ICCJ. Decizia nr. 1089/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1089/2013
Dosar nr. 2382/62/2010
Şedinţa publică din 4 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 300/S/2010 Tribunalul Braşov a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei V.A.L., lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C.M.S.V. Făgăraş, prescripţiei dreptului material la acţiune privind constatarea nulităţii actului de înstrăinare al imobilului în litigiu, autorităţii lucrului judecat şi cea privind tardivitatea formulării cererilor de chemare în garanţie şi cererii reconvenţionale ale pârâtei S.C.M.S.V. Făgăraş.
A admis în parte acţiunea civilă a reclamantei V.A.L., cu domiciliul în Bucureşti, B-dul Tineretului, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Făgăraş prin Primar, cu sediul în Făgăraş, str. Republicii, judeţul Braşov şi a constatat că imobilul din Făgăraş, str. Doamna Stanca înscris în CF Făgăraş, a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
A respins celelalte capete de cerere ale reclamantei, privind constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a imobilului teren de 1051 m.p. şi construcţiei de 400,62 m.p., revendicarea acestui imobil şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, formulate în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Făgăraş prin Primar cu sediul în Făgăraş, str. Republicii, judeţul Braşov şi S.C.M.S.V. Făgăraş cu sediul în Făgăraş str. Doamna Stanca.
A admis cererea reconvenţională a pârâtei - reclamante reconvenţional S.C.M.S.V. Făgăraş, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvenţional V.A.L. şi, în consecinţă, a constatat valabilitatea actului de înstrăinare a imobilului identificat în CF Făgăraş.
A admis excepţia nulităţii cererilor de chemare în garanţie şi declară nule cererile de chemare în garanţie formulate de pârâta S.C.M.S.V. Făgăraş faţă de Municipiul Făgăraş prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, Guvernul României, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov şi Primarul Municipiului Făgăraş.
A luat act de renunţarea la judecarea cererilor de chemare în garanţie formulate de pârâta S.C.M.S.V. Făgăraş faţă de Consiliul Judeţean Braşov şi Consiliul Local Făgăraş.
A obligat reclamanta - pârâtă reconvenţională V.A.L. să plătească pârâtei - reclamante reconvenţionale S.C.M.S.V. Făgăraş suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:
Din documentaţia depusă la dosarul cauzei rezultă calitatea de succesoare în drepturi a reclamantei după antecesoarea sa, aceasta formulând, de altfel, notificare în baza Legii 10/2001, calitatea procesuală activă a acesteia fiind justificată, atât din perspectiva acestei legi, cât şi a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 care prevede posibilitatea revendicării imobilelor preluate de stat.
Şi calitatea procesuală pasivă a pârâtei S.C.M.S.V. Făgăraş este justificată, aceasta fiind unitatea deţinătoare a imobilului şi parte în contractul de vânzare - cumpărare a cărei anulare se cere.
Şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, privind constatarea nulităţii actului de înstrăinare al imobilului în litigiu, se dovedeşte neîntemeiată, prevederile art. 46 din Legea 10/2001 fiind respectate de reclamantă, în sensul că aceasta a depus cererea în termenul legal instituit prin acestea .
Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (5) (conform numerotării actuale) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii.” Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie 2001, iar termenul prevăzut la art. 45 alin. (5) din actuala numerotare, în forma iniţială art. 46 alin. (5), a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi, respectiv, O.U.G. nr. 145/2001 şi s-a împlinit la data de 14 august 2002. În raport de aceste aspecte, s-a avut în vedere că legiuitorul a permis titularului dreptului exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate abuziv de stat, în intervalul 14 februarie - 14 august 2002.
Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor acestui text s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, considerând că legiuitorul este îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele exercitării dreptului de proprietate în temeiul art. 44 alin. (1) teza II şi art. 136 alin. (5) din Constituţie şi are drept scop evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte securitatea raporturilor juridice civile.
Potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ., existenţa unei hotărâri judecătoreşti este înzestrată cu puterea lucrului judecat în condiţiile întrunirii cumulative a identităţii de obiect, cauză şi părţi.
