ICCJ. Decizia nr. 1148/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.1148/2013
Dosar nr. 11471/3/2010
Şedinţa publică din 19 martie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04 martie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 11471/3/2010, reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 82.161 euro, echivalent în lei, la cursul B.N.R. de la data efectuării plaţii, pentru prejudiciul moral suferit în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955 ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.
Prin sentinţa civilă nr.885 din 11 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Municipiul Bucureşti, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 euro în echivalent lei la cursul B.N.R., din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic, dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, reclamantul şi familia sa fiind supuşi unei măsuri administrative cu caracter politic, respectiv dislocaţi din localitatea de domiciliu în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, astfel încât a apreciat că pentru acoperirea prejudiciului creat în plan moral, social şi profesional, acesta este îndreptăţit la acordarea unor despăgubiri în condiţiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, tribunalul a avut în vedere şi împrejurarea că reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii ale Decretului-lege nr. 118/1990.
Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat apel atât reclamantul S.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul cuantumul daunelor morale acordate, cât şi pârâtul Statul Român prin M.F.P., pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 221/2009 şi cuantumul exagerat de mare al despăgubirilor acordate
Prin decizia civilă nr.52/ A din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 885 din 11 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosar, în contradictoriu cu apelanţii - reclamanţi S.C., S.V., S.D., P.D., moştenitori ai apelantului - reclamant S.A., decedat, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.A. şi continuat de apelanţii - reclamanţi S.C., S.V., S.D. şi P.D., în calitate de moştenitori, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 12 dată în dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Împotriva deciziei civile nr. 52/ A din 9 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii S.C., S.V., S.D. şi P.D., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cuprinsul memoriului său de recurs, reclamanţii, au criticat în principal decizia atacată pentru neacordarea daunelor morale prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi au solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu şi respingerii apelului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu consecinţa schimbării - în parte a hotărârii primei instanţe în sensul admiterii în tot a acţiunii;
Reclamanţii au susţinut că instanţa de apel, respingând cererea de acordare de despăgubiri în considerarea deciziei nr. 12 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din dosar, prin care instanţa supremă a stabilit că urmare intervenirii deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv, a pronunţat decizia atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 11, 15, 16, 21 şi 124 din Constituţia României, art. 2 pct. 2 din Carta ONU, art. 7, 8, 10 şi 28 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6,1, 13,14 şi 17 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr.12 adiţional la C.E.D.O., art. 2 pct. 3 lit. a), b) şi c) din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de reclamanţi referitor la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Problema de drept, care se pune în speţă, nu este deci cea a îndreptăţirii reclamanţilor la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control de constituţionalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Astfel, prevederile legale în raport de care reclamanţii erau îndreptăţiţi la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituţionale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituţionalitate şi ulterior, ca şi consecinţă a nepunerii acesteia de către Parlament în acord cu prevederile constituţionale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în Monitorul Oficial - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte apreciază că reclamanţii .nu aveau speranţa legitimă a dreptului conferit prin lege în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite;
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional ia Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme ia data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.D., S.C., S.D. şi S.V. împotriva deciziei civile nr.52/ A din 9 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, menţinând hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.D., S.C., S.D. şi S.V. împotriva deciziei civile nr.52/ A din 9 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1212/2013. Civil. Alte cereri. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1141/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
