ICCJ. Decizia nr. 1152/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.1152/2013
Dosar nr. 18301/63/2010
Şedinţa publică din 19 martie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la iată de 25 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, sub nr. 18301/63/2010, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâtele B.C.R., B.C.R. - agenţia Filiaşi şi SC S.C. SRL, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate încetarea efectelor contractului de credit din 11 martie 2002 şi să se dispună radierea ipotecii notate în CF, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 2826/2011 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei B.C.R. - agenţia Filiaşi, invocată de pârâta B.C.R. SA Bucureşti; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.C.R. SA Bucureşti, invocată de aceasta; a respins excepţiile netimbrării, tardivităţii depunerii precizării cererii, inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâta SC S.C. SRL Bucureşti; a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta P.A., în contradictoriu cu pârâtele SC B.C.R. SA Bucureşti şi SC S.C. SRL Bucureşti; a constatat încetate efectele contractului de garanţie imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I.; a dispus radierea ipotecii notate în CF Craiova; a respins capetele ce cerere având ca obiect constatarea încetării efectelor contractului de credit din 11 martie 2002 şi constatarea nulităţii contractului de garanţie imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I. ca neîntemeiate; a obligat pârâtele SC B.C.R. SA Bucureşti şi SC S.C. SA Bucureşti în favoarea reclamantei la plata sumei de 5.219 lei cheltuieli de judecată şi a respins acţiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâta B.C.R. - agenţia Filiaşi ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC S.C. SRL Bucureşti, este neîntemeiată având în vedere că reclamanta a achitat atât taxa de timbru aferentă pretenţiilor sale la momentul introducerii cererii, cât cele stabilite în sarcina sa de instanţă prin încheierile de şedinţă din 18 ianuarie 2011 si 22 martie 2011.'
Neîntemeiată este şi excepţia tardivităţii formulării cererii precizatoare,invocată de aceeaşi pârâtă, în raport de dispoziţiile art. 134 C. proc. civ., potrivit cărora prima zi de înfăţişare este cea la care părţile legal citate pot pune concluzii şi în considerarea faptului că la termenul din 18 ianuarie 2011, cauza a fost amânată la cererea pârâtei SC S.C. SRL Bucureşti pentru lipsa de apărare a acesteia, iar precizarea acţiunii a fost depusă la termenul ulterior - 15 februarie 2011.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei B.C.ROMÂNÂ. - agenţia Filiaşi, instanţa a reţinut că agenţia, ca entitate fără personalitate juridică, nu are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu şi a admis excepţia motivat de faptul că pârâta nu a făcut dovada existenţei organelor proprii de conducere pentru a putea sta în judecată conform art. 41 C. proc. civ.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B.C.R. SA Bucureşti, tribunalul a reţinut că există identitate între persoana pârâtei şi persoana în sarcina căreia ar putea fi stabilită o obligaţie derivând din raportul juridic obligaţional dedus judecăţii, în condiţiile în care, prin acţiunea introductivă precizată se tinde la constatarea nulităţii sau încetării efectelor unui contract în care această pârâtă a fost parte contractantă, iar cesiunea contractului de credit intervenită ulterior, nu a determinat încetarea tuturor efectelor acestui contract în ceea ce le priveşte pe pârâta B.C.R. SA Bucureşti. în calitate de creditor şi pe reclamanta P.A., în calitate de garant.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive precizate, invocată în baza dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., a fost respinsă, instanţa reţinând că în raport de petitul formulat de reclamantă, aceasta solicită constatarea existenţei sau inexistenţei unor drepturi, nu constatarea unei situaţii faptice, pentru a atrage inadmisibilitatea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 4380 din 28 mai 2005 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr 5416/2004, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului formulat faţă de aceasta prin Decizia civilă nr. 1677/2005 a Tribunalului Dolj.