Antecesoarele reclamantei au promovat o acţiune având ca obiect rectificarea cărţii funciare, anularea contractului de vânzare - cumpărare privind imobilul în litigiu şi revenirea la situaţia anterioară, sub nr. 3852/19993.
Prin Sentinţa civilă nr. 560 din 18 februarie 1994, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1034/A/1994 a Tribunalului Braşov şi Decizia civilă nr. 145/1995 a Curţii de Apel Braşov, a fost respinsă acţiunea promovată, reţinându-se că naţionalizarea s-a făcut în cadrul strict legal (filele 101-107 Dosar nr. 1987/2002).
Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituţia, categoria juridică sau principiul de drept substanţial pe care se întemeiază pretenţia reclamantei, iar Legea nr. 10/2001 este o lege cu profund caracter reparatoriu care instituie principii noi în concordanţă cu Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - ratificată de România în anul 1994.
Corespunde realităţii că litigiul purtat anterior prezentului vizează acelaşi imobil, însă nu există identitate perfectă de obiect, părţi şi cauză între cele două pentru a se putea reţine că operează excepţia autorităţii lucrului judecat invocată, temeiul juridic al acţiunii anterioare fiind altul decât cel prezent.
Chiar dacă reclamanta nu a fost parte în acel proces, ca persoană fizică, aceasta este continuatoarea personalităţii juridice a antecesoarelor sale, părţi în procesul iniţial, astfel că din perspectivă juridică nu se poate susţine că soluţia dată nu-i este opozabilă.
Cererile de chemare în garanţie au fost formulate de către pârâtă odată cu întâmpinarea acesteia, fiind respectate prevederile art. 61 C. proc. civ. în ce priveşte momentul depunerii acestora, excepţia tardivităţii nefiind întemeiată.
Nici excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale a pârâtei S.C.M.S.V. Făgăraş nu este întemeiată, aceasta fiind depusă după declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, legal investit, la primul termen de judecată şi odată cu întâmpinarea, respectate fiind prevederile art. 119 C. proc. civ.
Excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive a chemaţilor în garanţie Consiliul Local Făgăraş, Municipiul Făgăraş, Consiliul Judeţean Braşov şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu au mai fost analizate, raportat la împrejurarea că pârâta a înţeles să renunţe la judecarea cererilor de chemare în garanţie acestor părţi, prin nota de şedinţă depusă la fila 88 a Dosarului nr. 88/2003 şi urmare admiterii excepţiei nulităţii cererilor de chemare în garanţie şi declarării lor ca fiind nule.
Excepţia nulităţii cererilor de chemare în garanţie este întemeiată şi a fost admisă cu consecinţa declarării nule a acestora, în ce priveşte Municipiul Făgăraş prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov şi Primarul Municipiului Făgăraş.
Potrivit art. 61 C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie se face cu respectarea condiţiilor de formă cerute pentru cererea de chemare în judecată, potrivit art. 112 din acelaşi cod.
Pârâta nu a indicat în cererile sale de chemare în garanţie pretenţiile pe care le are faţă de părţile chemate, astfel că aceste cereri sunt lipsite de obiect, ceea ce a atras nulitatea lor din perspectiva prevederilor art. 61 alin. (1) raportat la art. 112 alin. (1) pct. 3 şi art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând contestaţia în raport cu prevederile legale în materie şi probele existente la dosar, instanţa a reţinut următoarele :
Conform extrasului C.F. Făgăraş, imobilul constând din construcţii, curte şi teren de 4.394 mp a constituit obiectul dreptului de proprietate al numitei D.V.Z. fiind dobândit de aceasta cu titlu de moştenire după defunctul său soţ V.D., în anul 1946.
În anul 1955, imobilul menţionat mai sus a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, dreptul astfel dobândit de către Statul Român fiind intabulat in evidentele de publicitate imobiliară
La data de 27 octombrie 1993, antecesoarele reclamantei, P.V.S.Z. şi P.V.A., au promovat pe rolul Judecătoriei Făgăraş o acţiune prin care au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului în temeiul căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului, pentru aceleaşi considerente ca şi cele invocate în susţinerea prezentei cerere dedusă judecăţii, acţiune motivată în drept pe dispoziţiile art. 2 şi 5 din Decretului nr. 92/1950 (fila 100 Dosar nr. 1987/2002).
