ICCJ. Decizia nr. 963/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.963/2012
Dosar nr.397/40/2010
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2009, reclamanta D.E. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Botoşani prin primar, solicitând „rectificarea dispoziţiei primarului nr. 1995/2003", în sensul eliminării cuvintelor „cota indiviză".
În motivarea cererii a arătat, în esenţă, că prin dispoziţia indicată s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 981,53 m.p. teren din totalul de 1.436 m.p. solicitat, înscriindu-se „cota indiviză", fără a se specifica, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, cine sunt coindivizarii.
La imobilul iniţial, format din suprafaţa de 1.731,73 mp teren şi clădire, a adăugat singură o casă, edificată în baza autorizaţiei nr. 2700 din 19 mai 1956, bunuri preluate prin Decretul de expropriere nr. 394/1988, iar parcela de 335,73 m.p. teren a fost preluată fără titlu, prin lărgirea străzilor C.N. şi P.R.
Cu excepţia acestei parcele, ea are posesia imobilului, iar rudele înscrise în actul de preluare sunt toate decedate. Prin urmare, indiviziunea din dispoziţie este una creată artificial, iar ea nu-şi poate valorifica dreptul astfel obţinut prin intabulare, donaţie sau vânzare.
Prin sentinţa civilă nr. 1.200 din 1 octombrie 2009, Tribunalul Botoşani a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că „rectificarea" cerută de reclamantă urmăreşte restituirea integrală a parcelei de teren din decretul de expropriere. Dispoziţia primarului a fost contestată în justiţie sub acelaşi aspect, cerere respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 1266 din 26 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care reclamanta a fost îndrumată să-şi valorifice pretenţia pe calea dreptului comun. Aşadar, calea reglementată de Legea 10/2001 a fost valorificată integral, astfel că reclamanta nu mai poate recurge la aceasta pentru rezolvarea pretenţiilor solicitate prin cererea de faţă.
Prin Decizia civilă nr. 147 din 9 decembrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantă şi a desfiinţat sentinţa atacată, cauza fiind trimisă aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Instanţa de apel a reţinut, faţă de precizările reclamantei, că finalitatea urmărită prin acţiunea formulată este aceea de a-şi putea valorifica dreptul obţinut prin Dispoziţia primarului nr. 1995/2003 aşa încât, fără a cere lămuriri părţii conform dispoziţiilor art. 129 alin. (4) - (6) C. proc. civ., instanţa de fond în mod greşit a apreciat că au fost reiterate susţinerile ce au format anterior obiect de cercetare judecătorească soluţionate prin Decizia civilă nr. 1266/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Rejudecând cauza Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 933 din 27 mai 2010 a admis cererea şi a rectificat dispoziţia nr. 1995/2003 în sensul că, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001, la alin. (1) şi alin. (2) a eliminat sintagma „cotă indiviză" astfel că restituirea imobilului şi identificarea acestuia se fac integral în favoarea reclamantei, în calitate de persoană îndreptăţită ce a depus în termen cererea de restituire.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea de restituire a imobilelor solicitate petenta a făcut dovada că este singura care a acceptat moştenirea cu privire la imobilele pretinse chiar dacă acestea provin de la mai mulţi autori, aflându-se însă de mult timp în posesia exclusivă a familiei ei şi în prezent doar a ei.
Pentru eliminarea dificultăţilor şi pentru recunoaşterea posesiei îndelungate şi a vocaţiei la imobilul pretins, instanţa a apreciat că în mod corect reclamanta a cerut rectificarea dispoziţiei de restituire cu privire la menţionarea cotei indivize, acest aspect putând fi lămurit oricând ulterior de către persoane care vor obţine la rândul lor titlu pentru acelaşi imobil ori pentru restul neatribuit în cadrul unui proces de partaj, în care se poate stabili cu precizie şi pe bază de probe în ce măsură s-au transmis drepturile succesorale sau au uzucapat coindivizarii.