În cuprinsul acestei hotărâri judecătoreşti s-a constatat faptul că la încheierea actelor adiţionale la contractul de credit din 11 martie 2002 nu au fost respectate condiţiile de constituire a ipotecii, astfel că aceste acte nu îi sunt opozabile reclamantei, iar suma împrumutată de 1.200.000.000 lei ce a făcut obiectul - contractului de creditare din 11 martie 2002 şi care a fost garantată de către reclamantă a fost restituiră integral în termenul contractual.
Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în raport de sentinţa comercială nr. 425 din 3 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost apreciată ca neîntemeiată, instanţa reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., între cele două cereri de chemare în judecată neexistând identitate de părţi şi cauză, litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1588 din 5 februarie 2008 a Judecătoriei Craiova fiind tranşat în sensul respingerii pentru neîndeplinirea la momentul sesizării a condiţiilor rectificării de carte funciară prevăzute de art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, cererea fiind, la acel moment prematură.
Pe fondul cauzei, tribunalul, reţinând, conform sentinţei civile nr. 4380 din 28 mai 2005 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 5416/2004, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1677/2005 a Tribunalului Dolj, că obligaţia reclamantei de a garanta creditul iniţial în cuantum de 1.200.000.000 lei scadent la 08 iunie 2002, acordat SC B. SA prin convenţia de credit din 11 martie 2002, s-a stins ca şi consecinţă a stingerii prin plată a obligaţiei principale de rambursare a sumei împrumutate, a constatat încetate efectele contractului de garanţie imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I.
De asemenea, considerând că efectele contractului de credit din 11 martie 2002, modificat prin actele adiţionale şi cesionat în favoarea pârâtei SC S.C. SRL nu au încetat şi apreciind că nu există nici o cauză de nulitate a contractului de garanţie imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I., a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea încetării efectelor contractului de credit din 11 martie 2002 şi constatarea nulităţii contractului de garanţie imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I. ca neîntemeiate.
Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat apel pârâtele SC B.C.R. SA Bucureşti şi SC S.C. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 57 din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele B.C.R. Bucureşti şi SC S.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2826 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 18301/63/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P.A. şi intimata-pârâtă SC B.C.R. SA - agenţia Filiaşi şi a obligat în solidar apelantele-pârâte în favoarea intimatei-reclamante la plata sumei de 500 cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control a reţinut, în esenţă, că prima instanţă, pronunţând hotărârea atacată a făcut o corectă şi judicioasă aplicare a normelor legale incidente raportat la situaţia de fapt stabilită în urma unei analize ample şi coroborate a probelor administrate.
Împotriva deciziei nr.57 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC S.C. SRL Bucureşti, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în principal în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii introductive precizate, cu consecinţa1 admiterii apelului său şi schimbării hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta – pârâtă a susţinut că, instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii introductive precizate, limitându-se să reţină ca pertinente argumentele avute în vedere de tribunal.
În acest sens, a reiterat criticile formulate în apel relativ la această chestiune, susţinând că, în raport de terminologia utilizată de reclamantă în formularea petitului referitor la constatarea încetării efectelor contractului de garanţie imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I., reclamanta a învestit, în realitate instanţa cu o cerere în constatarea unei stări fapt şi nu a existenţei sau inexistenţei unui drept sau unor drepturi decurgând din raporturi contractuale, cerere inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurentă - pârâtă SC S.C. SRL Bucureşti a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 166 din C. civ., prin aceea că instanţele de fond nu au avut în vedere că cererea privind constatarea stingerii obligaţiei de plată şi de radiere a ipotecii a mai făcut obiectul sentinţei civile nr. 1588 din 05 februarie 2003 pronunţată în Dosarul nr. 9.389/215/2007 al Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Circumscris aceluiaşi motiv de nelegalitate, pârâta a criticat decizia instanţei de apel, susţinând că, în mod greşit, a reţinut incidenţa şi a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, în opinia sa nefiind întrunite condiţiile prevăzute de norma legală, respectiv susţinând că, în speţă nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care să constate că nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art.3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct.1-9 C. proc. civ.