Prin Sentinţa civilă nr. 560 din 18 februarie 1994, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1034/A/1994 a Tribunalului Braşov şi Decizia civilă nr. 145/1995 a Curţii de Apel Braşov, a fost respinsă acţiunea promovată de antecesoarea reclamantei, reţinându-se că naţionalizarea s-a făcut în cadrul strict legal (filele 101 - 107 Dosar nr. 1987/2002).
Prin art. 2 din H.G. nr. 614 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se prevede că „potrivit art. 2 din lege, indiferent de modalitatea în care au fost preluate imobilele de către stat sau de alte persoane juridice, preluarea este considerată abuzivă. In cadrul preluării abuzive a imobilelor legea tratează diferit situaţiile în care imobilele au fost preluate cu titlu de cele preluate fără titlu de către stat sau de alte persoane juridice”.
Potrivit art. 2.1. lit. a).din Hotărârea Nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, preluările de imobile în baza Decretului nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare sunt considerate ca fiind preluate „cu titlu”, în măsura în care s-au respectat condiţiile stabilite de acestea.
Deşi anterior s-a reţinut, prin Sentinţa civilă nr. 560 din 18 februarie 1994 definitivă şi irevocabil, că naţionalizarea s-a făcut în cadrul strict legal, în raport de dispoziţiile legale mai sus evocate, măsura preluării imobilului de către stat apare ca fiind abuzivă.
De altfel, legiuitorul a înţeles să modifice prevederile legale în sensul celor mai sus redate potrivit normelor de aplicare a legii, prevăzând în art. 2 alin. (1) al Legii 10/2001 că „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950”.
Chiar dacă această modificare a fost introdusă după promovarea acţiunii de către reclamantă, prin Legea nr. 247/2005, nu se poate reţine că legea retroactivează, legiuitorul înţelegând să dea o nouă semnificaţie unor situaţii juridice trecute, fără a fi înfrânt principiul constituţional al neretroactivităţii legii, cum în repetate rânduri s-a pronunţat Curtea Constituţională.
Pentru aceste motive, capătul de cerere formulat de reclamant V.A.L. având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului din Făgăraş, str. Doamna Stanca (fostă str. 6 Martie) nr. 24, identificat în CF Făgăraş, în baza Decretului 92/1950, a fost admis.
Capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a imobilului în litigiu către pârâta S.C.M.V., s-a dovedit neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniştrii al R.S.R. din 20 iulie 1971 s-a hotărât ca, în scopul amenajării imobilului în care îşi are sediul C.M.V. Făgăraş, terenul proprietate de stat, în suprafaţă de 1051 m.p., situat în oraşul Făgăraş, să treacă pe durată nedeterminată din administrarea oraşului Făgăraş în folosinţa gratuită a C.M.V., iar construcţia în suprafaţă de 246,16 m.p. situată pe terenul mai sus - arătat să se transmită cu plată din proprietatea statului în administrarea oraşului Făgăraş în proprietatea C.M.V. (filele 49 - 50 din Dosarul nr. 1987/2002 al Judecătoriei Făgăraş).
Reclamanta a susţinut, prin cererea pe care a formulat-o că actul de înstrăinare a imobilului in litigiu este lovit de nulitate absolută deoarece el a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale in vigoare la data perfectării lui, dispoziţii legale care interziceau vânzarea bunurilor ce constituiau proprietatea de stat.
Nulitatea absolută este reglementată în legislaţia noastră ca fiind sancţiunea de drept civil care intervine in cazul in care la încheierea actului Juridic civil nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate ale actului juridic.
De asemenea, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (actual art. 46) prevede că „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având obiect imobile ce cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării”.
Actul de înstrăinare a imobilului in litigiu a fost încheiat in temeiul Decretului nr. 244/1955, act normativ care reglementa transmiterea unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile cooperatiste.