Prin Decizia nr. 52 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, reţinând următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 9 iulie 1951, soţul reclamantei, D.L., împreună cu mama sa, D.S., şi cu două surori, respectiv D.P. şi V.A., au cumpărat un imobil situat în municipiul Botoşani, str. C.N. compus din 6 camere şi teren aferent în suprafaţă de 4 prăjini. Prin Decretul nr. 394 din 29 decembrie 1988 al Consiliului de Stat al RSR imobilul a fost expropriat pentru a servi unui proiect de urbanizare care însă nu s-a mai realizat. Aşadar exproprierea nu a fost urmată de o preluare efectivă a imobilului, acesta rămânând în posesia reclamantei. Posesia exercitată de reclamantă, necontestată pe parcursul soluţionării litigiilor ce au avut ca obiect acest imobil, nu a constituit însă fundamentul acţiunii de restituire şi implicit a prezentei acţiuni. Aşa fiind, nu au fost primite criticile pârâtei vizând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1847 C. civ., care nu au, de altfel, relevanţă, acţiunea reclamantei fiind întemeiată pe dispoziţiile legii speciale în materie, respectiv Legea 10/2001.
Este real că o suprafaţă de 98,98 mp teren situat în str. C.N. a format obiectul Dosarului nr. 7699/193/2008 al Judecătoriei Botoşani constatându-se că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune însă această suprafaţă excede prezentului litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 2524 din 31 iulie 1989 a Judecătoriei Botoşani a fost soluţionată acţiunea de ieşire din indiviziune formulată de D.L. în contradictoriu cu pârâţii D.P., C.M., P.L., G.M. şi S.F. însă cu acest prilej părţile nu au adus la cunoştinţa instanţei existenţa decretului de expropriere. Aşa fiind, nu a fost primită nici critica vizând împrejurarea că la data soluţionării notificării, reclamanta nu a prezentat întreaga situaţie a imobilului, sentinţa mai sus menţionată fiind lipsită de efecte juridice, o dovadă în plus fiind şi faptul că prin Dispoziţia nr. 1995/2003 s-a restituit reclamantei în natură suprafaţa de 981,53 m.p. teren. Această dispoziţie a fost supusă controlului instanţelor mai întâi sub aspectul întinderii suprafeţei de teren, acţiunea formulată de D.E. fiind respinsă prin Decizia civilă nr. 1266 din 26 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi apoi sub aspectul valabilităţii, acţiunea formulată de P.E. şi C.L. fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 5473 din 9 septembrie 2010.
Critica recurentei vizând inaplicabilitatea art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001 în noua redactare dată prin Legea 247/2005 s-a reţinut a fi de asemenea, neîntemeiată. În noua reglementare acest text prevede că „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire".
Reclamanta fiind singura care a solicitat restituirea imobilului şi astfel, conformându-se dispoziţiilor legii speciale, bunul i se cuvine în întregime, prin efectul dreptului de acrescământ, fără a fi necesar a se stabili cota succesorală.
Textul menţionat era în vigoare la data soluţionării litigiului fiind de imediată aplicare, ca şi celelalte modificări aduse prin Legea 247/2005.
De altfel, Legea 10/2001, fiind o lege specială de reparaţie, cuprinde dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, inclusiv de la regula unanimităţii specifică dreptului comun, potrivit cu care reclamanta nu ar fi putut solicita singură restituirea în natură.
Fiind stabilită calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, chiar în condiţiile în care imobilul a fost iniţial în proprietatea mai multor persoane, având în vedere şi modalitatea de soluţionare a celorlalte litigii ce au avut ca obiect acelaşi imobil, în mod corect a reţinut prima instanţă că formularea „cotă indiviză" din dispoziţia nr. 1995/2003 este deficitară şi constituie un impediment la executare, în cauză fiind întrunite dispoziţiile art. 4 al. 4 din Legea 10/2001.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs Primăria municipiului Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că notificarea reclamantei formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu poate avea ca obiect decât partea de imobil la care defunctul său soţ, D.L., era coproprietar şi numai cota indiviză ce i se cuvenea acestuia.
În schiţa anexă la dispoziţia primarului nr. 1995/2003 s-a evidenţiat situaţia de fapt menţionată cu referire la imobilul notificat, situat în C.N., care fusese împărţit în două corpuri de proprietate în anul 1956, D.L. (antecesorul reclamantei) rămânând coproprietar pe partea de imobil situată la intersecţia dintre C.N. şi strada P.R., acesta fiind considerentul pentru care în dispoziţie a fost înscrisă menţiunea „se restituie în natură … cota indiviză".