În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, constată că recurenta-pârâtă a dezvoltat şi structurat criticile formulate subsumat motivelor de nelegalitate indicate, acestea fiind însă nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Art. 3041 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Prin sintagma motivarea hotărârii se înţeleg considerentele acesteia, respectiv argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, susţinând-o şi având legătură directă cu aceasta.
Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când cuprinde argumente contrarii, din care rezultă deopotrivă temeinicia şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii.
În cauză, pârâta a susţinut că instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii introductive precizate, rezumându-se să reţină ca fiind corecte şi legale argumentele avute în vedere de prima instanţă.
Înalta Curte apreciază critica ca fiind nefondată, din verificarea deciziei atacate rezultând că soluţia cuprinsă în dispozitivul acesteia este susţinută şi consecinţa argumentelor reţinu:e detaliat în considerentele hotărârii.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Astfel, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil prevăzut la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele reale care i-au fost supuse i nu doar să reia concluziile instanţei inferioare.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al argumentelor şi elementelor probatorii ale părţilor pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti, semnifică, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului în baza căruia judecătorul a admis sau respins o cerere de chemare în judecată;
Verificarea respectării acestei cerinţe se apreciază prin raportarea criticilor formulate în memoriul de apel la considerentele hotărârii atacate.
În speţă, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de prim control judiciar expunând în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale în sensul respingerii apelului pârâtei.
Mai precis, instanţa de apel a arătat în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunţate, detaliat şi judicios înscrisurile care, raportat la petitele cu care reclamanta a învestit prima instanţă, i-au format convingerea în sensul admisibilităţii acesteia, motivarea în sensul dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. netrebuind să se constituie într-o reproducere din nou a stării de fapt, ci doar să rezulte că aceasta a constituit obiect de cercetare şi analiză pentru instanţă, precum şi că, la ea, s-au aplicat normele de drept ce guvernează instituţia ce face obiectul judecăţii.
Simpla reluare a unor enunţuri formulate în faţa primei instanţe relativ la pretinsa, inadmisibilitate a capătului de cerere privind constatarea încetării efectelor contractului de garanţie imobiliară în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., pentru că în opinia pârâtei din formularea acestuia rezultă că vizează o stare de fapt şi nu existenţa sau inexistenţa unor drepturi decurgând din contract, fără fundamentarea lor pe soluţia atacată, nu obligă instanţa de control să reia argumentele primei instanţe. în contextul în care critica pârâtei este una generică, care reproduce integral susţinerile formulate în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că instanţa de apel, nu avea ce să examineze şi sa analizeze mai profund, argumentele dezvoltate de aceasta în susţinerea admisibilităţii cererii introductive fiind fără echivoc în ceea ce priveşte combaterea excepţiei inadmisibilităţii cererii introductive.
Ca atare, nu există vreo lipsă de motivare, în sensul avut în vedere de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., de natură a atrage admiterea recursului.
Referitor la criticile dezvoltate subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că sunt nefondate, în considerarea următoarelor:
Motivul prevăzut de art.304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situaţie în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanţial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, pârâta susţinând incidenţa ultimelor două ipoteze.
Pentru a fi în prezenţa celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanţial - trebuie îndeplinite următoarele condiţii: norma încălcată să existe şi să fie în vigoare la momentul judecăţii, să existe o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispoziţiilor legale. Din această perspectivă, pârâta a criticat neplicarea în speţă a dispoziţiilor art.166 C. proc. civ.
Pentru a fi în prezenţa ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanţa, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greşită interpretare sau faptul reţinut să fi fost greşit calificat, în raport cu exigenţele unui anumit text de lege.
Subsumat acestei ipoteze SC S.C. SRL Bucureşti
Deşi, recurenta-pârâtă a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi a indicat normele legale pretins încălcate şi greşit aplicate, nu a argumentat corect niciuna dintre cele două ipoteze.
Potrivit art.166 C. proc. civ.: „Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.”