Potrivit art. 1 din acest act normativ „terenurile proprietatea statului aflate in administrarea comitetelor executive ale sfaturilor populare, necesare pentru construcţii unităţilor cooperatiste pot fi transmise fără plată si fără termene in folosinţa acestora …”, iar art. 3 din acelaşi act normativ stipula că dacă pe terenurile în cauză se găsesc şi construcţii se vor transmite către unităţile cooperatiste atât folosinţa fără termene a terenurilor cât si proprietatea construcţiilor, prin Hotărârea Consiliului de Miniştrii. Folosinţa fără termene a terenurilor se va transmite fără plată iar proprietatea construcţiilor se va transmite cu plată pe baza evaluării construcţiilor”.
Raportat la cele mai sus expuse, instanţa a constatat că, la data emiterii actului de înstrăinare supus analizei, au fost respectate toate condiţiile de valabilitate instituite de dispoziţiile legale precizate, terenul în suprafaţă de 1051 m.p. fiind transmis în folosinţa pârâtei S.C.M.V. fără plată, iar construcţia existentă pe acest teren a fost transmisă acesteia din proprietatea statului cu plată, suma de bani stabilită cu titlu de preţ conform dispoziţiilor legale menţionate fiind achitată de aceasta la data de 16 decembrie 1972, prin dispoziţia de plată nr. 330 (fila 52 din Dosarul nr. 1987/2002 al Judecătoriei Făgăraş).
Pentru considerentele de mai sus, instanţa a respins celelalte capete de cerere ale reclamantei, privind constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a imobilului teren de 1.051 m.p. şi construcţiei de 400,62 m.p., ceea ce determină respingerea cererii de revendicare a acestui imobil şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă reconvenţional S.C.M.S.V. Făgăraş cu consecinţa constatării valabilităţii actului de înstrăinare a imobilului identificat în CF Făgăraş.
Reclamanta a notificat la data de 8 noiembrie 2001, în condiţiile reglementate de art. 21 din Legea 10/2001 Primăria municipiului Făgăraş, solicitând restituirea în natură a imobilului în litigiu, aceasta din urmă suspendând procedura administrativă de restituire a imobilului in litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 1012001 (fila 108 dosar 1987/2002).
Legea nr. 10/2001 are variate modalităţi de soluţionare a notificării, atât prin restituire în natură cât şi prin echivalent, astfel că dreptul reclamantei urmează a fi valorificat pe această cale, aleasă prioritar de către aceasta, prin depunerea notificării în anul 2001.
Văzând poziţia procesuală a pârâtei-reclamante reconvenţionale S.C.M.S.V. Făgăraş, exprimată prin nota de şedinţă depusă la fila 88 a Dosarului nr. 88/2003, în temeiul art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act de renunţarea la judecarea cererilor de chemare în garanţie formulate faţă de Consiliul Judeţean Braşov şi Consiliul Local Făgăraş.
Potrivit art. 274 C. proc. Civ., reclamanta - pârâtă reconvenţională V.A.L. a fost obligată la plata suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta - reclamantă reconvenţională S.C.M.S.V. Făgăraş.
împotriva hotărârii de mai sus a formulat apel reclamanta V.A.L., iar prin decizia civilă nr. 81 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti s-a admis în parte apelul reclamantei V.A.L., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare naţionalizării în baza Decretului nr. 92/1950 asupra imobilului situat în Făgăraş, Str. Doamna Stanca înscris în CF Făgăraş în prezent dezmembrat în:
- nr. top x transcris în CF Făgăraş construcţie şi teren în suprafaţă de 401 m.p.;
- nr. top x teren în suprafaţă de 650 mp.
- nr. top x teren în suprafaţă de 2.292 m.p. - transcris în CF Făgăraş - imobil ce a fost preluat abuziv - fără titlu, în baza Decretului-lege nr. 92/1950.
Au fost obligate pârâtele S.V. Făgăraş şi Municipiul Făgăraş prin Primar să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei imobilul mai sus menţionat.
S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C.M.S.V. Făgăraş şi s-a respins petitul din acţiune având ca obiect constatarea nulităţii înstrăinării din 1973 a suprafeţei de 1.051 m.p. şi construcţiei către pârâtă.
