ICCJ. Decizia nr. 1098/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1098/2013
Dosar nr. 9639/3/2010
Şedinţa publică de la 4 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 23 februarie 2010, sub nr. 9639/3/2010, reclamantul F.V.S. a chemat în judecată pe pârâtele B.F. şi I.R.E., solicitând obligarea pârâtelor să îi lase în deplina proprietate şi paşnica folosinţă terenul situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, jud. Ilfov, în suprafaţa de 4.015 m.p., 985 m.p., respectiv 7.000 m.p., înscris în C.F. ale comunei Ciolpani; rectificarea C.F. ale comunei Ciolpani, în sensul intabulării dreptului său de proprietate asupra parcelelor, în suprafaţa de 4.015 mp, 985 m.p., respectiv 7.000 m.p. şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea cauzei. Reclamantul a solicitat totodată, în temeiul art. 57 C. proc. civ., pronunţarea unei hotărâri care să-i fie opozabila intervenientului Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, având din vedere faptul că ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
Prin sentinţa civilă nr. 1245 din 24 iunie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale a reclamantului şi a respins acţiunea şi cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamantul C.F.B., în contradictoriu cu pârâtele B.F. şi I.R.E. şi cu intervenientul forţat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă integrală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 noiembrie 1945 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, numiţii F.B.R. şi F.R. au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 2 pogoane şi jumătate situat în satul Izvorani, comuna Ciofliceni, jud. Ilfov.
Potrivit certificatului de moştenitor din 22 octombrie 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, numitul F.R. a decedat la data de 15 aprilie 1970, de pe urma sa rămânând ca moştenitori reclamantul F.V., în calitate de nepot de fiu şi F.B.R., în calitate de soţie supravieţuitoare.
Prin acţiunea cu care a învestit instanţa, reclamantul F.V.S. a solicitat obligarea pârâtelor B.F. şi Ilie Rodica Ileana să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, jud. Ilfov, arătând că acesta a fost dobândit de autorul său F.R., în cote egale cu soţia acestuia, F.B.R., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 noiembrie 1945.
Tribunalul a reţinut că acţiunea în revendicare a terenului susmenţionat a fost promovată numai de unul dintre coproprietari, reclamantul F.V.S. (care a dobândit o cotă de ¾ din cota de ½ din teren a bunicului său, prin moştenire), celălalt coproprietar, F.B.R. (care a dobândit o cotă de ½ din teren prin cumpărare şi o cotă de ¼ din cota de ½ din teren a soţului său, prin moştenire) neavând calitatea de reclamant.
Prin contractul de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 300 din 14 februarie 2011 de B.N.P. - Asociaţi D.R., P.M. şi P.A., reclamantul F.V.S. a transmis dreptul litigios ce face obiectul dosarului de faţă lui C.F.B.
Acţiunea în revendicare este acţiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia lucrului cere restituirea acestuia de la cel la care se găseşte. Prin urmare, în cadrul unei acţiuni în revendicare, calitatea procesuală activă aparţine persoanei care are calitatea de titular (exclusiv) al dreptului de proprietate asupra bunului a cărui restituire se solicită.
În materia proprietăţii comune pe cote părţi, un coproprietar nu poate revendica singur bunul aflat în coproprietate de la terţe persoane,acţiunea în revendicare trebuind să fie formulată de toţi coproprietarii, aspect care rezultă din aplicarea regulii unanimităţii. Această regulă consacrată de doctrină şi preluată de jurisprudenţă stipulează faptul că actele cu privire la bunul aflat în coproprietate, în materialitatea lui nu pot fi înfăptuite decât cu acordul tuturor copărtaşilor, ea decurgând din situaţia specifică coproprietăţii, aceea că niciunul din coproprietari nu este titular exclusiv al unei fracţiuni materiale din bun.
În practica judiciară s-a subliniat faptul că acţiunea în revendicare nu este un simplu act de conservare, care să poată fi realizat de un singur coproprietar, fără acordul celorlalţi, ci este un act de dispoziţie, întrucât are ca scop recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului în litigiu şi readucerea lui în patrimoniul acestuia, iar nu simpla recunoaştere a dreptului de proprietate asupra unei cote ideale, nedeterminate în materialitatea sa. Astfel fiind, acţiunea în revendicare poate fi introdusă numai cu acordul tuturor coproprietarilor, sub sancţiunea respingerii cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât litisconsorţiul procesual este obligatoriu, iar nu facultativ.
