controlul judiciar.
Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv de ordine publică, dacă: există contradicţie între considerente şi dispozitiv; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.
În speţă, analizând elementele specifice raportului juridic întemeiat pe Legea nr. 10/2001, ce constituie temeiul juridic al acţiunii reclamanţilor, instanţa de apel s-a pronunţat în cadrul considerentelor reţinute în motivarea soluţiei pronunţate, asupra calităţii apelantei intimate de „unitate deţinătoare" a imobilului în litigiu, în sensul legii speciale, calitate care justifică şi pe care se fundamentează, calitatea procesuală pasivă a acesteia în cauză.
Verificarea calităţii procesuale pasive în persoana apelantei - pârâte are prioritate în raport de orice alte aspecte legate de fondul cauzei, astfel încât aceasta a fost analizată de către instanţă, ceea ce reiese din considerentele pentru care a găsit legal constituit raportul juridic dedus judecăţii.
Pe de altă parte, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei este o excepţie absolută, de ordine publică ce poate fi invocată în orice fază procesuală, pe tot parcursul procesului, inclusiv în recurs, astfel încât faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat expres asupra acesteia, nu a produs nici o vătămare părţii, excepţia putând fi oricând reiterată.
Însă, aşa cum s-a reţinut în considerentele de mai sus, instanţa de apel a analizat legalitatea raportului juridic dedus judecăţii sub toate aspectele, în raport de Legea nr. 10/2001, astfel încât nu se poate reţine nemotivarea soluţiei pronunţate şi incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În susţinerea aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta pârâtă a mai invocat că „nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii atacate motivele prin care instanţa de apel a înlăturat apărările societăţii apelante pârâte, limitându-se la a le ignora în cea mai mare parte."
Întrucât, recurenta pârâtă nu indică despre ce apărări anume este vorba, pentru a putea cenzura considerentele deciziei atacate sub acest aspect, Înalta Curte constată neîntemeiată critica astfel formulată.
Ca atare, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizând nemotivarea soluţiei pronunţată de instanţa de apel, a fost găsit nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.
2. Referitor la criticile aduse hotărârii recurate din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele.
În ceea ce priveşte lipsa dovezii preluării abuzive a imobilului, se reţine că în anul 1951, prin Decizia nr. 381/1951, statul a expropriat 397,59 ha, în cuprinsul deciziei precizându-se şi faptul că N.D., deţinea 5,0 ha, această suprafaţă de teren fiind expropriată pentru construirea aeroportului.
Prin urmare, terenul solicitat de reclamanţi a fost expropriat de la autorul lor comun, ulterior pe acesta fiind realizat un obiectiv de utilitate publică, respectiv A.I.H.C. Bucureşti.
Aşa cum rezultă din Decizia nr. 381/1951 şi din declaraţiile autentificate date pe proprie răspundere de reclamanţi, autorul comun al acestora nu a fost recompensat, iar, în speţă, nu s-a făcut dovada primirii vreunei despăgubiri pentru terenul expropriat.
Drept consecinţă, în conformitate cu art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat, prin expropriere fără plata vreunei despăgubiri, în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, făcând parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este reglementat de această lege specială de reparaţie.
În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa dovezii identităţii între imobilul a cărui restituire se solicită şi imobilele aflate în proprietatea recurentei pârâte, cu referire la raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a fondului, precum şi la raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului, se constată că este vorba despre analiza şi aprecierea probei cu expertiză judiciară administrată în cele două etape procesuale.
Criticile privind modul în care instanţele anterioare au stabilit situaţia de fapt, în urma interpretării şi aprecierii probelor administrate, nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în condiţiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt, consecutive greşitei aprecieri a probelor, era abrogat la data pronunţării deciziei recurate.
În calea de atac a recursului nu se devoluează fondul, nu se examinează probele, ci doar legalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, respectiv corecta aplicare a legii asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii, astfel cum aceasta a fost determinată de instanţele anterioare.
În consecinţă, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând nelegalitatea soluţiei pronunţată de instanţa de apel, a fost găsit nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.
Având în vedere toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei de 3000 lei către intimaţii-reclamanţi, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în etapa procesuală a recursului, conform chitanţelor de plată a onorariului de avocat depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.B. SA împotriva deciziei nr. 716/ A din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 3000 lei către intimaţii-reclamanţi reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 993/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 981/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