Au fost păstrate restul dispoziţiilor privind soluţionarea excepţiilor şi cererii de chemare în garanţie, precum si dispoziţia de admitere în parte a acţiunii şi admiterea petitul privind caracterul abuziv al preluării imobilului şi au fost obligate pârâtele Municipiul Făgăraş prin primar şi S.V. Făgăraş să plătească reclamantei suma de 9.676 lei cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Acţiunea dedusă judecăţii a fost promovată la data de 13 august 2002 după ce reclamanta, în calitate de persoană îndreptăţită, a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare înregistrată la Primăria Făgăraş, cu nr. 19395/2001, iar această instituţie a transmis notificarea către S.V. Făgăraş prin actul nr. 2008 din 8 decembrie 2005 (fila 76 din Dosarul nr. 19923/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). De asemenea au fost depuse notificări şi la pârâtele S.V. Făgăraş - nr. 57/2002 (fila 79 acelaşi dosar) şi Prefectura Braşov. Faza în care se află în prezent soluţionarea notificărilor, modalitatea de soluţionare a acestora şi căile de atac împotriva acestora nu fac obiectul prezentei judecăţi însă trebuie precizat că acţiunea de faţă astfel cum a fost precizată încă de la data introducerii sale, a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 întrucât la acea dată reclamanta nu primise niciun răspuns la notificările formulate în termen legal.
Prin art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001 modificată se prevede că restituirea imobilelor preluate abuziv se face „direct” de către unitatea deţinătoare iar prin „unitate deţinătoare” se înţelege, în principiu, orice persoană juridică de drept public sau de drept privat creată de stat sau, după caz, de autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, precum şi organizaţiile cooperatiste care deţin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv în condiţiile prevăzute de art. 2 din lege.
Prin urmare, sunt obligate să restituie imobilele deţinute - fie în proprietate privată, administrare, folosinţă ori numai în fapt toate persoanele juridice enumerate de legiuitor, printre care şi „organizaţiile” cooperatiste, indiferent că sunt meşteşugăreşti, de consum sau de credit.
Obligaţia de restituire în natură a imobilelor deţinute cu „orice titlu” persoanelor îndreptăţite poate fi calificată ca o obligaţie reală (propter reni) stabilită ex lege în sarcina unităţii deţinătoare în considerarea bunurilor respective.
Din această cauză unitatea deţinătoare nu poate să refuze restituirea sub pretextul că este proprietara sau titulara altui drept real asupra imobilului respectiv.
Deşi pârâta S.V. Făgăraş este proprietara unei părţi din imobilul în litigiu şi deţinătoarea unui drept de folosinţă cu privire la teren, pentru considerente de interes public şi justiţie socială, cum este cazul reparărilor abuzive săvârşite în materie imobiliară de către statul comunist, legiferarea dreptului foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora de a solicita retrocedarea în natură a imobilelor preluate cu titlu valabil nu poate fi privită pentru unitatea deţinătoare decât ca o limitare legală a dreptului său de proprietate stabilit prin lege (art. 41 din Constituţie). De altfel, o asemenea limitare legală nu reprezintă altceva decât o simplă modalitate de exercitare a dreptului statului de a se stabili prin acte normative situaţia juridică a patrimoniului persoanei juridice ce s-a aflat sub controlul celui care a înfiinţat-o. Aşadar, din acest punct de vedere pârâta nu poate invoca violarea dreptului său de proprietate iar în calitatea sa de unitate deţinătoare are obligaţia legală de a dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu.
În realizarea acestei obligaţii legale nu este necesar a se dispune desfiinţarea înstrăinării făcută de către stat în temeiul H.C.M. 893/1971 întrucât obligaţia legală de restituire nu este condiţionată de desfiinţarea titlului ce a stat la baza dreptului real al unităţii deţinătoare. In acest sens curtea reţine că nu sunt aplicabile prevederile art. 45 alin. (1) din Legea 10/2001 avute în vedere de prima instanţă întrucât acest text de lege nu se referă la actele juridice prin care unitatea deţinătoare a deţinut un drept real, ci se referă, în esenţă, la actele juridice de înstrăinare către „terţi dobânditori” care pot fi cumpărătorii pe Legea nr. 112/1991 ori pe legile de privatizare ulterioare anului 1990.
În consecinţă hotărârea primei instanţe este nelegală în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii principale fiind dată cu încălcarea şi interpretarea eronată a dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 potrivit considerentelor arătate.