Faptul că instanţele de fond nu au făcut aplicarea normei legale precitate, în raport de sentinţa civilă nr. 1588 din 05 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 1588 din 05 februarie 2008, apare ca lipsit de relevanţă în speţă, atât timp cât niciuna dintre instanţe nu şi-a motivat soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat pe inadmisibilitatea acesteia, în considerarea faptului că nu ar fi fost formulată în termen. Ambele instanţe au reţinut inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 1201 C. civ. coroborat art. 166 C. proc. civ. motivat de lipsa identităţii părţilor şi cauzei între litigiul dedus judecăţii şi cel soluţionat prin sentinţa relativ la care pârâta a invocat autoritatea lucrului judecat. Or, în condiţiile constatării neîndeplinirii triplei identităţi - de părţi, obiect şi cauză, nu se mai poate lua în discuţie incidenţa art.166 C. proc. civ.
Relativ la pretinsa greşită aplicare a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr.7/1996 motivat, în opinia pârâtei de neîndeplinirea condiţiilor statuate de legiuitor pentru admisibilitatea acţiunii în rectificarea înscrierilor din cartea funciară, respectiv în radierea ipotecii, Înalta Curte apreciază că şi această critică este nefondată şi că pârâta, pro causa, acordă o interpretare eronată normei legale.
Astfel, art. 34 din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare la data promovării acţiunii, prevede că: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greşit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului.”
În speţă, se constată că, în mod corect instanţele de fond au făcut aplicarea 34 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 7/1996, reţinând că nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris, respectiv a dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtei B.C.R. - Agenţia Filiaşi, în condiţiile în care prin sentinţa nr. 4320 din 29 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova (filele nr. 8-11 dos. fond) rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei civile nr. 1677 din 23 noiembrie 2005 pronunţată în Dosar nr. 4373/CIV/2005 al Tribunalului Dolj ataşat la Dosar nr. 5416/2004 al Judecătoriei Craiova s-a admis contestaţia la executare formulată de către reclamanta P.A., dispunându-se anularea actelor de executare întocmite împotriva contestatoarei în dosarul execuţional nr. 120/2003, întocmit de executor bancar J.C. - SC B.C.R. SA Filiaşi.
În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că din raportul de expertiză contabilă administrat în cauză rezultă că suma împrumutată obiect al contractului de credit nr. x/2002, garantată de contestatoarea P.A. a fost restituită integral în termenul contractual până la data de 19 iunie 2002, fapt ce a atras stingerea obligaţiei principale de plată şi implicit a obligaţiei accesorii de garantare a creditului, întrucât garantul ipotecar răspunde în limita sumei garantate conform art. 1746 C. civ.
Potrivit art. 33 din contractul de credit nr. x/2002, „modificarea prevederilor contractuale poate fi făcută numai prin acordul ambelor părţi, pe baza unui act adiţional”, or, în speţă actele adiţionale încheiate au fost semnate numai de societatea împrumutată (SC B. SA) şi de creditoare (B.C.R. - Agenţia Filiaşi), fără ca reclamanta P.A. să-şi fi exprimat consimţământul la încheierea contractului de ipotecă pentru celelalte împrumuturi acordate societăţii, astfel încât, nefiind respectate dispoziţiile art. 1772 C. civ., care impun obligativitatea formei autentice în cazul ipotecii convenţionale, nu se poate angaja răspunderea patrimonială a acesteia.
Aşadar, s-a conchis în sensul că actele adiţionale nu îi sunt opozabile contestatoarei şi întrucât suma garantată iniţial de aceasta a fost restituită integral în termenul contractual, imobilul ipotecat nu poate face obiectul executării silite.
Situaţia anterior expusă nu a fost contestată de părţi, fiind confirmată şi de rezoluţia din 1 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi (Dosar nr. 625/P/2004).
În raport de considerentele sentinţei nr. 4320 din 29 aprilie 2005 definitivă şi irevocabilă, înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţele de fond au făcut aplicarea art. 34 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare la data promovării acţiunii.
În cazul de faţă, rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta-pârâtă prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 57 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, menţinând hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 57 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1150/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1210/2013. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