În speţă, reclamantul nu are calitatea de proprietar exclusiv asupra imobilului revendicat, iar acesta nu a făcut dovada existenţei consimţământului celuilalt coproprietar, F.B.R. în promovarea acţiunii în revendicare, motiv pentru care tribunalul a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale invocată de pârâte este întemeiată.
Tribunalul a apreciat că prin respingerea acţiunii în revendicare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă integrală nu se încalcă prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,care garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să examineze orice contestaţie legată de drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil.
În cauza Lupaş contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că aplicarea strictă a regulii unanimităţii le-a impus reclamanţilor(în număr de 19) o sarcină disproporţionată,ce i-a privat de orice posibilitate clară şi concretă de a obţine examinarea de către instanţe a cererilor lor de restituire a terenurilor în litigiu,aducând astfel atingere substanţei înseşi a dreptului lor de acces la o instanţă. Instanţa europeană şi-a fundamentat soluţia pe circumstanţele speciale ale speţei,constând în dificultatea de identificare a moştenitorilor unui fost coproprietar şi în posibilitatea ca unul dintre moştenitorii unui fost coproprietar să refuze să se alăture acţiunii în revendicare.
Or, situaţia în speţa de faţă este diferită de cea avută în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza mai sus menţionată, reţinerea lipsei calităţii procesuale active integrale a reclamantului nefiind determinată de vreuna din ipotezele pe care Curtea le-a calificat ca obstacole insurmontabile în calea revendicării bunului indiviz.
Astfel, tribunalul a apreciat că în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, nu se impune abdicarea de la regula unanimităţii. De altfel, Curtea a apreciat că această regulă jurisprudenţială, fiind respectată de majoritatea instanţelor interne, apare ca fiind clară, accesibilă şi previzibilă, admiţând, de asemenea, faptul că a fost concepută cu un scop legitim şi anume de a proteja drepturile tuturor coproprietarilor.
În spiritul argumentării expuse de Curtea Europeană rămâne de analizat, prin prima circumstanţelor speţei, dacă această regulă impune în sarcina reclamantului o sarcină disproporţionată, de natură să rupă justul echilibru între preocuparea de a proteja interesele tuturor coproprietarilor şi dreptul de acces la instanţă pentru revendicarea bunului.
În cauza pendinte nu se poate considera că participarea procesuală alături de reclamant a celuilalt coproprietar, care este identificat în persoana numitei F.B.R. ar implica în sarcina reclamantului un efort disproporţionat, care să aducă atingere înseşi substanţei dreptului său.
Reclamantul nu a dovedit imposibilitatea de a obţine consimţământul celuilalt coproprietar(soţia bunicului reclamantului iniţial) pentru promovarea acţiunii în revendicare, din actele depuse la dosar reieşind că ultimele demersuri făcute de reclamant pentru a lua legătura cu numita F.B.R. datează din anul 1995.
Pe de altă parte, reclamantul avea la îndemână posibilitatea recurgerii la instituţiile procedurale care să îi permită introducerea în cauză şi a celuilalt coproprietar, independent de acordul de voinţă al acestuia.
În consecinţă, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale a reclamantului şi a respins acţiunea în consecinţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C.F.B. iar prin decizia civilă nr. 207 din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, s-a admis apelul reclamantului C.F.B. s-a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Acţiunea în revendicare dedusă judecăţii introdusă pe rolul instanţei la data de 13 septembrie 2009 a fost promovată de un singur coproprietar, F.V.S., deşi potrivit actului de vânzare cumpărare invocat în susţinerea acţiunii, terenul în litigiu a fost dobândit în coproprietate de F.R., autorul lui F.V.S. şi soţia dintr-o altă căsătorie a acestuia, F.B.R.