În baza art. 274 C. proc. civ. pârâţii care au căzut în pretenţii S.V. Făgăraş şi Municipiul Făgăraş prin Primar vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în toate instanţele constând în onorarii apărător, taxe de timbru şi deplasări la alte instanţe (înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Municipiul Făgăraş prin Primar şi S.V. Făgăraş.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.
Astfel Municipiul Făgăraş prin Primar a criticat hotărârea recurată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde considerentele şi motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină cu privire la capetele de cerere admise, fiind făcută şi o greşită interpretare şi aplicarea legii faţă de obiectul dedus judecăţii.
În această idee se susţine că deşi instanţa de apel invocă dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi reţine că unitatea deţinătoare a imobilului pârâta S. nu poate refuza restituirea în natură a imobilului, reţine că hotărârea primei instanţe este nelegală în ce priveşte soluţionarea acţiunii principale fiind dată cu încălcarea şi interpretarea eronată a dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 10/2001.
Se mai învederează că nu rezultă nici motivele de fapt şi de drept ce justifică dispoziţia de restituire a imobilului către reclamantă.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reţine că în mod nelegal s-a dispus direct de către instanţă atribuirea în natură a imobilului, în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 era obligatorie procedura administrativă fiind necesară şi clarificarea situaţiei juridice actuală a imobilului revendicat.
Pârâta S.V. Făgăraş a criticat hotărârea instanţei de apel tot raportat la considerentele hotărârii susţinându-se că acestea sunt contradictorii faţă de natura pricinii, cu atât mai mult cu cât nu rezultă nici motivele de fapt şi de drept care susţin dispoziţia instanţei de apel de restabilire a situaţiei anterioare de CF şi mai ales temeiurile de fapt şi de drept care justifică dispoziţia de restituire în natură a imobilului.
În aceeaşi idee se mai arată că în considerentele hotărârii nu se regăsesc nici temeiurile de fapt şi de drept care să justifice respingerea acţiunii reconvenţionale, susţinându-se că sub acest aspect, practic hotărârea instanţei de apel este nemotivată.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că au fost încălcate dispoziţiile Deciziei nr. 33/2008 dată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţia instanţei de apel fiind contrară şi practicii constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia Legii nr. 10/2001.
Un alt aspect învederat de această recurentă vizează faptul că instanţa de apel a înlăturat parcurgerea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001.
Se mai invocă că este greşită şi dispoziţia instanţei de apel cu privire la restabilirea situaţiei anterioare de CF deoarece imobilul din litigiu în prezent este dezmembrat în mai multe construcţii industriale (ateliere) cu privire la care are intabulat dreptul de proprietate, iar dezmembrarea imobilului are la bază o documentaţie eronată în condiţiile în care în CF este înscris sediul fostei S.C.C.A. Făgărăşana (care a fuzionat cu S.).
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte retine următoarele:
Este real că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum ci una de esenţă, de conţinut, în condiţiile în care potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. ca o condiţie sine qua non se prevede expres că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Dispoziţia legală sus evocată prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, a fost edictată în scopul asigurării unei bune administrări a justiţiei, a respectării dreptului la un proces echitabil, dar şi de a întări încrederea justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti precum şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de instanţele superioare.
Or din această perspectivă raportat la hotărârea recurată,este de reţinut că în considerentele acesteia nu se regăsesc motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei pronunţate cu atât mai mult cu cât deşi a fost respinsă acţiunea reconvenţională formulată de pârâta S. această dispoziţie nu şi găseşte corespondent de analiză în considerentele hotărârii.
Cum această situaţie echivalează cu necercetarea fondului, neputând fi exercitat nici controlul judiciar de către instanţa de recurs în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., urmează a fi admise ambele recursuri, a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ocazie cu care vor fi analizate şi celelalte susţineri ale părţilor legate de situaţia juridică a imobilului din litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâta S.V. Făgăraş şi de chematul în garanţie Municipiul Făgăraş prin Primar împotriva deciziei civile nr. 81/ AP din 22 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Respinge cererea de intervenţie formulată de T.M.A. şi T.E., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1078/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1095/2013. Civil → |
|---|