La data emiterii actului administrativ menţionat, Legea nr. 10/2001 nu cuprindea dispoziţiile art. 4 alin. (4), introduse prin prevederile art. 1 pct. 8 din Legea nr. 247/2005, astfel încât, soluţia curţii de apel încalcă şi dispoziţiile art. 1 C. civ., şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care consacră principiul neretroactivităţii legii civile.
În mod greşit au fost aplicate cauzei dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul notificat, preluat de stat în baza Decretului nr. 467/1979, nu a fost în fapt expropriat, acesta aflându-se şi în prezent în posesia reclamantei.
Întrucât imobilul în cauză nu a fost preluat ulterior emiterii decretului de expropriere, acesta nu a intrat niciodată în patrimoniul municipiului şi deci nu poate face obiectul legii speciale.
Deşi într-un litigiu anterior, soluţionat prin sentinţa nr. 2524/1989 a Judecătoriei Botoşani, imobilul în litigiu a fost atribuit numitei D.P., cu obligaţia de a plăti sultă celorlalţi coproprietari (inclusiv antecesorului reclamantei, D.L.), ale cărei moştenitoare sunt, potrivit certificatului de moştenitor nr. 289/1991, fiicele acesteia, în mod greşit acest bun a fost restituit reclamantei în procedura legii speciale.
Susţinând ca inoperant dreptul de acrescământ stipulat de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (în actuala reglementare) în favoarea reclamantei, care nu are vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de ceilalţi coproprietari ai imobilului expropriat, a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamantei.
Recursul nu este fondat.
Disputa părţilor vizează consemnarea sintagmei „cota indiviză" din conţinutul dispoziţiei emisă de pârâtă în favoarea reclamantei, unica persoană ce a formulat notificare pentru restituirea imobilului evidenţiat ca preluat de stat în temeiul Decretului nr. 467/1979.
Chestiunile privind incidenţa legii speciale – Legea nr. 10/2001 raportului juridic litigios, ca şi cele privind vocaţia altor persoane (fiicele defunctei D.P.) la restituirea bunului, obiect al litigiului, au fost analizate jurisdicţional şi soluţionate irevocabil prin Decizia nr. 1266 din 26 februarie 2008 a I.C.C.J., respectiv sentinţa civilă nr. 5473 din 9 septembrie 2010 a Judecătoriei Botoşani.
Ca urmare, criticile vizând aspectele evocate, intrate în autoritatea de lucru judecat, nu mai pot face, din nou, obiectul unei verificări judiciare decât cu riscul încălcării principiului evocat, motiv pentru care nu vor fi primite.
Sunt nefondate şi criticile constând în greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (în actuala formă după modificarea dispusă prin Legea nr. 247/2005) întrucât, fiind o normă de imediată aplicare, aceasta îşi produce efectele şi proceselor aflate în curs de judecată la data adoptării sale.
Aceste dispoziţii legale constituie, în realitate, transpunerea legislativă a normei pct. 4.6 din HG nr. 498/2003 de aprobare a normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (în forma iniţială) care consacră dreptul de acrescământ (prevăzut de art. 929 C. civ.) ce recunoaşte dreptul moştenitorilor celui deposedat de stat de a beneficia, prin efectul dreptului de acrescământ, de bunul a cărui restituire se cere, indiferent de cotele sale succesorale.
Ca urmare, nu poate fi primită critica recurentei privind inexistenţa acestei completări legislative la data emiterii dispoziţiei contestate.
La acel moment, nu putea fi acceptată altă interpretare decât aceea a inaplicabilităţii principiului unanimităţii în materie, iar noul text este, aşa cum s-a arătat mai sus, de imediată aplicare, asemenea celorlalte modificări aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
Nu are nici o relevanţă împrejurarea că reclamanta este succesoarea comoştenitorului D.L. cu privire la dreptul său de a dobândit întreg imobilul, întrucât aceasta nu a dobândit în nume propriu dreptul la restituire, ci în calitate de moştenitoare a antecesorului său, singurul cu privire la care se pune problema funcţionării dreptului de acrescământ.
Cu alte cuvinte, reclamanta dobândeşte ceea ce antecesorul său (D.L., decedat la 29 aprilie2001) era îndreptăţit să dobândească.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Botoşani împotriva deciziei nr. 52 din 22 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 965/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 96/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