Prin sentinţa apelată, pronunţată la data de 24 iunie 2011, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale a reclamantului C.F.B. (în cauză constatându-se intervenită transmisiunea calităţii procesuale active de la reclamantul iniţial F.V.S., în baza contractului de vânzare de drepturi litigioase autentificat din 14 noiembrie 2011) şi a respins acţiunea în consecinţă, reţinând că nu a fost respectată în cauză regula unanimităţii pentru formularea acţiunii în revendicare.
Aplicarea regulii unanimităţii în privinţa acţiunii în revendicare, care presupune ca cererea de chemare în judecata să fie formulată de toţi coproprietarii bunului, reprezintă într-adevăr, o creaţie a doctrinei şi a jurisprudenţei, nefiind reglementată ca atare de o prevedere legală expresă.
În jurisprudenţa C.E.D.O., fără a considera necesar să se soluţioneze controversele legate de aplicarea acestei reguli, care ţin de teoria si de practica dreptului intern, nefiind acesta rolul ei, instanţa europeana a apreciat că este necesar să se ţină cont de circumstanţele speciale ale fiecărei speţe în parte, astfel încât aplicarea regulii unanimităţii să nu reprezinte un obstacol insurmontabil pentru orice tentativa viitoare de revendicare a bunurilor indivize, ceea ce ar reprezenta o încălcare a art. 6 din Convenţie.(cauza Lupaş contra României).
Prin Noul C. civ. adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, în vigoare din data de 01 octombrie 2011, regula unanimităţii a fost înlăturată, în art. 643 prevăzându-se în mod expres:
(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.
(2) Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari.
(3) Când acţiunea nu este introdusă de toţi coproprietarii, pârâtul poate cere instanţei de judecată introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi, în termenul şi condiţiile prevăzute în codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
Potrivit art. 63 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Dispoziţiile art. 643 alin. (1) şi (2) C. civ. se aplică şi în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil, iar cele ale art. 643 alin. (3) se aplică şi în situaţiile în care pricina nu a fost soluţionată în primă instanţă până la data intrării în vigoare a Codului civil.
Prin urmare, având în vedere că sentinţa apelată nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Noului C. civ. (cauza fiind în apel), sunt aplicabile dispoziţiile art. 643 alin. (1) enunţate mai sus, care prevăd ca acţiunea în revendicare poate fi formulată şi de un singur coproprietar, ceea ce impune, în temeiul art. 296 C. proc. civ. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate mai sus şi soluţia pe care acestea o presupun, celelalte critici formulate în apel referitoare la legalitatea şi temeinicia hotărârii din perspectiva aplicării regulii unanimităţii în raport cu circumstanţele particulare ale speţei nu au mai fost analizate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, în condiţiile în care la data pronunţării hotărârii instanţei de fond nefiind în vigoare normele noului C. civ., sunt incidente în cauză prevederile vechiului cod şi în consecinţă hotărârea instanţei de fond în mod legal a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, aceasta neavând calitatea de proprietar exclusiv asupra imobilului revendicat, nefiind făcută nici dovada existenţei circumstanţiale a celuilalt proprietar la data promovării acţiunii în revendicare.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Este real că anterior adoptării Noului C. civ. prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 - în vigoare cu data de 1 octombrie 2011, regula unanimităţii a fost creaţia doctrinei şi jurisprudenţei, nefiind reglementată expres.
Numai că, dispoziţiile exprese ale art. 643 din Noul C. civ. înlătură regula unanimităţii, prevăzându-se astfel că „fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.
Dispoziţiile art. 643 alin. (1) şi (2) din Noul C. civ. sunt aplicabile şi situaţiilor în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil, iar dispoziţiile art. 643 alin. (3) se aplică şi în situaţiile în care nu a fost soluţionată cauza în primă instanţă până la data intrării în vigoare a Codului civil.
Cum în cauză hotărârea instanţei de fond deşi a fost pronunţată la 24 iunie 2011, nu a fost însă definitivă la data intrării în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie 2011) instanţa de apel în mod legal a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 643 din Noul C. civ., înlăturând regula unanimităţii.
Or, în condiţiile în care instanţa a soluţionat cauza pe o excepţie, necercetând fondul cauzei, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Din perspectiva celor expuse nici una din criticile recurentului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 207/ A din 17 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1095/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 110/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
